ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a solicitat obligarea pârâților Direcția Regională Antifraudă Suceava, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, C., D. și E. la plata sumei de 16.418.546,89 RON reprezentând totalul creanțelor înscrise la masa credală, precum și a sumei de 3.000.000 euro reprezentând profitul nerealizat de societate urmare a acțiunii nelegale a inspectorilor fiscali, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 33/2021 din 22 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E..

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtul E., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția prescripției.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, C. și D..

A fost obligată reclamanta să achite pârâților C. și D. suma de 3570 RON pentru fiecare, iar pârâtului E. suma de 6000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a soluționat cauza prin aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1349 și următoarele din C. civ., precum și a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

A susținut recurenta că concluzia judecătorului fondului este vădit eronată, întrucât acesta nu a analizat faptul că prin emiterea deciziei de instituire a sechestrului asigurător s-a blocat în mod efectiv activitatea societății, prin imposibilitatea acesteia de a mai participa la licitații publice.

Totodată, a arătat recurenta, nu s-a analizat în niciun mod faptul că, odată cu emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii s-a pierdut eșalonarea la plată pe care societatea o avea în derulare și pentru garantarea căreia existau unele bunuri gajate, restul putând fi valorificate în vederea achitării debitelor constatate de către organul fiscal.

A mai arătat recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă pentru concurența sumei de 2.964.685 RON, sumă ce a fost menținută de organul emitent și după ce organul fiscal a procedat la efectuarea controlului fiscal și a constatat obligații suplimentare de plată doar pentru suma de 792.518 RON. Menținerea unui sechestru asigurător pentru o sumă ce evident nu era una reală a fost de natură a crea un prejudiciu societății, dat fiind faptul că aveau posibilitatea legală de a proceda la emiterea unei alte decizii în care să fie avută în vedere suma constatată de organul fiscal, cu consecința eliberării în parte a bunurilor indisponibilizate.

A menționat recurenta că, urmare a intrării în incapacitate de plată, a intrării în insolvență, întreaga experiență a societății în ceea ce privește efectuarea unor lucrări de construcții nu a mai putut fi valorificată, nu au mai putut fi menținute locurile de muncă. Înscrisurile depuse la dosar fac dovada că acțiunea ilicită a inspectorilor antifraudă a condus la imposibilitatea continuării activității societății și la pierderile indicate în acțiune.

A concluzionat recurentul că intrarea în insolvență a fost din cauza faptului că, prin pierderea deciziei de eșalonare a debitelor, s-a procedat la recalcularea accesoriilor aferente deciziei de eșalonare de la data emiterii acesteia, astfel că s-a ajuns la o sumă exorbitantă solicitată de organul fiscal. Susținerea instanței de fond cu privire la acest aspect nu este legală, întrucât nu a avut în vedere dispozițiile legale ce guvernează procedura de acordare a eșalonărilor la plată și consecințele pierderii acesteia.

4.1 Intimații-pârâți D. și C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, intimații-pârâți au formulat recurs incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat casarea parțială a sentinței cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, iar după rejudecare, admiterea excepției și respingerea acțiunii.

4.2 Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului principal.

4.3 Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 1 Suceava a depus întâmpinare față de recursul principal, solicitând respingerea acestuia.

4.4 Intimatul-pârât E. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului principal și admiterea recursului incident.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal invocată de intimații-pârâți C. și D., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților Direcția Regională Antifraudă Suceava, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, C., D. și E. la plata sumei de 16.418.546,89 RON reprezentând totalul creanțelor înscrise la masa credală, precum și la plata sumei de 3.000.000 euro reprezentând profitul nerealizat de societate urmare a acțiunii nelegale a inspectorilor fiscali.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E. și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția precripției.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1349 și următoarele din C. civ., precum și a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate susținerile recurentei în sensul că instanța de fond nu a analizat faptul că prin emiterea deciziei de instituire a sechestrului asigurător s-a blocat în mod efectiv activitatea societății, prin imposibilitatea de a mai participa la licitații publice.

Instanța de fond a analizat lista bunurilor ce au fost indisponibilizate de către organele fiscale prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și a constatat că acestea nu pot avea un aport semnificativ în derularea activității recurentei-reclamante (obiectul de activitate al acesteia fiind din domeniul construcțiilor), întrucât este vorba despre un teren extravilan cu cale de acces și construcție situate în comuna Pojorâta, jud. Suceava, un cort de evenimente, o anexă gospodărească precum și o serie de bunuri mobile precum televizoare, mobilier, ambarcațiune de agrement, două autoturisme x și x.

Astfel, față de obiectul de activitate al recurentei, din domeniul construcțiilor, a reținut instanța de fond că singurele utilaje care pot avea legătură cu activitatea acesteia sunt cele trei pompe de beton, respectiv cea tractabilă, cea de mixat și turnat betoane și cea de tencuit și turnat betoane sau generatorul de curent, însă s-a apreciat că nici chiar acest fapt nu a putut conduce la oprirea activității, întrucât, pe de o parte, toate bunurile au fost lăsate în custodia debitorului, astfel încât acesta a avut posibilitatea de a le folosi, iar pe de altă parte aceste utilaje pot fi procurate și prin închiriere de la societăți specializate.

În analizarea celor patru condiții necesar a fi îndeplinite cumulativ pentru antrenarea răspunderii delictuale, a reținut prima instanță că doar două pot fi considerate ca fiind îndeplinite, respectiv existența unei fapte ilicite prin încheierea unui act ce a fost constatat ca fiind nelegal printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și existența culpei, întrucât, în conformitate cu considerentele din această hotărâre (Decizia civilă nr. 4724/2019) cauza anulării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A-FSV-4446 din 26.04.2014 este cea al nemotivării corespunzătoare a actului fiscal.

Cu privire la producerea unui prejudiciu și, mai ales, cu privire la condiția legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, a reținut instanța de fond că reclamanta nu a administrat dovezi din care să reiasă îndeplinirea acestora.

Referitor la criticile recurentei că nu s-a analizat în niciun mod faptul că odată cu emiterea deciziei de instituire s-a pierdut eșalonarea la plată pe care societatea o avea în derulare și pentru garantarea căreia existau unele bunuri gajate, Înalta Curte constată că aceste susțineri nu au fost invocate în fața instanței de fond.

Prin urmare, aceste argumente, care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată, nu pot fi examinate cu ocazia soluționării recursului, întrucât nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, față de dispozițiile art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.

În condițiile în care, în fața primei instanțe, reclamanta nu a invocat aceste argumente în susținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale, nu le poate invoca direct în fața instanței de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Susține recurenta că intrarea în insolvență a fost din cauza faptului că, prin pierderea deciziei de eșalonare a debitelor, s-a procedat la recalcularea accesoriilor aferente deciziei de eșalonare de la data emiterii acesteia, astfel că s-a ajuns la o sumă exorbitantă solicitată de organul fiscal. Totodată, invocă faptul că susținerea instanței de fond cu privire la acest aspect nu este legală, întrucât nu a avut în vedere dispozițiile legale ce guvernează procedura de acordare a eșalonărilor la plată și consecințele pierderii acesteia.

Pe de o parte, cum s-a arătat anterior, instanța de control judiciar reține că aceste aspecte privind decizia de eșalonare și consecințele pierderii acestui beneficiu de către recurentă nu au fost invocate în fața instanței de fond, iar pe de altă parte, instanța de fond a reținut în mod corect că intrarea în insolvență a societății nu a avut loc doar ca urmare a existenței unor creanțe bugetare, ci și din cauza altor categorii de obligații către terți, acestea din urmă ocupând, de altfel, ponderea cea mai însemnată, respectiv 8577956,37 RON din 16261337,67 RON.

Cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organele de control prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/23.12.2016 în cuantum de 792518 RON și care au condus la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și înscrise în titlul de creanță, Decizia de impunere x/23.12.2016, s-a reținut că au rămas definitivate fie prin necontestarea unor sume, fie prin respingerea contestației formulate de către societate în ceea ce privește impozitul pe profit.

În aceste condiții, nu se poate reține că intimații au stabilit în mod nelegal obligații fiscale și că au produs un prejudiciu recurentei-reclamante, nefiind făcută dovada îndeplinirii cumulative a celor patru condiții pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâții C. și D. împotriva aceleiași sentințe, instanța de control judiciar reține următoarele:

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana acesteia.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Prin urmare, având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, soluție menținută prin respingerea recursului declarat de reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul incident declarat de pârâții C. și D. este lipsit de interes.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinței nr. 33/2021 din 22 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul incident declarat de pârâții C. și D. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului principal.

Respinge recursul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinței nr. 33/2021 din 22 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâții C. și D. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.