ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3515/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, anularea Deciziei nr. 604/01.02.2021 de instituire a măsurilor asigurătorii și desființarea măsurilor asigurătorii instituite de Decizia nr. 604/01.02.2021, precum și Suspendarea executării acestui act până la soluționarea definitivă a cauzei.

Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 81 din 22 aprilie 2021, a admis acțiunea formulată de reclamată și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/01.02.2021 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a făcut trimitere la prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și a susținut că decizia atacată a fost emisă în temeiul alin. (3) din acest text de lege, anterior emiterii titlului de creanță, este suficient motivată atât în fapt, cât și în drept, sens în care s-a menționat constatarea unor elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, nu numai generic, ci și concret, iar astfel de elemente au fost indicate ca fiind modalitatea de producere a prejudiciului estimat.

În concluzie, recurenta a apreciat că, în cauză, s-a făcut dovada, conform principiului general în materie de probațiune, a situațiilor speciale reglementate de legiuitor în art. 213 din Legea nr. 207/2015, așa încât măsura de executare silită asigurătorie este justificată, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

În esență, a apreciat că susținerile recurentei nu se încadrează în motivul de casare invocat, aceasta s-a mărginit la a critica faptul că prima instanță ar fi interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, în sensul că nu au fost reținute motivele de care s-ar fi prevalat pentru instituirea masurilor asigurătorii, indicate în decizia atacată, critici care însă nu privesc motive de nelegalitate a hotărârii, ci de netemeinicie a acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, sens în care a apreciat că măsura dispusă prin actul contestat este justificată, reiterând astfel apărările invocate în fața primei instanțe cu privire la care a apreciat că nu au fost avute în vedere, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurenta-pârâtă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, se constată că aceasta este nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței nr. 81 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.