Decizia nr. 326/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Recursul promovat de pârâtul Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați Pârâtul Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia si casarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii de recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile Legii nr. 211 din 15.11.2011, O.U.G. nr. 92/2012 privind regimul deșeurilor și O.U.G. nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora. Cu privire la criteriul în funcție de care organele fiscale au apreciat că deșeurile metalice provin din alte surse și nu provin din gospodăria proprie, recurentul menționează că susținerile instanței de fond sunt neîntemeiate, având în vedere dispozițiile din Legea nr. 227/2005 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează cadrul fiscal general, prin care sunt stabilite impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii care sunt venituri ale bugetului consolidat, precum și categoriile de contribuabili care au obligația să le plătească. Pe cale de consecință, apreciază că modalitatea de justificare a provenienței deșeurilor și documentelor ce trebuie întocmite de persoanele fizice în momentul predării acestora către centrele de colectare, pragul cantitativ de la care se poate aprecia că deșeurile fac parte din patrimoniul personal nu intră în sfera de reglementare a Codul fiscal, acestea putând face obiectul altor reglementări cu caracter special. Din punct de vedere al regimului fiscal aplicabil veniturilor din predarea deșeurilor, susține recurentul-pârât că acesta se stabilește în funcția de categoria venitului în care acestea se pot încadra, ținând cont și de elementele de fapt care stau la baza realizării lor. Astfel, toate veniturile de peste aceste praguri sunt venituri impozabile în temeiul prevederilor art. 114 alin. (1) și alin. (2) lit. g din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, invocând pct. 34 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare, menționează faptul că în categoria veniturilor din alte surse sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistrați fiscal potrivit legislației în materie și care desfășoară activități de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, precum și venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără a avea caracter de continuitate și pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II „Venituri din activități independente” și cap. VII „Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură” din titlul IV al C. fisc. Modul de calcul și termenul de plată al impozitului pe veniturile din alte surse sunt definite la art. 115 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, din prevederile legale menționate rezultă că impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut. Fac excepție contribuabilii care obțin venituri din activitățile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g care fac dovada înregistrării fiscale pentru activitatea respectivă. Conform recurentului-pârât incidente speței sunt și prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară, din care rezultă că, metalele feroase și neferoase și aliajele acestora pot face obiectul operațiunilor de comerț numai în condițiile în care acestea provin din gospodăriile proprii. Or, intimata-reclamantă a achiziționat deșeuri de fier vechi de la persoane fizice, în cantități și valori anuale foarte mari, depășind cantitățile reglementate de lege, astfel că respectivele cantități nu puteau proveni din gospodăria proprie a respectivelor persoane fizice. Mai mult, precizează că operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului pentru colectarea/valorificarea deșeurilor au obligația să efectueze plata contravalorii bunurilor achiziționate și să completeze un borderou de achiziție de deșeuri metalice feroase și neferoase și a aliajelor acestora care să cuprindă: datele de identificare ale operatorului economic, datele de identificare ale persoanei fizice, codul deșeurilor, cantitatea de deșeuri metalice feroase și neferoase și aliaje ale acestora predată, valoarea de cumpărare a acestora, contul bancar al vânzătorului în care va fi efectuată plata, numărul chitanței de plată și declarația pe propria răspundere a deținătorului de deșeuri – persoană fizică că deșeurile pe care intenționează să le vândă provin din gospodăria proprie. În concluzie, contrar susținerilor instanței de fond, conchide recurentul că intimata-reclamantă a încălcat prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv obligațiile fiscale nu au fost declarate corect de către A S.R.L. 3.

Recursul promovat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a formulat recurs împotriva aceleiași sentinței, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate. În motivarea recursului, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă învederează că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (1) art. 12 alin. (1) art. 15 alin. (1) art. 114 alin. (2) lit. g și art. 115 alin. (1) (11) și (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Susține recurenta-reclamantă că instanța de fond, pentru a admite acțiunea, a reținut incidența dispozițiilor art. 62 lit. f din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, text neaplicabil cauzei, în condițiile în care achizițiile de la persoanele fizice s-au efectuat pe bază de borderouri de achiziție, tichete de cântar și adeverințe de primire, cu precizarea că deșeurile achiziționate provin din gospodăriile proprii, însă din analiza informațiilor din baza de date ANAF rezultă că persoanele fizice ce figurau ca furnizori de deșeuri nu erau înregistrate fiscal și nu figurau că au obținut venituri din valorificarea deșeurilor la contribuabilul verificat. Or, unitatea achizitoare arată că trebuia să verifice proveniența deșeurilor predate de persoanele fizice ca fiind din patrimoniul personal, dincolo de formalismul unor declarații de propria răspundere, cu atât mai mult cu cât în analiza organelor fiscale au intrat doar acele livrări având ca obiect cantități de fier vechi exagerat de mari, care nu putea proveni din patrimoniul personal al unei persoane fizice. Referitor la cantitatea de deșeuri ce poate fi generată de o gospodărie, precizează că noțiunea este reglementată de H.G. nr. 942/20.12.2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor și, pornind de la această statistică, reglementată prin acest act normativ, instanța de fond putea stabili o limită rezonabilă a deșeurilor din patrimoniul personal ce puteau fi valorificate. Subliniază că borderourile de achiziții de fier vechi prezentate de către reprezentantul societății achizitoare nu sunt documente de livrare utilizate de persoane fizice autorizate pentru activități încadrate în categoria veniturilor din activități independente conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că nu s-a putut certifica proveniența deșeurilor, ca fiind din patrimoniu personal (gospodărie proprie), menționează că veniturile obținute de persoanele fizice, înscrise în borderourile de achiziții, intră în categoria veniturilor din alte surse, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. i din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care sunt definite de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Conform documentelor financiar contabile verificate a rezultat că societatea reclamantă a înregistrat achizițiile de la persoanele fizice în categoria veniturilor neimpozabile prevăzute la art. 62 lit. f din Legea nr. 227/2015. Or, raportat la cantitățile depuse de fiecare persoană fizice, care exced cu mult posibilitatea de proveniență din patrimoniul personal al oricărei persoane fizice, reiese fără dubii că veniturile încasate de aceste persoane fizice, au fost încadrate în mod eronat de către unitatea achizitoare în categoria veniturilor neimpozabile, prevăzute de art. 62 lit. f din Legea nr. 227/2015. Din analiza incidenței dispozițiilor art. 62 lit. f din Legea nr. 227/2015, consideră că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și prevederile art. 59 alin. (1) lit. a din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora scopul legislației fiscale este impozitarea veniturilor obținute din orice sursă, de către persoanele fizice, atât din România, cât și din afara României, facilitatea prevăzută de art. 62 lit. f fiind doar o excepție de la regula generală, care se acordă în mod limitat doar pentru deșeurile provenite din patrimoniul personal al persoanelor fizice. Totodată, mai arată că instanța de fond a reținut că în cauză neplata impozitului din venitul realizat este consecința declarațiilor pe propria răspundere date de deținătorii de deșeuri și nu se poate reține culpa reclamantei care a respectat dispozițiile legale și care nu avea temei legal să verifice veridicitatea declarațiilor. Arată recurenta că argumentele reținute prin sentința recurată sunt contrare dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și ale art. 1 din O.U.G. nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară, prin care se statuează că metalele feroase și neferoase și aliajele acestora pot face obiectul operațiunilor de comerț numai în condițiile în care acestea provin din gospodăriile proprii. Or, raportat la cantitățile predate, chiar și în situația prezentării declarațiilor pe propria răspundere date de deținătorii de deșeuri, unitatea achizitoare avea obligația de a stabili, respectiv de a achita impozitul, deoarece impozitul pe veniturile din alte surse face parte din categoria impozitelor cu reținere la sursă, care potrivit art. 115 alin. (1) și alin. (3) din C. fisc., se calculează, reține, declară și plătește de către plătitorul de venit. Contrar celor reținute de instanța de judecată, cum că reclamanta nu ar fi încălcat prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precizează recurenta-pârâtă că acceptarea unor declarații pe propria răspundere evident neadevărate, este contrară legii care prevede că „plătitorul trebuie să-și îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate”, în condițiile în care reclamanta nu și-a exercitat drepturile de cumpărător de bună-credință, susținând ca adevărate fapte evident neadevărate, sens în care exemplifică: „B a vândut deșeu fier vechi în valoare de 369,325 lei, reprezentând aproximativ 246 tone – provenit din patrimoniul personal. De asemenea, mai arată că este nelegală înlăturarea dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a pct. 34 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, în care în categoria veniturilor din alte surse sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistrați fiscal potrivit legislației în materie și care desfășoară activități de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, precum și venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără a avea caracter de continuitate și pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II „Venituri din activități independente” și cap. VII „Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură” din titlul IV al C. fisc. În virtutea rolului său activ în aflarea adevărului susține că instanța de judecată ar fi trebuit să solicite organului fiscal dovezi în susținerea mențiunii potrivit căreia o parte din furnizorii de fier vechi – persoane fizice care au vândut materiale reciclabile societății A S.R.L., au livrat în mod repetat deșeuri și către alte unități de profil care au sediul social în alte județe, iar acele unități au procedat în conformitate cu prevederile legale, reținând, declarând și virând impozitul pe venitul din alte surse aferent plății acestor venituri, după cum urmează: C a încasat venituri nete din comercializarea deșeurilor de la D S.R.L., CUI(...), în sumă de 13.553 lei; E a încasat venituri nete din comercializarea deșeurilor de la F S.R.L., CUI(...), în sumă totală de 27.290 lei; G a încasat venituri nete din comercializarea deșeurilor de la D S.R.L. 18343 lei, CUI(...), respectiv de la H S.R.L., CUI(...), în sumă de 14.086 lei, și nu înlăturarea acestor argumente de la soluționarea cauzei. Din analiza situației sintetice a celor două societăți s-a constatat că în perioada mai 2021 februarie 2024, societatea I a reținut, declarat și achitat impozit pe venituri din alte surse (reținut de la deponenții de deșeuri persoane fizice) în sumă de 3.459.183 lei, iar J, în perioada noiembrie 2020 - februarie 2024, a reținut, declarat și achitat impozitul pe venitul din alte surse (reținut de la deponenții de deșeuri persoane fizice) în sumă de 986.735 lei. Totodată, a mai arătat recurenta faptul că reclamanta nu a prezentat declarațiile pe proprie răspundere date de către furnizorii persoane fizice referitor la faptul că sunt înregistrați fiscal, motiv pentru care în timpul inspecției fiscale aceste informații au fost verificate în baza de date ANAF, unde s-a constatat că persoanele fizice ce figurează ca furnizori de mărfuri (deșeuri) nu sunt înregistrate fiscal și că aceștia au obținut venituri din salarii de la diferiți angajatori, din cedarea folosinței bunurilor, din premii, nu figurează că au obținut venituri din valorificare deșeuri de contribuabilul verificat. În cazul a șase persoane fizice s-a constatat că au obținut venituri din valorificare deșeuri de la alte societăți comerciale colectoare de deșeuri, de pe raza teritorială a altor județe, societăți care au declarat veniturile acestor persoane fizice și au reținut impozitul aferent, declarat prin declarația anuală 205 respectiv „Declarația informativă privind impozitul reținut pe veniturile cu regim la sursă”. De asemenea, în vederea stabilirii faptului dacă persoanele fizice furnizoare de deșeuri a căror proveniență a fost declarată ca fiind din „patrimoniul personal” dețin active patrimoniale, a fost consultată în baza de date ANAF, aplicație ce conține aceste informații, pentru persoanele fizice selectate, de la care s-au făcut aprovizionări de deșeuri în mod repetat și în cantitate mare, constatându-se că acestea nu figurează cu active patrimoniale reprezentând clădiri, autoturisme, construcții industriale care să aducă proprietarului venituri din gospodăria proprie din valorificarea deșeurilor cum a fost cazul persoanei fizice K care a comercializat în perioada verificata deșeuri fier, în sumă de 391.819 lei, L a comercializat deșeuri de fier, în valoare de 326.650 lei, M a comercializat deșeuri de fier, în valoare de 254.119 lei, N a comercializat deșeuri fier, în valoare de 468.626 lei, etc. Din verificarea documentelor contabile, se constată că societatea reclamantă a achiziționat de la persoanele fizice selectate, materiale reciclabile, în valoare totală de 34.199.048 lei, (reprezentând aproximativ 22.800 tone de deșeu fier) contravaloarea acestora fiind achitată integral, rezultând faptul că persoanele fizice au obținut venituri nete de la societatea verificată, în sumă totală de 34.199.048 lei, venituri ce nu au fost impozitate la sursă de către plătitorul de venituri, care avea obligația reținerii, declarării și achitării impozitului pe veniturile din alte surse. Din reîntregirea bazei impozabile brută la nivelul sumei de 37.998.943 lei, aferent căreia societatea datorează impozit, rezultă că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 3.799,894 lei, potrivit art. 115 alin. (1) din C. fisc., potrivit căruia: „Impozitul pe venit se calculează prin reținere ta sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut”. La data de 18 octombrie 2024, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a formulat note scrise prin care a solicitat a se avea în vedere în dezvoltarea motivelor de casare din cererea de recurs și următoarele argumente: Astfel, arată că la cantitățile de deșeuri fier vechi valorificate și gradul de repetetivitate a operațiunilor, organul fiscal central a stabilit că deșeurile în cauză nu pot proveni din patrimoniul personal, iar societatea achizitoare s-a prevalat în mod evident de o declarație pretipărită neadevărată (simulată), pe documentul de achiziție semnat de deponent pe propria răspundere, cum că deșeurile provin din patrimoniul personal, cu scopul de a eluda legea fiscală, respectiv plata impozitului. Cu privire la reținerea instanței de fond cum că activitatea de predare a deșeurilor în mod continuu sau repetitiv nu este relevantă, precizează că în timpul inspecției fiscale au fost identificate o serie de persoane fizice care au comercializat în mod repetitiv, cantități de fier vechi de ordinul sutelor de tone (cu frecvență săptămânală, pe toată durata de funcționare a societății) către societatea A S.R.L., cu titlu de exemplu: O care în perioada 26.10.2020 - 16.06.2022 a efectuat un număr de 92 de livrări, P care în perioada 19.10.2020 - 22.06.2022 a efectuat un număr de 133 de livrări, Q care în perioada 19.10.2020 - 07.06.2022 a efectuat un număr de 202 de livrări, R care în perioada 04.11.2020 - 09.05.2022 a efectuat un număr de 122 de livrări, S care a efectuat în perioada 22.10.2020 - 16.06.2022 un număr de 170 de livrări, T care în perioada 25.10.2020 - 20.06.2022 a efectuat un număr de 96 de livrări. Se observă astfel fără niciun dubiu caracterul continuu (fără întrerupere) al livrărilor de către persoanele fizice supuse analizei, pe toată durata perioadei supusă inspecției fiscale, respectiv pe întreaga perioadă în care intimata a derulat activitatea de colectare. Cât privește reținerea instanței de fond în sensul că este obligația organului de inspecție fiscală de a dovedi o altă stare de fapt legată de provenința deșeurilor de fier vechi, arată că aceasta este nejustificată, deoarece în conformitate cu prevederile art. 72 din Legea nr. 207/2015, echipa de inspecție fiscală s-a bazat pe documentele justificative și de evidență contabilă provenite de la contribuabil/plătitorul de venit, înscrisuri ce constituie probe la stabilirea bazei de impozitare. Totodată, susține că în materie fiscală, potrivit prevederilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, contribuabilul/plătitorul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal. Pentru cantitățile mari de fier vechi achiziționate de la o singură persoană fizică, unde era evident că nu pot provenii din patrimoniul personal, societatea achizitoare avea obligația să solicite acestor furnizori nu declarații pe proprie răspundere că fierul vechi provine din patrimoniul personal, ci dovada înregistrării fiscale pentru a putea încasa contravaloarea deșeurilor fără reținerea impozitului pe venit prin stopaj la sursă. În lipsa acestor dovezi, care ar fi atestat înregistrarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (11) din Legea nr. 227/2015, plătitorul de venit, în speță intimata-reclamantă, avea obligația de a reține la sursă, încă de la momentul achitării prețului, impozitul pe venitul din alte surse. De asemenea, mai arată că prin sentința recurată s-a reținut că nicio prevedere legală nu îndreptățește concluzia că predarea unor cantități mari de deșeuri metalice și nemetalice de către aceleași persoane fizice le include pe acestea în categoria persoanelor care au obținut venituri din alte activități, altele decât cele de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală, precum și activități agricole, silvicultură și piscicultură. De asemenea, s-a mai reținut că organul fiscal nu ar fi indicat textul legal care definește caracterul repetitiv sau cantitatea maximă de deșeuri metalice și nemetalice ce poate fi predată de o persoană fizică pentru a se considera că predarea deșeurilor ar avea caracter repetitiv, de ocupație, și nici nu ar fi invocat nicio prevedere legală care ar obliga societatea reclamantă să țină evidența caracterului repetitiv al predării de deșeuri fier vechi de către unele persoane fizice și să verifice veridicitatea provenienței declarate a deșeurilor metalice și nemetalice furnizate de persoanele fizice. Recurenta precizează că nu este de acord cu aceste susțineri, având în vedere prevederile H.G. nr. 942/2017 privind aprobarea Planului național de gestionare a deșeurilor, prin care au fost estimate cantitățile de deșeuri menajere generate de o persoană/zi/an, atât în mediu urban, cât și în mediul rural. Din centralizarea indicatorilor statistici aferenți perioadei 2016-2020 s-a estimat că o persoană fizică din România produce în medie o cantitate de gunoi menajer cuprinsă între 233,6 kg/an și 240,9 kg/an și doar 33% din aceste deșeuri sunt reciclabile, ce ar putea aduce venituri suplimentare din comercializare. Referitor la reținerea instanței cum că nu ar fi fost dovedite susținerile cu privire la impozitarea veniturilor persoanelor fizice care au depus deșeuri la alte societăți comerciale de profil, arată că în apărările formulate aceste date au fost menționate, iar cât privește proba acestora, aceasta se poate realiza, la solicitarea instanței de judecată, în acord cu prevederile art. 11 din Legea 207/2015 privind respectarea secretului fiscal de către personalul din cadrul organului fiscal. de profil, pentru care a beneficiat de un tratament fiscal diametral opus.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A S.R.L. nu a formulat întâmpinare la recursuri, deși acestea i-au fost comunicate în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe cele două aspecte puse în discuție din oficiu, respectiv posibilitatea completării motivelor de recurs printr-o cerere care este formulată cu depășirea termenului de recurs, iar, pe de altă parte, pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și pe recursurile formulate. 6.Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496 C. proc. civ.. Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente: În speță, prin Decizia de impunere nr. F-VN 317/25.10.2022 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-VN_241/25.10.2022, în sarcina reclamantei S.C. A S.R.L. s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă de 3.799.894 lei reprezentând impozit pe veniturile din alte surse necalculat și nereținut de la persoane fizice neînregistrate fiscal de la care societatea a achiziționat deșeuri metalice și nemetalice în cantități mari. De asemenea, a mai fost stabilită și suma de 15.056 lei cu titlu de impozit pe profit în perioada verificată 01/01/2021-30/06/2022, necontestată de reclamantă. În fapt, organele fiscale au reținut că, în perioada verificată 23/07/2020-30/06/2022, S.C. A S.R.L., conform obiectului de activitate, a desfășurat comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor, precum și colectarea deșeurilor nepericuloase, recuperarea materialelor reciclabile sortate - cod Caen 4677, a achiziționat deșeuri de fier vechi (la prețuri cuprinse între 1,4 - 1,6 lei/kg) de la diverse persoane juridice și persoane fizice. Achizițiile de la persoanele fizice s-au efectuat pe bază de borderouri de achiziție, tichete de cântar și adeverințe de primire în care s-a pretipărit faptul că deșeurile achiziționate provin din gospodăriile proprii. Avându-se în vedere datele și documentele justificative prezentate la control, respectiv bonurile de achiziție, adeverințele de primire și plată, jurnalele de cumpărături și extrasele de cont prezentate s-a constatat că o mare parte din achizițiile de deșeu feros înregistrate ca provenind de la persoanele fizice nu pot fi adevărate și credibile, fapt pentru care s-a procedat la eliminarea din analiză a achizițiilor sporadice de la persoanele fizice, rămânând doar tranzacțiile privind achizițiile efectuate în cantități mari și valori mari. Prin Decizia nr. 2015/13.06.2023 privind soluționarea contestației, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins parțial ca neîntemeiată contestația formulată de S.C. A S.R.L., cu consecința confirmării parțiale a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. F-VN 317/25.10.2022 emisă de A.J.F.P. Vrancea în ceea ce privește impozitul pe veniturile din alte surse în sumă de 3.799.894 lei. Prima instanță a admis cererea reclamantei și a anulat actele administrative deduse judecății, reținând, în esență, că veniturile în bani primite la predarea deșeurilor de către persoanele fizice nu sunt impozabile, indiferent de cantitatea deșeurilor predate și de faptul că activitatea de predare s-a desfășurat în mod repetitiv. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se dispune atunci „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care constituie motive distincte de recurs, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Reclamanta S.C. A S.R.L. a susținut că pentru toate achizițiile efectuate la control au fost prezentate borderouri de achiziție în formatul prevăzut în Anexa de la O.U.G. nr. 31/2011, iar din cuprinsul acestor borderouri rezultă fără dubiu că deținătorul deșeurilor a declarat pe propria răspundere faptul că deșeurile predate provin din patrimoniul propriu. Deși a prezentat la control aceste documente, organul fiscal nu le-a luat în considerare și nici nu a motivat în niciun fel această decizie. Pe de altă parte, organele fiscale au considerat faptul că materialele reciclabile predate în cantități mari de persoanele fizice nu pot proveni din patrimoniul propriu/gospodăria proprie, fapt pentru care au apreciat că societatea reclamantă avea obligația evidențierii și reținerii la sursă a impozitului pe veniturile obținute de persoanele fizice la momentul acordării veniturilor, neîncadrându-se în excepția prevăzută la art. 115 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Așadar, problema de drept dedusă judecății în prezentul recurs se referă la veridicitatea declarațiilor pe proprie răspundere a destinatarilor de deșeuri, declarații care fac parte din documentația administrativă. Reține instanța de control judiciar că, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, „La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.” Articolul 13 din Legea contenciosului administrativ reglementează o serie de măsuri privind pregătirea judecății prin norme complementare celor corespunzătoare cuprinse în C. proc. civ. la art. 201 și art. 203 În lipsa unei prevederi exprese derogatorii, art. 13 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat și aplicat în corelație cu prevederile art. 200 C. proc. civ., astfel că, la primirea cererii, completul căruia cauza a fost repartizată parcurge procedura de verificare și regularizare a cererii. Dat fiind caracterul de plină jurisdicție în contenciosul administrativ român soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere atacate implică, pe lângă depunerea la dosar de către reclamant a actului atacat, instituirea pentru organul fiscal emitent a obligației atașării întregii documentații care a stat la baza emiterii respectivei decizii de impunere. Or, în speța de față, judecătorul cauzei nu a dat eficiență dispozițiilor art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu a solicitat autorităților pârâte documentația administrativă care a stat la baza emiterii deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere atacate, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei, încălcând principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. Singurele înscrisuri depuse în fața primei instanțe de către pârâte au fost Decizia de soluționare a contestației nr. 2015/13.06.2023, dovada comunicării acesteia, punct de vedere Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile, contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F-VN 317/25.10.2022 și RIF nr. F-VN 241/25.10.2022, împuternicire avocațială, Decizia de impunere nr. F-VN 317/25.10.2022 și RIF nr. F-VN 241/25.10.2022. În lipsa acestei documentații, instanța de primă jurisdicție nu a efectuat o veritabilă cercetare a fondului cauzei, ci doar s-a limitat să concluzioneze în sensul că reclamanta nu avea posibilitatea de a verifica, în mod efectiv, veridicitatea declarațiilor date, și nu avea un temei legal de a stabili acest impozit decât în măsura în care persoanele fizice depunătoare declarau că deșeurile metalice nu provin din gospodăria lor proprie, fără, însă a se raporta la aspectele prezentate în decizia contestată și probele aflate la dosar. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți. Prin urmare, nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, atrage nulitatea absolută a întregii hotărâri, întrucât instanța de recurs se află în imposibilitatea de a-și exercita controlul judecătoresc cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârii. Mai mult, părților li s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate, pentru a se asigura astfel părților dreptul la un proces echitabil, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. În rejudecare, instanța de fond va solicita pârâților întreaga documentație ce stă la baza emiterii actului contestat și, în raport de aceasta, pe fond va proceda la o apreciere a întregului material probator și la o interpretare și aplicare a legii incidente în raport de situația de fapt ce urmează a fi stabilită. În raport de această soluție, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere argumentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 raportat la art. 497 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor – prin DGRFP Galați și DGRFP Galați – AJFP Vrancea împotriva Sentinței civile nr. 57 din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.