ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4539/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat: (i) anularea încheierii nr. 5/30.06.2021, comunicată la data de 06.07.2021 și înregistrată sub nr. x, prin care s-a soluționat în procedura administrativă contestația reclamantei; (ii) anularea parțială a deciziei nr. 7 din 26.05.2021, emisă de Departamentul I din cadrul Curții de Conturi, înregistrată sub nr. DEP.I/2021-10.023/27.05.2021, respectiv a punctului 2 din decizie, privind utilizarea în anul 2015 a creditelor bugetare în sumă de 2.515.503 RON, reprezentând corecții financiare aplicate Agenției Naționale de Integritate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" (AM POSCCE) pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziții publice, pentru care până la data măsurii de audit nu au fost întreprinse măsuri care să conducă la restituirea fondurilor la bugetul de stat; (iii) anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum și anularea tuturor actelor subsecvente acestora. 1.

La data de 15.10.2021, reclamanta Agenția Națională de Integritate a depus cerere de suspendare a executării deciziei nr. 7/26.05.2021 emisă de Departamentul I din cadrul Curții de Conturi înregistrată sub nr. DEP.I/2021-10.023/27.05.2021, respectiv a punctului 2 din decizie, precum și a tuturor actelor subsecvente, respectiv încheierea nr. 5/30.06.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei ce are ca obiect anularea acestor acte administrative care formează obiectul dosarului nr. x/2021 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată, atât cererea de suspendare a executării deciziei nr. 7/26.05.2021 (pct. 2) emisă de Departamentul I din cadrul Curții de Conturi și a încheierii nr. 5/30.06.2021 până la soluționarea definitivă a cauzei, cât și acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Calea de atac exercitată Recurenta-reclamanta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de suspendare, cât și cu privire la soluția pronunțată pe fond, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Recurenta a solicitat casarea în tot a sentinței nr. 2051/29.12.2021 și, în rejudecare: 1. Anularea încheierii nr. 5/30.06.2021 prin care s-a soluționat în procedura administrativă contestația reclamantei; 2. Anularea parțială a Deciziei nr. 7 din 26.05.2021 emisă de Departamentul I din cadrul Curții de Conturi, înregistrată sub nr. DEP.I/2021-10.023/27.05.2021, respectiv a punctului 2 din Decizie, privind utilizarea în anul 2015 a creditelor bugetare în sumă de 2.515.503 RON, reprezentând corecți financiare aplicate Agenției Naționale de Integritate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" (AM POSCCE) pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziții publice, pentru care până la data prezentei măsuri de audit nu au fost întreprinse măsuri care să conducă ia restituirea fondurilor la bugetul de stat; 3. Anularea tuturor actelor, care au stat 1a baza emiterii actelor atacate și anularea tuturor actelor subsecvente acestora. În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele: I. Din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat o hotărâre nemotivată, cu încălcarea prevederilor art. 425 din C. proc. civ., în sensul că judecătorul fondului nu a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat susținerile Agenției Naționale de Integritate, în proporție covârșitoare motivarea fiind compusă din redarea unor prevederi legale cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, O.U.G. nr. 14/2013 și Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Procedând la o înșiruire de texte legale, fără a analiza așa-zisul "prejudiciu", apreciază că au fost nesocotite dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire al rolul activ al judecătorilor, instanța de fond pronunțând o hotărâre nelegală. II. Din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 11, art. 14, art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Consideră că emise de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României sunt nelegale din cel puțin două motive: inexistența debitului și inexistența fraudei și a prejudiciului. A. Cu privire la inexistența debitului arată că suma de 2.515.502,44 RON a fost reținută din valoarea de rambursat a Cererii de Rambursare 2, fiind incidente prevederile art. 38 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările completările ulterioare. Judecătorul fondului a concluzionat că nu există dovezi în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011 raportându-se greșit la dispozițiile legale aflate în acest moment în vigoare, deși trebuia să analizeze situația dedusă judecății prin raportare la dispozițiile în vigoare la momentul Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/08.07.2015, notificare transmisă Agenției la data de 25.02.2016 Debitul stabilit prin Nota de constatarea neregulilor și/de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2l.08.2015 a fost stins prin deducerea din cererea de rambursare nr. x/08.07.20015, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevede expres că stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin: (...),b) deducere din plățile/rambursările următoare;" Procedura stabilită de art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011 la care face referire instanța de fond nici nu ar fi aplicabilă în speța de față din moment ce aceasta se referă la situația în care creanțele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin încasare, deducere din plăți/rambursări următoare și/sau executarea garanțiilor bancare, prevăzute la art. 38 lit. a) -c). Astfel, judecătorul fondului trebuia să observe că suma de 2.515.502,44 RON a fost reținută cu mult înainte de finalizarea procesului ce a avut ca obiect contestarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.08.2015, astfel cum rezultă din notificare transmisă Agenției la data de 25.02.2016, împrejurare în care trebuia să țină cont de prevederile art. 41 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011. În sprijinul celor expuse, arată care a fost succesiunea documentelor justificative, concluzionând că din valoarea de rambursat a CR2 - 14.498.023,24 RON s-a aprobat spre decontare doar suma de 11.982.520,80 RON, suma respinsă la plată -n de 2.515.502,44 RON reprezentând atât corecția de 10% la CR1 cât și la CR2. B. Cu privire la inexistența fraudei și inexistența prejudiciului, consideră că instanța de fond trebuia să aibă în vedere prevederile art. 11 și art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și pe cele ale art. 8 din Norma metodologică de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora din 31.08.2011 ce constituie Anexa la H.G nr. 875/2011. Raportat la aceste prevederi legale, instanța de fond a concluzionat că acestea nu au relevanță juridică întrucât se referă la etape demult parcurse. Contrar celor reținute a judecătorul fondului, susține că aceste prevederi se referă la existenta unui posibil prejudiciu numai în cazul unei situații de conflict de interese, situație care nu se regăsește în speța de față. Invocă art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 și solicită să fie avută în vedere Decizia ÎCCJ nr. 3165/21.06.2012 privind analiza excesului de putere. Astfel, în raport de considerentele evocate, instanța nu poate-analiza oportunitatea actului administrativ contestat decât prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care definesc excesul de putere și, aplicând prevederile anterior expuse, rezultă că intimata-pârâtă a exercitat cu exces de putere prerogativele prevăzute de lege, lezând astfel drepturile recurentei, care trebuie să se conformeze unor măsuri stabilite arbitrar și în desconsiderarea legii de pârâtă, în prezenta cauză nefiind aplicabile dispozițiile privind conflictul de interese, existența fraudei ori chiar a prejudiciului. Reiterează faptul că suma în cuantum de 2.453.000 RON a fost stinsă prin deducere din plățile/rambursările următoare, ca urmare a reținerii sumei de 2.515.502.44 RON din valoarea de rambursat a CR2, în cuantum de 14.498.023,24 RON, toate documentele justificative fiind puse la dispoziția comisiei. Tot cu privire la inexistența prejudiciului, reiterează că fondurile publice alocate reclamantei au fost folosite potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, respectiv pentru plata contractului de achiziție publică nr. x anterior aplicării corecției de 10%, nicidecum pentru plata corecției, corecție care a survenit fără culpa sa. Amintește, în acest sens, că procesul de achiziție publică a fost avizat pe tot parcursul acestuia de instituțiile abilitate. Or, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 1357 din Noul C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru existenta unui prejudiciu, și nici condițiile-speciale prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011 privind conflictul de interese și existența unei fraude, În acest sens evocă art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, art. 2 pct. 7 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (Consiliul Europei) nr. 1260/1999 în privința condiției existenței prejudiciului - produs sau doar potențial - asupra bugetului Uniunii Europene și/sau asupra fondurilor publice naționale aferente. Consideră că nu se poate reține existența unui prejudiciu, constând în obținerea unui avantaj, cu încălcarea normelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, de vreme ce neregula constatată a vizat impunerea unor cerințe restrictive. În acest sens, a fost adoptată si soluția de principiu de către, Plenul secției de contencios administrativ si fiscal, a Înaltei Curți de Casație si Justiție, în ședința din 24 noiembrie 2014, în care s-a considerat că "în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice natioanle aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale, cu exceptia situațiilor expres si limitative prevăzute în ordonanța de urgentă, în care aplicarea corecției este condiționată, de existența prejudiciului", respectiv în cazul conflictului de interese sau a fraudei. Un aspect considerat relevant este și faptul că nicio instanță judecătorească nu a constatat producerea vreunui prejudiciu concret asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale. Amintind obiectul contractului de finanțare nr. x/04.12.2013 și scopul proiectul "PREVENT - Sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în achizițiile publice", precum și modul de funcționare a acestui sistem, susține că situația de fapt din cauză nu se încadrează în definiția neregulii, astfel cum a fost indicată mai sus, elementele prezentate fiind de natura să excludă un rezultat de prejudiciere efectivă sau potențială a bugetului public, ca element definitoriu al neregulii. În drept, s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, Legea nr. 500/2002.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare față de recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate, solicitând respingerea acestora ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond în ceea ce privește suspendarea executării și anularea măsurii dispuse la punctul nr. 2 din Decizia nr. 7/26.05.2021 emisă de Curtea de Conturi. În esență, intimata a considerat nefondate argumentele reclamantei potrivit cărora Curtea de Conturi nu a analizat aspectele cu adevărat importante reținute în decizia înaltei Curți, precum și faptul că pârâta a apreciat în mod eronat și superficial că argumentele ANI. De asemenea, apreciază că susținerile recurentei reclamante potrivit cărora suma de 2.453.000 RON nu constituie debit, fiind stins prin deducere din plățile/rambursările următoare nu pot fi primite, având în vedere faptul că această operațiune reprezintă în fapt diminuarea fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene în cadrul contractului de finanțare nr. x/04.12.2013, valoarea corecției aplicate fiind suportată astfel din fondurile bugetului de stat, nivelul fondurilor bugetare utilizate majorându-se ca urmare a constatării nerespectării de către reclamantă a prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice. Precizează că aplicarea corecției a survenit ca urmare a faptului că recurenta a aplicat, în cadrul procedurii de achiziție publică criterii restrictive și irelevante, de natură a îngrădi accesul operatorilor la procedură, pe baza acestei proceduri fiind încheiat contractul nr. x/27.06.2014, fapt ce a condus la încheierea unui contract cu o valoare care nu a fost stabilită în condițiile impuse de legislația achizițiilor publice. Mai precizează că suma de 2.515.502 RON nu afectează contul de execuție bugetară al anului 2020, însă suma are impact semnificativ asupra situațiilor financiare în ansamblu, respectiv bilanțul contabil încheiat și prezentat la 31.12.2020 și că legislația în vigoare nu reglementează suportarea de la bugetul statului a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achizițiile publice în cazul beneficiarilor de fonduri europene - instituții publice centrale (Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare). Astfel, Ordonanțele Guvernului nr. 14/17.07.2013 și nr. 15/24.07.2013 reglementează măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice. Acestea se aplică doar instituțiilor publice locale, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și instituțiilor publice din subordinea acestora, excluzând beneficiarii de fonduri europene - instituții publice centrale. Art. 6 din ambele ordonanțe prevede că nu se suportă de la bugetul de stat sumele aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achizițiile publice, în cazul în care corecțiile financiare și/sau creanțele bugetare au fost menținute de instanțele judecătorești prin hotărâri definitive. Fondurile publice alocate ANI au fost utilizate pentru plata unor corecții financiare aplicate pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziții publice, contravenind prevederilor legale privind utilizarea creditelor bugetare anuale aprobate. Efortul bugetar a fost majorat cu 10% pentru implementarea proiectului, corespunzător corecțiilor financiare aplicate de Autoritatea de Management pentru POS CCE, din cauza încălcării normelor legale în materie de achiziții publice de către entitatea auditată.

Procedura de soluționarea a cererilor de recurs În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția completului învestit cu soluționarea recursului s-a fixat termen de judecată la data de 10 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință de la acea dată, s-a amânat cauza pentru prezentul termen de judecată. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de suspendare a judecății recursului Examinând cererea formulată de recurenta – reclamantă Agenția Națională de Integritate privind suspendarea judecării dosarului pendinte până la soluționarea, de către Curtea Constituțională, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. n) și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul unui incident procedural, cum este excepția de neconstituționalitate, pentru a cărei soluționare se urmează o procedură distinctă. Excepția de neconstituționalitate nu este o altă cauză civilă referitoare la existența sau inexistența unui drept de care să depindă soluționarea cauzei, ci este calea procedurală prevăzută de Legea nr. 47/1992 pentru controlul conformității legii aplicabile cauzei cu normele constituționale. În cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, remediul pentru soluționarea cauzei în baza textului de lege declarat neconstituțional este revizuirea prevăzută de art. 509 pct. 11 C. proc. civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea judecării recursurilor formulate în cauză. III. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererilor de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de dispozițiile legale incidente, precum și de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele: II.1. Recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 2051 din data de 29 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul acțiunii II.1.1. Câteva chestiuni relevante în soluționarea recursului sunt necesar a fi menționate primordial. Litigiul de fond se bazează pe actele emise de Curtea de Conturi în urma auditului financiar efectuat la Agenția Națională de Integritate în perioada februarie- aprilie 2021, referitor la contul de execuție bugetară pentru anul 2020, respectiv măsura de la pct. 2. Cu privire la această măsură, Curtea de Conturi a constatat că, la data de 31.12.2020, suma de 2.515.502 RON, reprezentând corecții financiare de 10% aplicate Agenției Naționale de integritate prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.08.2015 (emisă în baza O.U.G. nr. 66/2011), era menționată în soldul contului 411.02.08 "Clienți incerți sau în litigiu peste un an" și în soldul contului 455.05.01 "Sume de restituit bugetului de stat din sume primite de la Comisia Europeană/alți donatori". În esență, Curtea de conturi a reținut că înregistrarea sumei în cele două conturi este denaturată întrucât, pe de o parte, la data depunerii situațiilor financiare entitatea nu avea clienți incerți sau în litigiu iar, pe de altă parte, prin pierderea definitivă a procesului împotriva Notei de constatare a corecțiilor și de stabilire a corecțiilor financiare, entitatea auditată nu mai este îndreptățită să primească această sumă din fondurile europene. Curtea de Conturi a impus înlăturarea abaterilor constatate, astfel încât conducerea Agenției să analizeze situația și să întreprindă măsuri care să conducă la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate, recuperarea acestuia în condițiile legii și virarea lui la bugetul de stat, inclusiv accesoriile calculate în condițiile legii, precum și orice ale măsuri necesare pentru remedierea deficiențelor, inclusiv implicarea compartimentului de audit intern în urmărirea modului de implementare a măsurilor dispuse. Termenul de realizare a acestei măsuri a fost stabilit la 31.12.2021. II.1.2. Prima instanță a respins acțiunea Agenției Naționale de Integritate considerând, în esență, că: Agenția Națională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, care funcționează la nivel național ca structură unică, fiind finanțată integral de la bugetul de stat, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 144/2007. Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 stabilește că ordonatorii de credite trebuie să angajeze cheltuieli în limita creditelor de angajament și să utilizeze creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate iar, în privința corecțiilor financiare, legislația nu reglementează suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achizițiile publice în cazul beneficiarilor de fonduri europene. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor. Cheltuielile bugetare trebuie să aibă o destinație precisă și limitată, fiind determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. O.G. nr. 14/2013 și O.G. nr. 15/2013 prevăd că nu se suportă de la bugetul de stat sumele aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitatea cu achizițiile publice, în cazul în care corecțiile financiare și/sau creanțele bugetare au fost menținute de instanțele judecătorești prin hotărâri definitive. Argumentele reclamantei privind stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin deducere din plățile ulterioare au fost respinse deoarece validarea lor ar contraveni art. 39 și 40 din O.U.G nr. 66/2011, care stabilește că autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt responsabile pentru urmărirea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli, precum și procedura de urmat pentru recuperarea sumelor înscrise în titlurile de creanță. Totodată, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit susținerile sale în cursul procesului și că alte dispoziții din O.U.G nr. 66/2011, cum ar fi art. 11 și art. 14, nu sunt relevante în acest context, deoarece etapele procedurii de achiziție la care se referă au fost deja parcurse, dar nici art. 23 din O.U.G nr. 66/2011, în discuție nefiind inexistența fraudei, ci creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică. II.1.3. În recursul declarat de reclamantă s-au invocat două motive de nelegalitate, ce vor fi analizat punctual, astfel: II.1.3.1. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea hotărârii. Contrar acestor susțineri, raportat la considerentele hotărârii, prezentate succint la pct. II.1.2., prima instanță a prezentat detaliat motivele pentru care a apreciat că argumentele reclamantei nu pot fi reținute, în raport de normele de drept material incidente. Înalta Curte amintește în acest context de Decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României, în considerentele căreia s-a reținut că articolul 6 § 1 impune instanțelor să își motiveze hotărârile, dar nu necesită un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, iar măsura în care se aplică această obligație variază în funcție de natura hotărârii și circumstanțele cauzei. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut. În ceea ce privește invocarea în recurs a art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, judecătorul are responsabilitatea de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, stabilind faptele și aplicând corect legea, solicitând explicații părților și dispunând administrarea probelor necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, Înalta Curte amintește că aceste dispoziții sunt aplicabile în coroborare cu art. 254 alin. (5) și (6), potrivit cărora: "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. (6) Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii." Prin urmare, art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. interzice invocarea în recurs a obligației instanței de a administra probe pe care reclamanta nu le-a propus și administrat conform legii, motiv pentru care, criticile din recurs cu privire la lipsa rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, nu pot fi avute în vedere. II.1.3.2. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 11, art. 14, art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Înalta Curte constată că recurenta reia două susțineri: inexistența debitului de 2.515.502,44 RON, reținută din cererea de rambursare nr. x, și inexistența fraudei și a prejudiciului. Analizând modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte constată că problema juridică ce necesită rezolvare privește, în realitate, suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abateri de la conformitate în materia achizițiilor publice. Curtea de Conturi a justificat măsura luată prin aceea că efortul bugetar efectuat de Statul român în cadrul contractului de achiziție publică a fost majorat cu procentul de 10%, corespunzător corecțiilor financiare aplicate de AM POS CE . Or, din această perspectivă, criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite. Stingerea creanței din nota de corecții, prin deduceri din plăți ulterioare, nu este răspunsul la chestiunea reținută de Curtea de Conturi. Acesta nu este un litigiu în care se pot repune în discuție aspecte privind legalitatea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, existența neregulii, tipul neregulii, culpa beneficiarului fondurilor europene, existența unei fraude sau a prejudiciului și nici aspecte privind recuperarea creanței stabilite, conform Ordonanței de Urgență nr. 66/2011, de aceea toate criticile circumscrise acestor chestiuni vor fi înlăturate. Măsura luată de Curtea de Conturi privește aspecte distincte de toate acestea, având ca finalitate identificarea persoanelor care se fac vinovate de aplicarea corecției și de recuperare a valorii suportate de la bugetul de stat în cadrul proiectului. Numai în acest mod poate fi acoperit efortul bugetar suplimentar al Statului român în cadrul acestui contract de achiziție. Toate susținerile recurentei reclamante nu pot înlătura faptul că, prin aplicarea corecției financiare efortul bugetar este majorat cu 10% în cadrul contractului de achiziție publică și nici faptul că din fondurile publice alocate Agenției Naționale de Integritate pentru organizare și funcționare s-au acoperit corecții financiare aplicate acesteia pentru încălcarea normelor legale în materie de achiziții publice, fapt care contravine prevederilor legale care reglementează modalitatea de utilizare a creditelor bugetare anuale aprobate. Curtea de Conturi a constatat nereguli cu privire la situația financiară a Agenției Naționale de Integritate, modul greșit de indicare a sumei de 2.515.502,44 RON în conturile recurentei și cum acestea influențează bilanțul contabil, ceea ce justifică măsura dispusă cu privire la îndreptarea acestei situații și luarea tuturor măsurilor legale ce se impun pentru identificarea și recuperarea prejudiciului bugetului de stat. Cu alte cuvinte, constatările Curții de Conturi sunt situate într-un cu totul alt plan juridic financiar decât cel al corecției financiare propriu-zise, de aceea, criticile privind greșita aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 nu pot atrage nelegalitatea hotărârii primei instanțe. În privința greșitei aplicări a prevederilor art. 22 din Legea nr. 500/2002, Înalta Curte constată, în primul rând, că acest articol al legii privind finanțele publice reglementează responsabilitățile ordonatorilor de credite în ceea ce privește gestionarea și utilizarea fondurilor publice. În esență, ordonatorii de credite trebuie să: - angajeze cheltuieli în limita creditelor de angajament și să utilizeze creditele bugetare doar în limitele și destinațiile aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice și cu respectarea dispozițiilor legale; - răspundă de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare repartizate și aprobate; - realizeze veniturile; - angajeze și utilizeze cheltuielile în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare; - asigure integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc; - organizeze și țină la zi contabilitatea și să prezinte la termen situațiile financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și execuției bugetare; - organizeze sistemul de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de lucrări de investiții publice; - organizeze evidența programelor, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora; - organizeze și țină la zi evidența patrimoniului, conform prevederilor legale. Aceste responsabilități, esențiale pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare și a transparenței în utilizarea fondurilor publice, sunt temeiul măsurii luate de Curtea de Conturi în privința recurentei-reclamante. În al doilea rând, susținerea recurentei-reclamante că fondurile publice alocate au fost folosite pentru plata contractului de achiziție publică nr. x, anterior aplicării corecției de 10%, nu pentru plata corecției, nu determină nelegalitatea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, fiind fără efect în acest plan. Chiar dacă fondurile publice alocate au fost folosite pentru plata contractului de achiziție publică anterior aplicării corecției, aceasta nu schimbă faptul că a existat un efort bugetar suplimentar care trebuie acoperit și chiar dacă corecția a fost dedusă din plăți ulterioare, efortul bugetar suplimentar rămâne și trebuie recuperat pentru a respecta principiile bunei gestiuni financiare și legalității. Apărarea recurentei-reclamante este concentrată pe faptul că fondurile publice alocate au fost utilizate pentru plata contractului de achiziție publică înainte de aplicarea corecției de 10%, și nu pentru plata corecției în sine. Totuși, acest argument nu schimbă faptul că a existat un efort bugetar suplimentar cauzat de corecție, care trebuie acoperit, de aceea, sumele ce se vor recupera vor intra în bugetul de stat și nu în bugetul propriu al recurentei. Este vădit nefondată și susținerea că intimata și-a exercitat cu exces de putere prerogativele prevăzute de lege, întrucât numai cu exces de putere putea lua măsura în cauză, deși nu ar fi aplicabile dispozițiile privind conflictul de interese, existența fraudei ori chiar a prejudiciului. Curtea de Conturi are responsabilitatea de a asigura utilizarea corectă și eficientă a fondurilor publice și de dispune recuperarea oricărui prejudiciu cauzat bugetului de stat. Exercitându-și drepturile în limitele competenței conferite de lege, aceasta a stabilit ca Agenția Națională de Integritate să analizeze situația și să întreprindă măsuri care să conducă la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate în condițiile descrise în Raportul de audit, recuperarea acestuia și virarea lui la bugetul de stat. Fără a relua considerentele deja expuse, Înalta Curte constată că actele contestate nu au fost emise cu exces de putere, câtă vreme erorile financiare există și trebuie remediate, cu concomitenta stabilire și recuperare a prejudiciului cauzat bugetului de stat. Pentru aceste considerente, sunt nefondate criticile de nelegalitate, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Concluzionând, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe răspunde exigențelor de motivare, dar și că nu au fost încălcate norme de drept material, criticile recurentei, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind nefondate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. II.2. Recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva aceleiași sentințe, cu privire la soluția dată asupra cererii de suspendare Având în vedere soluția definitivă pronunțată în cauză și dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în virtutea cărora suspendarea executării actului administrativ atacat se poate dispune cel mult până la rămânerea definitivă a cauzei, se pune problema dacă recursul împotriva soluției cererii de suspendare mai prezintă interes. Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută doar dacă autorul acesteia justifică un interes, înțeles ca folosul practic urmărit. De asemenea, art. 33 din C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, cererea de recurs împotriva soluției cererii de suspendare este lipsită de un interes actual, față de prevederile Legii nr. 554/2004, motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca fiind lipsită de interes, fără analizarea pe fond a criticilor de nelegalitate formulate cu privire la această cerere.