ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, anularea în totalitate a următoarelor acte administrative:

- decizia nr. x/06.05.2022 emisă de Biroul pentru Imigrări al județului Olt, prin care societatea reclamantă a fost încunoștințată ca nu i s-a acordat avizul de muncă și angajare cetățeanului indian B., cu reședința neoficială in Slatina, str. x Corp C5, județul Olt, în calitate de lucrător permanent la societatea reclamantă;

- decizia nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022 emisă de Biroul pentru Imigrări Olt, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei nr. x/06.05.2022 și înregistrată sub nr. x/18.05.2022.

Prin sentința nr. 248 din 29 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări București și a respins în tot cererea față de acesta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, cu privire la capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziei nr. x/06.05.2022 și a deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022 și a respins capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziilor menționate, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța, ca fiind promovat față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva deciziei indicate, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul pentru Imigrări Olt.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect plângere împotriva deciziei nr. x/06.05.2022 și a deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Olt.

Împotriva sentinței nr. 248 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut, în contextul unei prezentări a situației de fapt, următoarele motive de recurs:

Autoritățile Statului Român, precum și instanța de fond au încălcat prevederile art. 6 paragraful 3 din CEDO, încălcându-i cetățeanului indian B. dreptul la apărare.

Astfel, neasigurarea de către Serviciul de Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt a unui traducător autorizat cu ocazia întocmirii actelor administrative contestate în cauză, precum și neconsemnarea rezultatului acestora concretizat în deciziile a căror anulare a solicitat-o societatea reclamantă, reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful 3 CEDO și se sancționează cu nulitatea absolută a acestor acte administrative. Consemnarea în actele administrative a unei traduceri în limba engleză, limbă pe care cetățeanul indian nu o cunoaște, la fel ca și limba română, fără prezența unui traducător autorizat în limba indiană și fără a i se aduce la cunoștință obiectul acestor acte administrative, de către organele statului, în prezența traducătorului autorizat, au drept consecință sancționarea cu nulitatea absolută a actelor emise în cauză, contestate de societatea reclamantă.

A mai citat prevederile art. 6 din CEDO și a susținut că atât Serviciul de Imigrări Constanța, cât și Biroul de Imigrări Olt aveau obligația să-i asigure cetățeanului indian traducerea cercetărilor și conținutul deciziilor administrative emise, prin intermediul unui traducător autorizat, lucru ce nu s-a întâmplat, prin urmare fiind încălcat art. 6 din CEDO, iar Curtea de Apel Craiova a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, prevăzută de art. 174 alin. (2) și art. 175 din C. proc. civ.

Prin deciziile adoptate, Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt i-au încălcat cetățeanului străin drepturile prevăzute de art. 13 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizația Națiunilor Unite, pe care instanța de fond nu le-a analizat, considerând recurenta că decizia de revocare a vizei de ședere, precum și refuzul de a nu i se acorda avizul de angajare, respectiv deciziile de respingere a plângerii prealabile, sunt netemeinice și nelegale.

Expunând considerentele reținute de prima instanță în conturarea cadrului factual al cauzei, recurenta a arătat că în mod greșit a constatat că au fost îndeplinite condițiile revocării dreptului de ședere, în temeiul dispozițiilor art. 81 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002. Ca urmare a nemaiîndeplinirii condițiilor pentru acordarea acesteia, potrivit art. 33 alin. (3) lit. a), a) considerat că este temeinică și legală decizia de returnare nr. x din 13.10.2021, în urma revocării vizei de lungă ședere în muncă, seria x nr. x, cu valabilitate pe o perioadă de 90 zile, de la 10.08.2021 până la 05.02.2022.

De asemenea, în mod greșit a constatat instanța de fond că pârâtul Serviciul pentru Imigrări Constanța a făcut aplicarea art. 81 alin. (1) și (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 și tot în mod greșit a înlăturat apărarea potrivit căreia cetățeanul străin se afla sub contract de prestări servicii cu societatea C. S.R.L. Ploiești și era deja plasat să presteze muncă la societatea reclamantă, în baza contractului individual de muncă încheiat provizoriu, însă numai după obținerea avizului de muncă de la Biroul pentru Imigrări Olt și având în vedere că acesta se afla deja pe teritoriul României cu viză legală de ședere.

Toate aspectele evidențiate sunt de natură, în opinia recurentei, să atragă nelegalitatea deciziei de returnare nr. x/13.10.2021, în condițiile în care legalitatea acesteia trebuia analizată raportat la îndeplinirea condițiilor legale pe toată perioada de ședere legală în România, pentru care i-a fost acordată viza.

A mai subliniat că prin încetarea contractului individual de muncă cu societatea D. S.R.L., la data de 30.09.2021, nu erau îndeplinite condițiile art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 pentru revocarea vizei de lungă ședere a cetățeanului străin, astfel încât șederea acestuia nu era ilegală, având viza valabilă până la data de 05.02.2022 și găsind un loc de muncă, nefiind îndeplinite condițiile returnării în baza art. 81 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin urmare, instanța de fond a dat o greșită interpretare art. 81 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002 și art. 33 lit. a) din același act normativ, reținând și interpretând greșit faptele în raport de exigențele textului de lege, adică a apreciat eronat că la data revocării vizei de ședere din 13.10.2021, cetățeanul străin nu mai îndeplinea condițiile de ședere legală în România.

În plus, prim ainstanță a apreciat greșit că textul prevăzut de art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 nu condiționează revocarea deptului de ședere al străinului de existența sau inexistența unei culpe a acestuia cu privire la încetarea contractului de muncă și îndeplinirea condițiilor de ședere, întrucât avea o viză de ședere acordată de secția consulară a Ambasadei României în India, valabilă până la data de 05.02.2022, în scopul prestării unei activități în favoarea societății D. S.R.L. Constanța, care a intrat în procedura de faliment la data încetării unilaterale a contractului de muncă, ulterior fiind radiată. Or, cetățeanul străin s-a înscris la o altă societate, C. S.R.L. Ploiești, care are ca obiect de activitate plasarea în muncă a cetățenilor străini, în urma cererii formulate fiind plasat în luna ianuarie a anului 2022 pentru a presta muncă la societatea reclamantă din prezenta cauză.

Întrucât decizia de revocare a șederii pe teritoriul României i-a fost comunicată abia în luna mai 2022, iar până la data de 05.02.2022 cetățeanul străin avea viză legală de ședere în România, și având în vedere că O.U.G. nr. 194/2002 și O.G. nr. 25/2004 nu condiționează prestarea unei activități numai în favoarea unei societăți, unde a fost angajat inițial, precum și faptul că ulterior și-a găsit un loc de muncă la societatea reclamantă, îndeplinind astfel toate condițiile pentru obținerea avizului de muncă la această societate, a considerat recurenta că decizia de revocare a Serviciului de Imigrări Constanța și decizia de refuz a avizului de muncă emis de Biroul de Imigrări Olt, măsuri confirmate ulterior prin sentința de fond, sunt ilegale și se impune anularea lor ca o consecință a admiterii recursului și casării sentinței de fond atacate.

În final recurenta a criticat sentința de fond din perspectiva greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, apreciiind că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 și urm. din C. proc. civ., art. 248 din același act normativ, art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 3 alin. (1) din aceeași ordonanță, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul MAI nr. 10/2017.

În esență, a susținut că prin raportare la materia contenciosului administrativ, conform căreia calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ în virtutea atribuțiilor prevăzute de lege de a emite acte, legile cadru incidente în speță, respectiv O.U.G. nr. 194/2002 și O.G. nr. 25/2014 nu recunosc capacitatea administrativă a Serviciului de Imigrări Constanța și Biroului de Imigrări Olt de a emite acte administrative în situația dedusă judecății, de revocare și de refuz emitere aviz de muncă. Prin urmare, numai Inspectoratul General pentru Imigrări are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, iar actele emise de către celelalte două entități amintite sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu art. 174-175 C. proc. civ., impunându-se a fi anulate.

Cum procedura de judecată în fața Curții de Apel Craiova nu a fost în contradictoriu cu Inspectoratul General de Imigrări, care are calitate procesuală pasivă, hotărârea este lovită de nulitate absolută, impunându-se admiterea recursului, casarea acesteia și rejudecarea cauzei pe fond cu consecința anulării actelor administrative contestate.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Olt s-a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A formulat întâmpinare și intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, pentru argumentele arătate.

La rândul său, intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, precum și inadmisibilitatea recursului, pentru argumentele prezentate.

Recurenta-reclamantă a depus răspunsuri la întâmpinările intimaților-pârâți, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceștia și admiterea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

II.1. Analizând, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același act normativ, excepție invocată de intimații-pârâți Biroul pentru Imigrări Olt și Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a criticat pentru nelegalitate soluția primei instanțe pronunțate atât cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 și urm. din C. proc. civ., art. 248 din același act normativ, art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 3 alin. (1) din aceeași ordonanță, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul MAI nr. 10/2017, conform argumentelor arătate, cât și în ceea ce privește petitul privind anularea celor două acte administrative contestate, apreciind, de asemenea, că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod eronat cadrul normativ incident în cauză, pentru motivele expuse.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, față de modul în care au fost invocate și dezvoltate susținerile din cererea de recurs și cum a pretins chiar recurenta, criticile concrete aduse sentinței de fond vizează aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, putând fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă.

II.2. Cât privește excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, aceasta va fi analizată de instanța de control judiciar din perspectiva criticilor formulate în referire la soluția pronunțată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, prin care i s-a revocat cetățeanului străin B. viza de ședere pe teritoriul României.

Obiectul acțiunii formulate de reclamantă este reprezentat și de plângerea formulată împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, prin care i s-a revocat cetățeanului străin B. viza de ședere pe teritoriul României, criticând-o partea pentru încălcarea prevederilor art. 13 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizația Națiunilor Unite, cât și pentru încălcarea intereselor societății reclamante, pentru motivele expuse pe larg în cererea formulată.

Prin sentința de fond pronunțată, Curtea de Apel Craiova a analizat legalitatea actului administrativ dedus judecății, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, norme speciale aplicabile în materie, și a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de societatea reclamantă împotriva acestuia, reținând, față de împrejurarea că prin sentința nr. 203/12.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 s-a constatat că decizia de returnare a fost emisă față de B. ca urmare a revocării vizei de ședere în România în contextul încetării la data de 30.09.2021 a contractului individual de muncă încheiat cu S.C. D. S.R.L., că nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare a vizei, fiind incidente dispozițiile art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002. Acest text de lege prevede că măsura revocării vizei poate fi dispusă când străinii nu mai îndeplinesc condițiile cerute la acordarea ei.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Articolul nr. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, forma în vigoare în perioada de referință, prevede că "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară", iar în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) din același act normativ: "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă."

În speță, Curtea de Apel Craiova a analizat cauza pe fond și a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii în anularea actului administrativ precizat, hotărâre care, astfel cum s-a evidențiat, este definitivă în ceea ce privește soluția asupra acestei plângeri a reclamantei, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Craiova nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce privește soluția pronunțată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, urmând să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă sub acest aspect.

II.3. Analizând recursul reclamantei și sub celelalte aspecte criticate, respectiv în ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, cât și în ceea ce privește petitul privind anularea Deciziei nr. x/06.05.2022 și a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, Înalta Curte constată că demersul părții este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

II.3.1. A criticat recurenta soluția primei instanțe pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 și urm. din C. proc. civ., art. 248 din același act normativ, art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 3 alin. (1) din aceeași ordonanță, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul MAI nr. 10/2017, întrucât cadrul normativ incident în materie stabilește cu evidență faptul că numai această autoritate are atribuții de a emite acte administrative de natura celor atacate, nu și Serviciul de Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt.

Contrar alegațiilor recurentei și în acord cu opinia primei instanțe, al cărei raționament îl împărtășește, Înalta Curte reține că Inspectoratul General pentru Imigrări nu este emitentul actelor administrative supuse controlului de legalitate, aceste acte fiind emise de către Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt, doar aceste din urmă autorități fiind titularele de drepturi și obligații în raportul juridic litigios dedus judecății, câtă vreme calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Celelalte aspecte evidențiate de parte, ce vizează obligativitatea emiterii actelor contestate de către Inspectoratul General pentru Imigrări față de cadrul legislativ evocat, nu au relevanță în contextul factual dedus judecății din perspectiva calității procesuale pasive, actele administrative contestate fiind emise în conformitate cu competențele structurilor teritoriale ale autorității centrale, iar între aceasta din urmă și societatea recurentă-reclamantă nu a intervenit vreun raport juridic de drept administrativ, cu atât mai mult cu cât nu a fost necesară aprobarea sau avizarea activității structurilor ce au beneficiat de competență deplină în procedura de emitere a actelor administrative aflate în discuție.

Față de cele arătate, instanța de control judiciar constată că soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări este legală, urmând a fi menținută întrucât a fost dată cu respectarea normelor de drept material incidente.

II.3.2. Soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect plângere împotriva Deciziei nr. x/06.05.2022 și a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, respectiv a actului de respingere a cererii de acordare a avizului de muncă, a fost criticată de recurentă tot din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a pronunțat soluția cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în materie.

În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, motivele care au stat la baza refuzului acordării avizului de angajare în muncă au constat în neîndeplinirea cerințelor legale conform cărora străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori în condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, respectiv străinii pe care angajatorii intenționează să-i încadreze în muncă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c) și e) din O.U.G. nr. 194/2002, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România, stipulate la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) din aceeași ordonanță, condiție impusă de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014.

Din interpretarea normelor legale precizate reiese fără putință de tăgadă că autoritatea publică nu are, în absența întrunirii cerințelor prevăzute cu caracter imperativ, un drept de apreciere în ceea ce privește acordarea avizului de muncă străinilor care nu au un drept de ședere în România.

În speță, pe de o parte se constată, contrar susținerilor recurentei, că la data emiterii refuzului contestat dreptul de ședere al cetățeanului străin era stins ca efect al ajungerii la termen, expirând perioada pentru care a fost acordat, iar afirmațiile potrivit cărora la data plasării cetățeanului străin la sediul său pentru a fi angajat în muncă, acesta se afla în mod legal în România, sunt infirmate de actele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că demersurile pentru obținerea avizului de muncă au fost efectuate în luna aprilie a anului 2022, ulterior datei de 05.02.2022 la care viza de ședere a expirat.

Împrejurarea că în situația personală a străinului și în legătură cu demersurile sale efectuate cu scopul angajării în muncă au intervenit modificări în perioada ulterioară încetării contractului de muncă cu societatea D. S.R.L., din data de 13.10.2021, în virtutea căruia a obținut dreptul de ședere pe teritoriul României, nu sunt de natură a produce efecte juridice în speță, atât timp cât autoritățile cu competențe în domeniu nu au fost informate anterior datei de 05.02.2022, când cetățeanului străin i-a expirat viza de ședere, iar cererea pentru emiterea unui nou aviz de angajare a fost formulată la data de 11.04.2022.

Pe de altă parte, se reține că viza de lungă ședere acordată cetățeanului străin B. a fost revocată ca urmare a emiterii deciziei de returnare, contestată la Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, menținută ca legală prin sentința nr. 203 din 12.07.2022, fiind confirmată astfel în mod definitiv șederea ilegală a cetățeanului străin pe teritoriul României, aspect de natură a determina imposibilitatea emiterii avizului de muncă ce face obiectul prezentei cauze.

În concluzie, actele contestate au fost emise în aplicarea prevederilor legale incidente și în deplin acord cu acestea, fiind respectate condițiile prevăzute de lege în situații precum cea dedusă judecății în prezenta cauză, astfel că soluția instanței de fond este legală și va fi menținută ca atare, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva cazului de casare invocat de recurentă.

II.4. Temeiul legal al soluției Înaltei Curți

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. al prezentei decizii, constatând că excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Biroul pentru Imigrări Olt și Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, este nefondată, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge excepția invocată.

Pentru motivele arătate la pct. II.2. al deciziei, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței de fond, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, ca inadmisibil.

Totodată, pentru considerentele de la pct. II.3. din decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de aceeași reclamantă împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x din 06.05.2022 și a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC din data de 20.05.2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Biroul pentru Imigrări Olt și Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 248 din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de aceeași reclamantă împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra plângerii formulate împotriva Deciziei nr. x/06.05.2022 și a Deciziei nr. 538780/BplOT/MIC/20.05.2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.