ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5434/2022

HOTĂRÂRE
16.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5434/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iunie 2020, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. Galați, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații și ANAF - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Galați, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/26.02.2014, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/26.02.2014, precum și a Deciziei nr. 46/21.05.2020 de soluționare a contestației administrative.

Prin sentința civilă nr. 131 din 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. Galați, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Soluționare Contestații și ANAF - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Galați;

(ii) a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/26.02.2014, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.02.2014 și a Deciziei nr. 46/21.05.2020, emise de către pârâtă, pe care le-a menținut numai în limita obligațiilor fiscale suplimentare stabilite:

- pentru anul 2009 menține numai pentru suma de 5.734 RON impozit pe profit;

- pentru anul 2010 menține toate sumele stabilite suplimentar;

- pentru anul 2011 menține numai suma de 1320 RON reprezentând cheltuieli privind penalitățile nedeductibile și amenzi.

Împotriva sentinței civile nr. 131 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați. Ambele recursuri au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtele solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă A. S.A. Galați a formulat întâmpinări față de fiecare dintre recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

Examinând, cu prioritate, motivul de recurs de ordine publică referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 205 din C. civ., persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații (capacitate de folosință) de la data înregistrării lor, iar conform art. 251 din același act normativ, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură. Aceste dispoziții sunt aplicabile pe tot parcursul judecății, atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac, de la momentul formulării, până la cel al soluționării cererii/căii de atac.

Este de menționat că excepția lipsei capacității de folosință este o excepție de fond absolută și peremptorie, referitor la exercițiul dreptului la acțiune, care poate fi invocată de către orice parte, precum și de instanța de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluționării pricinii.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. S.A. Galați a fost radiată din registrul comerțului, ca urmare a închiderii procedurii falimentului, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 161 din 18 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare.

Prin urmare, chiar dacă la data promovării acțiunii și la data declarării recursurilor de către pârâte, reclamanta avea personalitate juridică, la data judecării recursurilor personalitatea juridică a încetat, reclamanta nu mai deține capacitate procesuală de folosință, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi și obligații, inclusiv dreptul de a susține în calea de atac cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei.

În raport de dispozițiile art. 40 C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea actul făcut de o persoană fără capacitate procesuală, Înalta Curte constată că motivul de recurs de ordine publică este fondat, consecința fiind aceea a admiterii recursurilor declarate de pârâte și rejudecării cauzei din perspectiva invocatei excepții, care va fi admisă. Astfel fiind, nu mai este necesară examinarea criticilor de nelegalitate invocate de pârâte în calea de atac, câtă vreme constatarea lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei reprezintă un fine de neprimire care împiedică analiza de fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 40 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâte, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante A. S.A. Galați și va constata nulitatea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Admite recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile nr. 131 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei A. S.A. Galați.

Constată nulitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. Galați, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5176/2022
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.03.2019 pe rolul Cu
ÎCCJ 2022-07-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2022
486 alin. (3) din C. proc. civ. II. 2 Recursul declarat de reclamantă Examinând pe fond sentința atacată, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, fiind incidente motivele d
ÎCCJ 2024-12-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6093/2024
-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin B., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Genera
ÎCCJ 2022-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2943/2022
Soluția instanței de recurs II.1. Recursurile formulate de pârâte Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publ
ÎCCJ 2022-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5413/2022
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
Sursă