ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.05.2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.04.2021 pentru suma de 4.459.268 RON.

Reclamanta a consemnat și cauțiunea de 17.949 RON pentru soluționarea cererii de suspendare.

1.2. Prin sentința civilă nr. 129 din 17 iunie 2021, Curtea a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/29.04.2021 emise de DGRFP Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în ceea ce privește obligațiile fiscale în cuantum de 4.448.519 până la soluționarea pe fond a cauzei.

A respins, ca prematură, cererea formulată de DGRFP Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea pentru plata despăgubirii ca urmare a întârzierii procedurii de executare a creanțelor datorate bugetului de stat.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/29.04.2021.

A susținut recurenta-pârâtă că suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție, care poate fi admis cu îndeplinirea condiției cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

Motivarea instanței de fond este lacunară în ceea ce privește argumentarea îndeplinirii condițiilor legale. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă a actului atacat, pentru că o astfel de cerință și o astfel de interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, o analiză care nu poate fi realizată în cadrul unei cereri având ca obiect suspendarea executării actului atacat.

A apreciat recurenta, după ce a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la condiția cazului bine justificat, că, din împrejurările legate de starea de fapt și de drept, este evident că nu se poate reține situația de a se fi creat o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, prevederile C. proc. civ. fiscală și ale Codul fiscal care au stat la baza emiterii actului fiind elocvente în cauză, astfel că obligația de plată a sumei de 4.448.519 RON este reținută legal în sarcina reclamantei.

Aspectele invocate, referitor la indicii care ar determina răsturnarea prezumției de legalitate, țin de judecarea pe fond a cauzei, fiind necesară administrarea de probatorii în cauză.

A mai arătat recurenta că judecătorul fondului a reținut în mod neîntemeiat că reclamanta ar fi probat existența condiției privind prevenirea unei pagube iminente, prin faptul că executarea sumelor reținute prin actul de impunere a cărui suspendare se solicită i-ar crea un prejudiciu, conducând societatea în insolvență.

Jurisprudența relevantă în materie a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, simpla executare a unui act fiscal neproducând, prin ea însăși, o pagubă.

Reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri în baza cărora să poată fi analizată întreaga situație de fapt din această perspectivă, astfel încât nu se poate vorbi despre îndeplinirea condiției pagubei iminente.

În cauză, executarea este dispusă în baza unor acte administrativ-fiscale care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege, cu atât mai mult cu cât petența nu a probat în niciun fel nașterea unor prejudicii grave și iremediabile în patrimoniul său.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că se încalcă principiul proporționalității invocat chiar de reclamantă, întrucât în cazul instituției pârâte se poate vorbi despre un prejudiciu pe care l-ar suferi în ipoteza suspendării actului administrativ-fiscal, cu atât mai mult cu cât acest act se bucură de prezumția de legalitate conferită de legiuitor. Astfel, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul suspendării executării actului administrativ-fiscal dispuse în baza Legii nr. 554/2004, toate efectele actului administrativ-fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia și obligațiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală.

Totodată, un alt efect ce se produce ope legis în cazul în care se va dispune admiterea cererii de suspendare este acela că, prin excepție de la prevederile art. 173, nu se datorează penalități de întârziere pe perioada suspendării.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs și cu apărările intimatei-reclaamnte, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Intimata-reclamantă A. S.A. a învestit, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.04.2021 emise de DGRFP Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare.

Instanța de fond a admis acțiunea de suspendare a executării efectelor acestei decizii până la soluționarea acțiunii în anularea actului, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Condițiile prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

4.2. Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că, prin sentința civilă nr. 64 din 11 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și a anulat Decizia nr. 305/30.09.2021 privind soluționarea contestației fiscale, Decizia de impunere nr. x/29.04.2021 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.04.2021, cu privire la obligațiile fiscale în cuantum de 4.448.519 RON.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, Decizia de impunere nr. x/29.04.2021, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși nu este definitivă, această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate.

Cu privire la cea de-a doua condiție, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 definește condiția pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază că executarea deciziei de impunere, care, după cum s-a reținut, este aparent nelegală, ar pune societatea intimată în imposibilitate de a-și onora obligațiile contractuale asumate față de diverse instituții bancare și nebancare, față de alți profesioniști și clienți, dar și față de angajații societății, ceea ce, evident, ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării acesteia.

4.3. Față de cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 10.007,24 RON, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ., o va admite, însă, în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, va reduce onorariul de avocat la 5.000 RON, potrivit alin. (2) al aceluiași articol.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 14 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenta la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea împotriva sentinței nr. 129 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă DGRFP Galați-AJFP Vrancea la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L. (fostă A.) reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.