Decizia nr. 1043/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 6313/2019 a Judecătoriei Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 28 decembrie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat obligarea pârâtului A., în calitate de reprezentant al Biroului notarial public A., la plata sumei de 1.809.870 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat prin reținerea și nevirarea în termen de 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținerea la sursă, ce au fost stabilite în perioada 25 ianuarie 2010 - 25 mai 2012, precum și accesorii. Prin sentința civilă nr. 6313 din 31 mai 2019, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Iași, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019. Prin precizarea depusă la 18 noiembrie 2019, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a învederat că solicită obligarea pârâtului A. la recuperarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 286 din 18 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Birou notarial A.. S-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu pârâtul Biroul notarial public A. și A. în calitate de reprezentant al pârâtului.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 416 din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Iași a respins apelul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 286 din 18 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 416 din 29 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, fiind formulate următoarele critici: Prejudiciul a fost produs de pârâtul A. în calitate de notar public, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu constând în obligația transmiterii către autoritățile fiscale a impozitului pe venit aferent transferurilor de proprietăți imobiliare. Prin decizia nr. 407/RC din 16 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de ANAF - D.G.R.F.P. Iași. Art. 27 alin. (2) C. pen. precizează în mod expres posibilitatea formulării unei acțiuni la instanța civilă, dacă instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Faptul că, ulterior demersurilor de urmărire penală întreprinse de reclamantă, BNP A. și-a încetat activitatea nu poate echivala cu o modificare a acțiunii inițiale în sensul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., ci înseamnă că obligațiile nu se mai pot încasa de la entitatea care a exercitat profesia liberală, transferându-se la persoana fizică, colectarea lor continuând din patrimoniul personal al persoanei fizice. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului A. la recuperarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, aspect susținut și ulterior prin precizările formulate sub nr. x din 18 noiembrie 2019, care nu reprezintă o modificare a acțiunii inițiale. Încheierea din 29 octombrie 2020, prin care instanța a dispus decăderea reclamantei din dreptul de a modifica acțiunea, nu a fost comunicată acesteia pentru a putea fi atacată. La data formulării cererii, atât în evidențele registrului comerțului, cât și în evidentele fiscale, BNP A. figura ca având activitatea suspendată din 30 aprilie 2014. Chiar dacă acesta nu mai avea dreptul de a desfășura activitate, acest lucru nu echivalează cu pierderea capacității de folosință, contribuabilul având în continuare drepturi și obligații în funcție de regimul suspendării. Declarația de mențiune 010 a fost depusă de contribuabilul A. la 6 martie 2019, menționându-se încetarea calității de notar public, acesta fiind momentul în care BNP A. și-a încetat calitatea de subiect de drept fiscal. Astfel, la 28 martie 2019 a fost întocmită decizia de impunere nr. x privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați pentru contribuabilul A., care a preluat obligațiile fiscale de la Societatea profesională notarială A. și B.. Din prevederile art. 266 alin. (4) Codul de procedură fiscală rezultă că nu se mai pot încasa obligațiile de la entitatea care a exercitat activități economice în mod independent sau profesii liberale, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, respectiv din patrimoniul afacerii, acestea transferându-se la persoana fizică. Capacitatea de folosință a persoanei juridice se sfârșește odată cu desființarea acesteia printr-unul dintre următoarele moduri: constatarea ori declararea nulității, fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege (art. 244 C. civ.). La momentul formulării acțiunii în pretenții, BNP A. era subiect de drept fiscal cu drepturi și obligații chiar dacă avea activitatea suspendată și la acel moment nu mai avea dreptul de a desfășura activitate, întrucât contribuabilul nu a solicitat în termenul prevăzut de lege, respectiv 30 de zile de la încetarea calității de notar public, radierea înregistrării fiscale și anularea codului de identificare fiscală. La data acțiunii inițiale, reclamanta era în imposibilitatea susținerii unei acțiuni în contradictoriu cu A. în nume propriu, în situația în care toate actele de executare (somații și titluri executorii) au fost emise doar pe numele BNP A.. Astfel, în mod corect acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul A. în calitate de reprezentant al BNP A.. În drept, au fost indicate prevederile art. 483 și următoarele C. proc. civ., art. 23 alin. (3), art. 82 și art. 266 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimatul-pârât Biroul notarial public A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil sau anularea acestuia. În ceea ce privește nulitatea recursului, a menționat că sunt incidente dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu sunt indicate motive de nelegalitate, ci nemulțumiri cu privire la temeinicia hotărârii. Nelegalitatea hotărârii nu a fost argumentată astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și nici nu s-a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Cu privire la inadmisibilitatea recursului, a precizat că recursul omisso medio este inadmisibil, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. În esență, a arătat că recurenta nu a criticat încheierea din 29 octombrie 2020 prin care Tribunalul Iași a dispus decăderea sa din dreptul de a modifica acțiunea, despre care a invocat că nu i-a fost comunicată. A mai susținut că necomunicarea acestei încheieri nu poate reprezenta motiv de imposibilitate în invocarea criticii, având în vedere că această încheiere putea fi atacată odată cu fondul și nu se comunică separat. Intimatul-pârât a mai susținut că recursul este inadmisibil prin prisma lipsei calității procesual pasive a persoanei fizice A., cu aplicarea art. 494 raportat la art. 478 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cadrul procesual stabilit de reclamantă a intrat în puterea lucrului judecat, prin neapelare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. 1. Cât privește excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că aspectele din cererea de recurs vizând capacitatea procesuală de folosință a pârâtului constituie o critică formulată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pe de altă parte, faptul că nu a fost atacată încheierea din 29 octombrie 2020 nu este de natură să atragă inadmisibilitatea recursului care ar fi formulat omisso medio, în condițiile în care prin cererea de recurs sunt invocate mai multe argumente care, în opinia recurentei, ar justifica nelegalitatea soluției prin care a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Biroul Notarial Public A.. În consecință, vor fi respinse ca nefondate ambele excepții procesuale invocate de intimat; 2. Cât privește fondul recursului, Înalta Curte a apreciat că este corectă menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată cu motivarea că reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu o entitate fără personalitate juridică, respectiv Biroul Notarial Public A., iar notarul public, reprezentantul entității și-a încetat activitatea. Astfel, s-a arătat că, față de chemarea în judecată a pârâtului Biroul Notarial Public A., pentru a fi obligat la achitarea sumei de 1.809.870 RON cu titlu de prejudiciu adus bugetului de stat prin reținerea și nevirarea în termen de 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținerea la sursă ce au fost stabilite în perioada 25/01/2012-25/05/2012, precum și accesorii, la termenul din 22 octombrie 2019 tribunalul a solicitat reclamantei să formuleze precizări vizând calitatea procesuală pasivă, iar la 18 noiembrie 2019 reclamanta a răspuns în scris că " solicită obligarea pârâtului A. la recuperarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului." Prima instanță a calificat susținerile reclamantei ca fiind o cerere de modificare a acțiunii introductive și, la termenul din 23 iulie 2020 a invocat tardivitatea respectivei cereri, decăderea fiind pronunțată prin încheierea din 29 octombrie 2020. Prin sentința civilă nr. 286 din 18 februarie 2021 s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Biroul Notarial Public A. și s-a respins cererea de chemare în judecată. Încheierea prin care s-a constatat decăderea din dreptul de modificare a cererii de chemare în judecată în partea privitoare la cel chemat în judecată nu a fost atacată cu apel, motiv pentru care devoluțiunea nu s-a putut extinde și asupra acestei soluții, în sensul arătat la art. 477 alin. (2) C. proc. civ. În lipsă de prevedere expresă contrară, încheierea din 29 octombrie 2020 nu face parte din categoria încheierilor care pot fi atacate separat, astfel încât să existe obligația comunicării acesteia pentru ca, dacă legea prevede astfel, de la momentul comunicării să înceapă să curgă termenul de exercitare a căii de atac. Drept urmare, întrucât încheierea trebuia să fie atacată odată cu fondul, nu poate fi primită critica în sensul că reclamantei nu-i poate fi imputată neatacarea încheierii câtă vreme aceasta nu i-a fost comunicată. Instanța de apel a reținut în mod corect că din adresa nr. x/2020, emisă de Camera Notarilor Publici Iași, rezultă că activitatea Biroului Notarial A. încetase din 29 ianuarie 2018, cu 11 luni anterior promovării cererii de chemare în judecată - 21 decembrie 2018, iar prin Ordinul M.J. nr. 234 C/11.01.2018 a fost radiat. În consecință, la momentul formulării cererii de chemare în judecată pârâtul Biroul Notarial Public A. nu mai avea capacitate procesuală de folosință, astfel cum au reținut ambele instanțe de fond, motiv pentru care nu era posibilă transmiterea procesuală a obligațiilor sale către persoana fizică A. în condițiile art. 38 C. proc. civ. Acest text permite transmiterea pe parcursul procesului a calității de "parte", or parte în procesul civil este cel care întrunește în persoana sa condițiile enumerate la art. 32 C. proc. civ. În fine nu poate fi primită nici critica în sensul că în realitate acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul A. în calitate de reprezentant al BNP A., iar nu cu Biroul Notarial Public A. în nume propriu. Soluția se impune întrucât raportul juridic litigios nu poate fi angajat în contradictoriu cu reprezentantul persoanei în al cărei patrimoniu există un drept sau o obligație, motiv pentru care hotărârea judecătorească nici nu produce efecte față de reprezentanții părților. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție care reflectă conduita procesuală a reclamantei, fiind la latitudinea acesteia disponibilitatea de a acționa în judecată o anumită persoană, respectiv limitele în care provoacă devoluțiunea în apel, aceste aspecte neputând fi suplinite de judecător câtă vreme nu există un text de lege care să impună intervenția din oficiu a instanței. Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.