ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.10.2022, reclamanta A SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală,

- în principal, constatarea suspendării de drept a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1635/2022 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, raportat la faptul că Ordinul nr. 1635/2022 produce efecte juridice identice cu Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, precum și privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, ordin suspendat conform Sentinței civile nr. 549/2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2022;

- în subsidiar, suspendarea executării Ordinului nr. 1635/2022 în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii de anulare formulate împotriva actului administrativ;

cu obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea litigiului.

Prin sentința civilă nr. 2188 din 25 noiembrie 2022, Curtea a respins petitul de cerere în constatarea suspendării de drept a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1635/2022, ca neîntemeiat.

A admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea, în ceea ce o privește pe reclamantă, a executării Ordinului nr. 1635/2022 din 12 septembrie 2022 privind modificarea și completarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare formulate împotriva acestui ordin.

Împotriva acestei sentințe, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate, referitor la soluția de admitere a cererii de suspendare, în ceea ce o privește pe reclamantă, a executării Ordinului nr. 1635/2022 din 12 septembrie 2022 emis de Președintele ANAF, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare, și respingerea cererii de suspendare, în totalitate, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, arată recurenta că, aspectele reținute de către instanța de fond în motivarea privind îndeplinirea acestei condiții nu puteau forma obiectul analizei instanței învestite cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării OPANAF nr. 1635/2022.

Pretinsele motive de vădită nelegalitate reținute de către instanța de fond nu vizează OPANAF nr. 1635/2022, ci actul normativ prin care s-a instituit obligația de plată a contribuției la Fondul pentru Tranziție Energetică, respectiv OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1635/2022 a fost elaborat în temeiul OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare și, ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora:

„În situația în care reglementarea propusă se elaborează în executarea unui act normativ, motivarea trebuie să cuprindă referiri la actul pe baza și în executarea căruia se emite.”

Proiectul de ordin a urmat toate etapele și procedurile necesare aprobării unui act normativ, fiind însoțit, pe tot parcursul avizării în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și în cadrul Ministerului Finanțelor - pentru avizul conform-, de Referatul de aprobare nr. A_GVB-536/02.09.2022.

Ordinul Președintelui ANAF nr. 1635/2022, contestat în cauză, stabilește doar modelul de formular prin care se aprobă declararea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică, fiind emis în vederea executării OUG nr. 27/2022.

Or, având în vedere că prin acest din urmă act normativ, cu forță juridică superioară, s-a instituit plata contribuției de către traderii de energie la Fondul de Tranziție Energetică, argumentele formulate de reclamantă prin care se critică, de fapt, stabilirea contribuției ori formula de calcul, vizează nelegalitatea OUG nr. 27/2022 și nu pot face obiectul analizei instanței de contencios administrativ, în cadrul prezentei cereri de suspendare executare act administrative.

În ceea ce privește condiția referitoare la producerea unei pagube iminente, a arătat recurenta-pârâtă că, nici aceasta condiție nu este îndeplinită în prezenta cauză, astfel că, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care obligația de plată a contribuției la Fondul pentru Tranziție Energetică este stabilită prin OUG nr, 27/2022 cu modificările si completările ulterioare, și nu prin OPANAF nr. 1635/2022, nu poate fi vorba în prezenta cauză de îndeplinirea condiției privind producerea unei pagube iminente.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și toate dispozițiile legale invocate în cererea de recurs.

Intimata-reclamantă A SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta ANAF, ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, în condițiile art. 491 C. proc. civ., intimata-reclamantă A SRL a formulat și recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, strict în ceea ce privește soluția de respingere a capătului principal de cerere privind suspendarea de drept a Ordinului ANAF nr. 1635/2022 și, în rejudecare, constatarea intervenirii suspendării de drept a ordinului, conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-reclamantă a arătat în recursul incident că, atât Ordinul nr. 1635/2022 cât și Ordinul nr. 64/2022, produc efecte similare asupra aceluiași destinatar, respectiv, la fel ca și Ordinul nr. 64/2022, Ordinul nr. 1635/2022, aplicabil actualmente, stabilește obligația de achita un impozit (redenumit „contribuție”) în valoare de 100% din veniturile suplimentare realizate care depășesc un preț de referință de 450 lei/MWh (față de impozitul de 80% prevăzut anterior).

Identitatea dintre efectele produse de cele două acte normative reiese din faptul că Ordinul nr. 64/2022 a fost emis în raport de dispozițiile Legii nr. 259/2021, iar Ordinul nr. 1635/2022 a fost emis în raport de dispozițiile OUG nr. 119/2022, care au conținut similar și scop identic.

Or, în raport de dispozițiile art. 14 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, puterea de lucru judecat derivată din soluționarea cauzei nr. x/2/2022 produce efecte față de oricare act administrativ subsecvent care are același conținut ca și cel suspendat de instanță, cu consecința suspendării de drept a noului act administrativ.

Fiind vorba despre acte administrative având același conținut, evident, și efectele sunt similare sub aspectul prejudiciului ce urmează să fie suportat de A. Astfel, prin menținerea impozitului sub noua denumire și chiar majorarea cuantumului la 100% din venitul producătorului, i se cauzează un prejudiciu nou, fapt care reclamă cu atât mai mult suspendarea.

Recurenta-reclamantă a arătat motivat în fața primei instanțe că prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu impun în mod necesar obligația ca cele două acte administrative să fie identice sub aspectul conținutului, fiind necesar doar ca efectele să fie similare și să existe același destinatar.

Sentința recurată este nemotivată - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că prezentat motive extensive care susțin temeinicia cererii de suspendare de drept a Ordinului nr. 1635/2022, raportat la faptul că Ordinul nr. 64/2022, cu efecte juridice esențialmente identice, a fost suspendat definitiv prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2/2022.

Mai mult, recurenta-reclamantă a adus argumente și practică judiciară în susținerea interpretării că în analiza echivalenței celor două acte administrative, trebuie avute în vedere efectele juridice produse în mod concret de acestea, iar nu doar o identitate formală de conținut.

Toate argumentele prezentate de recurenta A au fost înlăturate de prin sentința recurată, fără a fi însă analizate în niciun fel. Motivarea prezentată în sentința instanței de fond se limitează să arate că cele două acte administrative atacate „nu au același conținut”, fără să fie oferite argumente pentru care au fost înlăturate apărările esențiale prezentate.

Lipsa unei motivări corespunzătoare a soluției prezentate este în măsură să prejudicieze A, fiind contrară prevederilor art. 425 C. proc. civ.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 14 art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 491 și art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Analiza motivelor de casare

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Criticile recurentei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor incidente sunt fondate, întrucât soluția primei instanțe nu este expresia interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș și t din Legea nr. 554/2004.

În raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În speță, criticile recurentei-pârâte sunt întemeiate din perspectiva faptului că, argumentele susținute prin cererea introductivă de intimata-reclamantă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul anulării actului atacat, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, aspectele reținute de către instanța de fond în motivarea privind îndeplinirea acestei condiții nu puteau forma obiectul analizei instanței învestite cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării OPANAF nr. 1635/2022.

Astfel, pretinsele motive de vădită nelegalitate reținute de către instanța de fond nu vizează OPANAF nr. 1635/2022, ci actul normativ prin care s-a instituit obligația de plată a contribuției la Fondul pentru Tranziție Energetică, respectiv OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Contrar apărărilor intimatei-reclamante, reține instanța de control judiciar că, proiectul de ordin a urmat toate etapele și procedurile necesare aprobării unui act normativ, fiind însoțit, pe tot parcursul avizării în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și în cadrul Ministerului Finanțelor, de Referatul de aprobare nr. A_GVB-536/02.09.2022.

Referatul de aprobare a fost întocmit cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, avându-se în vedere dispozițiile art. IX din OUG nr. 119/2022 și în conformitate cu atribuțiile care revin Agenției potrivit HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Constată Înalta Curte că, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1635/2022 a fost elaborat în temeiul OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare și, ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora:

„În situația în care reglementarea propusă se elaborează în executarea unui act normativ, motivarea trebuie să cuprindă referiri la actul pe baza și în executarea căruia se emite.”

Art. 30 alin. (1) lit. d din Legea nr. 24/2000 prevede situațiile în care proiectele de acte normative trebuie însoțite de studii de impact, respectiv în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului.

Așadar, în raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, reiese că emiterea ordinului președintelui ANAF nu se încadrează în situația în care este necesară realizarea unui studiu de impact.

Instanța de control judiciar apreciază că nu sunt evidente, la o cercetare aparentă, nici încălcarea normelor referitoare la predictibilitatea procesului legislativ ori a securității juridice, cum susține intimata-reclamantă, câtă vreme Ordinul Președintelui ANAF nr. 1635/2022, a cărui suspendare executare se solicită în cauză, stabilește doar modelul de formular prin care se aprobă declararea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică, fiind emis în vederea executării OUG nr. 27/2022.

Or, având în vedere că prin acest din urmă act normativ, cu forță juridică superioară, s-a instituit plata contribuției de către traderii de energie la Fondul de Tranziție Energetică, argumentele formulate de intimata-reclamantă prin care se critică, de fapt, stabilirea contribuției ori formula de calcul, vizează nelegalitatea OUG nr. 27/2022 și nu pot face obiectul analizei instanței de contencios administrativ, în cadrul prezentei cereri de suspendare executare act administrativ, întrucât antamează chiar problema de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei, or, așa cum s-a reținut și în precedent, în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, apărările formulate prin întâmpinare de către intimate-reclamantă referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. l din Legea concurenței nr. 21/1996.

În opinia intimatei-reclamante, emiterea ordinului contestat, fără avizul Consiliului Concurenței, este nelegală și are un impact anticoncurențial, în contextul în care obligația de plată a contribuției creează dezechilibre majore pe piața energiei electrice.

Așa cum s-a reținut deja în considerentele prezentei decizii, obligația de plată a contribuției nu a fost stabilită prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 1635/2022, ci prin OUG nr. 27/2022.

Prin urmare, reiese că aceste critici tind la evidențierea unei nelegalități a ordonanței de urgență și nu a ordinului contestat în cauză.

În plus, față de apărările intimatei-reclamante care a invocat dispozițiile art. 342 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora „Ordinele președintelui ANAF, cu caracter normativ, emise în temeiul Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, precum și a altor reglementări din domeniul de competență al Ministerului Finanțelor Publice se supun, în mod obligatoriu, avizării acestui minister. Avizul Ministerului Finanțelor Publice este un aviz conform”, Înalta Curte apreciază că împrejurarea legată de necesitatea unui aviz și din partea Consiliului Concurenței nu este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Referitor la criticile de nelegalitate care vizează încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională având în vedere că Ordinul nr. 1635/2022 a fost adoptat în aceeași zi în care a fost publicat anunțul privind intenția de adoptare, Înalta Curte reține că art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 stabilește o excepție de la regulă, făcând posibilă adoptarea unor acte normative înainte de expirarea termenelor minime: „Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul reglementării unei situații urgente sau a uneia care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării și anterior expirării termenului prevăzut de respectivul alineat.”

În speță, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că proiectul de ordin a trebuit să fie supus aprobării președintelui și transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României, în regim de urgență, față de prevederile art. IX din OUG nr. 119/01.09.2022 potrivit cărora modelul și conținutul declarației privind contribuția la Fondul de Tranziție Energetică se aprobă prin ordin al președintelui ANAF, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, în timp ce intimata-reclamantă a susținut că, nici în cuprinsul Ordinului contestat și nici a actelor de fundamentare ale acestuia nu sunt invocate sau justificate împrejurări care să permită aplicarea excepției de la regulă.

Constată Înalta Curte că, susținerile intimatei-reclamante cu privire la o eventuală încălcare a dispozițiilor privind transparența decizională, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actul administrativ în discuție, câtă vreme legiuitorul a prevăzut posibilitatea, în cazul reglementării unei situații urgente, de a fi adoptate unele acte normative înainte de expirarea termenelor minime impuse. În orice caz, argumentele intimatei-reclamante dacă au fost sau nu justificate împrejurările care să permită aplicarea excepției de la regulă, implică o analiză specifică fondului care nu poate fi efectuată în cadrul cererii de suspendare executare act administrativ, instanța fiind ținută doar să aprecieze în favoarea căreia dintre părți este aparența dreptului afirmat.

Totodată, reține Înalta Curte, contrar celor susținute în apărare de intimata-reclamantă, că motivele de aparentă nelegalitate invocate, referitoare la încălcarea prevederilor europene sau la încălcarea Constituției României, nu vizează aspecte reglementate prin Ordinul nr. 1635/2022 care stabilește doar modelul de formular, prin care se aprobă declararea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică, ci, în realitate, se critică necesitatea și legalitatea stabilirii contribuției, aspecte care necesită administrarea unui probatoriu complex și examinarea inclusiv a criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului contestat.

În consecință, reiese că motivele invocate de intimata-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, intimata-reclamantă nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.

Cu privire la noțiunea de pagubă iminentă, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită.

Din cuprinsul textului de lege menționat anterior, reiese că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție neîndeplinită în cauza de față, câtă vreme paguba iminentă invocată de intimata-reclamantă constă în sumele de bani pe care ar trebui să le achite cu titlu de contribuție stabilită, însă, prin OUG nr. 27/2022, și nu prin Ordinul nr. 1635/2022 a cărui suspendare a executării se solicită în prezenta speță.

În consecință, Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi admise.

Cu privire la recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A SRL (în prezent B SRL):

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși, a fost menționat în cuprinsul cererii de recurs, totuși, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici subsumate acestuia.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, urmând a le respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:

Textul art. 425 lit. b C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicit și întemeiat pe considerente de drept.

Art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate așa cum rezultă din dispozițiile art. 488 din Noul C.proc.civ., care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

Recursul urmărește verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei-reclamante, cât și pe cele ale intimatei-pârâte, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Prin urmare, sentința instanței de fond supusă analizei, cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Totodată, constată Înalta Curte că, sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C.proc.civ..

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiat, urmând a fi respins, instanța de fond făcând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susținut drept critici de recurs, în esență, faptul că instanța de fond a aplicat, în mod eronat, prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât atât Ordinul nr. 1635/2022 cât și Ordinul nr. 64/2022, produc efecte similare asupra aceluiași destinatar, respectiv, la fel ca și Ordinul nr. 64/2022, Ordinul nr. 1635/2022, aplicabil actualmente, stabilește obligația de achita un impozit (redenumit „contribuție”) în valoare de 100% din veniturile suplimentare realizate care depășesc un preț de referință de 450 lei/MWh (față de impozitul de 80% prevăzut anterior). Recurenta-reclamantă a mai susținut că, în raport de dispozițiile art. 14 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, puterea de lucru judecat derivată din soluționarea cauzei nr. x/2/2022 produce efecte față de oricare act administrativ subsecvent care are același conținut ca și cel suspendat de instanță, cu consecința suspendării de drept a noului act administrativ.

Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004

„În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.”

Din interpretarea gramaticală și teleologică a normei juridice citate mai sus, reține Înalta Curte că legiuitorul a instituit, în această situație, o prezumție de nelegalitate împotriva noului act administrativ, astfel încât executarea acestuia să fie suspendată de drept, însă, cu condiția ca noul act administrativ să aibă același conținut, cerință neîndeplinită în cauza de față.

Din lecturarea celor două acte la care face referire recurenta-reclamantă, reiese că, noul act administrativ, respectiv Ordinul nr. 1635/2022 nu are același conținut cu cel cu privire la care s-a dispus, definitiv, suspendarea executarii în cadrul dosarului nr. y/2/2022 al Curții de Apel București, respectiv Ordinul nr. 64/2022.

Așadar, în mod judicios, instanța de fond a reținut că suspendarea de drept a noului act administrativ – Ordinul 1635/2022 nu se poate constata, făcând o interpretare și aplicare corectă a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Va respinge cererea reclamantei A SRL (în prezent B SRL) de suspendare a executării Ordinului nr. 1635/12.09.2022 privind modificarea și completarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

Vor fi menținute restul dispozițiilor instanței de fond.

Va respinge recursul incident formulat de reclamanta A SRL (în prezent B SRL) împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 2188 din 25 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea reclamantei A SRL (în prezent B SRL) de suspendare a executării Ordinului nr. 1635/12.09.2022 privind modificarea și completarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

Menține restul dispozițiilor instanței de fond.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A SRL (în prezent B SRL) împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.