ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5171/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 733 din 6 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul J.A. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a constatat că, deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul

afirmă că a fost arestat de către securitate la 13 septembrie 1950, că a fost

împușcat în coloană și că a fost internat în stare de arest în Spitalul din

Timișoara până în iunie 1952 și că, ulterior condamnării sale politice, a fost

internat în diverse lagăre, toate aceste aspecte nu au fost dovedite în

prezenta cauză.

Astfel, la dosar a fost depus un înscris

care, fără a proveni de la o autoritate a statului român sau de la arhivele

naționale, poartă doar ștampila avocatului C.V. și atestă faptul că reclamantul

C.V. ar fi fost condamnat la 10 ani de închisoare. Tot astfel, înscrisul tradus

din limba germană care se referă la un numit I.A., denumit „bilet de eliberare"

nu provine de la autoritatea emitentă sau de la arhivele statului.

S-a mai reținut că, în cauză, nu se face

dovada identității dintre reclamantul J.A. și persoana condamnată.

Mai mult, înscrisurile depuse la dosar,

apreciate de instanța de fond ca fiind informe în absența certificărilor din

partea unei autorități competente naționale (instanță sau arhivă), nu s-au

coroborat cu niciun alt mijloc de probă adecvat care să facă dovada celor

afirmate, sau să facă dovada identității între C.V., J.A. sau I.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul J.A., arătând că instanța de fond nu a supus atenției părții

insuficiența probelor pentru lămurirea întregului proces, deși într-o situație

similară, același complet, în Dosarul nr. 47624/3/2009, în care reclamant a

fost F.E.R.B., a apreciat ca fiind suficiente înscrisurile depuse în susținerea

cererii de chemare în judecată. În același mod s-a procedat și în dosarul

soluționat prin Sentința civilă nr. 445/2010 pronunțată tot de Tribunalul

București, prin care s-au acordat reclamantului E.S. daune morale în sumă de

300.000 euro.

S-a mai arătat că numele și prenumele

apelantului-reclamant au fost trecute cu unele greșeli de ortografie în

documentele oficiale, susținându-se că soluția instanței de fond este de natură

a-l lipsi pe reclamant de un drept numai pe considerentul că numele și

prenumele i-au fost ortografiate greșit de-a lungul timpului de către diferiți

funcționari publici, ca urmare a unei transcrieri eronate din limba maghiară.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri,

conform prevederilor art. 292 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a formulat și a depus la dosar întâmpinare, solicitând

respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca

fiind legală și temeinică.

Prin Decizia civilă nr. 103 din 15 iunie

2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut că reclamantul J.A. a solicitat instanței obligarea pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 1.000.000 euro,

câte 100.000 euro pentru fiecare an de detenție, cu titlu de daune morale și

despăgubiri materiale, întrucât, în anul 1951, ca urmare a unei acțiuni de

protest împotriva politicii statului comunist de a deporta populația de etnie

germană din Banat, a fost arestat și împușcat.

A fost depusă la dosar o copie a unui extras

al hotărârii de condamnare, tradusă din limba germană și certificată de

avocatul părții reclamante, identificate cu numele de C.V. (fără menționarea

altor elemente de identificare), iar în ședința publică din 6 mai 2010,

probatoriul a fost completat cu alte înscrisuri din care rezultă că numele

reclamantului este J.A., născut la data de 28 august 1933.

În acest context, instanța de apel a

constatat că în extrasul hotărârii de condamnare tradus și atașat în copie

certificată la primul dosar de fond nu sunt menționate alte elemente de

identificare care să conducă la concluzia identității dintre persoana

condamnată și reclamant, fiind întemeiată critica acestuia în sensul că

instanța de fond nu a pus în discuția părților necesitatea completării

probatoriului sub acest aspect pentru lămurirea în întregime a procesului,

astfel încât să-și poată asigura o apărare eficientă.

Instanța de apel a constatat că reclamantul

este identificat cu numele de J.A.Ș. în actul de identitate depus la dosarul

instanței de apel (fără menționarea altor elemente) și tot în apel a fost

depusă la dosar o fișa personală întocmită de Direcția Generală a Securității

Statului - Regiunea Timișoara privind pe J.A., născut la data de 28 august 1933

în Reșița, fiul lui I. și al M.. Din această fișă, însă, nu rezultă luarea

vreunei măsuri administrative ori condamnarea reclamantului din motive

politice.

De asemenea, din Sentința penală nr. 182 din

14 martie 1952 a Tribunalului Militar Timișoara, transmisă în copie certificată

de Ministerul Apărării Naționale rezultă că a fost trimis în judecată și

condamnat la 6 ani închisoare corecțională J.A., născut la 28 august 1933 în

Reșița, fiul lui I. și M., elev, cu ultimul domiciliu în Timișoara, str. V. nr.

5.

Datele de identificare menționate în

hotărârea de condamnare nu pot fi coroborate însă cu vreun alt înscris care să

nu provină de la însăși partea reclamantă, astfel încât să se justifice

concluzia existenței identității dintre aceasta și persoana supusă unei

condamnări cu caracter politic.

Constatând neadministrarea tuturor probelor

necesare cercetării fondului cauzei, asupra căruia tribunalul nu s-a pronunțat,

în raport de dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și față de prevederile art.

XXII din Legea nr. 202/2010, instanța de apel a admis apelul, a desființat

sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulând următoarele

critici:

I. În mod greșit instanța de apel a dispus

desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare,

întrucât conform art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ., aceasta avea

obligația de a reține cauza spre rejudecare, putând dispune, în temeiul art.

295 C. proc. civ., refacerea sau completarea probelor administrate la prima

instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292

C. proc. civ., dacă ar fi considerat că sunt necesare în soluționarea cauzei.

De asemenea, în mod greșit instanța de apel a

reținut lipsa de rol activ a instanței de fond, cu privire la faptul că aceasta

nu ar fi pus în discuție părții reclamante necesitatea completării

probatoriului privind datele de identificare menționate în hotărârea de

condamnare, ce nu se pot corobora cu alte înscrisuri din care să rezulte că

persoana condamnată este aceeași cu persoana reclamantului, întrucât, așa cum

rezultă din dosar, chiar apărătorul reclamantului s-a opus administrării altor

probe față de cele care existau deja la dosarul cauzei.

II. Instanța de apel a pronunțat o soluție

prin care a ignorat deciziile Curții Constituționale care au constatat

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr.

221/2009 privind acordarea daunelor morale care, astfel, la data judecării

cauzei în apel, nu mai erau aplicabile.

Recursul este fondat, pentru următoarele

considerente:

Decizia instanței de apel este pronunțată la

data de 15 iunie 2011, iar la data de 26 noiembrie 2010 a intrat în vigoare

Legea nr. 202/2010, care a modificat textul articolului 297 alin. (1) C. proc.

civ. și care este incidentă în cauză, potrivit dispozițiilor art. XXII-(I),

conform cărora „procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării,

potrivit prevederilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de desființare, anulare

sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare

la competență sunt aplicabile".

Astfel, în varianta inițială, art. 297 alin.

(1) prevedea că „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță

a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut

în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe".

În varianta modificată prin Legea nr.

202/2010, art. 297 alin. (1) prevede că „în cazul în care se constată că, în

mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata

fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată,

instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând

fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul

fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată

și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei

instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au

solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin

întâmpinare. De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va

trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei

instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care

judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal

citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea

de apel."

Modificarea intervenită prin Legea nr. 202/2010

consacră regula reținerii spre rejudecare, trimiterea spre rejudecare

constituind excepția, și putând fi dispusă doar în două situații: 1. când

judecata în primă instanță s-a făcut fără cercetarea fondului, iar trimiterea

spre rejudecare se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de apel,

fie de către intimat, prin întâmpinare; 2. când judecata în primă instanță s-a

făcut în lipsa părții nelegal citate, iar trimiterea spre rejudecare se

solicită expres de către partea care se pretinde astfel vătămată, adică doar de

către apelant, prin cererea de apel.

Cum în speță tribunalul a procedat la analiza

fondului cauzei, problema care se pune fiind, eventual, aceea a suplimentării

probatoriului, iar părțile au fost legal citate, soluția instanței de apel de

trimitere spre rejudecare încalcă dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd o asemenea posibilitate doar în ipotezele enumerate anterior,

ce nu se regăsesc în cauză, iar în consecință, încalcă și principiul efectului

devolutiv al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în fața judecătorului

superior se devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt

și de drept ce-i aparțin, în scopul soluționării cu celeritate a cauzelor.

Față de argumentele arătate, critica pârâtului

privind incidența în cauză a deciziilor de neconstituționalitate pronunțate în

materie și efectele acestor acte normative în ceea ce privește aspectele deduse

judecății urmează a fi analizate în cadrul rejudecării cauzei de către instanța

de apel.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel, în vederea judecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei nr. 103 din 15

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe pentru judecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ