Decizia nr. 1857/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 25 iulie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat anularea în parte a Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1/12.04.2023; anularea în parte a Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 999/1/28.04.2023 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Constanța începând cu data de 1 aprilie 2023, în ceea ce privește punctul 71 din anexa la acest ordin, referitor la drepturile de natură salariale ale subsemnatei și obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin de salarizare individual, în condițiile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu valorificarea VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, majorată cu 25% conform prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017; acordarea sporurilor în procent de 45 %, iar în subsidiar în procent de 37% acordat prin Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/16.12.2022 și înlăturarea mențiunii privind plata în tranșe a sumelor datorate conform art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 514 din 27 martie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție. A anulat în parte Ordinele nr. 959/I/12.04.2023 și nr. 999/I/28.04.2023, emise de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce o privește pe reclamantă și data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON, fără a fi afectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. A obligat pârâtul Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea în favoarea reclamantei a unui nou ordin de salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, urmând ca sporurile în cuantum de 30 % să fie determinate începând cu data de 01.01.2018, prin raportare la indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință de 605,225 RON, indemnizație neafectată de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție Justiției prin care a solicitat admiterea căii de atac a recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și respingerea acțiunii față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și respingerea acțiunii față de Înalta Curte de Casație și Justiție ca neîntemeiată. În susținerea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, cu privire la primul motiv de casare, că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 36 C. proc. civ., pronunțând sentința în contradictoriu cu Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Președintele Inaltei Curți de Casație și Justiție nu poate avea, în nume propriu, calitate procesuală pasivă, ci are doar calitatea de reprezentant legal al Înaltei Curți de Casație și Justiție, neputând sta în judecată în nume propriu. Deținerea calității de ordonator principal de credite de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie un argument pentru a putea sta în nume propriu în fața instanței învestite cu judecarea acțiunii având ca obiect anulare act administrativ, Președintele Înaltei Curți neputând fi inclus în noțiunea de autoritate publică. În susținere invocă Deciziile nr. 13/2016, 15/2021 și 13/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Mai arată că instanța de fond ar fi avut obligația ca, în raport de prevederile art. 22 C. proc. civ., să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și să respingă acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. În dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menționat că Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 a corectat modul în care fusese recunoscut dreptul la salarizare al personalului din categoria "Justiție", neputând produce efecte pentru o perioada anterioară datei de 30.12.2021 de la care dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON a fost recunoscut de către fostul ordonator principal de credite, Ministerul Justiției. Prin subrogarea legală în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, operațiune prevăzută la art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție nu putea dispune înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018. Ordinele în discuție au vizat exclusiv înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, obiectul acestuia neputând fi extins la alte aspecte privitoare la salarizarea personalului din familia ocupațională Justiție, respectiv recunoașterea dreptului la salarizare prin valorificarea VRS 605,225 RON. De asemenea, controlul de legalitate pe care instanța de judecată îl poate face este limitat de obiectul actului administrativ dedus judecății, instanța neputând verifica alte elemente, astfel că nu putea dispune obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare cu valorificarea VRS 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. și intimații-pârâți Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au depus întâmpinări.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată, sub raport subiectiv, împotriva Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind încadrată în drept în prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, având ca obiect anularea ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1/12.04.2023 și anularea în parte a ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 999/1/28.04.2023. Ulterior, în cursul judecății, prin încheierea din 17 ianuarie 2024 și ca urmare a cererii formulate în acest sens de către reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost introdusă în cauză, în calitate de pârât, potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința ce face obiectul recursului de față, în condițiile admiterii în parte a acțiunii formulate în contradictoriu cu Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție, prima instanță a anulat în parte actele administrative atacate și a dispus obligarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de salarizare în favoarea reclamantei, în sensul mențiunilor inserate în dispozitiv. Potrivit dispozițiilor art. 32 C. proc. civ.: "(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes." Așa fiind, între condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune se numără cea privind calitatea procesuală, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Prevederile art. 36 C. proc. civ. reglementează calitatea procesuală ca fiind dată de identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Se reține că în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: "(...)(2) Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanțe, precum și cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este gestionat de aceasta, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la aceste categorii de cheltuieli.(...) (5) Drepturile salariale sau alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor de la instanțele prevăzute la alin. (2), inclusiv dobânzi și alte drepturi intrinseci legate de drepturile salariale, se asigură de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar actele privind salarizarea și alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor acestor instanțe se emit de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție." Totodată, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 "(2) Președintele reprezintă Înalta Curte de Casație și Justiție în relațiile interne și internaționale." Așadar, atribuțiile de interes în speță ale președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv: i) reprezentarea instituției publice respective; ii) calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești; iii) emitentul actelor privind salarizarea și alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor de la instanțele enumerate în textul de lege nu echivalează cu un transfer de putere de la autoritatea publică, recte Înalta Curte de Casație și Justiție, la președintele acesteia. Actele emise de conducătorul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt și rămân actele proprii ale autorității, aceasta având legitimare procesuală pasivă în cauza de față, atât față de prevederile generale C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 din Legea nr. 303/2022, iar faptul că președintele este emitentul actelor administrative privind drepturile salariale nu constituie un argument în favoarea calității procesuale pasive. Obligarea, prin sentința recurată, doar a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, la emiterea unui nou ordin de salarizare reprezintă o lipsire de efecte juridice în acest sens în privința autorității publice competente. Astfel cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 60 din 9 decembrie 2019 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragr. 55-56: "55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială. 56. În motivarea acestei decizii (Decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) s-a menționat, între altele, că "În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49)." În mod corespunzător, constatările precedente sunt valabile și cu privire la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub aspectul legitimării procesuale pasive în litigii de acest gen, Colegiul fiind un organ care hotărăște cu privire la problemele generale de conducere ale instanței stabilite de lege în competența acestuia, potrivit art. 30 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 303/2022. Reclamanta a învederat că a formulat cererea de chemare în judecată, întrucât, deși a formulat contestație în termen de 20 de zile de la data comunicării ordinului nr. 999/1/28.04.2023, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, aceasta nu a fost soluționată în termenul de 30 de zile calendaristice de la momentul înregistrării. fără a se comunica un răspuns la această contestație. În continuare, recurenții-reclamanți au prezentat motivele pentru care apreciază că ordinele de salarizare atacate sunt nelegale și solicită recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin emiterea de noi ordine. Chiar dacă reclamanta a urmat procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, prevăzută la 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, alin. (2) prevăzând că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, aceasta nu înseamnă conferirea calității procesuale pasive Colegiului de conducere, în absența unei prevederi exprese a legii în acest sens. În condițiile în care instanța de fond a soluționat cauza cu citarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar nu ca autoritate competentă să emită actul menționat în dispozitivul sentinței ce face obiectul prezentului recurs, se impune concluzia încălcării prevederilor art. 36 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 142 din Legea nr. 304/2022. Hotărârea atacată este lovită de nulitate în condițiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ., determinând incidența cazului de casare analizat, cu consecința casării în tot a sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să procedeze la examinarea petitelor cererii de chemare în judecată și temeiurilor de drept pe care se sprijină, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare al părților în cadrul procesual pasiv stabilit, respectiv cu citarea, în calitate de pârât, doar a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție neavând calitate procesuală pasivă. În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 514 din data de 27 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Va trimite cauza spre rejudecare în vederea soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.