ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 1385 alin. (3) C. civ., plata daunelor reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de teren de 517,50 mp proprietatea reclamanților situată în Iași, bd. x, jud. Iași, ocupată de sediul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, calculată pentru ultimii trei ani anteriori promovării prezentei cereri, daune evaluate de reclamanți la suma de 46.575 euro (echivalentul a 208.888,87 RON calculat la cursul BNR de 4,485 RON/1 euro din data de 9 iulie 2015), dar al căror cuantum final va fi stabilit prin expertiza tehnică ce va fi administrată în cauză; în temeiul art. 1.385 alin. (2) C. civ., plata daunelor reprezentând lipsa de folosință pentru aceeași suprafață, calculate de la data promovării prezentei cereri pe toată durata existenței construcției proprietatea pârâtei, daune evaluate de reclamanți 2,5 euro/mp/lună, dar a căror valoare finală va fi stabilită prin expertiza tehnică ce va fi administrată în cauză; plata tuturor cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

La data de 20 ianuarie 2016, reclamanții au formulat cerere de completare a acțiunii și au arătat că înțeleg să cheme în judecată și pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Statul Român.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Statului Român, a precizat, prin cererea depusă la 3 iunie 2016, că înțelege să cheme în garanție Consiliul Local Municipal Iași, pentru ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, instanța să dispună obligarea chematului în garanție la plata sumei de 46.575 euro (echivalent, 208.888,87 RON - calculat la cursul BNR de 4.485 RON/euro), cu titlul de daune (fiind pretinse de reclamanții din cauză), precum și la plata tuturor sumelor pretinse de reclamanți, inclusiv obligarea la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 1857 din data de 20 octombrie 2017, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

A respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamanții A., B., C., D., F., G. și E., (decedată în cursul procesului, acțiunea fiind continuată de moștenitorii H. și I.), în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., F., G. și E., (decedată în cursul procesului, acțiunea fiind continuată de moștenitorii H. și I.) în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamanților daune în sumă de 177.120 RON reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 328 mp teren, aferente perioadei 10 iulie 2012 - 10 iulie 2015.

A obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamanților daune în suma de 4.920 RON pe lună, reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 328 mp teren, daune ce vor fi calculate începând de la data de 10 iulie 2015 și pe toata durata existentei construcțiilor proprietatea pârâtului.

A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al Municipiului Iași invocată de reclamanți.

A respins cererea de chemare în garanție a Consiliul Local al Municipiului Iași ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

A obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților cheltuieli de judecata în suma de 12362,4 RON.

Prin decizia nr. 743 din data de 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelurile declarate de reclamanții A., B., C., D., G., H. și I. și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței civile nr. 1857 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a păstrat-o.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că decizia atacată este nelegală în ceea ce privește respingerea apelului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Astfel, în esență, a arătat că:

- în mod nelegal instanța de apel a reținut că numai o persoană juridică, titularul capacității juridice depline, are și capacitate administrativă, iar actele administrative aparțin persoanei juridice iar nu organului administrativ emitent";

- Consiliului Local al Municipiului Iași a fost chemat în garanție, potrivit art. 78 C. proc. civ., ca reprezentant al unității administrativ teritoriale, în contractul de concesiune raportul juridic născându-se între Consiliului Local al Municipiului Iași, în calitate de concedent al bunului concesionat, și concesionar;

- prin precizările depuse de Consiliul Local Iași la data de 5 februarie 2019, se arată că suprafața de teren de 190 mp este în domeniul privat al Municipiului Iași;

- instanța a încălcat dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;

- consiliul local a dat dovadă de rea-credință, a dispus asupra acestui teren, respectiv a concesionat terenul, ca reprezentant al unității administrativ teritoriale, astfel că se poate aprecia că acesta are capacitatea de a încheia un act în urma căruia ia naștere un raport juridic; se impune ca instanța să constate că acesta are capacitatea procesuală de folosință necesară pentru a sta în judecată, astfel că decizia cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție este nelegală;

- deși instanța a constatat că suprafața de 517,50 mp este proprietatea reclamanților potrivit titlului de proprietate, aceasta, ulterior, raportat la probatoriul administrat, concluzionează că suprafața de 190 mp din 517,50 mp este ocupată de edificii ce aparțin domeniului public, fiind în domeniul public al Municipiului Iași;

- instanța de apel a încălcat dispozițiile aplicabile prezentei spețe, potrivit cărora consiliile locale sunt autorități deliberative ale administrației publice locale, sunt persoane juridice de drept public nesupuse înregistrării, neputând fi subiecte de drept fiscal și nu pot avea deschise conturi la unitățile de trezorerie sau bancare;

- în același sens sunt și prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, care au fost ignorate și încălcate de instanța de apel;

- unitatea administrativ teritorială nu este parte în contractul de concesiune, nu are drepturi și obligații ce decurg din contract, iar bunul pentru care se solicită pretențiile figurează în titlul de proprietate al reclamanților;

- în situația în care se va constata că are obligația de a plăti daune către reclamanți, solicită a fi admisă cererea de chemare în garanție;

- în mod nelegal Curtea de Apel Iași nu a aplicat prevederile art. 78 C. proc. civ.

- instanța de apel a ignorat faptul că respectiva construcție publică a fost edificată din bani publici, pe un domeniu public, concesionat în mod legal Direcției Regionale Vamale Iași, în urma încheierii contractului de concesiune cu Consiliul Local Iași, durata concesionării fiind pentru întreaga durată a existenței construcție, construcția ce a fost edificată începând cu anul 1997; prin rezilierea contractului de concesiune în mod abuziv unilateral este prejudiciat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași;

- în motivarea hotărârii recurate, se reține în mod nelegal că nu sunt incidente prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, care reprezintă o derogare de la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale;

- Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi sancționat pentru acțiunea/inacțiunea consiliului local care nu a fost introdus în cauză, acesta fiind în drept să acorde despăgubiri și prin alte mijloace, pentru a nu prejudicia domeniul public al statului;

- chiar Curtea de Apel Iași inserează în considerentele deciziei, la pagina 23, că o parte din terenul pentru care s-a solicitat lipsa de folosință face parte din domeniul privat al Municipiului Iași, fiind evidențiat în H.C.L. nr. 211/2018;

- hotărârea este nelegală în ceea ce privește cadrul procesual, astfel că se impune a se proceda la reanalizarea cadrului procesual cu care a fost învestită instanța, în funcție de emitenții actelor, precum și în raport de cei doi ocupanți ai terenului în cauză, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială și Statul Român;

- hotărârea este nelegală și cu privire la obligarea pârâtei la daune în sumă de 4.920 RON/lună, reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 328 mp teren, calculate cu începere din data de 10 iulie 2015 și pe toată durata existenței construcției;

- prin obiecțiunile la raportul de expertiză, a arătat că metoda folosită de expert pentru calcularea chiriei, respectiv Metoda comparației prin bonitare, nu reprezintă o metodă de evaluare a terenului, pentru că are la bază valoarea de piață a acestuia; pentru determinarea valorii "lipsei de folosință", expertul tehnic desemnat în cauză, ing. J., a utilizat două metode nerecunoscute de Standardele de evaluare în vigoare la data expertizei, astfel că, în mod nelegal motivarea instanței se sprijină pe aceste aspecte;

- decizia recurată este nelegală și din perspectiva celor reținute în legătură cu răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349 din C. civ., raportat la necesitatea întrunirii cumulativ a celor patru condiții prevăzute de articolul antemenționat și a întinderii acesteia;

- instanța de apel nu a respectat prevederile art. 1357 C. civ.

- nu poate fi vorba de o faptă ilicită a statului săvârșită cu vinovăție, cât timp consiliul local a dat dovadă de rea credință, a dispus asupra acestui teren, respectiv a concesionat terenul deși, astfel cum a constatat instanța, reclamanții dețineau un titlu de proprietate din 4 martie 1994 și consiliul trebuia să cunoască toate aceste aspecte;

- una dintre condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite, nu este îndeplinită.

- concesionarul (Consiliul Local Iași) a dat dovadă de rea-credință, având în vedere că putea să efectueze minimul de diligente pentru a afla situația juridică a terenului la momentul respectiv;

- spațiul și construcția au fost folosite conform destinației prevăzute, iar reclamanții nu pot imputa Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, o lipsă de folosință pentru perioada respectivă;

- cât timp nu există o faptă ilicită a Statului Român și niciun raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, nu se poate vorbi despre o lipsă de folosință a terenului în litigiu pentru perioada 10 iulie 2012 - 10 iulie 2015;

- în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile pentru fapta proprie conform art. 1357 C. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 08 decembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei nr. 743 din data de 11 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen de judecată la data de 26 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

În termen legal, intimatul Consiliul Local al Municipiului Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

În susținerea excepției netimbrării, a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, care constituie o cerere evaluabilă în bani, în speță sunt incidente dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) din același act normativ.

A apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât nu este vorba despre venituri publice, ci despre lipsa de folosință a terenului proprietate privată a reclamanților.

În dezvoltarea motivelor pentru care apreciază că în speță ar fi incidentă excepția nulității recursului, intimatul a arătat că nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 486 alin. (3) și art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., susținerile recurentului-pârât nefiind altceva decât o reiterare a apărărilor formulate în apel.

La data de 24 iulie 2020, cu depășirea termenului legal, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, a depus întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la motivele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs, pe care le apreciază a fi legale și temeinice.

Recurentul-pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în termen legal, la data de 24 iulie 2020, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Local al Municipiului Iași, prin care a combătut excepțiile netimbrării și nulității recursului, precum și apărările formulate de către partea adversă pe fondul cauzei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice vizează soluționarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale de folosință a Consiliului Local al Municipiului Iași. Arată recurentul că a fost chemat în garanție Consiliului Local al Municipiului Iași, potrivit art. 78 C. proc. civ., ca reprezentant al unității administrativ teritoriale, în contractul de concesiune raportul juridic născându-se între Consiliul Local al Municipiului Iași, în calitate de concedent al bunului concesionat, și concesionar, criticând astfel modalitatea în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale de folosință a Consiliului Local al Municipiului lași ca reprezentant al unității administrativ teritoriale, soluție care ar fi generat respingerea cererii de chemare în garanție a consiliului.

Critica nu este fondată.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacității civile din dreptul substanțial. Similar capacității civile, capacitatea procesuală se divide în capacitate procesuală de folosință și capacitate procesuală de exercițiu. În timp ce capacitatea civilă de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații civile, capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, potrivit art. 56 C. proc. civ., capacitatea procesuală de folosință presupunând aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.

Curtea a procedat la o justă interpretare a acestor prevederi, precum și a art. 20 alin. (1) teza finală din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora "unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii". Circumstanța potrivit căreia Consiliul Local al Municipiului Iași este parte în contractul de concesiune nr. x/1997 nu poate conferi acestuia capacitate procesuală de folosință, așa cum apreciază recurentul.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, Curtea a concluzionat în mod corect că organele administrației publice locale (primarul, președintele consiliului județean, consiliile locale și județene) nu au personalitate juridică și nici patrimoniu, cu toate că pot emite sau adopta acte administrative, acestea dispunând doar de capacitate specială de drept public, restrânsă exclusiv la sfera atribuțiilor care se circumscriu competențelor legale ale acestora, spre deosebire de unitățile administrativ teritoriale, care în temeiul art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicată, beneficiază de capacitate juridică deplină.

Corect s-a conchis că numai o persoană juridică, titular al capacității juridice depline, are și capacitate administrativă, iar actele administrative aparțin persoanei juridice, iar nu organului administrativ emitent, și, drept urmare, că nu sunt incidente prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Nici celelalte motive de recurs invocate privind neîndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de art. 1349 din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală nu sunt fondate.

Curtea de apel a reținut în mod legal că sunt întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite).

De asemenea, nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că nu se poate angaja răspunderea pentru o faptă ilicită a statului săvârșită cu vinovăție, cât timp consiliul local a dat dovadă de rea credință, a dispus asupra acestui teren, respectiv a concesionat terenul respectiv, în condițiile în care operează răspunderea civilă delictuală a recurentului pârât, așa cum, în mod legal, a constatat instanța de apel.

Cum în cauză, reclamanții au solicitat pe calea acțiunii promovate în instanță daune reprezentând lipsa de folosință a terenului proprietatea reclamanților datorate ca urmare a faptei ilicite constând în ocuparea fără drept a acestuia de către construcția proprietatea Statului Român, în mod just instanța a considerat că, deși pârâtul Statul Român a invocat buna sa credința și faptul că nu a avut cunoștință despre împrejurarea ca terenul era proprietatea reclamanților deoarece exista un contract de concesiune încheiat cu reprezentantul Municipiului Iași, aceste circumstanțe nu pot atrage înlăturarea răspunderii civile, neputând fi circumscrise noțiunii de cauze exoneratoare de răspundere potrivit art. 1351-1356 C. civ.

În ceea ce privește critica privind lipsa de folosință pentru suprafața de 328 mp teren, calculată cu începere din data de 10.07.2015, și pe toată durata existenței construcției, curtea a obligat în mod legal Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților daune în sumă de 177.120 RON reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 328mp teren, aferente perioadei 10.07.2012 -10.07.2015 și suma de 4920 RON pe lună, reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 328 mp teren, cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) și ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Deși recurentul a indicat ca motiv de nelegalitate și motivul reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., mențiunea acestuia din memoriul de recurs privind faptul că, pentru determinarea valorii "lipsei de folosință", expertul tehnic desemnat în cauză, ing. J., a utilizat două metode nerecunoscute de Standardele de evaluare în vigoare la data expertizei (astfel că, în opinia recurentei, în mod nelegal motivarea instanței s-ar sprijini pe aceste aspecte) nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Or, în considerentele deciziei recurate se reține că instanța a cuantificat prejudiciul efectiv suferit de reclamanți la suma de 4.920 RON pe lună (respectiv 15 RON pe mp pentru 328 mp ocupați de pârâtul Statul Român), sens în care a valorificat metoda ce are drept etalon HCL 267/29.11.2012 privind chiria pentru spatii si terenuri din Municipiul Iași, proprietatea fiind amplasată in zona II grupa de activitate I, avându-se parțial in vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert ing. J. . Drept urmare, motivarea deciziei recurate este conformă exigențelor legale mai sus menționate.

Celelalte critici formulate privind împrejurările invocate de recurent prin motivele de recurs, și anume că spațiul și construcția au fost folosite conform destinației prevăzute, că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi sancționat pentru acțiunea sau inacțiunea consiliului local care nu a fost introdus în cauză, precum și susținerile privind obiecțiunile la raportul de expertiză, critici prin care se susține că metoda folosită de expert pentru calcularea chiriei, respectiv metoda comparației prin bonitare, nu reprezintă o metodă de evaluare a terenului, nu pot conduce la reținerea nelegalității acesteia, acestea constituie susțineri de fapt ce nu pot fi supuse controlului instanței de recurs.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei nr. 743 din data de 11 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei nr. 743 din data de 11 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2021.