ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1525/2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2022, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției judiciare emisă în lucrarea 22-731, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției emise în lucrarea nr. 22-236, la care a fost conexată lucrarea nr. 22-946 și constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de magistratul față de care a formulat plângerea.

Prin sentința civilă nr. 2099 din data de 19 decembrie 2023, Curtea de Apel București– Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, iar pe fondul cauzei, a respins acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs recurentul-reclamant A, care, prevalându-se de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivare, a arătat, în esență, că prima instanță în mod greșit a apreciat că Inspecția Judiciară a emis în mod legal rezoluțiile contestate. Astfel, a susținut că instanța, cu greșita aplicare a Legii nr. 51/1995 și a legislației europene (directiva 77/249) a constatat că nu se poate reține existența abaterii disciplinare în sarcina magistratului, în condițiile în care nu figura înscris la Uniunea Națională a Barourilor din România. Or, calitatea sa de avocat într-un stat membru UE, membru în Baroul Berlin, era suficientă pentru dovedirea calității sale de avocat, nefiind necesară înscrierea într-un barou din UNBR.

A mai arătat că prima instanța, în mod nelegal, a reținut că pentru stabilirea calității sale de avocat, procurorul de caz a trebuit să facă mai multe verificări, în condițiile în care în comunicatul de presă al Parchetului pe de lângă Curtea de Apel Constanța s-a menționat că organele de cercetare penală efectuează percheziția la un avocat.

A susținut că magistratul vizat de sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară a cunoscut calitatea sa de avocat, astfel cum rezultă din modalitatea de stabilire a competenței după calitatea persoanei în dosarul nr. x/P/2020. În aceste condiții, a precizat că efectuarea percheziției la sediul său profesional, în lipsa prezenței fizice a unui procuror reprezintă o abatere disciplinară.

Recurentul-reclamant a mai precizat că nu se poate reține că nu este incidentă abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit. i din Legea nr. 303/2004 doar pentru motivul că procuror a formulat declarație de abținere, care însă a fost respinsă în fapt de procurorul ierarhic superior. A precizat că magistratul avea obligația de a se abține de la soluționarea cauzei încă de la momentul la care i-a fost repartizată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 317/2004.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A împotriva sentinței civile nr. 2099 din data de 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 alin. (2) procedură civilă, art. 205 alin. (2) C. proc. civ. și Legea nr. 317/2004.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererilor de recurs

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că în privința abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. i și c) din Legea nr. 303/2004, prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete referitoare la soluția primei instanțe, ci doar au fost reluate susținerile din cuprinsul cererii introductive. În aceste condiții, nu se impune analizarea soluției primei instanțe pronunțate în privința abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. i și c) din legea nr. 303/2004, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest cadru procesual.

În privința motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit. t Legea nr. 303/2004

Potrivit art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară “exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”, concepte definite de legiuitor la art. 991 alin. (1) și 2 din același act normativ, astfel: există rea-credință atunci când judecătorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane; există gravă neglijență atunci când judecătorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate apare întrebarea pentru care încălcări ale normelor de drept material și procesual răspunde magistratul și în ce condiții poate fi antrenată răspunderea sa disciplinară. Din această perspectivă, Înalta Curtea apreciază că reaua-credință sau grava neglijență circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală. În plus, sub aspectul laturii subiective, magistratul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor părților.

În continuare, Înalta Curtea va analiza dacă, în cauză, domnul procuror B a nesocotit normele de drept material și procesual cu rea-credință sau gravă neglijență în cadrul dosarului penal nr. x/P/2020, în ceea ce privește percheziția efectuată la data de 29.11.2021, la adresa din Constanța. Str. x, în condițiile în care potrivit art. 34 din Legea nr. 51/1995 percheziționarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri și bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condițiile legii..

Astfel, prima instanță a constatat, în urma examinării situației de fapt prin prisma probelor administrate, că recurentul-reclamant nu a prezentat în cadrul dosarului penal înscrisuri referitoare la calitatea sa de avocat în Baroul X, nici anterior efectuării percheziției, nici la data efectuării acesteia și nici la data întocmirii procesului verbal privind activitatea de inventariere a înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziției, întocmit de domnul procuror B, la data de 28.02.2022. Înalta Curtea subliniază că examinarea situației de fapt nu este atributul instanței de recurs, motiv pentru care constatările primei instanței referitoare la absența dovezilor din dosarul penal privind calitatea de avocat a recurentului-reclamant la data efectuării percheziției, nu pot fi cenzurate în acest cadru procesual. Având în vedere această constatare a primei instanțe, Înalta Curtea reține că, în mod corect, s-a apreciat că nemulțumirile formulate de recurentul-reclamant cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat percheziția în cadrul dosarului penal nr. x/P/2020 nu conturează indiciile abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004.

Cât privește susținerile recurentului-reclamant în sensul că domnul procuror B cunoștea calitatea sa de avocat din dosarul nr. x/2/2021, Înalta Curtea reține că sunt nefondate și le va respinge. Astfel, Înalta Curte constată, că aceste susțineri reprezintă simple afirmații, care nu au suport probator și nu pot fi avute în vedere la soluționare.

Cât privește susținerile recurentului-reclamant în sensul că existența calității sale de avocat nu este condiționată de înscrierea într-un barou din România, fiind suficientă înscrierea sa în Baroul X, în raport de legislația internă și europeană, Înalta Curtea constată că nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei. Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte a avut în vedere împrejurarea că analiza indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare de către domnul procuror B s-a realizat strict prin raportare la posibilitatea efectivă a acestuia de a cunoaște calitatea de avocat a recurentului-reclamant la data efectuării percheziției în cadrul dosarului nr. x/P/2020, iar nu prin raportare la deținerea de către recurentul-reclamant a calității de avocat într-un stat membru UE. Astfel, din perspectiva stabilirii existenței relei-credințe sau a gravei neglijențe în exercitarea funcției, prezintă relevanță dacă magistratul a putut în mod efectiv să ia cunoștință de calitatea de avocat a recurentului-reclamant, iar nu propriu-zis calitatea acestuia de avocat. Or, în cauză, din materialul probator administrat în fața primei instanțe, a rezultat că la momentul efectuării percheziției, la dosarul penal nu existau înscrisuri din care să reiasă calitatea de avocat a recurentului-reclamant. Prin urmare, raportat la această stare de fapt stabilită de prima instanță pe baza probelor administrate, nu se poate reține reaua-credință sau grava neglijență în exercitarea funcției, în sarcina domnului procuror B.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2099 din data de 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva sentinței civile nr. 2099 din data de 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.