ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 450/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.05.2018 emise de pârâtă.

Curtea de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 153 din 3 octombrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.05.2018 emise de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată nu conține considerentele care au format convingerea judecătorului fondului ce a condus la anularea actului administrativ atacat, iar în lipsa indicării acestora nu se poate analiza legalitatea hotărârii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe, întrucât hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, însă pentru motivele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.05.2018 emise de recurenta pârâtă.

Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat actul administrativ atacat.

Înalta Curte constată însă că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele care au condus la soluția pronunțată, ci doar situația de fapt, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și apărările pârâtei, așa încât controlul judiciar nu poate fi exercitat.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, așa încât dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului și pentru a fi posibil controlul judiciar.

În acest sens, motivarea hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă raționamentul care a condus judecătorul la soluția adoptată, iar, sub aspectul calității, aceasta trebuie să fie clară și lipsită de ambiguități și de contradicții.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care trebuie să se fundamenteze soluția pronunțată lipsesc cu desăvârșire, neprocedându-se, practic, la o analiză a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârâtă prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 153 din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.