ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2761/2024

Asupra recursului de față;

Din lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 22.02.2022 sub nr.x/2/2022, reclamanta Agenția A a solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Departamentul III-Direcția 2 din cadrul Curții de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

-Anularea parțială a Deciziei nr.III/9/10.12.2021, emisă de Curtea de Conturi a României-Departamentul III- Direcția 2, în sensul anulării măsurilor nr.I.10, II.1, II.2, II.3 din decizia menționată.

- Suspendarea executării măsurilor nr.I.10, II.1, II.2, II.3 din Decizia nr.III/9/10.12.2021, emisă de Curtea de Conturi a României-Departamentul III- Direcția 2.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2097 din 18 noiembrie 2022, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr.III/9/10.12.2021 și a respins cererea formulată de reclamanta Agenția A, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României-Departamentul III-Direcția 2, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantă Agenția A a declarat recurs, atât împotriva soluției pronunțate pe cererea de suspendare, cât și împotriva soluției privind anularea actului.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva soluției de respingere a cererii, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.5 și 6 C. proc. civ.

Astfel se susține că potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b NCPC, hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Conform prevederilor legale, hotărârea judecătorească trebuie să conțină motivarea în fapt și în drept care a condus la soluția adoptată de instanța de judecată, adică raționamentul logico-juridic al instanței, raportat la aspectele invocate de părți și la probatoriul administrat.

Raționamentul succint expus de instanța de judecată nu poate reprezenta decât o concluzie și nu un raționament propriu-zis. De asemenea, raționamentul instanței de judecată nu este altceva decât raționamentul expus de Curtea de Conturi a României în cadrul întâmpinării.

Referitor la măsura II.1, instanța de fond procedează la o motivare care nu este clară și nu prezintă logică juridică. Prin cererea introductivă, s-a argumentat că sumele menționate în cadrul măsurii II.1 nu ar reprezenta un prejudiciu în sensul legii române, în sensul că este vorba despre o obligația de a returna o plată nedatorată efectuată de S.C. B S.R.L. și dobânda aferentă acestei plăți nedatorate. Plata nedatorată nu poate reprezenta un prejudiciu la bugetul de stat, în condițiile în care Statul Român nu era îndrituit să primească acea plată, iar dobânda aferentă plății nedatorate reprezintă prețul utilizării plății nedatorate cât timp aceasta s-a aflat în cadrul bugetului de stat.

Instanța de fond se contrazice în propriul raționament, reținând că deși trebuie returnate sumele încasate cu titlu de plată nedatorată, prețul utilizării acestor sume ar reprezenta un prejudiciu.

Consideră că instanța de fond procedează la un raționament care să o favorizeze pe pârâtă, încălcând astfel principiul imparțialității judecătorului în activitatea sa, aspect care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 NCPC, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind vorba despre încălcarea principiului egalității părților reglementat de prevederile art. 8 NCPC și de încălcarea principiului aflării adevărului reglementat de prevederile art. 22 alin. (2) NCPC.

Cu privire la măsura II.2, sporul pentru condiții vătămătoare a fost acordat ca urmare a emiterii Deciziei președintelui ANPA nr. 412/21.11.2019, act administrativ emis în acord cu prevederile HG nr. 917/2019. în cadrul măsurii nr. II.2, Curtea de Conturi a României a argumentat faptul că acest spor stabilit în procent de 15% conform Deciziei nr. 412/21.11.2019 nu putea fi acordat decât personalului care avea salariul de bază stabilit la nivelul grilei pentru anul 2022, condiție care nu este prevăzută în Legea nr. 153/2017, în HG nr. 917/2019 sau în vreun alt act normativ. De altfel, nici la nivelul Curții de Conturi a României, nu s-a putut reține faptul că acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se realizează în funcție de nivelul salariului de bază.

Instanța de fond achiesează la raționamentul pârâtei, însă o face fără să prezinte un raționament propriu, trecând direct la concluzia că acordarea acestui spor s-a realizat nelegal.

Recurenta consideră că și în acest condiții nu există un raționament propriu al instanței de judecată, caz ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, fiind vorba despre o lipsă a motivării pe care se grefează soluția instanței de judecată.

Referitor la măsura II.3, s-a dispus de către Curtea de Conturi a României recuperarea pe toate căile legale a prejudiciului creat bugetului de stat prin punerea în executare a Sentințelor Civile nr. 6110/27.09.2019 și nr. 7433/04.11.2019. în baza acestor sentințe civile, reclamanților le-au fost returnate sumele de bani la care aveau dreptul.

Și în această situație, recurenta apreciază că instanța de fond a achiesat la susținerile pârâtei, fără să analizeze temeinicia și veridicitatea acestora, și legalitatea măsurii nr. II.3.

În ceea ce privește motivul de nulitate care privește întreaga decizie contestată, din nou, se poate observa că instanța de fond face abstracție de susținerile recurentei, fără să ofere un răspuns criticilor invocate, instanța de fond preferând să preia susținerile pârâtei.

Prin neprezentarea unui raționament logico-juridic propriu cu privire la aspectele invocate de recurentă și prin preluarea raționamentului expus de pârâtă, consideră că motivarea nu conduce la dezlegarea cauzei, caz ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 NCPC, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a formulat, casarea soluției de respingere a cererii de anulare parțială a actului administrativ și, în rejudecare, admiterea acestei cererii privind anularea parțială a Deciziei nr. III/9/10.12.2021 emisă de Curtea de Conturi a României.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare, reclamanta susține că instanța de fond a soluționat cererea cu nerespectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia recurentei, instanța de judecată, după primirea cererii de chemare în judecată, trebuia să procedeze de urgență și cu precădere la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) raportat la prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Însă, instanța de judecată, a stabilit un prim termen la aproape 7 luni după înregistrarea cererii, în contradicție cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Mai mult, instanța de judecată, în loc să analizeze că precădere cererea de suspendare a executării actului administrativ, a decis să analizeze fondul cauzei iar, după analiza fondului cauzei, a decis să respingă succint cererea de suspendare a executării actului administrativ deoarece instanța s-a pronunțat deja pe fondul cauzei.

Astfel fiind, recurenta consideră că modul în care instanța de judecată a tratat această problemă este nelegal, fiind incident motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Legea contenciosului administrativ stabilește reguli speciale de procedură cu privire la judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, reguli pe care instanța de fond le-a ignorat.

Prin refuzul instanței de fond de a judeca cererea de suspendare a executării actului administrativ conform dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a formulat, casarea soluției de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ și, în rejudecare, admiterea acestei cereri.

Apărările formulate în cauză

Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenta Agenția A împotriva sentinței civile nr.2097/18.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care au fost respinse atât cererea de suspendare cât și cererea de anulare a măsurilor dispuse la pct.1.10, II. 1. II.2 și II.3 din Decizia nr. 111/9/10.12.2021 emisă de Departamentul III din cadrul Curții de Conturi, ca nefondate.

Apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că, măsurile dispuse de Curtea de Conturi au drept scop înlăturarea neregulilor constatate, în sensul că se referă la prejudicii aduse bugetului instituției/bugetului de stat.

Arată că suspendarea actelor administrative intervine ca o excepție în situații limită, întrucât suspendarea actelor administrative nu reprezintă un scop în sine, ea trebuie să se circumscrie problemei litigioase care vizează legalitatea subiectivă și obiectivă a actului administrativ în condițiile în care. dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevăd că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Referitor la întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond în mod corect și legal a apreciat că nu sunt îndeplinite în contextul în care a reținut, cu ocazia analizării motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă că "acestea sunt neîntemeiate".

De asemenea instanța de fond nu a ignorat dispozițiile art. 5 și art. 7 din C.proc.civ întrucât, atât din dispozitivul hotărârii cât și din considerentele acesteia, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de suspendare.

În concluzie, instanța de fond în mod temeinic și legal a dispus respingerea acțiunii, motiv pentru care solicită respingerea recursului și pe cale de consecință, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.5 C. proc. civ.: „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Recurenta critică soluția instanței de fond cu privire la cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct.I.10, II.1, II.2 și II.3 din Decizia nr.9/10.12.2021 prin prisma faptului că hotărârea a fost data cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În opinia recurentei, instanța de fond nu ar fi respectat dispozițiile art. 5 și art. 7 din C.proc.civ în sensul că "judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești.(...) iar "legea contenciosului administrativ stabilește reguli speciale de procedură cu privire la judecarea cererii de suspendare, reguli pe care instanța de fond le-a ignorat, (...) prin refuzul de a judeca cererea de suspendare conform dispozițiilor legale "

Instanța de control judiciar, analizând soluția instanței de fond prin prisma acestei critici, observă că prima instanță nu a ignorat așa cum greșit se susține dispozițiile art. 5 și art. 7 din C. proc. civ întrucât, atât din dispozitivul hotărârii cât și din considerentele acesteia, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de suspendare. Dovada faptului că cererea a fost soluționată de instanță reiese, fără îndoială, atât din considerentele soluție, cât și din dispozitivul acesteia.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”)

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C.proc.civ., în considerentele hotărârii “se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Or, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a reținut că „în perioada decembrie 2019 - prezent s-a acordat unor salariați din cadrul A, spor pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 15% din salariul de bază, cu încălcarea prevederilor art. 38 alin. (3), alin. (4) și alin. (6) și ale Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

Totodată, instanța de fond a reținut că: „începând cu aceeași dată, a fost majorat nejustificat cuantumul sporului de condiții vătămătoare de muncă în cazul unor salariați, care beneficiau de acest spor, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, contrar prevederilor art. 34 alin. (2) din OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările aduse de OUG nr. 1 /2020. "

Astfel, instanța a respins argumentul reclamantei conform căruia au fost emise buletine de expertiză pe considerentul că "simpla expertizare a celor două sedii nu era suficientă pentru acordarea respectivului spor, atâta timp cât drepturile salariale ale personalului bugetar puteau fi exclusiv cele stabilite conform prevederilor din Legea-cadru nr. 153/2017 (art. 3 iar aceste drepturi salariate urmau a se acorda etapizat conform prevederilor anterior menționate."

Contrar susținerilor recurentei, pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct.II.3 din decizie, instanța de fond a analizat criticile reclamantei și a concluzionat că, în contextul în care din bugetul ANPA s-au plătit despăgubiri în urma anulării de către instanțele de judecată a unor acte administrative emise în mod nelegal de către aceasta, rezultă că au fost angajate cheltuieli nejustificate din fonduri publice, și prin urmare sunt incidente prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 conform cărora „ în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate."

În ceea ce privește cererea de suspendare, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, condiție necesară pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de fond temeinic și legal a reținut că în cauză nu este îndeplinită nici cerința ca măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagubei iminente potrivit art. 2 alin. (1) lit.ș din Legea contenciosului administrativ „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" deoarece măsurile contestate din Decizia nr.III/9/10.12.2021, nu stabilesc plata unei sume de bani de către reclamantă, pentru a se putea aprecia că ar putea cauza un prejudiciu material viitor și previzibil, ci se referă la luarea unor măsuri, scopul acestora fiind, potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, tocmai acela de diminuare a prejudiciilor aduse bugetului instituției/bugetului de stat prin abaterile de la legalitate și regularitate constatate."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenția A împotriva sentinței nr. 2097 din 18 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, vizând atât soluția dată cererii de suspendare cât și fondului cauzei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.