ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova- Secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30 mai 2022, sub nr. x/54/2022, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Biroul Imigrări al Județului Olt, Inspectoratul General pentru Imigrări și Serviciul de Imigrări al Județului Constanța, a formulat plângere împotriva actelor administrative emise de instituțiile pârâte, solicitând anularea:

Prin sentința civilă nr. 203 din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței teritoriale; a respins excepția tardivității; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări și, în consecință, a respins acțiunea față de acest pârât; a respins acțiunea formulată de reclamantul A împotriva pârâților Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs recurentul-reclamant A, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2015 din data de 6 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/54/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare; a admis recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței civile nr. 203 din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal; a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește soluția privind Decizia nr. 4455082/06.05.2022 și Decizia nr. 538781/BpIOT/ MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt; a menținut în rest dispozițiile sentinței recurate; a respins ca inadmisibile criticile privind soluția referitoare la Decizia nr. 4192281/DM/ SIJCT/13.10.2021 și la Decizia nr. 6111712/DM/DIJCT/ 27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut în esență, că reclamantul era îndreptățit să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare a sa în muncă și că se impune casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe în vederea efectuării pe fond a controlului de legalitate al Deciziei nr. 4455082/06.05.2022 și al Deciziei nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt.

Prin sentința nr. 266 din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Biroul de Imigrări al Județului Olt și SC B S.R.L., ca nefondată.

4.1. Împotriva sentinței nr. 266 din 14 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A, cetățean al Statului India, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul anulării deciziilor atacate.

În motivarea recursului arată că instanța de fond în rejudecare a reținut că nu ar fi respectat condițiile pentru care i s-a acordat viza de ședere și că sunt nefondate susținerile sale potrivit cărora i s-ar fi încălcat dreptul la ședere pe teritoriul României pentru care a obținut viza legală de la ambasada României și dreptul de a presta munca la SC B SRL, care și-a dat avizul pentru încadrarea sa încheind un contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Invocă dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. f din O.G. nr. 25/2014, art. 6 alin. (1) lit. a e) g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c și e), art. 8 alin. (1) lit. b din O.U.G. nr. 194/2002, susținând că a îndeplinit condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, astfel că Ambasada României din India i-a acordat viza legală de intrare în România.

Susține că potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul Statului Român numai până la data la care le încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau prin permisul de ședere, această normă fiind aplicată greșit atât de către Serviciul de Imigrări, cât și de către instanța de judecată, câtă vreme s-a apreciat că prin revocarea vizei în mod ilegal nu ar mai fi îndeplinit condițiile de intrare/ședere prevăzute, însă, nu s-a avut în vedere că avea dreptul să rămână pe teritoriul României până la data de 05.02.2022, când îi expira viza.

Astfel, consideră că emiterea deciziei de returnare de către Serviciul de Imigrări Constanta este ilegală.

Consideră că prin încetarea contractului individual de muncă cu SC C SRL la data de 30.09.2021 nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. (3) lit. a din O.U.G. nr. 194/2002 pentru revocarea vizei de ședere, având în vedere că avea o viză de ședere pe teritoriul României până la data de 05.02.2022, timp în care și-a găsit loc de muncă la B SRL, așa încât nu erau îndeplinite condițiile returnării prevăzute de art. 81 alin. l și 2 lit. c din O.U.G. nr. 194/2002.

Arată că art. 81 alin. (1) și 2 lit. c din O.U.G. nr. 194/2002 reglementează situația în care Inspectoratul General pentru Imigrări, și nu Serviciul pentru Imigrări, dispune returnarea străinilor pentru care constată șederea ilegală prin emiterea deciziei de returnare, iar potrivit alin. (2) lit. c al acestui text de lege, se constată ședere ilegală a străinilor când nu mai îndeplinesc condițiile de intrare/ședere prevăzute de ordonanța de urgență.

Astfel, susține că refuzul eliberării avizului de muncă în baza deciziei nr. 4455082/06.05.2022 și a deciziei nr. 538781/BplOT/MIC din 20.05.2022 s-a făcut cu încălicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. n din Legea nr. 554/2004 privind excesul de putere.

De asemenea, apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea principiului proporționalității prevăzut de art. 52 din legislația CEDO, conform căruia pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund obiectivelor de interes general recunoscute de Uniunea Europeană sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți, iar încălcarea acestui principiu poate fi sancționată de instanțele de judecată.

Consideră că decizia de returnare este nelegală, întrucât avea drept de ședere legală pe teritoriul României în perioada 19.08.2021 - 05.02.2022.

În consecință, Curtea de Apel Craiova a încălcat prevederile art. 6 paragraful 3 din CEDO, încălcându-i dreptul la apărare.

Menționează că, deși nu a avut posibilitatea sa învețe limba română, în afara unor cuvinte uzuale, a adoptat un comportament civilizat, nu a comis abateri sau fapte de natură a încălca legislația României.

Precizează că Biroul de Imigrări Olt și Serviciul de Imigrări nu i-au asigurat un traducător autorizat cu ocazia întocmirii actelor administrative necesare, încălcând art. 6 paragraful 3 din CEDO

Mai mult, deciziile emise de Serviciul de Imigrări și de Biroul de Imigrări nu i-au fost aduse la cunoștință decât la data de 20.05.2022, când le-a și atacat la organele competente.

Mai arată că hotărârea recurată a fost dată și cu încălcarea art. 13 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Susține că în perioada august - 30 septembrie a fost angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la SC C SRL, însă la data de 30.09.2021, fără a avea vreo culpă, administratorul societății a dispus încetarea unilaterală a raporturilor de muncă, sens în care invocă dispozițiile art. 55 lit. c și art. 67 din C. muncii, precum și art. 56 din C. muncii, conform căruia la încetarea raporturilor de muncă, administratorul C SRL, care l-a angajat și i-a trimis invitație în India, avea obligația să îi ofere un alt loc de muncă în cadrul societății sau să sesizeze Agenția pentru ocuparea forțelor de munca, în vederea plasării în muncă la o altă societate.

4.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta-reclamantă B SRL, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și anularea actelor atacate.

În motivarea recursului arată că în cauză au fost încălcate prevederile art. 6 paragraful 3 din CEDO, privind dreptul la apărare al cetățeanului indian A, prin aceea că nu i s-a asigurat un traducător autorizat cu ocazia întocmirii actelor administrative atacate, consemnarea în actele administrative a unei traduceri în limba engleză nefiind suficientă, câtă vreme nu cunoaște nici această limbă, astfel că hotărârea recurată este lovită de nulitatea absolută, conform art. 174 alin. (2) și art. 175 C. proc. civ.

Arată că Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt i-au încălcat cetățeanului străin și drepturile prevăzute de art. 13 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Precizează că întrucât la data de 01.10.2021, în urma încetării raporturilor de muncă cu C SRL, cetățeanul străin a părăsit municipiul Constanța și s-a deplasat la Ploiești, în căutarea unui loc de munca, nu i s-a comunicat decizia de returnare și nu a cunoscut conținutul acesteia pentru a o ataca în justiție.

Astfel, consideră că instanța de fond în mod nelegal a reținut că în speță au fost îndeplinite condițiile revocării dreptului de ședere, conform art. 81 alin. (2) lit. c din O.U.G. nr. 194/2002 ca urmare a faptului că nu mai îndeplinea condițiile pentru acordarea acesteia, potrivit art. 33 alin. (3) lit. a și a constatat temeinică și legală decizia de returnare nr. 4192281/13.10.2021, ca urmare a revocării vizei de lungă ședere seria (...) nr. (...), cu o valabilitate de 90 de zile, respectiv de la data de 10.08.2021 până la data de 05.02.2022.

Consideră că în mod nelegal instanța i-a înlăturat apărarea, conform căreia acesta se afla sub contract de prestări servicii cu SC D SRL și era plasat în muncă la societatea recurentă, încheind un contract individual de muncă provizoriu; că prin încetarea contractului individual de munca cu C SRL la data de 30.09.2021, nu erau îndeplinite condițiile art. 33 alin. (3) lit. a din O.U.G. nr. 194/2002 pentru revocarea vizei de lungă ședere a cetățeanului străin.

Susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 81 alin. (2) lit. c din O.U.G. nr. 194/2002 și art. 33 lit. a din același act normativ, reținând că la data când i s-a revocat viza de ședere, respectiv 13.10.2021, cetățeanul străin nu ar mai fii îndeplinit condițiile de ședere legală pe teritoriul României.

Precizează că încetarea unilaterală a contractului de muncă al cetățeanului străin s-a dispus împotriva voinței sale, acesta neavând nicio culpă la încetarea contractului.

Menționează că la data de 30.09.2021, cetățeanul străin a plecat la Ploiești, unde la data de 27.10.2021 a reușit sa se înscrie la SC D SRL, care are ca obiect de activitate plasarea în munca a cetățenilor străini, respectiv în perioada legală de ședere; că cetățeanului străin nu i s-a comunicat decizia de revocare a șederii pe teritoriul României decât în mai 2022, când a formulat plângere la Serviciul de Imigrări Constanța.

Invocă dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. f din O.G. nr. 25/2014, art. 6 alin. (1) lit. a e) g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c și e), art. 8 alin. (1) lit. b din O.U.G. nr. 194/2002, susținând că a îndeplinit condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, astfel că Ambasada României din India i-a acordat viza legală de intrare în România.

Susține că potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul Statului Român numai până la data la care le încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau prin permisul de ședere, această normă fiind aplicată greșit atât de către Serviciul de Imigrări, cât și de către instanța de judecată, câtă vreme s-a apreciat că prin revocarea vizei în mod ilegal nu ar mai fi îndeplinit condițiile de intrare/ședere prevăzute, însă, nu s-a avut în vedere că avea dreptul să rămână pe teritoriul României până la data de 05.02.2022, când îi expira viza.

Mai arată că emiterea celor două acte contestate s-a făcut cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (2) lit. n din Legea nr. 554/2004.

În același sens, susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea principiului proporționalității prevăzut de art. 52 din legislația CEDO, care prevede că pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund obiectivelor de interes general recunoscute de Uniunea Europeana, sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

Totodată, susține că prin încălcarea normelor de drept material, Curtea de Apel Craiova a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât societății recurente i-a fost refuzat dreptul de a face angajări de cetățeni străini, respectiv s-a încălcat recurenților dreptul constituțional la muncă și de a angaja muncitori pentru prestare de muncă.

În cauză, Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Olt a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor, iar pe fond, a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 28 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o acțiune prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 4455082/06.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, a Deciziei nr. 538781/BpIOT/MIC/20.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, a Deciziei nr. 4192281/DM/SIJCT/13.10.2021, emise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța și a Deciziei nr. 6111712/DM/DIJCT/ 27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța.

Instanța de recurs din primul ciclu procesual a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește soluția privind Decizia nr. 4455082/06.05.2022 și Decizia nr. 538781/BpIOT/ MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, astfel că doar acestea pot fi analizate în stadiul actual al procedurii, în al doilea ciclu procesual.

Instanța de fond din al doilea ciclu procesual a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs recurenții-reclamanți A și SC B SRL.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant A, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat în mod formal, fără a fi aduse argumente prin care să se arate regulile de procedură pe care le consideră a fi fost încălcate de către instanța de fond și a căror nerespectare este de natură să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

Astfel, simpla trimitere formală, cu caracter general, la un motiv de casare nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanța de recurs, în lipsa unor argumente concrete care să-l susțină.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambii recurenți, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Date fiind criticile similare formulate de ambii recurenți prin cererile de recurs, acestea vor fi analizate în mod global.

Astfel, prin adresa/decizia nr. 4455082/06.05.2022, societatea B SRL a fost înștiințată cu privire la neîndeplinirea condițiilor pentru eliberarea avizului de muncă potrivit art. 28 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, reținându-se că persoana străină pe care angajatorul intenționează să o încadreze în muncă nu îndeplinește condițiile cerute de lege în acest sens.

De asemenea, prin Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/20.05.2022 emisă de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt s-a comunicat reclamantului că cererea pentru obținerea avizului de angajare a fost depusă de angajator în conformitate cu prevederile OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, iar răspunsul la solicitare va fi transmis societății care a depus cererea, respectiv B SRL.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente următoarele dispoziții legale:

Art. 4 din O.G. nr. 25/2014:

(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător.

(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: (...)

f) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a, e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b și alin. (2) lit. a din aceeași ordonanță de urgență.”

Art. 33 alin. (3) lit. a din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

„(3) Măsura revocării vizei poate fi dispusă de către autoritățile prevăzute la alin. (1) în următoarele situații:

străinii nu mai îndeplinesc condițiile cerute la acordarea vizei.”

Art. 81 alin. (2) lit. c din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

„(2) Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală a străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații: (...)

c) străinul nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare prevăzute la art. 6 din Codul frontierelor Schengen ori condițiile de intrare și/sau de ședere prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.”

Art. 6 alin. (1) lit. a, e), g) și h) din O.U.G. nr. 194/2002:

„(1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiții:

a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

e) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul informatic național de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român;

g) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul de informații Schengen în scopul refuzului intrării;

h) nu prezintă pericol pentru apărarea și securitatea națională, ordinea și sănătatea publică.”

Art. 11 din același act normativ:

„(1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.”

Art. 27 alin. (2) lit. c și e) din O.U.G. nr. 194/2002:

„(2) Viza română se acordă numai dacă: (...)

c) pe numele străinului nu a fost introdusă alertă privind refuzul eliberării vizei în Sistemul informatic integrat pe probleme de migrație, azil și vize;

e) nu există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale.”

În cauză, se constată că societatea B SRL a depus la data de 11.04.2022, la Biroul pentru Imigrări Olt o cerere înregistrată sub nr. 4455082, prin care solicita acordarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin A.

Cererea a fost respinsă, în condițiile în care din verificările efectuate a reieșit că pe numele cetățeanului indian A a fost emisă la data de 13.10.2021 o decizie de retunare, nr. 4192281, de către Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, ca urmare a revocării vizei de lungă ședere în muncă seria (...) (...), valabilă de la data de 10.08.2021 până la data de 05.02.2022.

În acest context, în condițiile în care la data depunerii de către societate a cererii pentru obținerea avizului de muncă pentru cetățeanul străin, viza de ședere a acestuia pe teritoriul României era revocată prin Decizia nr. 4192281/DM/SIJCT/13.10.2021, fiind emisă și decizia de returnare la aceeași dată, respectiv la data de 13.10.2021, este evident că cetățeanul străin se afla ilegal pe teritoriul României.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că în condițiile în care prin Decizia nr. 4192281/DM/SIJCT/13.10.2021, rămasă definitivă ca urmare a respingerii actiunii formulate de reclamant împotriva acesteia, s-a dispus returnarea reclamantului de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 81 alin. (2) lit. c din OUG nr. 194/2002, întrucat nu mai îndeplinea condițiile de intrare și/sau ședere prevăzute în acest act normativ, ca urmare a revocării vizei de ședere în România, măsura respingerii cererii de acordare a avizului de angajare este legală, șederea reclamantului pe teritoriul României fiind ilegală la data emiterii Deciziei nr. 4455082/06.05.2022.

Tot în mod corect a reținut instanța de fond că, întrucât reclamantul nu a respectat condițiile pentru care i s-a acordat viza de ședere, sunt nefondate susținerile acestuia potrivit cărora i se încalcă dreptul de ședere pe teritoriul României pentru care a obținut viza de la Ambasada României și dreptul la muncă.

Înalta Curte constată că nu pot fi reținute criticile recurenților referitoare la încălcarea CEDO și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, câtă vreme la data de referință, recurentul-reclamant se afla în ședere ilegală pe teritoriul României de aproximativ 6 luni, astfel că nu îndeplinea condițiile pentru emiterea avizului de muncă la data la care societatea recurentă solicitase acest lucru.

De asemenea, nu poate fi reținută nici încălcarea principiului proporționalității, câtă vreme prin specificul solicitării formulate, atât viza de muncă, cât și decizia de retunare nu sunt susceptibile de a fi acordate parțial.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți A și SC B SRL împotriva sentinței nr. 266 din 14 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți A și SC B SRL împotriva sentinței nr. 266 din 14 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.