ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2021

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 30.09.2016 pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2016, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 309 din 22.04.2016 emisa de DGRFP Galați, privind soluționarea contestației fiscale prealabile formulate și anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 05.02.2016 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x încheiat la data de 05.02.2016, întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală, respectiv - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în baza cărora s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum de 1.510.030 RON, stabilite nelegal în sarcina reclamantei. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 282/CA din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. Sat Vacanță Gura Portiței S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și ANAF - DGRFP Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, a dispus anularea deciziei nr. 309/22.04.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a dispus anularea deciziei de impunere nr. x/05.02.2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 05.02.2016 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 5.743 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 282/CA din 21 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea. Cererea de recurs a fost expediată inițial la Curtea de Apel Galați, iar odată cu reexpedierea acesteia către Curtea de Apel Constanța, recurentele-pârâte au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a solicitat respingerea cererii de repunere în termen și a invocat excepția tardivității declarării recursului, solicitând și constatarea decăderii recurentelor-pârâte din termenul de exercitare a căii de atac.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs și excepția tardivității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat peste termenul legal, pentru argumentele expuse în cele ce urmează. În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din actele dosarului, cererea de recurs a fost expediată atât prin fax, precum și prin serviciul poștal la Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, altă instanță decât cea care a pronunțat sentința recurată, respectiv Curtea de Apel Constanța. Oficiul Poștal Galați nu a putut realiza expedierea, returnând corespondența autorității recurente cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresa indicată". Ulterior, cererea de recurs a fost reexpediată de către Direcția Generală a Finanțelor publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind înregistrată la data de 12 iunie 2018. Potrivit dispozițiilor art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității". Dispozițiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. sunt relevante din perspectiva faptului că autoritatea recurentă trebuia să cunoască instanța la care era obligată, potrivit legii, să depună cererea de recurs. În dispozitivul sentinței recurate sunt indicate calea de atac, termenul de exercitare a acesteia, precum și instanța la care urmează a se depune recursul, respectiv Curtea de Apel Constanța. Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, expedierea cererii de recurs nu s-a putut realiza nici la instanța greșit indicată atât în cererea de recurs, precum și pe plicul conținând corespondența, adică la Curtea de Apel Galați, fiind returnată destinatarului. Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.: "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate". Or, în speță, recurentele-pârâte invocă ca motiv temeinic justificat, o eroare materială, reprezentată de indicarea greșită a instanței la care trebuia înregistrată cererea de recurs, greșeala fiind săvârșită de propriul funcționar al autorității. Prin urmare, recurentele își invocă propria culpă în justificarea cererii de repunere în termen, această argumentare neputând întruni ipoteza textului procedural citat mai sus. Prin urmare, cererea de repunere în termen formulată de recurente nu poate fi admisă, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru a înlătura sancțiunea decăderii din exercitarea dreptului cu toate consecințele ce decurg din această constatare. În ceea ce privește excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată următoarele: În materia contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul". Pe de altă parte, aliniatul 5 al aceluiași articol stabilește că "termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare". Din actele dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 18 mai 2018, conform dovezii aflate la dosarul de fond al Curții de Apel Constanța, recursul fiind declarat la data de 12 iunie 2018, potrivit parafei și vizei de înregistrare aplicate pe prima filă a cererii de recurs . Calculând termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamanta avea dreptul să declare recurs era cuprins între 19 mai 2018 și 4 iunie 2018, inclusiv. Cum data de 12 iunie 2018, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, a depășit termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței, impus de lege, rezultă că recursul pârâtelor este tardiv formulat. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Cum în cauză, recurentele-pârâte nu au dovedit că au fost împiedicate în exercitarea, în termen, a căii de atac din motive temeinic justificate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportate la cele ale art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.