Decizia nr. 303/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1961 din 18 decembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de inadmisibilitate a cererii în anulare. A respins cererea în anulare formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă. A respins capătul de cerere având ca obiect obligare la emitere nou ordin, ca rămas fără obiect.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței sentinței civile nr. 1961 din 18 decembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A. În dezvoltarea motivelor de recurs arătă recurenta-reclamantă că hotărârea este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) și pct.8 C. proc. civ., întrucât prima instanță a admis în mod greșit excepția de inadmisibilitate a cererii, pe care a invocat-o din oficiu. Astfel, hotărârea cuprinde numai motive străine de natura pricinii, prima instanță a refuzat să judece, alegând calea cea mai simpla a invocării din oficiu a unei excepții care nu are legătură cu cauza dedusă judecății, dat fiind că nu i se poate imputa recurentei culpa autorității publice, în speță ordonatorul de credite, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a refuzat să soluționeze contestația administrative, recurenta fiind pusă în imposibilitate să învestescă instanța cu controlul de legalitate a actului de soluționare a contestației, În opinia recurentei-reclamante, prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, cu referire la prevederile art. 7 alin. (2) din cap.VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017, ingorând prevederile art. 6 CEDO, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil. Susține recurenta-reclamantă că prima instanță a ignorat faptul că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva actelor admininistrative de salarizare. Nici până la data formulării prezentului recurs, ordonatorul principal de credite, ÎCCJ nu a soluționat contestația administrativă, nu a comunicat nici un răspuns recurentei, ceea ce exchivalează cu refuzul nejustificat al pârâtei să soluționeze contestația administrativă, respectiv să stabilească drepturile salariale cuvenite acesteia, cu aplicarea efectivă a prevederilor din anexa V din Legea nr. 153/2021, valorificarea efectivă a drepturilor salariale câștigate potrivit titlurilor executorii invocate și cu respectarea principiului nediscriminării (prin acordarea efectivă a drepturilor salariale de care beneficiază alți membri ai familiei oucpaționale/alți judecători). Este de notorietate că ordonatorul principal, ÎCCJ nu a emis nici un act administrativ în soluționarea contestațiilor administrative formulate de colegi judecători împotriva ordinelor de salarizare subsecvente ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. x/1/12.04.2023, deci nu a emis, până la data prezentei nici o hotărâre de soluționare a contestației nici recurentei-reclamante, nici vreunui alt coleg judecător. În continuare susține, în esență, recurenta-reclamantă că actele administrative contestate sunt în mod vădit nelegale, fiind emise cu nerespectarea art. 6 lit. b și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și anume cu încălcarea principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și a principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele : Reclamanta din prezenta cauză este judecător în cadrul Tribunalului București, delegat la Tribunalul Teleorman. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta a solicitat revocarea/modificarea parțială a Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 959/I/12.04.2023 (act administrativ cu caracter normativ), respectiv revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. x/I/02.05.2023, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința recurată, s-a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă. Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamantă, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prima instanță, raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, Înalta Curte apreciind că în cauză s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale, fiind incident motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În concret, în speța dedusă judecății, prima instanță a reținut că reclamanta nu a învestit instanța de contencios competentă, Curtea de Apel București – SCAF, cu controlul de legalitate a actului de soluționare a contestației, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale acesteia, ci a înțeles să conteste direct actele de stabilire a drepturilor salariale, respectiv Ordinul nr. 959/I/12 aprilie 2023 și Ordinul nr.x/I/02 mai 2023. Or, norma legală reținută de Curte prevede expres că acțiunea în contencios are ca obiect hotărârea pronunțată în urma soluționării contestației, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale. Din actele existente la dosar a rezultat împrejurarea că recurenta-reclamantă a inițiat procedura administrativă de contestare a ordinelor, dar până la momentul formulării acțiunii nu a fost emis actul administrativ de soluționare. Prima instanță a ignorat așadar faptul că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva actelor admininistrative de salarizare, Ordinul nr.959/12.04.2023 și Ordinul nr. 1003/1/02.05.2023, emise de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă intimata-pârâtă ÎCCJ nu a comunicat până la data sesizării instanței actul administrativ de soluționare, fiind depășit termenul de soluționare, stabilit conform cap. VIII art. 7 (1) din Legea nr. 153/2017. În aceste condiții, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală sub acest aspect, fiind dată cu un formalism care se îndepărtează vădit de sensul legii și scopul instituit de legiuitor prin dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34). În cauză, câtă vreme scopul legii a fost atins procedura prealabilă fiind parcursă, lipsa unei contestări formale a actului de soluționare a contestației nu poate conduce la restricționarea accesului la instanță, o astfel de măsură fiind disproporționată, astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererea de recurs care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. PENTRU ACESTE MOTIVE,