ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Cadrul procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/45/2021, reclamanta Asociația A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, Agenția Naționala a Finanțelor Publice, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași obligarea pârâților la plata sumei de 12.600.719,72 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a actelor anulate de către instanța de judecată, respectiv procesul-verbal nr. 8428/16.02.2017 și Certificatul de atestare fiscală nr. (...)/28.09.2018, din care: 5.475.271,76 lei reprezintă prejudiciul suferit în urma blocării activității, 7.594,96 lei echivalentul prejudiciului suferit în urma indisponibilizării sumelor aflate în contul reclamantei și 7.117.853,29 lei cu titlu de daune morale.

1.2. Prin încheierea din 16 martie 2022, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins excepția lipsei calității pasive a Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și excepția

prescripției dreptului la acțiune.

1.3. Prin sentința nr.100 din 01 iulie 2022, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația A, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Iași;

- a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți.

- a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Asociația A, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;

- a obligat pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să plătească reclamantei suma de 1.463.671,57 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale.

1.3. Prin decizia nr.6143 din 14 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția contencios administrativ și fiscal:

- a respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și recursul incident formulat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, împotriva încheierii din 16 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate;

- a admis recursurile formulate de reclamanta Asociația A și pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței nr. 100 din 01 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

- a menținut soluția dată pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Iași.

În rejudecare, dosarul fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr.x/45/2021*

În rejudecare, prin sentința nr.139 din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile în cuantum de 5.475.271,76 lei reprezentând prejudiciul suferit în urma blocării activității;

- a respins ca fiind prescrise pretențiile solicitate de către reclamanta Asociația A în cuantum de 5.475.271,76 lei reprezentând prejudiciul suferit în urma blocării activității în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași;

- a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la prejudiciul suferit ca urmare a indisponibilizării sumei de 103.227,04 lei și cu privire la daunele morale;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași;

- a obligat, în solidar, pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași să plătească reclamantei Asociația A suma de 7.594,96 lei, reprezentând dobânda aferenta sumei de 103.227,04 lei ce a fost indisponibilizată în mod nelegal precum și suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței nr.139 din 29 aprilie 2024 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanta A și pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Investiții și Proiectelor Europene.

3.1. Recurenta-reclamantă A și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în partea care privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recursul reclamantei se află la filele 5-21 dosar.

3.2. Recurentele - pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recursul se află la filele 23-47 dosar.

3.3. Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în totalitate ca neîntemeiată.

Recursul se află la filele 50-57 dosar.

Criticile concrete formulate de recurenți vor fi detaliate împreună cu analiza lor, în cele ce urmează.

Intimatele au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursuli părții adverse.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

1.Motivele de fapt și de drept relevante

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma susținerilor părților și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8428 din 16.02.2017, emis in baza dispozițiilor O.U.G. 66/2011 de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene (in prezent Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene), au fost stabilite în sarcina reclamantei Asociația „A” creanțe bugetare în cuantum de 6.566.3354,82 lei.

Procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8428 din 16.02.2017 a fost transmis spre executare organului fiscal competent, respectiv ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI care a dispus masuri de executare silita în sensul indisponibilizării sumei de 103.227,04 lei.

Reclamanta a contestat executarea silita declanșanta, iar prin încheierea din data de 11.12.2017, pronunțată de Judecătoria Iași in dosarul nr. x

In paralel, reclamanta a promovat o acțiune în anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8428 din 16.02.2017 care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași cu nr.x/45/2018.

Prin sentința nr. 82/19.06.2018 instanța a admis acțiunea.

In acest context, reclamanta s-a adresat paratei A.J.F.P. Iași cu o cerere vizând eliberarea unui certificat de atestare fiscala în care sa nu fie menționata creanța bugetară ce face obiectul acelui proces verbal.

A.J.F.P. Iași a emis, însă, certificatul de atestare fiscala nr. (...)/28.09.2018, in care s-a regăsit și creanța bugetara ce făcea obiectul procesului verbal nr. 8428/16.02.2017.

Prin urmare, reclamanta s-a adresat din nou instanței de judecata solicitând anularea certificatului de atestare fiscală nr.(...)/28.09.2018.

După desfășurarea a două cicluri procesuale, Tribunalului Iași a admis acțiunea prin sentința 278/2021, care a rămas definitivă prin nerecurare.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin actele administrative emise in mod nelegal, respectiv procesul – verbal nr. 8428/16.02.2017 și certificatul de atestare fiscală nr. (...)/28.09.2018, acțiunea fiind întemeiata in drept pe dispozițiile art. 18 si 19 ale Legii nr. 554/2004.

Valoarea prejudiciului pretins de reclamantă este de 12.600.719,72 lei din care:

5.475.271,76 lei reprezintă prejudiciul suferit în urma blocării activității format din:

7.594,96 lei – prejudiciul suferit în urma indisponibilizării sumelor aflate în contul reclamatei;

7.117.853,29 lei cu titlu de daune morale.

Pârâții, prin întâmpinările formulate au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prin sentința nr. 100/2022 din 01.07.2022 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Agenția Națională de Administrare Fiscală cu consecința respingerii ca atare a acțiunii față de această pârâtă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parați iar pe fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulata in contradictoriu cu paratele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Totodată, a admis in parte acțiunea in contradictoriu cu paratul Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, obligându-l pe acesta sa plătească reclamantei suma de 1.463.671,57 lei cu titlu de daune materiale si suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva hotărârii Curții de Apel Iași au formulat recurs principal reclamanta A și pârâtul Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene și recurs incident Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Prin Decizia nr. 6143 din 14.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile principale și pe cel incident, a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare în vederea reanalizării a excepției prescripției și, eventual a fondului litigiului.

În schimb, au fost menținute soluțiile de respingere a excepției inadmisibilității, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei Agenția Națională de Administrare Fiscală și de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice Iași

În rejudecare, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile în cuantum de (...),76 lei reprezentând prejudiciul suferit în urma blocării activității cu consecința respingerii ca atare a acestui capăt de cerere, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la prejudiciul suferit ca urmare a indisponibilizării sumei de (...),04 lei și cu privire la daunele morale.

Pe fond, a admis în parte cererea de chemare în judecată a obligat, în solidar, pe pârâții MINISTERUL INVESTIȚIILOR SI PROIECTELOR EUROPENE, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI la plata sumei de 7.594,96 lei, reprezentând dobânda aferenta sumei de 103.227,04 lei ce a fost indisponibilizată în mod nelegal, precum și a sumei de (...) cu titlu de daune morale.

Reclamanta a formulat recurs privind partea din sentință care privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat recurs privind admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării sale în solidar cu ceilalți pârâți la plata sumei de 7.594.96 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 103.227,04 Iei ce a fost indisponibilizată în mod nelegal, precum și suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale.

Tot astfel, pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI au formulat recurs

Privind recursul reclamantei, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. și, prin acesta, se susține că instanța a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material sub aspectul stabilirii începutului cursului termenului de prescripție, întrucât prima instanță s-a raportat pentru determinarea începutului termenului de prescripție la alt moment decât cel prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că începutul termenului de prescripție, în cazul pierderii echipei și al pierderii spațiului, nu poate fi stabilit anterior momentului cert la care asociația a avut efectiv nevoie de echipă și logistic, iar legătura dintre echipa asociației și spațiul utilizat pentru desfășurarea activității este una indisolubilă, dimensiunea spațiului fiind influențată direct de numărul membrilor echipei, motiv pentru care consideră că se impune analizarea acestora împreună, aspect care atrage aplicabilitatea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază criticile recurentei-reclamante ca nefondate pentru motivele care vor fi expuse în continuare

Înalta Curte reține că prin Decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual s-a reținut că termenul de prescripție, așa cum a constatat și prima instanță, în acord cu prevederile art. 2517 C. civ., este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen, dar că art. 19 din Legea nr. 554/2004 stabilește faptul că termenul de prescripție pentru acțiunea în despăgubire este de un an.

S-a mai reținut că părțile recurente au criticat modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat art. 19 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul începutului cursului termenului de prescripție, acest motiv de recurs fiind fondat.

Se impune precizarea că instanța de control judiciar, prin Decizia amintită, a statuat că prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoașterii întinderii pagubei; fie de la momentul obiectiv al datei la care, după împrejurări, întinderea pagubei trebuia sa fie cunoscută.

De asemenea, potrivit Deciziei nr. 22/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

Conform celor reținute prin Decizia de casare, prima instanță a cuplat momentul de pornire a termenului de prescripție de cel al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a procesului-verbal nr. 8248/16.02.2017, considerând că, de atunci, a încetat imposibilitatea reclamantei de a accesa noi finanțării, premisă care a fost stabilită eronat, în condițiile în care, prin acțiune, reclamanta a invocat și alte tipuri de prejudicii, după cum urmează: costurile efectuate cu scrierea unor proiecte respinse, pierderea personalului, pierderea sediului principal, pierderea unei finanțări câștigate, dar care nu a mai fost acordată, indisponibilizarea sumei executate silit nelegal, daune morale constând în atingeri aduse imaginii și reputației. În plus, în cazul prejudiciului pretins ca urmare a pierderii unei șanse, cuantificarea acestuia a fost realizată și din perspectiva unor evenimente succesive, bine conturate, respectiv respingerea unor proiecte menționate în acțiune.

Înalta Curte a reținut, prin Decizia mai sus amintită, că prima instanță avea obligația de a stabili, pe bază de probe, momentele la care reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea prejudiciilor pentru fiecare dintre ele , configurate distinct din perspectiva modului de producere și a momentului la care aceasta a avut loc.

În decizie, sunt precizate prejudiciile distincte care trebuie avute în vedere, respectiv costurile efectuate cu scrierea unor proiecte respinse, pierderea personalului, pierderea sediului principal, pierderea unei finanțări câștigate, dar care nu a mai fost acordată, indisponibilizarea sumei executate silit nelegal, daune morale constând în atingeri aduse imaginii și reputației.

Se mai stabilește că, în cazul prejudiciului pretins ca urmare a pierderii unei șanse, cuantificarea acestuia a fost realizată și din perspectiva unor evenimente succesive, bine conturate, respectiv respingerea unor proiecte menționate în acțiune.

Așa fiind, instanța de rejudecare nu putea analiza decât distinct momentul de inceput al fiecărui termen de prescripție, care curge pentru fiecare prejudiciu în parte, în caz contrar încălcând Decizia de casare.

Înalta Curte reamintește că, în considerentele Deciziei nr. 22 din 24.06.2019 pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a arătat la paragraful 78 că „din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 art. 11 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, care transpun în plan normativ prevederea cu rang de principiu cuprinsă în art. 52 din Constituția României, se conturează regula acțiunii în contencios subiectiv de plină jurisdicție, conținând și capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru repararea pagubei și înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actului administrativ – tipic sau asimilat – nelegal. De aceea, calea procesuală reglementată prin art. 19 din lege este una de excepție, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când speța oferă elemente apte să conducă la concluzia că reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acțiunii în anulare, în cadrul termenelor prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004.”

Referitor la prejudiciul pretins ca urmare a pierderii personalului, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că recurenta-reclamantă a arătat în cererea de chemare în judecată că la data de 01.01.2017 (înainte de emiterea procesului verbal nr. 8428/16.02.2017), asociația avea 13 angajați din care 12 cu studii superioare, având cel puțin studii de master, iar trei dintre ei deținând și titlul de doctor. Reclamanta a susținut că toți aveau experiență în domeniul scrierii și managementului de proiect de peste 10 ani.

Recurenta a mai precizat prin acțiune că emiterea procesului verbal nr. 8428/16.02.2017 a condus în mod direct nu numai la imposibilitatea accesării altor proiecte, cât și la destrămarea echipei care au ales să plece la alte organizații. A mai adăugat reclamanta că durata estimată pentru reconstruirea echipei, identificarea finanțărilor potrivite și realizarea aplicațiilor precum și asigurarea fondului de salarii este de 18 luni.

Din probele administrate, prima instanță a constatat că deja în luna septembrie 2017 are loc o reducere drastică a numărului de angajați, respectiv de la 13 la numai 4 angajați.

Această situație de fapt, stabilită pe bază de probe, nu poate fi contestată în recurs, astfel că Înalta Curte constată că, încă din luna septembrie 2017, reclamanta a cunoscut în mod efectiv sau cel puțin avea posibilitatea să aprecieze că reducerea personalului va provoca pagube activității asociației ce se vor întinde pe o perioadă de cel puțin 18 luni, reprezentând timpul necesar refacerii echipei.

Așadar, momentul de început al curgerii termenului de prescripție pentru acest tip de pretenții este cel al pierderii efective a personalului, respectiv luna septembrie 2017, astfel încâț dreptul la acțiune s-a prescris încă din luna septembrie 2018.

Nimic nu a împiedicat recurenta ca, odată cu cererea de anulare a procesului verbal nr. 8428/16.02.2017 în cadrul dosarului nr. x/45/2018, să solicite și obligarea emitentului actului nelegal la acoperirea prejudiciul aferent pierderii personalului, cât timp algoritmul de calcul al cuantumului prejudiciului prezentat de către recurentă, putea fi aplicat cu ușurință și la nivelul anului 2018.

Mai mult, chiar dacă se consideră că termenul de prescripție ar trebui să curgă nu din luna septembrie 2017, ci de la expirarea termenului de 18 luni apreciat de către recurentă ca fiind necesar pentru reconstruirea echipei, respectiv din luna martie 2019, termenul de prescripție ar fi împlinit.

Prin urmare, contrar criticilor recurentei-reclamnte, dreptul de solicitare a daunelor pentru pierderea personalului este prescris.

În ceea ce privește daunele solicitate ca urmare a pierderii sediului principal, momentul de început al curgerii termenului de prescripție nu poate fi decât cel al pierderii efective a folosinței spațiului, întrucât de la acea dată reclamata a avut posibilitatea efectivă de a percepe faptul că va trebui să plătească o chirie mai mare pentru un spațiu menit să-l înlocuiască pe cel avut.

Spațiul a fost predat proprietarului Municipiul Iași la data de 14.01.2019, astfel că termenul de prescripție a început să curgă de la această dată, împlinindu-se la data de 14.01.2020, iar solicitarea de daune pentru acest tip de prejudiciu este prescrisă, cum judicious a reținut judecătorul fondului.

Referitor la daunele solicitate ca urmare a pierderii șansei accesării finanțărilor fondurilor europene, recurenta a cuantificat prejudiciul prin raportare la imposibilitatea accesării unui număr de nouă proiecte din cadrul „Programului solidar”.

Așa fiind, termenul de prescripție a început să curgă de la momentul la care s-a împlinit termenul până la care reclamanta a avut posibilitatea teoretică de a aplica pentru fiecare dintre cele nouă proiecte, adică de la cel târziu 31.01.2021 (un an de la data lansării ultimul proiect).

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 17.12.2021, daunele solicitate pentru aceste tip de prejudiciu sunt, de asemenea, prescrise.

Privind recursul pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Înalta Curte constată că prin acesta se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, subsumat acestui motiv de recurs arată că instanța de fond, în rejudecare, în mod greșit a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de intimata reclamantă și a dispus obligarea recurentului, în solidar cu ceilalți pârâți, la plata sumei de 7.594.96 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 103.227,04 Iei ce a fost indisponibilizată în mod nelegal, precum și la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale.

Sub un prim aspect, recurentul arată că instanța de fond în mod greșit a aplicat principiul simetriei dispozițiilor legale ce reglementează nivelul dobânzii, considerând că acesta se aplică deopotrivă și în situația în care se solicită dobândă de către beneficiarul finanțării pentru sumele reținute în mod nelegal.

Contrar acestor critici, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă statuarea primei instanțe, aceasta fiind confirmată de Deciziile Curții Constituționale nr. 147/2007 și nr. 731/2012, care nu vizează altă situație juridică decât cea din prezenta cauză, cum susține recurentul.

Referitor la tipul dobânzii, în mod corect s-a reținut de către prima instană că intimata-reclamantă este îndreptățită să primească dobânda prevăzută de legea specială care a stat la baza emiterii titlului de creanță, respectiv OUG nr. 66/2011 și nu dobânda fiscală.

Astfel cum rezultă din prevederile art. 21 alin. (19) si 20 din O.U.G. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nu reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că, in cazul anularii sale, in privința sumelor ce trebuie restituite, nu este aplicabilă dobânda reglementata prin dispozițiile Codului de procedura fiscală, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 42 alin. (4) și 7 din O.U.G. 66/2011.

Nivelul dobânzii este cel al nivelului de referința al BNR.

Este fără relevanță, în cauză, că reclamantei nu i-au fost stabilite în sarcină dobânzi la suma reținută, după cum sunt fără relevanță și trimiterile recurentului la opinia din practica judiciară expusă în cadrul Deciziei civile nr.21/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu privire la acestea din urmă, trebuie precizat că prin Decizia anterior menționată sesizarea a fost respinsă ca inadamisibilă, însă în considerentele de la paragraful 92 se arată că ”Totodată, instanța este chemată să observe că prejudiciul invocat de reclamantă a fost generat prin emiterea unui act administrativ nelegal (procesul-verbal de constatare a unei nereguli și de stabilire a unei creanțe bugetare), anulat de instanțele de contencios administrativ, iar art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres posibilitatea reparării unei astfel de pagube, chiar în considerarea specificului raporturilor de putere în cadrul cărora se emit actele administrative, art. 28 din același act normativ permițând completarea dispozițiilor sale cu cele de drept comun, ale Codului civil (…)”

Așadar, criticile recurentului, anterior analizate, sunt nefondate.

Sub un al doilea aspect, recurentul contestă reținerile instanțe de fond referitoare la dovedirea prejudiciului, arătând că, atât timp cât după emiterea actului administrativ a cărui anulare a făcut obiectul dosarului x/45/2018, intimata reclamantă a obținut suspendarea executării acestuia, simpla existență a actului administrativ lipsit de efecte juridice nu mai era de natură să îi producă niciun fel de prejudiciu reclamantei, aceasta fiind protejată prin efectul unei hotărâri judecătorești executorii, respectiv a Sentinței civile nr. 82/19.06.2018 pronunțate de către Curtea de Apel lași.

Cu privire la acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat culpa recurentului-pârât MIPE, reținând, corect, că aceasta reiese din sentința civilă nr. 82/19.06.2018 a Curții de Apel Iași.

Susținerile recurentului conform cărora, după emiterea actului administrativ a cărui anulare a făcut obiectul dosarului x/45/2018, intimata reclamantă a obținut suspendarea executării, sunt fără relevanță atât timp cât procesul-verbal nr. 8428/16.02.2017 a fost anulat in mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, opozabilă tuturor instituțiilor de drept în fața cărora a fost prezentată respectiva hotărâre judecătorească.

Recurentul critică și considerentele și soluția prin care a instanța de fond a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 150.000 lei cu titlul de daune morale, considerând că faptul că printr-o hotărâre definitivă s-a constatat nelegalitatea unui act administrativ nu conduce în mod automat la constatarea potrivit căreia este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite pentru angajarea răspunderii patrimoniale.

În același context, recurentul susține că instanța de fond nu s-a aplecat asupra intervalului de timp dintre data suspendării procesului verbal și cea a anulării definitive a acestuia și nu a vrut să observe faptul că adevăratul act prejudiciator în cauză a fost emis în această perioadă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice lași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice lași, fiind reprezentat de certificatul constatator care reținea existența datoriilor.

Aceste critici sunt nefondate.

Așa cum deja s-a arătat, culpa recurentului-pârât reiese din sentința civilă nr. 82/19.06.2018 a Curții de Apel Iași, iar faptul că, după emiterea actului administrativ a cărui anulare a făcut obiectul dosarului x/45/2018, intimata reclamantă a obținut suspendarea executării nu este de natură să schimbe această concluzie din moment ce procesul-verbal nr. 8428/16.02.2017 a fost anulat in mod definitiv prin hotărâre judecătorească.

Nici faptul că intimata-reclamantă a avut posibilitatea de a solicita înscrierea la Secțiunea D a certificatului de atestare fiscală a mențiunii referitoare la suspendarea executării titlului de creanță bugetara nu e de natură a înlătura concluzia culpei recurentului, cât timp intimata-reclamantă nu avea vreo obligație de a acționa în sensul arătat de recurent.

Contrar criticilor recurentului, este justă aprecierea primei instanțe conform căreia prin simpla emitere a procesului verbal mai sus amintit, i-a fost cauzat intimatei un prejudiciu, câtă vreme efectul emiterii acestuia a fost acela al imposibilității accesării de noi finanțări nerambursabile prin „limitarea până la minim a activității asociației", având drept consecință „producerea unei deficit de imagine".Criticile recurentului referitoare la modul de interpretare a probelor și la incorectitudinea situației de fapt stabilită pe baza acestor probe nu pot fi primite, recursul fiind o cale de atac prin intermediul căreia pot fi verificate doar aspecte de nelegalitate a sentinței, nu de netemeinicie.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a arătat în ce constă legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Recurentul critică și modul de stabilire a cuantumului prejudiciului, împrejurare în legătură cu care Înalta Curte constată că judecătorul fondului a apreciat corect că suma solicitată de intimată este excesivă și a reținut, corect, că suma de (...) lei stabilită inițial în primul ciclu procesual reprezintă un cuantum suficient pentru a acoperi prejudiciul suferit.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere inclusiv faptul că intimata-reclamantă, deși a înțeles să formuleze un recurs împotriva primei hotărâri pronunțată în prezentul dosar, nu a investit instanța de recurs cu critici concrete referitoare la cuantumul sumei, acceptând în mod indirect evaluarea primei instanțe.

În consecință, aprecierea primei instanțe nu este arbitrară și nici disproporționată, cum susține recurentul.

Privind recursul pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI (D.G.R.F.P. Iași) prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI (A.J.F.P. Iași), și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, Înalta Curte constată că prin acesta se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 si pct. 8 Cod procedura civilă, iar calea de atac este îndreptată împotriva părții din sentință prin care s-a dispus respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la prejudiciul aferent indisponibilizarii sumei de 103.227,04 lei si cu privire la daunele morale; admiterea in parte a acțiunii formulate in contradictoriu cu parații Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene (M.I.P.E.), Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice lași (D.G.R.F.P. lași) si Administrația Județeană a Finanțelor Publice lași (A.J.F.P. lași); obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.), Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice lași (D.G.R.F.P. lași) si Administrația Județeană a Finanțelor Publice lași (A.J.F.P. lași) la plata către reclamantă a sumei de 7.594,96 lei, reprezentând dobândă aferentă sumei de 103.227,04 lei indisponibilizată prin poprire, precum și la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale,

Recurentele critică soluția instanței de fond de obligare în solidar a paraților M.I.P.E., D.G.R.F.P. lași si A.J.F.P. Iași la plata către reclamanta A a celor doua sume (dobânda si daune morale), apreciind ca, trebuie reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod Procedura Civilă, întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material incidente în cauză, concluzionând că există o culpă și din partea organului fiscal, pentru care trebuie să răspundă alături de M.I.P.E.

Cu privier la aceste critici, Înalta Curte urmează, mai întâi, a înlătura ca nefondate susținerile recurentelor privind faptul că, în raport de titularul creanței stabilite prin Procesul-verbal nr. 8428/16.02.2017 de constatare și de stabilire a creanțelor bugetare și de beneficiarul fondurilor (A), Administrația Județeană a Finanțelor Publice lași a avut simpla calitate de organ de executare silită, fiind un terț în ceea ce privește raporturile asociației cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, în condițiile în care atribuțiile care revin A.J.F.P. Iași sunt în exclusivitate de realizare a procedurii de executare silită, în temeiul unui titlu executoriu stabilit si comunicat de către fosta M.D.R.A.P.F.E.

Acest aspect a fost lămurit de Înalta Curte prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

Astfel, s-a reținut că prin sentința recurată instanța de fond a explicat cu claritate motivele pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F, respectiv pentru care a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.R.F.P. Iași, acestea fiind concordante, elementul central de diferență relevat de prima instanță fiind reprezentat de neparticiparea A.N.A.F. la dosarul nr. x/99/2019 al Tribunalului Iași.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că prima instanță a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. b, art. 36 si art. 40 C. proc. civ. în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Se mai arată în Decizia menționată că, fără a nega faptul că emitentă a actului administrativ cu privire la care s-a solicitat angajarea răspunderii este doar recurenta-pârâtă A.J.F.P. Iași, totuși acționarea recurentei-pârâte D.G.R.F.P. Iași în instanță s-a făcut nu în această calitate, ci în aceea de titular al patrimoniului ce eventual ar urma să fie grevat de creanța în despăgubire pretinsă de reclamantă. Așadar, având în vedere faptul că hotărârea judecătorească reprezintă și temei al executării silite, iar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași are patrimoniu și, deci, prerogativa de a executa obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina structurii fără personalitate juridică, A.J.F.P. Iași, se constată că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Așa fiind, stabilirea calității recurentei-pârâte s-a tranșat definitiv, nemaiputând fi repusă în discuție.

În ceea ce privește părțile vinovate de cauzarea prejudiciului material și moral suferit de intimată, acestea sunt atât pârâtul MIPE în calitate de emitent al procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8428 din 16.02.2017, cât și recurentele DGRFP Iași (în privința căreia ÎCCJ a menținut soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive) și AJFP Iași în calitate de emitentă a certificatului de atestare fiscală nr. (...)/28.09.2018.

Înalta Curte constată că aceeași argumentație se impune si în privința criticilor recurentelor referitoare la faptul că intimata nu a efectuat niciun demers față de MIPE, intelegând să formuleze cereri doar în raport cu organul de executare silită din cadrul A.J.F.P. lași, cu toate că acesta din urmă era terț in raporturile care au generat incheierea Procesului-verbal nr. 8428/16.02.2017, in aceasta calitate fiind ținut de coordonarea procedurii de executare silita de către minister.

Privind susținerile recurentelor conform cărora actul generator al situației litigioase din prezenta cauza a constat in incheierea de către autoritatea competenta a Procesului-verbal nr. 8428/16.02.2017, transmiterea acestuia spre executare silită (deși a fost contestat), A.J.F.P. Iași fiind terț in ceea ce privește raporturile asociației cu M.D.R.A.P.F.E. (actualmente Ministerul Investițiilor si Fondurilor Europene), Înalta Curte reiterează că această problemă a fost deja tranșată prin Decizia de casare.

Arată recurentele și faptul că A.J.F.P. lași nu poate fi obligată la plata dobânzii aferente sumei indisponibilizate, intrucât acesta are un caracter accesoriu față de debitul pe care autoritatea competentă l-a transmis spre executare silită si care avea natura de creanță bugetară UE.

Aceste critici sunt, de asemenea, nefondate, prima instanță stabilind judicios că reclamanta este îndreptățită să fie despăgubită cu dobânda aferenta sumei ce a fost indisponibilizată în mod nelegal, prejudiciul fiind cauzat prin emiterea unor acte nelegale și prin indisponibilizarea sumei în executarea actelor nelegale.

Cât despre susținerea că solicitarea de acordare a dobânzilor nu poate fi primita în cadrul prezentului litigiu, in condițiile in care o astfel de cerere nu a fost formulata nici in cadrul dosarului nr. x/245/2017, având ca obiect contestație la executare silita, si nici in cadrul dosarului nr. x/45/2018, având ca obiect anularea Procesului-verbal nr. 8428/16.02.2017 de constatare a neregulilor, Înalta Curte constată că aceasta este contrazisă de art. 19 din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, poate formula cerere de despăgubire separate de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Acest aspect a fost, de altfel, clarificat din primul ciclu procesual, prin respingerea definitivă a excepției inadmisibilității.

Contrar criticilor recurentelor, în ceea ce privește obligarea D.G.R.F.P. lași la plata celor două sume, soluția de admitere in parte a acțiunii reclamantei în raport cu acest pârât este motivată.

Înalta Curte constată că în conținutul sentinței recurate se regăsesc situația de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare care sancționează nemotivarea ori motivarea contradictorie a hotărârii.

Înalta Curte mai precizează că obligarea recurentei menționate la plata sumelor nu este urmarea unei răspunderi a acesteia pentru o faptă culpabilă.

Astfel, în Decizia de casare, fără a nega faptul că emitentă a actului administrativ cu privire la care s-a solicitat angajarea răspunderii este doar recurenta-pârâtă A.J.F.P. Iași., Înalta Curte a observat că acționarea recurentei-pârâte D.G.R.F.P. Iași în instanță s-a făcut nu în această calitate, ci în aceea de titular al patrimoniului ce eventual ar urma să fie grevat de creanța în despăgubire pretinsă de reclamantă. Așadar, având în vedere faptul că hotărârea judecătorească reprezintă și temei al executării silite, iar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași are patrimoniu și, deci, prerogativa de a executa obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina structurii fără personalitate juridică, A.J.F.P. Iași, Înalta Curte a stabilit că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Așa fiind, toate susținerile recurentelor legate de acest aspect vor fi înlăturate ca nefondate, ele constituind de fapt critici cu privire la constatările Înaltei Curți din Decizia de casare.

În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzii (în sumă de 7.594 lei) pentru perioada in care a fost reținută suma de 103.227,04 lei, recurentele apreciază că trebuie reținute motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ., intrucât instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material incidente în cauză, hotărârea fiind contradictorie, precum și nemotivată referitor la cuantumul sumelor acordate.

Contrar susținerilor recurentelor, instanța de rejudecare a argumentat pe larg care este fapta culpabilă care atrage acordarea de daune, respective indisponibilizarea sumei.

Astfel, prima instanță a reținut judicios că întrucât actele care au stat la baza indisponibilizării sumei de 103.227,04 lei au fost anulate ca nelegale de instanțele de judecată, reclamanta este indreptățită să fie dezdăunată pentru lipsa de folosință a acestei sume, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului.

Astfel cum s-a arătat în precedent, prima instanță a stabilit care sunt actele culpabile ale fiecărei recurente, rezultând întrunirea condițiilor legale pentru ca acestea să fie obligate la plata de despăgubiri și dobânzi.

Contrar criticilor recurentelor, instanța de fond a concluzionat corect că procedura de excutare silită efectuată de către A.J.F.P. lași ar fi fost nelegală, acest aspect rezultând din toate hotărârile judecătorești definitive analizate și enumerate de prima instanță.

Privind criticile recurentelor referitoare la faptul că instanța de fond, în mod nelegal a apreciat, în urma analizei dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, că A.J.F.P. lași și D.G.R.F.P. Iași trebuie sa plătească, alături de M.I.P.E, dobânda legală, hotărârea fiind contradictorie, având în vedere faptul că dobânda pe care o poate acorda organul fiscal este cea reglementată de prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în timp ce autoritatea competentă in gestionarea fondurilor poate acorda dobânda legală, Înalta Curte face trimitere la cele constatate cu privire la aceleiași critici expuse și de recurentul MIPE, anterior analizat.

In ceea ce privește cuantumul sumei stabilite cu titlu de dobânzi, recurentele invocă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5, având in vedere faptul ca instanța de fond nu a motivat nivelul sumei acordate.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât judecătorul fondului a motivat de ce reține că nivelul dobânzii este nivelul dobânzii de referința a BNR.

Instanța de fond nu a preluat solicitările reclamantei din cererea de chemare in judecată, care a solicitat acordarea dobânzilor pentru lipsa de folosință a sumei de 103.227,04 lei, ci, dimpotrivă, a apreciat că suma pretinsă este excesivă și a stabilit altă sumă, cu indicarea unor criterii juste.

Criticile recurentului privind perioada pentru care s-a solicitat acordarea dobânzii sunt de asemenea nefondate, dispozițiile art. 23 din Legea 554/2004 nu sunt aplicabile anulării unui titlu de creanță, ci numai anulării unui act administrativ cu caracter normativ.

În ceea ce privește criticile recurentelor referitoare la soluția instanței de fond asupra cererii de acordare a sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale, Înalta Curte face trimitere la considerentele pentru care a respins criticile similare ale B, expuse în precedent.

Înalta Curte reiterează că prima instanță a argumentat cu elemente concrete îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii recurentelor, arătând în ce constă prejudiciul creat de fiecare recurentă, care este justificarea cuantumului daunelor morale acordate, care este prejudiciul moral cauzat, în ce constă fapta ilicită și care e vinovăția organelor fiscale.

Emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 8428 din 16.02.2017, dar și a certificatului de atestare fiscală nr. (...)/28.09.2018 au avut drept efect împrejurarea ca vreme de mai bine de 4 ani intimata nu si-a putut desfășura activitatea, in condițiile in care existența creanței stabilite prin procesul verbal menționat a avut drept efect imposibilitatea accesării de noi finanțări nerambursabile.

S-a produs, astfel, o perturbare considerabilă a activității, care s-a reflectat în situația financiară ulterioară anului 2017, net inferioară celei de dinaintea stabilirii creanței.

Contrar criticilor recurentelor, hotărârea judecătorească de anulare a certificatului de atestare fiscală pe considerentul anulării titlului de creanță poate constitui așadar temei pentru reținerea unei culpe din partea A.J.F.P. lași.

Privind susținerile recurentelor referitoare la faptul că suspendarea dispusă de Curtea de Apel lași vizează executarea procesului verbal nr. 8428/2017, proces verbal care, până la anularea sa printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă, s-a bucurat de prezumția de legalitate specifică oricărui act administrativ, Înalta Curte reiterează că acestea sunt fără relevanță cât timp procesul verbal a fost anulat definitiv.

Susțin recurentele și faptul că în mod nelegal instanța de fond a reținut ca temei pentru acordarea daunelor morale culpa organului fiscal ca urmare a emiterii certificatului de atestare fiscala, fara a avea în vedere faptul ca imposibilitatea accesării de noi fonduri de către reclamantă s-a datorat împrejurării ca municipalitatea a considerat Asociația ca fiind neeligibila, fapt necontestat de către reclamantă si care nu este imputabil organului fiscal.

Aceste susțineri vor fi înlăturate întrucât între emiterea certificatului de atestare fiscală și prejudiciul suferit de intimată există legătură de cauzalitate, astfel cum reține și argumentează prima instanță.

Municipiul lași a constatat ca intimata nu a îndeplinit două condiții de eligibilitate, si anume: nu si-a indeplinit obligațiile de plata exigibile a impozitelor si taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat (art. 21 alin. (1) lit. a a comis o gravă greșeala in materie profesională sau nu si-a îndeplinit obligațiile asumate printr-un alt contract de finanțare nerambursabila, in măsura în care autoritatea finanțatoare poate aduce ca dovadă mijloace probante in acest sens (art. 21 alin. (1) lit. c.

Or, din perspectiva primei cerințe, Municipiul lași și-a întemeiat constatarea tocmai pe informațiile din cuprinsul Certificatului de atestare fiscala nr. (...)/28.09.2018.

Din perspectiva celei de-a doua cerințe, autoritatea locală a avut in vedere existența unor nereguli constatate prin Procesul-verbal nr. 8428/16.02.2017, emis de MIPE.

Prin urmare, este evidentă culpa concurentă a recurentelor, contrar susținerilor acestora.

Faptul, învederat de recurente, că intimata insasi nu a efectuat, in termenul procedural, toate demersurile pentru contestarea actelor/masurilor invocate in prezentul demers judiciar nu pot înlătura răspunderea acestora pentru prejudiciul creat și care s-a produs indiferent dacă intimata efectua ori nu demersurile amintite de recurente.

2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Față de acestea, fiind neîntemeiate criticile recurenților, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă Asociația A și recurenții-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.