Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
5 iunie 2025

Decizia nr. 3133/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 295/2024 a Curții de Apel Constanța

Ședința publică din data de 5 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Anulează recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Serviciul pentru Imigrări al Județului Tulcea împotriva sentinței nr. 295 din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 5 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.