ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5754/2022

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/20202, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat Contestație împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.08.2020, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, cu consecința anulării acesteia ca nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 39/CA din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Constanța și a dispus anularea deciziei nr. 56472/03 august 2020 privind instituirea de măsuri asiguratorii.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta a susținut că hotărârea recurenta este nelegală și nefondată cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Recurenta a arătat că, din conținutul deciziei contestate, rezultă că măsura luată a fost motivată atât în drept, fiind indicat temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei, cât și în fapt.

De asemenea, recurenta a apreciat că organul fiscal a justificat în mod suficient pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fapt ce a impus dispunerea de măsuri asigurătorii. Pericolul la care face referire art. 213 din Codul de procedură fiscală privește atitudinea subiectivă a debitorului față de plata debitului constatat și de care avea cunoștință.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. x/03.08.2020, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, solicitând anularea acesteia.

Prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Constanța și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.08.2020 emisă de pârâtă.

Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța a declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate.

A invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, inspectorii antifraudă au reținut că reclamantul are calitatea de asociat unic și administrator al S.C. B. S.R.L. de la înființare până în prezent, iar respectiva societate a fost declarată insolvabilă conform procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/22 05 2020 pentru obligații fiscale în cuantum de 3.870.063 RON.

În decizie s-a arătat că întrucât "există pericolul iminent ca reclamantul să se sustragă de plata obligațiilor fiscale sau să prejudicieze bugetul de stat prin ascunderea sau risipirea patrimoniului personal având în vedere că acesta în calitate de administrator și asociat unic nu a efectuat plățile către bugetul de stat consolidat", raportându-se la dispozițiile art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, organul fiscal a apreciat că este oportună instituirea de măsuri asigurătorii.

S-a mai arătat că modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii îl reprezintă:

"sechestru asigurător pentru bunuri mobile, inclusiv titluri de valoare și bunuri mobile necorporale (enumerate în decizie), poprire asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terț, poprire asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturi bancare".

Potrivit dispozițiilor art. 213 - Poprirea și sechestrul asigurător alin. (1-5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere și alte elemente decât cele indicate anterior.

Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asiguratorii.

Așa cum a reținut și prima instanță, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise și concordante, nici existența unei situații excepționale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Recurenta învederează că organul fiscal "a justificat în mod suficient pericolul sustragerii debitorului de la plata obligațiilor, mai cu seamă cu cât - așa cum relevă procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/22.05.2020, obligațiile erau scadente și erau naterioare datei de declarare a stării de insolvabilitate", dar și că,,… pericolul la vizat prin cerințele instituite de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală privește atitudinea subiectivă a debitorului față de plata debitului constatat și de care avea cunoștință - respectiv intenția acestuia de a utiliza mijloace frauduloase în scopul împiedicării sau îngreunării colectării creanțelor stabilite de organele fiscale".

Doar învederarea acestui comportamentului fiscal nu justifică măsura excepțională a indisponibilizării conturilor de disponibilități, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Instituirea unor măsuri asigurătorii reprezintă o măsură cu un caracter exceptional, fiind astfel calificată chiar prin prevederile art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, putând fi dispuse în ipotezele arătate strict de norma legală, respectiv atunci când există pericolul ca bunurile mobile și/sau imobile ale debitorului să fie sustrase, ascunse ori risipite, fiind astfel, periclitată sau îngreunată în mod considerabil colectarea.

Măsurile asigurătorii instituite asupra intimatului prin decizia nr. x/03.08.2020nu au fost justificate de organul fiscal competent care a dispus emiterea acestui act administrativ.

Caracterul excepțional al măsurilor asigurătorii reclamă verificarea indiciilor arătate în motivarea actului administrativ contestat, din care să reiasă iminența pericolului de risipire a bunurilor debitorului, numai în aceste condiții putând fi legală măsura de indisponibilizare a bunurilor debitorului.

În doctrină și practica judiciară s-a decelat cerința ca pericolul ce justifică luarea măsurilor asigurătorii să rezulte atât din elemente de fapt care compun comportamentul fiscal considerat necorespunzător prevederilor legale în materie fiscală, cât și din alte împrejurări ce reliefează o conduită volițională de diminuare a patrimoniului, în scopul îngreunării colectării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Chiar în situația în care, de principiu, evidențierea, de către organul fiscal, a unor operațiuni economice nereale ale contribuabilului, poate contura existența unui pericol de sustragere/ascundere/risipire a bunurilor acestuia, îndeplinirea condițiilor cerute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală reclamă analizarea, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, și a altor împrejurări ce relevă iminența diminuării patrimoniului, fapt de natură a periclita plata datoriilor fiscale.

Mai mult decât atât, acest pericol iminent, care, în accepțiunea autorității publice, transpare din comportamentul fiscal al reclamantului, considerat a fi periculos, în referire la operațiunile fiscale exemplificate în decizia de instituire a măsurii asigurătorii, este insuficient conturat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 39/CA din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 39/CA din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.