ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Sat Vacanță Gura Portiței S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și ANAF - DGRFP Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, a solicitat anularea Deciziei nr. 309 din 22 aprilie 2016, emisă de DGRFP Galați, privind soluționarea contestației fiscale prealabile formulate și anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 05 februarie 2016 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x încheiat la data de 05 februarie 2016, întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală, respectiv - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în baza cărora s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum de 1.510.030 RON, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 282/CA din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Sat Vacanță Gura Portiței S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și ANAF - DGRFP Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, a dispus anularea deciziei nr. 309/22.04.2016, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea deciziei de impunere nr. x/05.02.2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 05 februarie 2016, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, precum și obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 5.743 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 282/CA din 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. Cererea de recurs a fost expediată inițial la Curtea de Apel Galați, iar odată cu reexpedierea acesteia către Curtea de Apel Constanța, recurentele-pârâte au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 144 din 15 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă și a constatat nulitatea recursului declarat de recurentele - pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea împotriva sentinței civile nr. 282/CA din 21 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare Împotriva deciziei nr. 144 din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, au formulat contestație în anulare pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat. Contestatoarele au învederat, în esență, că soluția și motivarea instanței de recurs, care se sprijină doar pe instituția juridică a cererii de repunere în termen și pe prezumata încălcare de către recurente a dispozițiilor art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., încalcă prevederile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., fiind de un formalism excesiv, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție. Contestatoarele au reiterat situația de fapt expusă și prin cererea de repunere în termen și prin răspunsul la întâmpinare, formulate în dosarul de recurs, concluzionând că în ciuda argumentelor expuse și care nu ar fi fost cenzurate sub aspectul temeiniciei, instanța de recurs, în motivarea excepției tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă, a luat în calcul în mod greșit data de 12 iunie 2018, când ar fi fost declarat recursul și nu data de 30 mai 2018, când a fost preluată corespondența de Oficiul Poștal, această modalitate de interpretare contravenind și considerentelor Deciziei nr. 774/29.11.2018, pronunțată de Curtea Constituțională.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 decembrie 2021, intimata Sat Vacanță Gura Portiței S.R.L. a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, pentru următoarele considerente: Contestatoarele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați au întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia: "(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale." Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o presupusă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului. În cauza de față, aceste două cerințe sunt îndeplinite, astfel că aspectele invocate de intimată cu privire la inexistența erorii materiale sesizate de contestatoare vor fi analizate pe fondul contestației, iar nu din perspectiva admisibilității căii de atac. Caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare. Înalta Curte, analizând motivele contestației în anulare cu care a fost învestită, reține, sub un prim aspect, că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați au formulat veritabile critici de netemeinicie și nelegalitate la adresa hotărârii instanței de recurs, iar motivele contestației în anulare se suprapun, în mare măsură, cu apărările formulate de contestatoare prin cererea prin care au solicitat, în principal, să se constate că recursul acestora a fost declarat și depus în termen, iar în subsidiar, să se admită cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului, precum și prin răspunsul la întâmpinare depuse în fața instanței de recurs. Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În speță, pretinsa eroare materială a fost invocată de contestatoare prin raportare la greșita reținere de către instanța de recurs a datei declarării căii de atac, susținând că această dată a fost eronat stabilită ca fiind cea a înregistrării recursului la dosar, iar nu cea a expedierii recursului prin serviciul postal către Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, deși această instanță era alta decât cea care a pronunțat sentința recurată, respectiv Curtea de Apel Constanța, motiv pentru care Oficiul Poștal Galați nu a putut realiza expedierea, returnând corespondența autorității recurente cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresa indicată". Înalta Curte constată că toate aspectele referitoare la eroarea de expediere a recursului către o altă instanță decât cea care a pronunțat sentința recurată au făcut obiectul analizei instanței de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare în prezenta cauză nu privește o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă un aspect privind declararea în termen a recursului, care a făcut obiectul cererii de repunere în termen formulată de recurentele-pârâte și pe care instanța de recurs l-a analizat cu prilejul soluționării recursului. Cât privește invocarea erorii materiale din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 183 și ale art. 490 din C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestația în anulare referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarele formulând critici cu privire la modalitatea de aplicare, de către instanța de recurs, a dispozițiilor art. 183 și ale art. 490 din C. proc. civ., din perspectiva modalității și termenului de declarare a căii de atac, respectiv cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a probelor depuse în susținerea cererii de repunere în termenul de exercitare a recursului. Contestatoarele invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați împotriva deciziei nr. 144 din 15 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.