ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași și declinată spre competentă soluționare Tribunalului Iași, prin sentința civilă nr. 2404 din 5 martie 2021, reclamanții au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare teren și construcții viitoare autentificat sub nr. x/18.10.2019 și repunerea părților în situația anterioară; să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.371 euro achitată cu titlu de avans; să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune; să dispună obligarea pârâtei la plata penalităților și a dobânzii legale până la restituirea efectivă a avansului achitat și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1426 din 10 iunie 2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare teren și construcții viitoare autentificat sub nr. x/18.10.2019 și repunerea părților în situația anterioară; a constatat ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 4.371 euro achitată cu titlu de avans și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.250 de RON, taxă judiciară de timbru, și de 2500 de RON, onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 630 din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul formulat pârâta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că a respins cererea reclamanților vizând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei pronunțate în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 630 din 17 decembrie 2021, pronunțată de către Curtea de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții B. și C..

Criticile de nelegalitate invocate de recurenți sunt subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În debutul memoriului de recurs reclamanții au prezentat situația de fapt ce a generat litigiul dintre părți și soluțiile adoptate de instanțele de fond, decizia pronunțată de instanța de apel fiind criticată sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În acest sens, arată că în mod greșit a reținut instanța de apel împrejurarea că intimata nu a fost pusă în întârziere și că aceasta a recunoscut pretențiile reclamanților până la primul termen de judecată.

Arată că, în acord cu dispozițiile art. 1522 din C. civ., a procedat la notificarea intimatei prin intermediul unui avocat și a unui executor judecătoresc, dovada regăsindu-se la dosarul cauzei.

Apreciază că intimata a fost pusă în întârziere ca urmare a comunicării notificărilor, dar și ca urmare a promovării cererii de chemare în judecată.

În mod greșit a reținut instanța de apel îndeplinirea condițiilor reglementate de dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimatei la data de 9 octombrie 2020, întâmpinarea fiind formulată la data de 25 februarie 2021, în afara termenului defipt de lege. Debitul a fost achitat ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, astfel că intimata fusese pusă în întârziere.

Ca urmare a atitudinii intimatei, reclamanții au fost nevoiți să formuleze cererea de chemare în judecată, să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3250 de RON și un onorariu de avocat în cuantum de 2500 de RON. Recunoașterea pretențiilor până la primul termen de judecată a fost incompletă, întrucât debitoarea trebuia să achite pretențiile în integralitate, respectiv sumele solicitate prin acțiunea introductivă de instanță la care se adăugau sumele reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Cum recunoașterea pretențiilor a fost una parțială, în cauză nu este incident art. 454 din C. proc. civ.. Cheltuielile ocazionate de soluționarea litigiului au fost generate de intimata care nu a dorit soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal de către intimata S.C. A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimata a arătat că a procedat la recunoașterea pretențiilor reclamantei la începutul lunii noiembrie 2020, imediat după comunicarea cererii de chemare în judecată, sens în care a achitat, la data de 4 noiembrie 2020, suma de 4.371 de euro și, la data de 18 noiembrie 2020, suma de 5.000 de euro.

Consideră că în mod corect a aplicat instanța de apel dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., în condițiile în care textul de lege impune recunoașterea pretențiilor până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și nu anterior comunicării cererii de chemare în judecată.

Dosarul a fost înregistrat în data de 18 februarie 2022 pe rolul secției I civile a instanței supreme.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de regularizare, prin rezoluția din data de 3 mai 2022 s-a fixat termen la 20 octombrie 2022 pentru soluționarea, în ședință publică, a recursului.

La termenul din data de 20 octombrie 2022, față de lipsa părților legal citate, s-a dispus suspendarea soluționării recursului, nefiind solicitată judecata cauzei în lipsă.

La termenul din data de 18 mai 2023, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol și a rămas în pronunțare asupra recursului formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Reclamanții B. și C. au solicitat instanței de judecată să dispună, ca urmare a neîndeplinirii obligației de predare a imobilelor apartament și boxă situate în D., rezoluțiunea antecontractului autentificat sub numărul x din 18 octombrie 2018 de către notar public E., repunerea părților în situația anterioară, restituirea avansului în cuantum de 4371 de euro și plata daunelor reglementate de art. 7 din antecontract în cuantum de 5000 de euro, obligarea pârâtei la plata penalităților și a dobânzilor legale până la restituirea avansului achitat și la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a admis primul capăt de cerere și a dispus rezoluțiunea antecontractului și repunerea părților în situația anterioară, însă în raport de capetele doi și trei ale cererii de chemare în judecată a constatat că, urmare a restituirii avansului achitat și a plății sumei de 5000 de euro, reprezentând daune, acestea au rămas fără obiect. A dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, taxă de timbru și onorariu de avocat, întrucât a apreciat că recunoașterea pretențiilor s-a realizat după comunicarea cererii de chemare în judecată, astfel că nu este incident în cauză art. 454 din C. proc. civ. ce ar fi permis exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată.

Dimpotrivă, în analiza apelului formulat de către pârâta S.C. A. S.R.L. prin care a criticat soluția instanței de fond privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 454 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile".

Recurenții au apreciat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile articolului mai sus citat.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei și motivele de recurs invocate de către recurenți, se constată că instanța de apel a făcut în cauză o riguroasă aplicare a dispozițiilor art. 454 din C. proc. civ.

Astfel, se constată că cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei la adresa sediului social, la data de 9 octombrie 2020, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de fond.

La data de 23 februarie 2021, pârâta a depus întâmpinare, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, prin care a arătat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect întrucât părțile au decis de comun acord rezoluțiunea antecontractului de vânzare, la data de 4 noiembrie 2020 fiind restituit reclamanților avansul în cuantum de 4371 de euro, iar la data de 18 noiembrie 2020 fiind achitată suma de 5000 de euro, convenită de părți cu titlu de clauză penală.

Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 25 februarie 2021, la acest termen fiind procedura de citare legal îndeplinită cu toate părțile.

Dispozițiile art. 454 din C. proc. civ. reglementează momentul până la care pârâtul poate recunoaște pretențiile reclamantului și acesta este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, neavând relevanță în cauză împrejurarea că întâmpinarea formulată a fost depusă cu depășirea termenului reglementat de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recunoașterea pretențiilor trebuie să fie efectivă și integrală, condiție îndeplinită în condițiile în care pârâta nu doar că a achiesat la pretenția dedusă judecății, ci a și achitat sumele pretinse de către reclamanți.

Nu pot fi reținute ca fiind fondate argumentele recurenților care pretind că pentru a fi aplicabil art. 454 din C. proc. civ. era necesar ca pârâta să achite și cheltuielile de judecată. O astfel de afirmație contravine scopului prevăzut de art. 454 din C. proc. civ., și anume neobligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în ipoteza recunoașterii pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, în raport de prima teză a dispozițiilor art. 454 din C. proc. civ., se constată că în mod corect a apreciat instanța de apel că pârâta poate fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată în ipoteza în care a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată acordat în cauză.

Analizând teza a doua a art. 454 din C. proc. civ., care reglementează excepția de la regula instituită de teza întâi a aceluiași articol, în mod corect a reținut instanța de apel împrejurarea că pârâții nu au fost puși în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în judecată și nici nu se aflau de drept în întârziere.

Prin recursul formulat reclamanții au susținut că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, au procedat la notificarea pârâtei prin intermediul unui avocat și a unui executor judecătoresc.

Cercetând înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că reclamanții au depus atașat cererii de chemare în judecată un număr de două adrese care emană de la pârâta S.C. A. S.R.L., reprezentând răspuns la notificările emise de către reclamanți. Prin aceste adrese pârâta solicită reclamanților exprimarea opțiunii cu privire la continuarea sau prelungirea contractului, respectiv îi invită la perfectarea contractului de vânzare în datele de 8, respectiv 9 octombrie 2019. De asemenea, a fost atașată și dovada de comunicare a notificării nr. x/2019 din data de 11 octombrie 2019 către pârâtă . Notificările emise de reclamanți și comunicate pârâtei nu au fost depuse la dosarul cauzei, astfel că instanța nu a putut observa conținutul acestora.

Atașat cererii de recurs reclamanții au depus dovada de comunicare a notificării nr. x/2019 din data de 17 septembrie 2019 și o confirmare de primire care atesta transmiterea, prin intermediul Poștei Române, a unor înscrisuri în data de 13.03.2020 . Și în acest caz recurenții au omis să depună notificările transmise pârâtei.

Prin urmare, raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel că reclamanții nu au făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 1522 alin. (5) din C. civ., text la care face trimitere art. 454 din C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului".

Cum anterior introducerii cererii de chemare în judecată reclamanții nu au efectuat formalitățile de punere în întârziere a pârâtei, iar aceasta nu se afla de drept în întârziere, nefiind incident niciunul dintre cazurile reglementate de art. 1523 din C. civ., sumele pretinse fiind achitate într-un termen rezonabil de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de apel a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și C. împotriva deciziei nr. 630 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.