ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3164/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 31 octombrie 2022 sub nr. x/42/2022, reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Energiei, a contestat următoarele acte administrative: Adresa emisă de Ministerul Energiei nr. (...)/22.06.2022 prin care s-a comunicat furnizorului de gaze naturale B S.A o listă de clienți neeligibili pentru aplicarea O.U.G nr. 118/2021, fără a explica motivul acestor respingeri; Adresa nr. (...)/C.S/l 1.07.2022 emisă de Ministerul Energiei, prin care i s-a răspuns la cererile de lămurire cu privire la încadrarea sa ca și neeligibilă pentru aplicarea prevederilor O.U.G nr. 118/2021; Adresa nr. (...)/C.S/l 1.07.2022 emisă de Ministerul Energiei, prin care i s-a răspuns la cererile de lămurire cu privire la încadrarea sa ca și neeligibilă pentru aplicarea prevederilor O.U.G nr. 118/2021.

În subsidiar, a solicitat suspendarea la plată a facturii nr. T22GN - 0111/23.06.2022 în valoare de 823.408,49 lei până judecarea prezentei cauze.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 41 din 20 martie 2023, Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea având ca obiect acțiunea formulată de contestatoarea A în contradictoriu cu intimatul Ministerul Energiei , ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 41 din 20 martie 2023 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A.

În motivarea căii de atac recurenta-reclamantă a învederat următoarele:

Recurenta-reclamantă a considerat că Ministerul Energiei nu a înțeles natura adresei nr. 1578/27.06.2022 înregistrată sub nr. (...)/C 04.07.2022, prin care dorea să colaboreze, să identifice împreună soluții legale și flexibile, conform Recomandării Comisiei Europene pentru îndeplinirea cerințelor legale pentru a beneficia de aplicabilitatea O.U.G. nr. 118/2021. Ministerul în cauză nu a cerut niciun fel de lămuri, completări, documentație sau punct de vedere din partea recurentei.

Recurenta-reclamantă a subliniat că Ministerul Energiei a interpretat o serie de prevederi ale actelor normative în sens limitativ și restrâns, comunicând punctul acestuia de vedere fără să țină cont de contextul economic creat și fără a ține cont de recomandările comisiei europene de flexibilizare a acordării acestor ajutoare agenților economici, care sunt mari consumatori de energie și au fost afectați exponențial de creșterea prețurilor; mulți furnizori de energie termică se află în acest moment în situația în care nu își mai pot găsi furnizori de materie primă energetică, iar un blocaj economic de acest gen poate lăsa o comunitate fără utilități esențiale.

A mai arătat că i s-a prezentat Raportul ONRC nr. (...)/29.06.2022 cu situația sa financiară, concluzionând în mod arbitrar și neprofesionist că nu au fost îndeplinite prevederile art. 4 litera g, întrucât avea o situație negativă.

În acest sens, a arătat că este adevărat că societatea a înregistrat pierderi financiare, însă acea concluzie a fost o supoziție. A mai arătat că pierderile financiare au fost acoperite de la Bugetul Local Buzău, conform O.U.G. nr. 36/2006, iar în dovedirea celor afirmate a depus HCLM, prin care pierderile tehnologice induse de prestarea serviciului de furnizare energie termică le-au fost acoperite până la nivelul pierderilor financiare, nedepășind acest prag, deși erau mai mari.

Reclamanta a menționat că art. 41 din Legea nr. 346/2004 prezintă o clasificare a întreprinderilor mici și mijlocii și nu niște criterii de includere sau excludere, iar art. 42 explică clasificarea prevăzută în art. următor astfel: o întreprindere autonomă îndeplinește această calitate dacă nu este legată de altă întreprindere, dacă nu deține 25% din capitalul social la altă întreprindere sau altă întreprindere nu deține 25% din capitalul ei.

A precizat că nu deține acțiuni sau drepturi de vot la alte întreprinderi și nici alte întreprinderi publice nu dețin drept de vot în cadrul societății sau părți din capitalul social, fiind o întreprindere publică conform O.U.G. nr. 109/2011 și conform Legii nr. 346/2004 (art. 47 este o întreprindere autonomă, deoarece nu deține acțiuni sau drepturi de vot la alte întreprinderi și nici alte întreprinderi publice nu dețin drept de vot în cadrul societății recurente sau părți din capitalul social.

Recurenta-reclamantă a opinat că intimatul-pârât și-a bazat concluziile pe o excepție de la litera d a aceluiași articol, a întreprinderilor legate, care nu i se aplică, deoarece nu este în sfera aplicării vreunei excepții.

A considerat că aplicarea prevederilor din Legea nr. 346/2004 (art. 3 este una destul simplă de la început, actul normativ conținând condiții esențiale respectiv: a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250; b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Prin active totale se înțelege active imobiliare, plus active circulante plus cheltuieli în avans, reclamanta concluzionând că îndeplinește ambele criterii, iar restul actului normativ conține clasificări și excepții în care nu se încadrează.

Recurenta-reclamantă a apreciat că intimatul-pârât a tratat superficial cererea sa și, din dorința de a proteja Bugetul Central, a interpretat în mod voit art. 42 din Legea nr. 346/2004, unde se vorbește despre excepțiile unor societăți comerciale care dețin părți sociale din alte societăți și nu a încadrat-o pe art. nr. 3, situația sa fiind clară, fiind o societate autonomă.

A mai criticat și lipsa unei comunicări în termen rezonabil a unei decizii privind neeligibilitatea sa privind aplicarea O.U.G. nr. 118/2021 și a subliniat că Ministerul Energiei nu a respectat termenul legal de răspuns prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g și art. 7 alin. (4), pentru plângerea prealabilă formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Energiei a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele :

În prezenta cauză, în urma solicitării adresată de recurenta-reclamantă furnizorului de gaze naturale, B, pentru a se face aplicarea prevederilor alin. (2) lit. b ii) din O.U.G. 118/2021, acesta din urmă i-a adus la cunoștință că au fost efectuate verificări de către departamentul său intern și că îndeplinește condițiile pentru exceptarea de la plata taxelor și accizelor.

Ulterior, la data de 22.06.2022, în urma cererii formulată de furnizor, intimatul-pârât Ministerul Energiei a comunicat furnizorului de gaze naturale, B, adresa nr. (...) prin care i-a adus la cunoștință lista clienților eligibili și neeligibili, în ceea ce privește cererea de decontare aferentă lunii decembrie 2021, printre cei neelibgibili afându-se și recurenta-reclamantă.

Analizând conținutul Adresei nr. (...) din data de 22.06.2022, instanța de recurs constată că motivul pentru care s-a considerat că recurenta-reclamantă nu este eligibilă pentru a beneficia de schema de sprijin l-a constituit acela că aceasta are ca asociat Municipiul Buzău, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%, astfel încât este neeligibilă potrivit Legii nr. 346/2004.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 346/2004:

Art. 2 alin. (1) În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, respectiv: societăți reglementate de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale și întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care desfășoară activități economice. (2) O întreprindere este autonomă dacă deține mai puțin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu dețin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), o întreprindere este considerată autonomă, neavând, prin urmare, nici o întreprindere parteneră, chiar dacă acest prag de 25% este atins sau depășit de către următoarele categorii de investitori, cu condiția ca acești investitori să nu fie legați, în sensul art. 44 individual sau în comun, de întreprinderea în cauză: d)autorități ale administrației publice locale, respectiv consilii locale ale unităților administrativ-teritoriale cu un buget anual mai mic de echivalentul în lei a 10 milioane euro și cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori.

Art. 45 Cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) al art. 42 o întreprindere nu poate fi considerată mică sau mijlocie dacă cel puțin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivități publice.

În conformitate cu art. 3 alin. (4) din Anexa I a Regulamentului 651/2014, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) al doilea paragraf, o întreprindere nu poate fi considerată IMM dacă 25 % sau mai mult din capitalul sau din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, solidar sau individual, de unul sau de mai multe organisme publice.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu îndeplinește condițiile pentru a fi inclusă în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, având în vedere că drepturile sale de vot și capitalul social sunt controlate în proporție de 100% de un organism public, respectiv de unitatea administrativ teritorială Municipiul Buzău, prin Consiliul Local care reprezintă autoritatea deliberativă locală, care are un buget anual mai mare de echivalentul în lei a 10 milioane euro și cu o populație mai mare de 5.000 de locuitori, astfel încât nu este incident cazul prevăzut de alin. (3) al art. 42.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante în conformitate cu care aceasta ar fi întreprindere autonomă, deoarece Municipiul Buzău nu poate fi considerată întreprindere publică, instanța de recurs reține că interpretarea acesteia este contrară scopului legiuitorului, jurisprudenței CJUE și prevederilor art. 45 din Legea nr. 346/2004 care folosește noțiunea de organism public, în această noțiune intrând și Municipiul Buzău.

Instanța de recurs observă că însăși recurenta-reclamantă a arătat că pierderile i-au fost acoperite de la bugetul local al UAT Municipiul Buzău, în conformitate cu art. 52 din O.G. 36 din 2006, astfel încât nu se poate considera că îndeplinește criteriul independenței și nu poate, prin urmare, să beneficieze de măsurile favorabile destinate IMM-urilor, acestea din urmă neavând acces la resurse care să le permită depășirea obstacolelor legate de dimensiunea lor.

Nici susținerea recurentei-reclamante referitoare la depășirea termenului în care trebuia analizată cererea sa de către intimatul-pârăt nu poate fi reținută, acest aspect nefiind apt să confere dreptul recurentei-reclamante de a beneficia de schema de sprijin, în absența îndeplinirii condițiilor de fond.

În acest context, Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (7) și 8 din OUG nr.118/2021, în varianta în vigoare la data depunerii cererii de către recurenta-reclamantă, (7) Sumele rezultate din aplicarea schemei de sprijin pentru IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și documentele justificative se comunică de către furnizorii de energie electrică și gaze naturale Ministerului Energiei în termen de 15 zile de la încheierea lunii calendaristice, în vederea decontării lunare a acestora. (8)Decontarea către furnizorii de energie electrică și gaze naturale se realizează în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării de către furnizori a informațiilor prevăzute la alin. (7), prin plăți directe către furnizori.

Cu toate acestea, depășirea termenului de 30 de zile de către intimatul-pârât nu operează ca o decădere a acestuia din dreptul de a mai analiza eligibilitatea consumatorilor solicitanți și nu operează ca o aprobare tacită a cererilor formulate de aceștia.

Constatând caracterul justificat al refuzului intimatului-pârât exprimat prin adresa nr. (...) din 22.06.2022 transmisă furnizorului de gaze, conform procedurii instituită prin OUG nr. 118/2021, refuz menținut ulterior prin adresele comunicate recurentei-reclamante, în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

În aceste condiții, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii recurate, sentința de fond fiind motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege și pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

Pentru argumentele expuse, nefiind identificate motive de casare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A împotriva sentinței civile nr. 41 din 20 martie 2023 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. pr. civ., astăzi, 06 iunie 2024.