ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2462/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea MINISTERUL JUSTIȚIEI la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită începând 05.03.2017 și în continuare, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru completarea și modificarea O.U.G. nr. 57/2015, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții; luarea de ambii pârâți a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamantă a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanța ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 24 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondate.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, fiind obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori sectoriale de referință de 605,225 RON, începând cu 05.03.2017.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1293 din 24 iunie 2022, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii primei instanțe, iar în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că participarea Ministerului Justiției în proces ar trebui să se aprecieze în raport de prevederile art. 142 și 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, dată fiind subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile ministerului.

În dezacord cu cele reținute de către instanța de fond, cu privire la soluționarea excepției tardivității a arătat că Ministerul Justiției a invocat excepția tardivității contestării ordinelor, iar nu excepția tardivității acțiunii.

Ministerul Justiției a arătat că reclamantei i s-au comunicat ordine în anul 2017, iar contestația a fost înregistrată la Ministerul Justiției în anul 2021, peste termenul de 20 de zile prevăzut de Legea nr. 153/2017. Totodată, Ministerul Justiției a învederat împrejurarea că, plângerea a fost înregistrată la instanță în data de 09.09.2021, peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Pentru aceste motive, a susținut că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrative pentru neformularea contestației (plângerii) prealabile în termenul legal.

Instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că aceasta nu vizează însăși acțiunea în contencios administrativ. Astfel, prima instanță a obligat pârâtul la emiterea unor noi ordine de salarizare prin care să se realizeze reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei prin emiterea unui ordin începând cu 05.03.2017.

A invocat Decizia nr. 29/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV- a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 691 din data de 13.07.2021. Prin această decizie, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât problema de drept identificată a primit deja soluționări diferite prin hotărâri judecătorești definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curți de apel din țară.

În ceea ce privește soluțiile de admitere, dreptul a fost acordat de la date diferite. În conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va executa eșalonat, potrivit calendarului și tranșelor prevăzute în acest act normativ.

Generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că:

"plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim.

Astfel, ordonatorii de credite din sistemul justiției au acordat, potrivit competențelor, valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, ținând cont de necesitatea egalizării indemnizațiilor care s-a impus prin evoluția jurisprudenței, urmând ca hotărârile deja pronunțate să fie executate potrivit prevederilor legale.

Pentru perioada anterioară emiterii ordinului contestat trebuie avute în vedere dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Similar, potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016."

Având în vedere cele expuse mai sus, precum și scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiției, constatând incidența unei anumite stări de fapt și de drept, a ales să ia o decizie administrativă pentru viitor, iar acest fapt nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, în sensul schimbării datei de producere a efectelor acestei decizii.

A solicitat să se respingă capătul de cerere privind recalcularea indemnizației reclamantei prin raportare la o VRS de 605,225 RON ca rămas fără obiect.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023, conform competențelor, astfel că acțiunea intimatei-reclamante a rămas fără obiect.

Ulterior, în aplicarea Ordinului nr. 959/C/2023 privind egalizarea drepturilor salariale la nivel maxim, ICCJ a emis Ordinul nr. 2739/1/27.09.2023, prin care au fost stabilite în mod individual drepturile salariale ale judecătorilor, inclusiv drepturile salariale ale reclamantei. Astfel, în condițiile în care reclamanta beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin efectul recalculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13 la ordinul emis, acțiunea a rămas fără obiect.

Totodată, prin același ordin s-a prevăzut că plata diferențelor salariale rezultate, în mod actualizat și la care se adaugă dobânda legală, se face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A susținut că se impune admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii și respingerea cererea de chemare în judecată, ca atare.

A invocat și Decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 13/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat existența unui nou maxim în cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, pentru perioada anterioară datei emiterii OMJ nr. 6245/30.12.2021.

Potrivit art. 1 din OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând seama de faptul că, prin stabilirea indemnizațiilor de încadrare pentru toți judecătorii cu funcții de execuție cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, acestea ating nivelul maxim prevăzut în Anexa nr. V la Legea cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai utilizează algoritmul de calcul bazat pe valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare prevăzuți de legislația anterioară de salarizare.

Ca urmare a majorării de VRS, toți judecătorii cu funcții de execuție, indiferent de grad, nivel, instanță, vechime, vor atinge nivelul maxim de salarizare prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale mai sus-citate, în nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale conform dispozițiilor legale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să fie casată în parte hotărârea Curții de Apel București, și respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect.

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție se impune a fi admis, iar pe fond, respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă, iar în această calitate, a solicitat Ministerului Justiției(în prezent, Înaltei Curți de Casație și Justiție) să dispună emiterea unui ordin de salarizare prin care indemnizația de încadrare a acesteia să fie calculată prin raportare la o VRS de 605,225lei, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, precum și obligarea pârâților la plata diferenței dintre veniturile efectiv încasate și cele recalculate, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală.

În această calitate, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 7 septembrie 2021, în condițiile art. 7 alin. (1) din Anexa nr. V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, sub aspectul datei de la care pretinde recunoașterea dreptului la valorificarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, respectiv începând cu data de 5 iulie 2017.

În esență, cu privire la prima pretenție dedusă judecății, reclamanta susține recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la VRS 605,225 RON, începând cu data de 5 iulie 2017, conform sentinței civile nr. 927 din 23 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 162 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în același dosar .

În contextul factual anterior expus, Înalta Curte urmează a dezlega problema datei de la care trebuie recunoscut dreptul la acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

Prin art. 1 din Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat - 30 decembrie 2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din același act administrativ, ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale conform art. 1 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui ordin, pe baza documentației transmise de curțile de apel.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, judecătorilor le-a fost recunoscut, începând cu această dată, dreptul la plata indemnizației prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225.

Curtea constată că ordinele sus-menționate nu au fost emise în executarea unor hotărâri judecătorești pronunțate în cauze privind drepturi salariale, ci au avut ca scop eliminarea pe viitor a unor situații discriminatorii, generate de recunoașterea în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON. Astfel, ordinele amintite au fost emise pentru eliminarea pe viitor a unor situații discriminatorii, determinate de recunoașterea în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" a unor drepturi salariale calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 157/2017.

Deopotrivă, prin Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin.

Controlul exercitat de instanță rămâne unul specific contenciosului administrativ în cauza de față, fiind subordonat atât constatării unei nelegalități cât și existenței unei vătămări.

Constată astfel instanța că, urmare a emiterii actelor administrative anterior amintite, au fost acordate reclamantei drepturile salariale consfințite prin titlul de care aceasta înțelege să se prevaleze. Astfel, pârâții au încetat să mai producă reclamatei vătămarea afirmată din perspectiva neaplicării VRS 605,225 RON de la data recunoașterii dreptului acesteia prin sentința civilă nr. 927 din 23 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 162 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în același dosar.

Actele administrative anterior amintite sunt acte ce au fost emise din oficiu, în deplina manifestare a puterii de apreciere cu care sunt învestite autoritățile publice, și, față de reclamantă, nu devoalează nicio nelegalitate.

În acord cu pârâta, instanța constată că prin aceste ordine nu a fost stabilită o dată de aplicare pentru personalul în discuție o indemnizație de încadrare 605,225 RON fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, fiind un ordin cu caracter general, acest aspect fiind relevat de mențiunea de la art. (3) al ordinului potrivit căruia drepturile salariale individuale, calculate potrivit prezentului ordin vor fi stabilite prin ordine ale președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza documentației transmise de fiecare curte de apel.

Menționarea datei de 01.01.2018 în anexele ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 a fost determinată de împrejurarea că aceasta era data aplicării Legii nr. 153/2017 și era necesară calculării cuantumului rezultat din aplicarea VRS 605,225 RON și pentru cazurile în care dreptul la calcularea indemnizației în raport cu această valoare sectorială de referință rezulta din hotărâri judecătorești, reprezentând totodată, o necesitate pentru punerea în executare a unor asemenea hotărâri.

Din analiza probatoriului existent la dosar, Înalta Curte reține că reclamanta nu are recunoscut dreptul la indemnizația de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/3017, prin hotărâre judecătorească, pentru a putea solicita emiterea unui act administrativ care să consacre indemnizația de încadrare pretinsă, ci reclamanta deduce judecății însăși solicitarea de acordare a acestei indemnizații de încadrare de la data la care i s-a recunoscut indemnizația de încadrare raportat la VRS 605,225 RON, fără însă a contesta în prealabil ordinele anterioare care au reglementat indemnizația de încadrare, cu adăugarea succesivă a dispoziției privind înlăturarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, prezintă relevanță în cauză Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 606/16.07.2018, prin care instanța supremă a reținut că " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. I alin. (5Al) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările si indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

În considerentele deciziei amintite, Inalta Curte de Casație și Justiție a arătat că relevantă este Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1.029/21.12.2016, decizie prin care Curtea Constituțională a stabilit că "la momentul pronuntării prezentei decizii, există magistrați și personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizatie cei 18% stabiliți prin Ordonanta Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistrali și personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens și magistrali și personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18%, stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007'"

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că "potrivit art. 3 ind.l alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești", concluzionând în raport de prevederile anterior referite că "norma criticată stabilește, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistralii care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizatiei de încadrare din cadrul instituției sau autoritătii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărârijudecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemniza(iei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizatiei de încadrare" (paragraful 25).

Or, Curtea a apreciat că "hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)" (paragraful 26), și, întrucât "hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga familie ocupațională a «Justitiei», aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei functii, grad, treaptă, gradatie, vechime în muncă și în specialitate. Însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice" (paragraful 27), ceea ce afectează art. 124 și art. 126 din Constituție, precum și principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. I alin. (4) din Legea fundamentală, "deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4) - (6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea judecătorească" (paragraful 28).

Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în sensul că egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești, în paragraful 79 al deciziei nr. 36/2018 a reținut că "hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală".

Astfel, singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021.

In paragraful 73 al deciziei evocate s-a reținut că diferențierea veniturilor magistraților - în considerarea fie a nivelului instanței ori al parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă, se face "în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare distincți, nivelul valorii de referință sectorială rămânând însă constant", paragrafele 74, 80 și 81 ale aceleiași decizii vin să întărească aceeași idee, a aplicabilității generale doar a elementului component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, al valorii de referință sectorială, ca reper "unic, de referință în sectorul în care este incident".

Pe cale de consecință, în acord cu cele reținute de către Curtea Constituțională cât și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reiese că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON sunt avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Concluzionând, chiar și în ipoteza neemiterii ordinului de încadrare, reclamanta nu a reușit să probeze vătămarea care i-ar fi fost adusă, ca și condiție specifică a acțiunii în contencios administrativ, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004, pentru a se încuviința pretenția reclamată. În același sens, prin notele formulate în cauză de recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că titlul executoriu de care se prevalează reclamanta a fost pus în executare, astfel că indemnizația de încadrare a acesteia a fost stabilită prin raportare la VRS 605,225lei.

Or, Înalta Curte, în condițiile celor anterior expuse, reține că este neîntemeiată pretenția dedusă judecății prin cererea reclamantei, astfel că se impune soluția de respingere a acțiunii introductive.

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa hotărârea atacată și va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta -pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1293 din 24 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și, în rejudecare:

Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.