ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5176/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.03.2019 pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta S.C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x din 15.05.2018, cu privire la sumele calculate cu titlu de obligații fiscale în valoare totală de 3.484.002 RON.

Prin sentința civilă nr. 110 din 2 octombrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de către reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere xnr. 145/15.05.2018 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, cu privire la: suma de 996.828 RON reprezentând impozit pe profit; suma de 1.800.810 RON reprezentând T.V.A., obligând pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județenă a Finanțelor Publice Vrancea la plata, către reclamanta S.C. A., a sumei de 26.040 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea în parte a acesteia și anularea deciziei de impunere nr. x/15.05.2018, în sensul de a constata că societatea datorează T.V.A. în sumă de 40.501 RON, iar nu în sumă de 2.096.721 RON, respectiv că datorează impozit pe profit în sumă de 106.408 RON și nu în sumă de 1.240.372 RON.

3.2. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în tot a pretențiilor reclamantei și menținerii actelor administrative fiscale contestate.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aflat în vigoare până la data de 31.12.2016, a H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare ale Codul fiscal, a Legii contabilității nr. 82/1991, a Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, aprobate prin Ordinul MFP nr. 3055/2009, a OMFP nr. 1752/2005, a OMFP nr. 1803/2014, a OMFP nr. 1802/2014 și a Legii nr. 227/2015 privind nou Codul fiscal.

1) Referitor la constatarea 2 pentru anul 2013 și constatarea 2 pentru anul 2014, privind suma de 33.803 RON, care a fost admisă la deducere numai în procent de 50%, critică faptul că instanța de fond a reținut că reclamanta a prezentai foi de parcurs pentru autoturismul x și că a justificat utilizarea în scopul activității economice a acestuia. Autoturismul a fost preluat prin cesionarea contractului de leasing nr. x/14.09.2011, instanța de fond reținând că aceste cheltuieli sunt deductibile integral, pe motiv că reclamanta ar fi depus la dosarul cauzei foile de parcurs, probând că autoturismul în cauză a fost utilizat exclusiv în cadrul activității economice.

Mijloacele de probă reținute de către instanța de fond sunt neconcludente, întrucât la momentul achiziției societatea mai deținea un autoturism x și un autoturism x, iar autoturismul x a fost vândut în noiembrie 2014, iar pe de altă parte, în perioada de referință, din verificarea datelor gestionate de programul REVISAL, a rezultat că unitatea are persoane angajate pe perioadă nedeterminată și determinată, având o singură persoană angajată cu funcție de conducere, respectiv asociatului unic al societății, angajat pe funcția de director. Or, cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturistrielor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare a persoanei juridice, sunt deductibile limitat, potrivit art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea. nr. 571/2003, fiind limitate la cel mult un singur autoturism pentru fiecare persoană cu astfel de atribuții, conform art. 21 alin. (3) lit. n) din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 49

2

din H.G. nr. 44/2004, sentința instanței de fond încălcând aceste atribuții, motiv pentru care se impune reformarea acesteia.

Precizează, contrar celor reținute de către prima instanță, că organele de control nu au identificat că în perioada 2013-2014, societatea și-a tratat cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente tuturor autoturismelor folosite de persoana cu funcție de conducere și de administrare a persoanei juridice, ca deductibile fiscal integral și nu doar pe cele aferente autovehiculului x. În mod legal organele fiscale au limitat la 50% aceste cheltuieli cu autoturismele care nu au fost utilizate exclusiv în scopul activității economice, constatând o deducere eronată a acestor cheltuieli, în sumă totală de 26.708 RON, din care 4.187 RON în anul 2013 și 22.521 RON în anul 2014, precum și limitarea dreptului de deducere la 50% a taxelor aferente cumpărării în leasing a vehiculului, conform art. 145

1

alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

2) O a doua critică vizează constatarea 3A, pentru anul 2013, privind suma de 69.296 RON, considerată nedeductibilă de către organele fiscale, în privința acesteia instanța reținând că valoarea serviciilor prestate de S.C. B. S.R.L. se regăsește în veniturile impozabile realizate în perioada de referință.

Din analiza documentelor a rezultat că în iunie 2013, reclamanta a înregistrat cheltuieli cu serviciile prestate de S.C. B. S.R.L., în baza facturii nr. x/03.06.2013, reprezentând închiriere uitlaje, prestate în baza contractului nr. x/02.05.2013, instanța de fond reținând în mod nelegal că sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru deducerea cheltuielilor cu serviciile, în sumă de 69.296 RON, cu încălcarea art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, în condițiile în care în spațiul afectat de lucrări își desfășoară activitatea o altă societate, la care aceeași persoană fizică este acționar majoritar, respectiv S.C. C. S.R.L., acesta deținând 55% din acțiuni, restul fiind deținut de soția acestuia.

Instanța de fond a reținut, în mod nelegal, ca document justificativ factura seria x nr. x/03.06.2013, în sumă de 69.296 RON + TVA, deoarece în cuprinsul facturii, la denumirea produselor/serviciilor este inserat "prestări servicii închirieri utilaje conform contract nr. x", iar la obiectul contractului, completat cu anexa nr. 1, se menționează că această tranzacție a constat, în fapt, în închirierea unui buldoexcavator D., la un cost de 134 RON/h (combustibil inclus) și a unui cilindru compactor E. pe pneuri, cu un cost de 134 RON/h (cu combustibil inclus), iar potrivit bonurilor de lucru, pentru luna mai 2013, beneficiarul S.C. A. a confirmat, pentru ambele utilaje exploatarea pe durata unui număr de 244 de ore, pentru fiecare utilaj, în 25 de zile calendaristice, iar la denumirea lucrării prestate a fost înscris "Moara Adjud", fără a fi descrise detaliat lucrările executate de aceste utilaje și fără emiterea unui document prin care să fie identificate lucrările executate de utilajele închiriate și veniturile realizate. Mai mult, reclamanta le-a prezentat ca fiind lucrări necesare pentru demolarea pistelor de beton, fără prezentarea documentelor din care să rezulte demolarea sau vreo autorizație de demolare, emisă pe numele societății.

3) Referitor la constatarea 3C pentru anul 2013, privind suma de 10.640 RON, reprezentând cheltuieli nedeductibile, stabilite suplimentar, arată că acestea au fost facturate de S.C. F. S.R.L., conform facturii nr. x/23.10.2013, reprezentând prestare lucrări cu buldozer S650, pe o durată de 76 de ore, în perioada 03 - 17.10.2013. Sentința este nelegală sub acest aspect, în condițiile în care potrivit borderoului anexat facturii, prestările de servicii au fost executate în perioada 03 - 17.10.2013, reprezentând 76 de ore de funcționare, la un preț de 140 RON/oră, fără TVA, iar potrivit bonurilor de transport, aceste prestări au fost efectuate la G. S.R.L..

Cu ocazia inspecției fiscale, a fost identificată factura seria x LUX. nr. x/31.10.2013, emisă de S.C. G. S.R.L. Adjud, iar potrivit situației de plată anexate acesteia, prestările de servicii au fost realizate în perioada 03 -17.10.2013, fiind aferente unui număr de 122 de ore, la un preț de 140 RON/oră. Pentru prestarea acestor servicii, recurenta-reclamantă a dat în consum cantitatea de 1.464 litri motorină (122 ore x 12 litri/oră), în valoare de 6.954 RON, pentru care și-a exercitat dreptul de deducere a TVA, în sumă de 1.668,96 RON. Susține recurenta că, în mod nelegal, instanța de fond a apreciat aceste cheltuieli ca fiind deductibile fiscal, câtă vreme aceste tranzacții nu îndeplinesc condițiile de legalitate, întrucât nu aparțin unității verificate, fiind contrare prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a), în) vigoare în 2013.

4) În ceea ce privește constatarea 3D aferentă anului 2013 și constatarea 3 aferentă anului 2014, instanța de fond a reținut în mod greșit incidența art. 74 alin. (1) teza a II-a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, apreciind că reclamanta a justificat cheltuielile cu materialele de construcție în cuantum de 11.792 RON, cu facturi care conțin informațiile obligatorii prevăzute de art. 155 alin. (19) și 20, iar materialele de construcții achiziționate și înregistrate pe cheltuieli sunt specifice obiectului de activitate, respectiv veniturilor impozabile înregistrate de societate în aceeași perioadă.

Prima instanță a reținut, în mod nelegal, că factura îndeplinea condițiile prevăzute de art. 155 alin. (19) și 20, având în vedere că în cuprinsul facturii sunt inserate 27 de bonuri casă de marcat, emise în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie, fără ca reclamanta să fi administrat proba cu respectivele bonuri, din care să poată fi identificate materialele de construcții achiziționate. De asemenea, în martie 2014 au fost emise două facturi fără serie nr. x/22.03.2014 și nr. x/29.03.2014, de către S.C. H. S.R.L., în sumă totală de 7.879 RON (3876,96 RON și 4001,63 RON) + TVA, fiind inserate 36 de bonuri de casă de marcat, emise în lunile februarie și martie, pe care reclamanta le-a depus la dosar, astfel că pot fi identificate materialele de construcții achiziționate, însă înregistrarea în evidența contabilă a fost operată direct în contul de cheltuieli cu alte materiale nestocate, fără emiterea de bonuri de consum, fiind imposibilă identificarea lucrărilor în care au fost încorporate.

Recurenta invocă dispozițiile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, privind înregistrările în contabilitate și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind calcularea profitului impozabil, precizând că organele de control au solicitat ca pentru aceste materiale să li se prezinte documente justificative din care să rezulte că au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile, însă acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care instanța de fond a reținut în mod nelegal că acestea sunt deductibile fiscal, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile de deducere, respectiv condițiile de formă, privind seria facturii, produsele sau serviciile facturate și nici condițiile de fond, privind identificarea obiectului tranzacției și a necesității acesteia.

5) A fost criticată și reținerea instanței vizând constatarea 5A, pentru anul 2013, referitoare la suma de 101.157 RON, în sensul că reprezintă cheltuieli deductibile, înregistrate în luna septembrie 2013 și sunt aferente serviciilor facturate către S.C. I. S.R.L., în valoare de 202.467 RON, respectiv că reclamanta a înregistrat o descărcare din gestiune de materiale de construcții în sumă de 101,157 RON, prin Nota contabilă nr. 148/30.09.2013, fără a recunoaște drept activ valoarea serviciilor în curs în care au fost încorporate aceste materiale, fiind încălcat principiul contabilității de angajament, prevăzut de pct. 36 din OMFP nr. 3055/2009.

Instanța a reținut că neînregistrarea drept activ a valorii materialelor de construcții este o eroare contabilă care se corectează la momentul constatării, reclamanta fiind îndreptățită să corecteze eroarea fără consecințe fiscale, potrivit pct. 63 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, aprobată prin Ordinul MFP nr. 3055/2009.

Sentința este nelegală sub acest aspect, întrucât în fapt, în septembrie 2013, pe baza a două facturi seria x LUX nr. x și nr. x din 30.09,2013, emise către S.C. I. S.R.L., reclamanta a înregistrat venituri în sumă totală de 202.467,74 RON, însă în centralizatorul situației de plată anexat facturii nr. x, baza de calcul a contravalorii prestației facturate, în sumă de 120.967,74 RON, este formată din montaj schelă metalică și chirie schelă metalică, fără a fi inserate alte materiale consumabile, situația fiind identică și în cazul facturii nr. x Aceste sume nu pot fi considerate deductibile, întrucât din probele administrate nu s-au putut proba materialele de construcții utilizate pentru a justifica descărcarea gestiunii societății, veniturile corespondente realizate de societate și nici operațiunea contabilă din care să rezulte ajustarea taxei în favoarea bugetului de stat.

6) Cu privire la suma de 24.550 RON, reprezentând cheltuieli cu valoarea materialelor de construcții achiziționate în octombrie 2013, instanța a reținut în mod nelegal că reclamanta a înregistrat eronat veniturile în sumă de 185.543 RON ca fiind din vânzarea de produse finite termopan, acestea reprezentând, în fapt, vânzare de marfă, în condițiile în care toate mărfurile achiziționate de reclamantă sunt înregistrate drept materiale și în aceeași perioadă sunt înregistrate și pe cheltuieli, instanța reținând că este vorba despre o eroare contabilă, ce se corectează la momentul constatării.

Opinia instanței este nelegală, deoarece din parcurgerea registrului jurnal pentru luna octombrie 2013, se constată că în baza a șase facturi seria x LUX nr. x, emise către diferiți clienți, reclamanta a înregistrat în mod eronat venituri din vânzarea de produse finite termopan, în sumă totală de 185.543,36 RON, venituri care, în fapt, au reprezentat comercializarea, la preț de achiziție a diferitelor materiale de construcții. Aferent acestor venituri, societatea a înregistrat cheltuieli cu materiile prime, iar în timpul controlului nu a fost identificat niciun formulat de factură emis de reclamantă, nu au fost înregistrate venituri corespondente și nu a fost probată nicio operațiune contabilă din care să rezulte ajustarea de taxă în favoarea bugetului de stat, ca urmare a ieșirii din patrimoniu a acestor materii prime.

Conform art. 19 alin. (1) coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, instanța trebuia să constate că aceste cheltuieli sunt nedeductibile, contribuabilul deducând în mod eronat T.V.A., atât în evidența contabilă cât și prin decont. Recurenta a invocat și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, potrivit cărora datele înregistrate în evidența contabilă trebuie să reflecte înregistrarea cronologică și sistematică a documentelor.

7) Referitor la constatarea 5C, aferentă anului 2013, constatarea 5A, aferentă anulul 2014, constatarea 5B, aferentă anului 2014, constatarea 3, aferentă anulul 2015, constatarea 5, aferentă anului 2016 și constatarea 5, aferentă anului 2017, însumând 1.825.357,45 RON, s-a apreciat că instanța a reținut în mod nelegal că aceste diferențe sunt reale, dar că ele au fost justificate de reclamantă prin argumente credibile. Inspectorii fiscali au solicitat reclamantei să prezinte la data de 30.06.2017 o situație privind: numărul de lucrări aflate în lucru; valoarea pe fiecare lucrare încheiată pe partener, stadiul de execuție pentru fiecare lucrare, inventarul stocurilor pe fiecare gestiune și orice alt document din care să reiasă determinarea corectă a contravalorii materialelor și a producției în curs de execuție, însă aceste situații nu au fost prezentate. Din parcurgerea devizelor sau a situațiilor de lucrări, de plată sau de cheltuieli ce însoțesc facturile de livrare emise de societatea reclamantă, se constată că materiile prime și materialele puse în operă, aferente lucrărilor facturate sunt în valoare totală de 1.362.162,50 RON, iar cheltuielile privind materiile prime înregistrate pe baza bonurilor de consum sunt în sumă totală de 1.630.890,82 RON, constatându-se o majorare în evidența contabilă a cheltuielilor cu materiile prime în sumă de 268.728,32 RON.

De asemenea, în trimestrul II 2014 au fost înregistrate creșteri ale soldului lucrărilor în curs de execuție, pe seama veniturilor din producția stocată (cont 711), în sumă de 62.617,09 RON, creșteri operate pe baza documentului nr. 100, document neadministrat în cadrul probei cu înscrisuri. Au fost înregistrate venituri corespondente pe seama lucrărilor în curs de execuție, recepție de produse finite sau lucrări de construcție finalizate, în sumă de doar 62.617,09 RON, fără a se identifica vreo operațiune contabilă de ajustare a taxei, urmare a ieșirii din patrimoniul societății a acestor materiale de construcții.

Astfel, cu ocazia inspecției fiscale, în baza prevederilor art. 148 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 a fost ajustat în favoarea statului dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării de materii prime, fără realizarea de venituri corespondente, constatându-se deducerea eronată a TVA în sumă de 49.467 RON (268.728,32 - 62.617,09 = 206.111,23 RON x 24% = 49.466.70 RON). Referitor la acest punct, soluția instanței de fond încalcă art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Mai mult, în același mod, au fost abordate de către instanța de fond și aspectele similare pentru decembrie 2013, trimestrul IV 2014 trimestrul II 2015, trimestrul IV 2015, semestrul II 2016 și semestrul I 2017.

8) Referitor la constatarea 6B aferentă anului 2013, constatarea 10B aferentă anului 2014, constatarea 8B aferentă anului 2015, constatarea 6B aferentă anului 2016 și constatarea 6B aferentă anului 2017, recurenta a arătat că în august 2013, în baza a două facturi, emise de către S.C. J. S.R.L. București, reclamanta a achiziționat utilaje în sumă de 126.120 RON și TVA deductibilă în sumă de 30.268,80 RON, tranzacțiile fiind derulate prin virament bancar (parțial în sumă de 80.000.00 RON), iar ulterior, în perioada ianuarie 2014 - iulie 2017, nu a mai fost derulată nicio altă operațiune cu acest partener, suma rămasă de plată nefiind achitată nici până la data de 31.07.2017. Deși aceste tranzacții au fost declarate în totalitate atât de societatea cumpărătoare, cât și de cea vânzătoare, furnizorul acestor bunuri avea suspendată activitatea începând cu data de 03.04.2014, când a ieșit din rândul plătitorilor de TVA, societatea fiind contribuabil inactiv din data de 15.10.2014 și aflată în procedura insolvenței din data de 09.03.2017, iar obiectul de activitate era reprezentat de comerțul cu ridicata al blănurilor, pieilor brute și al pieilor prelucrate - cod Caen 4624.

În timpul controlului, nu au fost identificate lucrări prestate cu oricare dintre cele trei utilaje achiziționate, nu au fost identificate venituri obținute din exploatarea acestora și nu a fost identificată vreo operațiune economică care să confirme necesitatea efectuării acestor achiziții de utilaje. Din acest motiv, sentința recurată este contrară art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 și art. 297 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015, aceste tranzacții neîndeplinind condțiile de fond privind oportunitatea și necesitatea achiziționării acestor mijloace fixe, astfel încât nu este legală exercitarea dreptului de deducere a TVA în sumă totală de 30.268,80 RON, respectiv a cheltuielilor în sumă de 40.289 RON, ele nefiind în folosul operațiunilor impozabile. Instanța de fond a reținut în mod greșit că aceste utilaje fac parte din lista de unelte, scule, mașini, dispozitive, utilaje folosite pentru realizarea obiectului de activate și pentru dobândirea prin licitație a unor lucrări. Organele fiscale nu au negat existența utilajelor, ci faptul că acestea nu sunt folosite, astfel că societatea nu avea dreptul de a deduce TVA aferent și nici cheltuiala în sumă de 40.289 RON de la calculul impozitului pe profit.

9) În privința constatărilor 6C aferente anului 2013, 10C aferentă anului 2014, 8C aferentă anului 2015, 6C aferentă anului 2016 și 6C aferentă anului 2017, sunt nelegale aprecierile instanței, având în vedere că în noiembrie 2013, în baza facturii seria x, nr. x/30.11.2013, emisă de către S.C. K. Pufești, reclamanta a achiziționat o construcție și un teren, în sumă de 50.000 și TVA deductibilă, dedusă în totalitate în sumă de 12.000 RON. Această locație nu a fost declarată de societatea verificată ca punct de lucru, nu au fost identificate venituri obținute din exploatarea acesteia, nu au fost identificate consumuri directe pentru amenajarea, întreținerea și exploatarea acesteia și nu a fost identificată vreo altă operațiune economică care să confirme necesitatea efectuării acestor achiziții.

Consideră că argumentul instanței de fond conform căreia pentru această tranzacție ar fi îndeplinit cerințele de oportunitate și necesitate este incorect, încălcând prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 și art. 297 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015, recurenta apreciind că societatea nu avea dreptul de a deduce TVA în sumă de 12.000 RON și respectiv, de a deduce cheltuieli în suma de 4.479 RON, deoarece aceste cheltuieli nu au fost realizate în folosul operațiunilor impozabile, deși societatea a motivat această tranzacție în scopul extinderii activității. În timpul inspecției fiscale, administratorul statutar a recunoscut existența unui plan pentru acest imobil, însă a arătat că această extindere a fost abandonată.

10) Referitor la constatările 7A aferentă anului 2013, 11A aferentă anului 2014, 9A aferentă anului 2015, 7A aferentă anului 2016 și 7A aferentă anului 2017, consideră că sentința recurată este nelegală, deoarece din parcurgerea centralizatorului mijloacelor fixe aflate în patrimoniul societății la data de 31.07.2017, s-a constatat ca societatea prezintă înregistrată o clădire în Municipiul Adjud. Instanța de fond a reținut că acest imobil se află în proprietatea administratorului societății, dar este folosit de societate în baza unui contract de comodat cu titlu gratuit, deși respectivul contract de comodat viza un alt imobil situat pe raza aceleiași localități, care nu corespunde ca număr și date de identificare cu cel prezentat inspectorilor fiscali. Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și trebuie evaluate la costul de achiziție sau la costul de producție, conform OMFP nr. 1752/2005 și OMFP nr. 1803/2014.

Este, astfel, contrar dispozițiilor legale menționate argumentul instanței de fond referitor la faptul că imobilizarea corporală reprezintă în fapt valoarea amenajărilor/modernizărilor efectuate la imobilul aflat în folosință gratuită de la administratorul și asociatul unic al societății, în baza contractului de comodat autentificat sub nr. x/05.08.2010. Invocarea unui contract de comodat și faptul că toate costurile modernizărilor au fost suportate de S.C. A. este contrazis de contractul de vânzare - cumpărare autentificat notarial sub nr. x din data de 16.12.2004, prin care a fost dobândită clădirea situată în Adjud, str. x - 26, jud. Vrancea, iar valoarea inițială a acestei clădiri a fost de 2.400.000.000 RON vechi. Mai mult, această clădire, în valoare de 793.470,02 RON, nu a fost inclusă în sensul reevaluării în raportul de evaluate întocmit la data de 23.01.2014, pentru determinarea valorii impozabile a acestuia în cadrul evaluării periodice obligatorii.

Pentru determinarea corectă a situației fiscale a acestui imobil, contribuabilul trebuia să prezinte pentru perioada 05.08.2010 - 30.06.2011, autorizațiile, respectiv documentele deținute, referitoare la extinderea sau modernizarea imobilului și nu să prezinte contracte de subînchiriere. Mai mult, pentru acest imobil nu au fost analizate veniturile și cheltuielile deduse.

11) Referitor la constatările 7B aferentă anului 2013, 11B aferentă anului 2014, 9B aferentă anului 2015, 7B aferentă anului 2016 și 7B aferentă anului 2011, organul fiscal a considerat nedeductibilă cheltuiala cu amortizarea pentru un teren achiziționat în 2018, în sumă de 27.132 RON și a majorat baza impozabilă astfel: cu 4.788 în 2013; cu 6.384 RON în 2014; cu 6.384 RON în 2015; cu 6.384 RON în 2016 și cu 3.192 RON, în semestrul I 2017. Sub acest aspect s-a arătat că sentința recurată este nelegală, deoarece din centralizatorul mijloacelor fixe aflate în patrimoniul societății la data de 31.07.2017, rezultă ca aceasta avea înregistrat un teren în suprafață de 3.504 mp, intrat în patrimoniu la data de 01.11.2012, în valoare de 255.364,52 RON, cu durată normală de amortizare de 40 de ani (480 luni), fiind calculată și înregistrată cu o amortizare lunară de 632,01 RON.

Însă, din parcurgerea evidenței contabile reiese că în mod eronat unitatea verificată a înregistrat cheltuieli cu amortizarea, conform art. 24 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 571/2003 și art. 28 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015, întrucât terenurile nu reprezintă active amortizabile; nu au fost identificate formulare de facturi privind comercializarea acestui teren, venituri realizate din exploatarea acestuia; consumuri aferente utilizării, respectiv amenajare, întreținere, etc. Reclamanta a negat că aceste terenuri sunt amortizate și a depus fișa contului 6811, însă din cea de la data de 30.06.2017 reiese că sub acest cont au fost înregistrate cheltuieli de exploatare cu amortizarea imobilizărilor în luna iunie 2017, de 61.270,16 RON, iar din fișa anexată cererii de chemare rezultă că aceleași cheltuieli au fost în cuantum de 5.837,69 RON.

12) Referitor la constatările 9 aferentă anului 2014, 7 aferentă anului 2015, 4 aferentă anului 2016 și 4 aferentă anului 2017, a arătat că în perioada iunie 2014 - iulie 2017, reclamanta a înregistrat cheltuieli cu piese de schimb și alte servicii prestate facturate către S.C. L., în valoare totală de 2.300.324 RON, în baza a 91 de facturi emise de S.C. L., care însă nu au fost însoțite de înscrisuri din care să rezulte caracteristicile tehnice ale piselor auto cu care s-a aprovizionat de la acest furnizor, garanțiile oferite, autovehiculelor cărora le erau destinate, declarații de conformitate, de origine, iar formularele de facturi de prestări servicii nu sunt însoțite de devize de reparații inserate în cuprinsul lor.

Instanța de fond trebuia să observe că principala pondere în cadrul acestor cheltuieli o reprezintă achizițiile de piese de schimb și prestări de servicii de la furnizorul S.C. L.. Organul fiscal a apreciat că aceste cheltuieli sunt nedeductibile întrucât în perioada de derulare a tranzacțiilor cu partenerul S.C. L. Adjud, reclamanta a efectuat operațiuni de achiziție piese de schimb auto și prestări servicii - reparații și întrețineri auto, în mod constant, și cu alți furnizori specializați, pentru care facturile de achiziții erau însoțite și de alte documente (note de comandă, devize de reparații, note de constatare, certificate de calitate, declarații de conformitate, certificate de garanție) din care rezultau caracteristicile tehnice, garanțiile, autovehiculul reparat, piesele de schimb auto utilizate, durata reparației, manopera.

Recurenta-pârâtă a precizat că lipsa de conținut economic a tranzacțiilor derulate cu S.C. L. este sustinută și de operatiunile de plată în avans către acest furnizor, efectuate în ianuarie 2017, în sumă totală de 500.000 RON, plăți care, deși au fost efectuate în avans în ianuarie, în evidența contabilă au fost operate ca fiind "achitare anticipată a facturii nr. x emise în 19.02.2017", deci ulterior achitării avansului, apreciind că anticiparea numărului facturii ce urma a fi emisă de către furnizor, contrar celor reținute de către instanța de fond naște îndoieli asupra necesiății și a destinației acestor achiziții.

În temeiul prevederilor art. 6 și a art. 105 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor, relevanța stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege și să adopte soluția necesară. În timpul derulării inspecției fiscale au fost identificate facturi care aveau trecute la rubrica explicații "contravaloare prestări servicii (manoperă)" - factura nr. x/10.10.2016 sau "contravaloare prestări servicii pe anul 2014, conform deviz auto VN77AMD" - factura nr. x/18.12.2014, deși în contabilitatea aceleiași societăți au fost identificate și facturi care au ținut cont de notele de comandă întocmite anterior bonurilor și la care au fost anexate foile de parcurs și alte documente.

Recurenta-pârâtă a susținut că facturile emise de furnizorul S.C. L. Adjud și înregistrate în evidența contabilă a reclamantei nu fac dovada efectuării operațiunilor, astfel că nu pot constitui documente contabile justificative, pentru deducerea cheltuielilor reprezentând piese de schimb și servicii de reparații, în sumă de 2.330.160 RON și TVA dedusă integral, în sumă de 501.311 RON.

13) Cu privire la constatarea 21 aferentă anului 2014, față de care organele fiscale au considerat nedeductibilă cheltuiala cu materialele de construcții și diferențele de curs valutar aferente vânzării încărcătorului M. și au majorat baza impozabilă cu suma de 102.431 RON. Astfel, în august 2014 reclamanta a vândut un utilaj-încărcător M. cu prețul de 100.000 RON, operațiune înregistrată eronat ca prestare de servicii și nu vânzare de active și nu a înregistrat cheltuieli cu descărcarea activelor în sumă de 102.431 RON (125.000 RON, potrivit principiului contabilității de angajament. De asemenea, la data de 31.08.2014, în registrul jurnal nu a fost identificată nota contabilă 6021=3021, instanța de fond reținând în mod nelegal că neînregistrarea descărcării pe cheltuieli a ieșirii mijlocului fix reprezintă o eroare contabilă, respectiv o eroare de evidențiere a producției în curs de execuție.

Organul fiscal, în baza prevederilor art. 148 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, a ajustat în favoarea Statului dreptul de a deduce taxa aferentă cumpărării materialelor de construcții date în consum prin descărcarea gestiunii de materiale de construcții, dar fără realizarea de venituri corespondente, constatându-se deducerea eronată a TVA, atât în evidența contabilă, cât și prin decont, în sumă de 24.583 RON. În cauză nu poate fi vorba de o simplă eroare de înregistrare contabilă, astfel că sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 19 alin. (1) și a art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în condițiile în care cheltuielile cu materialele de construcții sunt nedeductibile, fiind efectuate fără a se realiza venituri corespondente.

14) Referitor la constatarea 4 aferentă anului 2015, s-a arătat că organele fiscale au considerat nedeductibilă cheltuiala cu materialele de construcții consumate după recepția lucrărilor la Primăria Tamași și au majorat baza impozabilă aferentă anului 2015 cu suma de 17.769 RON, reprezentând achiziții efectuate în baza contractului nr. x/27.06.2014, respectiv achiziții reprezentând obligația contractuală a reclamantei. în calitate de executant, ce nu se recuperează de la beneficiar, instanța de fond reținând în mod eronat că aceste materiale au fost utilizate de societate exclusiv în folosul operațiunilor economice sens în care avea drept de deducere. Astfel, deși finalizarea și acceptarea de către beneficiar a lucrării stipulate în contractul nr. x/27.06.2014 a avut loc în iunie 2015, când a fost emisă ultima factură, în iulie și august 2015 societatea a aprovizionat și a dat în consum, pentru lucrarea finalizată, diferite materiale de construcții în valoare de 17.769,04 RON și TVA deductibilă în sumă de 4.264,57 RON. La control s-a constatat că aferent acestor materiale, în sumă de 17.769,04 RON, a fost exercitat dreptul de deducere a TVA, dar nu au fost înregistrate creșteri de venituri.

15) În ceea ce privește constatarea 13 aferentă anului 2015, vizând declararea ca nedeductibilă a sumei de 618.806 RON, reprezentând valoare sortimente de carne de porc și vită, achiziționate da la furnizorul S.C. N., s-a arătat că reclamanta a depus în fața instanței de fond 2 tabele nominale, în care sunt înscrise 198 de persoane, respectiv 166, care au semnat că au primit alimente, însă nu s-au putut identifica alimentele primite de fiecare salariat în parte și în niciunul dintre tabele nu este înscrisă valoarea pachetului primit de fiecare persoană din tabel, nu sunt menționate CNP-urile persoanelor pentru a se putea verifica dacă au calitatea de salariat, iar conform facturilor de aprovizionare nu s-a achiziționat doar carne de vită, ci o listă diversificată pe sortimente.

În anul 2014, societatea a realizat venituri din comercializarea de hrană preparată în cadrul activității de restaurant-catering în sumă de 2,539.248,14 RON, iar în anul 2015, a realizat din aceeași activitate venituri în sumă de 775.621,46 RON. În trimestrul I 2015, în baza a 13 facturi, fără serie, emise de S.C. N. Adjud, reclamanta a achiziționat 30.509,40 kg din diverse sortimente de carne de porc și vită, în valoare de 618.805,85 RON și TVA deductibilă, dedusă în totalitate, în sumă de 148.513,40 RON, deși colaborarea cu clientul O. nu a mai fost continuată și în anul 2015. Aceasta cantitate de carne a fost dată în consum scriptic, fără realizarea de venituri aferente.

Instanța de fond a reținut în mod nelegal că aceste cheltuieli sunt deductibile, câtă vreme facturile aferente trimestrului I 2015, nu îndeplinesc condițiile de formă privind seria facturilor (art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 155 alin. (19) lit. a) din Legea nr. 571/2003) și nici condițiile de fond privind natura, destinația și necesitatea acestor tranzacții, fiind contrare prevederilor 21 alin. (1), alin. (4) lit. c) și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003. De asemenea, nu a reținut lipsa seriei facturilor și faptul că nu a adus argumente care să justifice diminuarea veniturilor înregistrate în 2015. Deși s-a reținut prin sentință că înregistrarea materiilor prime pe cheltuieli nu s-a efectuat în baza rezultatelor inventarului intermitent, ci s-a făcut aleatoriu, instanța nu a indicat care este documentul ce a stat la baza descărcării gestiunii de materii prime, în condițiile în care inspectorii fiscali au reținut că această cantitate de carne a fost dată în consum doar scriptic, în condițiile în care în legislația financiar-fiscală și contabilă nu se prevede că aplicarea unei sancțiuni contravenționale (art. 41 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 82/1991, reținut de către instanță, ar permite sau nu exercitarea dreptului de deducere a costului materiilor prime, câtă vreme nu au fost realizate venituri impozabile aferente, iar pe de altă parte, în condițiile în care este vorba de două tipuri de răspundere diferită, una de natură contravențională și cealaltă de natură fiscală.

16) Față de constatarea 3 aferentă anului 2016 și constatarea 3 aferentă anului 2017, recurenta a susținut că organul de control a considerat drept nedeductibilă cheltuiala cu închirierea spațiului achiziționat de la S.C. P. S.R.L. și a majorat baza impozabilă cu suma de 84.000 RON. Din analiza documentelor a rezultat că în perioada august 2016 - mai 2017, societatea a înregistrat 28 de facturi, emise de S.C. P. S.R.L. pentru închirierea sălii de ședințe, conform contractului nr. x/20.07.2016, reclamanta justificând aceste servicii și cu o situație a salariațitor. Documentele depuse la dosar relevă faptul că acestea sunt semnate de diverse persoane fizice, având statutul de persoană responsabilă SSM, fișe de instruire colectivă și tabele nominale semnate de către salariați, fără a avea inserate CNP-urile, astel că nu se poate proba statutul de salariat al persoanelor participante.

Pe de altă parte, contrar celor reținute prin sentintă, asemenea cheltuieli trebuie să aibă un conținut real și o justificare logică, astfel că reclamanta trebuia să prezinte motivele care au stat la baza alegerii unei săli de conferință în afara Municipiului Adjud, câtă vreme unitatea deține destule spații în incinta cărora se puteau ține ședințe. Întreaga contravaloare a achizițiilor de prestări de servicii, în sumă totală de 100.740 RON a fost achitată prin compensare, iar facturile nu au fost însoțite de alte înscrisuri din care să rezulte în ce au constat aceste servicii de agrement sau obiectul ședințelor ținute, numărul de persoane participante, meniul, lectorii, etc. De asemenea, numerele facturilor sunt consecutive, deși la prețul contractului se prevede că "valoarea prezentului contract este de 3.600 RON (TVA inclus)/zi/eveniment", iar în data de 29 și 30.09.2016 au fost emise alte două facturi, fiecare în valoare de 3.600 RON. iar unele evenimente au fost organizate zi de zi (în 27, 28, 29 și 30.09.2016). În realitate, nu a existat decât un singur eveniment în 29 - 30 septembrie, iar aspectele arătate conduc la îndoieli asupra necesității, obiectivității și realității acestor achiziții de cheltuieli de agrement, precum și lipsa de conținut economic a tranzacțiilor derulate cu S.C. P. S.R.L., în calitate de furnizor.

În temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele competențelor ce îi revin, asupra relevanței stărilor de fapt fiscale, astfel că în baza prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, aceste achiziții în sumă de 84000 RON nu puteau fi avute în vedere la stabilirea rezultatului fiscal,.

17) Cu privire la constatarea 15 aferentă anului 2016, privind suma de 23.570 RON, organul fiscal a apreciat că aceasta este nedeductibilă, întrucât reprezintă valoarea combustibilului achiziționat de la S.C. Q. S.R.L., pentru care nu justifică utilizarea cu bonuri de consum, ci pe baza rapoartelor lunare electronice din care instanța de fond a apreciat că rezultă data, ora, utilajul și cantitatea alimentată. Instanța a reținut în mod eronat că suma este deductibilă, deși în dovedire reclamanta a depus la dosarul cauzei 2 situații listate la 16.06.2016 și 30.06.2016, care prezintă doar ieșirile de carburant, fără a se regăsi informații precum kilometrajul mașinii la data alimentării, cine conduce autoturismul sau utilajul și fără să rezulte cantitatea intrată.

Prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat că în iunie 2016, în baza facturii seria x nr. x din 17.06.2016, emisă de S.C. Q. S.R.L., reclamanta a înregistrat o achiziție de carburant în sumă de 23.569,78 RON și TVA deductibilă, dedusă în totalitate, în sumă de 4713,95 RON, constând din 5.999 litri motorină, iar locul de descărcare a acestui combustibil a fost în localitatea Urechești, Șoseaua Onesti - Adjud, km. 4, jud. Bacău; S.C. Q. S.R.L. era principalul furnizor de carburant al societății verificate; S.C. A. nu a avut niciodată un punct de lucru deschis în această locație din jud. Bacău și nu au fost prezentate documente din care să rezulte lăsarea în custodie la un terț a acestui carburant, astfel că înregistrarea în evidența contabilă a S.C. A. a acestei tranzacții a fost operată direct în contul de cheltuieli (cont 6022), fără emiterea de bonuri de consum, fiind imposibil de identificat mijloacele de transport sau utilajele alimentate, lucrările sau prestările de servicii efectuate, ori necesitatea efectuării acestor cheltuieli prin specificul activităților desfășurate de societatea verificată.

Totodată, pentru perioada 01.06.2016-31.07.2017 nu au fost identificate înregistrări contabile din care să rezulte creșteri de venituri corespondente pe seama lucrărilor în curs de execuție sau recepția de produse finite sau lucrări de construcții finalizate și nefacturate; nu au fost identificate facturi emise de S.C. A. privind livrarea acestor carburanți sau serviciile aferente prestate.

S-a considerat că aceste cheltuieli cu combustibilul au fost apreciate de către instanța de fond în mod eronat ca fiind deductibile, câtă vreme tranzacția nu îndeplinește condițiile de fond privind oportunitatea, realitatea și necesitatea acesteia, respectiv nu a fost efectuată în folosul operațiunilor economice derulate.

18) În ceea ce privește constatarea 6E aferentă anului 2017, a arătat că organul de control a considerat ca nedeductibilă cheltuiala cu amortizarea aferentă mijloacelor fixe constând în: două camere frigorifice, 5 auto nefuncționale, motostivuitor nefuncțional și 2 terenuri, achiziționate de la S.C. R. S.R.L., în ianuarie 2017, sens în care a majorat baza impozabilă cu suma de 5.334 RON pentru semesteul I 2017. Sentința recurată este nelegală, întrucât instanța de fond a reținut că cele două camere frigorifice sunt în corelație cu obiectul de activitate al societății și se găsesc înregistrate în evidența contabilă, în timp ce pentru imobil, în mod eronat s-a reținut de către organele fiscale că s-ar fi calculat amortizarea, deoarece aceasta a fost calculată doar în fișa mijlocului fix, fără a fi preluată în balanță.

Recurenta a apreciat, contrar celor reținute de către prima instanță, că, fiind vorba de un mijloc fix care nu este în conservare, nu este posibil să nu fie calculată amortizarea liniară, întrucât programul folosit face automat această operațiune. Astfel, în timpul controlului s-a constatat că locațiile situate în com. Vînători, jud. Galați și Tunari, jud. Ilfov, nu au fost declarate de societatea verificată ca puncte de lucru, iar celelalte active sunt în stare de nefuncționare. De asemenea, nu au fost identificate venituri obținute din exploatarea acestora, nu au fost identificate consumuri directe pentru amenajarea, întreținerea și exploatarea bunurilor și nu a fost identificată nicio altă operațiune economică care să confirme necesitatea efectuării acestor achiziții de imobilizări corporale prin specificul activităților desfășurate, deși societatea și-a exercitat dreptul de deducere a TVA în sumă totală de 3.352 RON, sub acest aspect, sentința recurată fiind contrară prevederilor art. 297 alin. (4) lit. a) și art. 323 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, în vigoare pentru anul 2017, întrucât pentru aceste achiziții nu sunt îndeplinite condițiile privind scopul și necesitatea tranzacțiilor.

19) Referitor la constatarea 14 aferentă anului 2017, a arătat că organul de control a majorat profitul impozabil cu suma de 38.333 RON, reprezentând venituri stornate, aferente semestrului 1 2017. În noiembrie, 2016, în baza facturii nr. x, reclamanta a facturat către S.C. S., o autoutilitară în valoare de 38.333 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 7.667 RON, iar în ianuarie 2017 reclamanta a anulat vânzarea, sens în care a emis factura de stornare nr. x, în valoare de -38.333 RON și TVA colectată aferentă, în sumă de -7.667 RON. Societatea a luat decizia achiziționării autoutilitarei de la S.C. S., tranzacție care nu s-a mai concretizat, iar în probațiune a depus factura anulată, din care rezultă eroarea, iar apoi, tot dintr-o eroare, A. a emis factura de retur către S.C. S., fără a fi verificată baza de date, întrucât la momentul vânzării, bunul nu se afla în patrimoniul entității verificate, ci al S.C. S..

Prin factura seria x LUX nr. x/01.01.2017, reclamanta a stornat tranzacția privind autoutilitara marca x, sens în care a procedat la diminuarea veniturilor din cedarea activelor (cont 7588) cu suma de 38.333,33 RON și la diminuarea TVA colectată aferentă cu suma de 7.666,67 RON, fără înregistrarea în contabilitate, în contul de imobilizări corporale a acestui mijloc de transport și fără a prezenta înscrisuri din care să rezulte transmiterea facturii către S.C. S..

Din consultarea bazelor de date gestionate de organul fiscal, a rezultat că autoutilitara în discuție a fost înscrisă în circulație, până la data de 17.10.2016, pe numele S.C. T. S.R.L. Mureș, apoi a fost înscrisă în circulație pe numele societății verificate; la data de 08.12.2016 a avut loc radierea din circulație a acestei autoutilitare din patrimoniul S.C. A., concomitent cu înmatricularea acesteia pe numele societății afiliate S.C. S., astfel cum figurează și în prezent. Astfel, nu reiese cine a primit prima dată această mașină, începând cu data de 17.10.2016, respectiv S.C. A. sau S.C. S.. Din consultarea bazelor de date gestionate de organul fiscal a rezultat că aceste tranzactii au fost declarate în totalitate de către S.C. A. în luna de facturare, fără ca societatea cumpărătoare (SC S. SRL) să le declare. Ulterior, în luna ianuarie 2017 s-a diminuat eronat baza impozabilă cu suma de 38.333,33 RON, precum și TVA aferentă, contrar prevederilor art. 19 alin. (1), art. 287 lit. b) art. 323 alin. (2) și art. 330 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, în vigoare pentru anul 2017.

20) Cu privire la constatarea 15 aferentă anului 2017, s-a arătat că organul fiscal a considerat nedeductibilă cheltuiala cu serviciile achiziționate de la S.C. U. S.R.L. și a majorat baza impozabilă aferentă semestrului 1 2017 cu suma de 40.088 RON.

Societatea reclamantă a înregistrat 3 facturi în perioada martie + iunie 2017, emise de S.C. U. S.R.L., în valoare totală de 55.088 RON, încheind cu respectiva societate contractul de execuție de lucrări nr. x/06.03.2017; reclamanta a înregistrat în evidența contabilă achiziții de materiale necesare execuției lucrărilor, însă în niciunul dintre actele adiționale prezentate de reclamantă nu se prevede modificarea suprafeței privind casetarea cu aluminiu a obiectivului Școala Vulturu, pentru care au fost achiziționate respectivele materiale.

Contractul în discuție prevedea că prestatorul se obliga să execute manopera lucrărilor de placare cu aluminiu compozit a Școlii Gimnaziale Vulturu, sens în care au fost emise cele 3 facturi. Însă, din conținutul acestora reiese că în factura nr. x/16.05.2017 a fost identificat obiectivul/codul,,18.3", ce corespunde lucrărilor executate la Școala Câmpuri, lucrări ce fac obiectul altor contracte.

În baza celor 3 facturi, reclamanta a înregistrat cheltuieli deductibile fiscal, în sumă totală de 40.088 RON și a dedus TVA, deși nu au fost identificate formulare de facturi de comercializare sau refacturare a acestora, venituri din lucrări în curs de realizare, consumuri de materiale, ceea ce, în opinia recurentei-pârâte ridică suspiciuni asupra necesității, obiectivității și realității acestor achiziții. Prin actele adiționale încheiate s-a modificat termenul de predare a lucrării și având în vedere lipsa documentelor justificative din care să rezulte necesitatea și destinația serviciilor achiziționate, este legală concluzia că respectivele cheltuieli nu au fost efectuate în vederea realizării de venituri impozabile, astfel că nu sunt deductibile.

21) În privința constatării 16 aferente anului 2017, organul de control a considerat ca fiind nedeductibilă cheltuiala cu materialele de contrucții consumate după data finalizării recepției lucrărilor la obiectivul Primăria Păunești și a majorat baza impozabilă cu suma de 42.503 RON, pentru semestrul I 2017, având în vedere că aceste achiziții reprezintă obligația contractuală a reclamantei, în calitate de executant și nu se recuperează de la beneficiar, iar prin contract, reclamanta și-a sumat obligația de a efectua lucrări de remediere a defectelor către beneficiarul Primaria Păunesti, situație reținută și de organul fiscal.

Instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamanta justifică dreptul de deducere a acestei sume, deși se impunea, în baza prevederilor art. 304 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015, în vigoare la data de 01.01.2016, să constate că societatea verificată nu îndeplinește condițiile legale privind deductibilitatea cheltuielilor cu materiile prime, descărcate din gestiune, fără realizarea de venituri corespondente.

Sub acest aspect, a susținut că nu poate fi reținut argumentul instanței de fond conform căruia lucrarea nu a fost finalizată în luna decembrie 2016 și în acest sens s-a încheiat Actul adițional nr. x/12.10.2017, având în vedere că respectivul act adițional a fost semnat după demararea de către organul fiscal a acțiunii de control și nu a fost prezentat organului de control. Exercitarea fără temei legal a dreptului de deducere a cheltuielilor cu materialele de construcție, a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, descărcate din gestiune, dar nefacturate beneficiarului final, în sumă de 42.508 RON, cu consecința diminuării impozitului pe profit cuvenit bugetului de stat, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost încheiate acte prin care să se fi modificat prețul pe lucrare sau din care să reiasă cu au existat situații de neacceptare a lucrării finalizate și recepționat în decembrie 2016 sau care au fost motivele care au stat la baza consumului de oțel beton, ciment ori cherestea pentru această lucrare.

22) Referitor la constatarea 1 TVA, s-a arătat că organele fiscale au obligat societatea la plata TVA în sumă de 27.000 RON - TVA dedus peste limita de 50%, aferentă achiziției în leasing a unui autoturism marca x, conform art. 1451 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora dreptul de deducere a taxei af