Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2022

HOTĂRÂRE
22.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 873/CA din 23 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3483/2022
Ședința publică din data de 15 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul T
ÎCCJ 2022-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 576/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/05.06.2018 la C
ÎCCJ 2022-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3486/2022
Ședința publică din data de 15 iunie 2022 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată și completată pe
ÎCCJ 2022-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3515/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Con
ÎCCJ 2022-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 27 m
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă