ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2021

HOTĂRÂRE
13.05.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 6 noiembrie 2020, revizuenta A. a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate împotriva deciziei nr. 629/CA/07.10.2020 - R pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosar x/2019, anularea în parte a deciziei atacate numai în ceea ce privește obligația pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor de a lua în considerare opțiunea exprimată în perioada de preaviz pentru ocuparea funcției vacante de șef serviciu contabilitate-salarizare, planificare și management-financiar.

În motivare, revizuenta a arătat, în esență, că decizia nr. 629/CA/07.10.2020 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2019 este contradictorie deciziei nr. 608/CA/2020/02.10.2020 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019 prin care prin care s-a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă B., s-a admis în parte acțiunea și în consecință a dispus anularea Dispoziției nr. 863/28.02.2019 (de eliberare din funcție) emisă de D.G.A.S.P.C. Bihor și a obligat instituția publică să pună la dispoziția reclamantei B. funcția publică de șef serviciu al Serviciului Contabilitate - salarizare, planificare bugetară și management financiar.

A susținut revizuenta că cele două hotărâri conțin dispoziții potrivnice în sensul că, prin ambele decizii s-a dispus obligarea D.G.A.S.P.C. Bihor să încadreze pe cele două reclamante pe aceeași funcție din cadrul instituției pârâte.

D.G.A.S.P.C. Bihor a fost obligată, față de recurenta-reclamantă B., să-i pună acesteia la dispoziție funcția publică iar în cazul revizuentei obligația D.G.A.S.P.C Bihor a fost de a lua în considerare opțiunea exprimată în perioada de preaviz pentru ocuparea funcției vacante.

Astfel, în cazul său, obligația dispusă prin hotărârea pronunțată nu poate fi pusă în aplicare, având în vedere dispoziția primei instanțe, apreciind că în cele două cauze (procese) diferite s-au pronunțat hotărâri definitive potrivnice (contradictorii) prin care s-a-încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

A precizat revizuenta că în dosarul cu nr. x/2019, nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 28 din data de 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționarea a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 201/CA din 20.03.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes al reclamantei A., invocată de pârâtul Consiliul Județean Bihor, cu privire la cererea de anulare în totalitate a Hotărârii Consiliului Județean Bihor nr. 247/18.12.2018; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Consiliul Județean Bihor, cu privire la cererea de anulare a Dispoziției directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor nr. 861/28.02.2019; a respins cererea de anulare a Dispoziției directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor nr. 861/28.02.2019, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bihor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Directorul General al D.G.A.S.P.C. Bihor, cu privire la cererea de anulare a Hotărârii Consiliului Județean Bihor nr. 247/18.12.2018; a respins cererea de anulare a H.C.J. Bihor nr. 247/18.12.2018, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Directorul General al D.G.A.S.P.C. Bihor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bihor, privind anularea Hotărârii de Consiliu Județean nr. 247/18.12.2018; a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Directorul General al D.G.A.S.P.C. Bihor, privind: anularea Dispoziției nr. 861/28.02.2019; reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și plata celorlalte drepturi bănești legale cuvenite, de la data eliberării din funcția publică deținută și până la data reîncadrării efective; a respins, ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 629/CA/2020 - R din 07 octombrie 2020 pronunțată în dosarul x/2019 al Curții de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul Județean Bihor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Directorul General al D.G.A.S.P.C. Bihor, împotriva sentinței nr. 201/CA din 20.03.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o în parte și, rejudecând fondul:

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.

S-a dispus anularea Dispoziției nr. 861/28.02.2019 emisă de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.

A fost obligată pârâta D.G.A.S.P.C. Bihor să ia în considerare opțiunea exprimată de reclamantă în perioada de preaviz pentru ocuparea funcției vacante de șef serviciu contabilitate - salarizare, planificare bugetară și management - financiar.

S-a menținut în rest sentința.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 509 pct. (8) din C. proc. civ., revizuirea se poate cere când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea pronunțată în primul dosar.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

In raport de cele mai sus expuse, constată Înalta Curte că nu se poate vorbi despre o identitate de părți, obiect și cauză, fiind vorba despre cereri distincte adresate pârâților de reclamanți diferiți, vizând raporturi juridice distincte, chiar dacă în cadrul aceleiași organizații.

Astfel, hotărârea anterioară (decizia nr. 608/CA/2020/02.10.2020 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019), invocată de revizuentă, are ca obiect anularea Dispoziției nr. 863/28.02.2019 privind încetarea, începând cu 04.03.2019, a raportului de serviciu al reclamantei B., prin eliberarea din funcția publică de șef serviciu la Serviciul contabilitate-buget din cadrul D.GA.S.P.C. Bihor, în timp ce hotărârea atacată prin cererea de revizuire are ca obiect, anularea Hotărârii nr. 247/18.12.2018 adoptată de Consiliul Județean Bihor, privind aprobarea organigramei, a statelor de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției Generale de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Bihor și anularea Dispoziției nr. 861/28.02.2019, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, privind încetarea raportului de serviciu al recurentei, prin eliberarea din funcția publică de conducere de director general adjunct, Direcția Economică din cadrul D.G.A.S.P.C.

Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, deși nu s-ar impune întrunirea triplei identități, în raport de prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., observă Înalta Curte că nu ne aflăm nici în ipoteza existenței unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente sau dispozitiv i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unor soluții care nu se pot concilia.

În acest sens, trebuie menționat că instanța a cărei hotărâre este atacată prin prezenta cerere de revizuire a admis acțiunea revizuentei și, deși constatat existența unei marje de apreciere a autorității privind reorganizarea D.G.A.S.P.C., a avut însă în vedere că, impunerea pentru reclamanta revizuenta A. a condiției unei anumite specializări în domeniul economic pentru ocuparea funcției de șef serviciu al Serviciului contabilitate-salarizare, planificare bugetară și management financiar, a fost de natură a-i îngrădi vocația de a accede la ocuparea unei funcții publice corespunzătoare.

Or, în raport de scopul concret urmărit, astfel cum se configurează din criticile prezentate în cerere, respectiv clarificarea întinderii considerentelor celor două decizii apreciate a fi contradictorii, Înalta Curte constată că demersul revizuentei nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru va constata inadmisibilitatea căii extraordinare de atac.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 629/CA/2020 - R din 07 octombrie 2020 pronunțată în dosarul x/2019 al Curții de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 865/2022
Ședința publică din data de 15 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 436/CA din 31.07.2020, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat
ÎCCJ 2024-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2024
Ședința publică din data de 3 aprilie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la d
ÎCCJ 2023-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2023
judecății, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată, precum și să aibă în vedere procura depusă de către reclamant, dată domnului B.. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de
ÎCCJ 2022-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5273/2022
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor,
ÎCCJ 2022-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2022
Ședința publică din data de 5 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 09.06.2
Sursă