ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2015/2023

Ședința publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Biroul Imigrări al Județului Olt, Inspectoratul General pentru Imigrări și Serviciul de Imigrări al Județului Constanța, a formulat plângere împotriva actelor administrative emise de instituțiile pârâte, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea acestora, respectiv:

Prin sentința civilă nr. 203 din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția necompetenței teritoriale;

- a respins excepția tardivității;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări și, în consecință, a respins acțiunea față de acest pârât;

- a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt.

Împotriva sentinței civile nr. 203 din 12 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit a menționat instanța de fond că hotărârea este definitivă. Această mențiune greșită încalcă în opinia sa prevederile art. 18 și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, ale art. 425 alin. (3) C. proc. pen., precum și cele ale art. 6 alin. (1) și art. 13 din CEDO.

Recurentul-reclamant a mai arătat, în esență, că atât autoritățile statului, cât și instanța de judecată au încălcat prevederile art. 6 paragraful 3 CEDO, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.

În acest sens, a arătat că neasigurarea de organele Serviciului de Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt a unui traducător autorizat cu ocazia întocmirii actelor administrative incidente în cauză, cât și a consemnării rezultatului acestora concretizat în deciziile a căror anulare a solicitat-o, reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful 3 CEDO și se sancționează cu nulitatea absolută a acestor acte administrative.

În aceste condiții, atât Serviciul de Imigrări Constanța, cât și Biroul de Imigrări Olt, aveau obligația să îi asigure traducerea cercetărilor și conținutul deciziilor administrative emise în cauză prin intermediul unui traducător autorizat, fapt ce nu s-a produs.

Acest drept i-a fost încălcat și de instanța de fond, care i-a respins cererea de acordare de asistență juridică solicitată prin procurator, în conformitate cu dispozițiile art. 90 C. proc. civ., pentru asigurarea unui traducător autorizat în limba punjab sau hindi, cu motivarea că în procura notarială ar fi precizat că știe limba română și că nu are nevoie de un interpret autorizat.

Cu privire la acest aspect, a recunoscut că a declarat în fața notarului public că nu este nevoie de un interpret autorizat, dar aceasta se referea la conținutul procurii, nu și la desfășurarea procedurii judiciare în fața Curții de Apel Craiova. Având în vedere că are un nivel de cultură și de înțelegere minim al limbii române și nu are cunoștințe juridice despre desfășurarea unei proceduri judiciare în fața instanței de fond, era necesar să i se desemneze acest traducător autorizat. A apreciat că nu a fost în măsură să își poată face apărarea proprie în fața instanței de fond, întrucât nici procuratorul desemnat nu cunoștea limba hindi sau punjab ca să comunice cu el.

În concluzie, a susținut că prin încălcarea art. 90 C. proc. civ. și a art. 6 din decizia CEDO, hotărârea recurată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 174 alin. (2) și art. 175 C. proc. civ.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a învederat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 81 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002, raportat la constatarea deciziei de returnare ca fiind temeinică și legală.

A apreciat că legalitatea deciziei de returnare trebuia să se analizeze în raport de îndeplinirea condițiilor legale pe toata perioada de ședere legală în România pentru care i s-a acordat viza, susținând totodată că prin încetarea contractului individual de munca cu societatea C. S.R.L. la data de 30 septembrie 2021, nu erau îndeplinite condițiile art. 33 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 pentru revocarea vizei de lungă ședere și, în consecință, șederea nu era ilegală, având in vedere că avea viză până la data de 05 februarie 2022, timp în care și-a și găsit loc de muncă, astfel că nu erau îndeplinite condițiile returnarii în baza art. 81 alin. (1) și (2) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002.

Referitor la decizia prin care nu i s-a acordat avizul de muncă și angajare, recurentul-reclamant a învederat că în mod nelegal a constatat instanța de fond că plângerea sa ar fi neîndreptățită, întrucât atât angajatorul, cât și acesta, aveau obligația de a depune toate diligentele necesare în scopul acordării avizului de muncă în vederea prestării muncii la această societate.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a susținut că soluția privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General de Imigrări încalcă prevederile art. 32 și următoare din C. proc. civ., art. 248 C. proc. pen., art. 3 alin. (1) și art. 4 din O.G. nr. 25/2014, art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul 10/2017 al MAI publicat în M. Of. din 15 februarie 2017.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 septembrie 2022, intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări Constanța a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 84 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002, precum și excepția nulității, în raport de prevederile art. 489 din C. proc. civ., având în vedere că recursul este nemotivat.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 octombrie 2022, intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări al Județului Olt a invocat excepția excepția nulității recursului pentru nemotivare, în raport de prevederile art. 489 din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 noiembrie 2022, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a reiterat faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, drept pentru care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând prioritar excepția nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, constatând încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant indică în mod expres ca motive de recurs art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., susținând că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 90 C. proc. civ., ale art. 6 din decizia CEDO, ale art. 32 și următoare din C. proc. civ., ale art. 3 alin. (1) și art. 4 din O.G. nr. 25/2014, precum și ale art. 5 din H.G. nr. 639/2007 prin raportare la Ordinul 10/2017 al MAI publicat în M. Of. din 15 februarie 2017, criticile formulate de aceasta prin cererea de recurs subsumându-se așadar motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Analizând în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității criticilor privind soluția referitoare la Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 și Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de față, reclamantul A. a contestat și decizia returnării sale de pe teritoriul României, dispusă de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța prin Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 și Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022.

Dispozițiile art. 85 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002 referitoare la contestarea deciziei de returnare menționează următoarele:

(1) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă.

(2) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării la instanța prevăzută la alin. (1) dacă străinul nu este luat în custodie publică ori la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare dacă străinul este luat în custodie publică. Instanța soluționează contestația în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului."

Având în vedere că legiuitorul a stabilit ca decizia de returnare să fie supusă unui singur grad de jurisdicție, precum și împrejurarea că pretențiile reclamantului au fost analizate în mod efectiv de instanța competentă, Înalta Curte constată că sentința recurată are caracter definitiv pentru acest capăt de cerere, conform tezei finale a art. 85 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002, iar recursul declarat în acest sens de reclamantul A. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs pentru acest capăt de cerere în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunțată de către curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabilește o competență specifică și căi de atac derogatorii de la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia contenciosului administrativ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile criticile privind soluția referitoare la Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 și Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor și apărărilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat, întrucât reclamantului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Potrivit art. 222 din C. proc. civ.: "(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

În viziunea legiuitorului, amânarea judecății cauzei în temeiul art. 222 C. proc. civ. nu este reglementată ca o obligație, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelație cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părții în solicitarea amânării, precum și caracterul excepțional al amânării. Dreptul de apreciere al judecătorului cauzei nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 13 din C. proc. civ., ci, dimpotrivă, asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim și previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, la momentul respingerii cererii de amânare, judecătorul fondului și-a exercitat prerogativa legală de apreciere, oferind, totodată, reclamantului A., posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, în condițiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a avut în vedere la soluționarea cererii de amânare și faptul că reclamantul a depus o procură notarială din care reieșea că acesta cunoaște limba română și nu solicită interpret, precum și faptul că în cauză s-a mai dispus amânarea judecății la cererea reclamantului formulată în vederea angajării unui apărător și la termenul anterior din data de 14 iunie 2022.

Prin urmare, respingerea cererii de amânare a judecății cauzei a fost dispusă în condiții de legalitate, fiind temeinic motivată, instanța de fond manifestând diligența necesară pentru respectarea dreptului la apărare a reclamantului, prin amânarea pronunțării și oferirea posibilității părților de a depune concluzii scrise.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond a acordat părților posibilitatea de a-și prezenta și argumenta cererile, de a-și susține punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei și de a administra probele ce le consideră necesare, iar procuratorul pe care reclamantul l-a mandatat să îl reprezinte, respectiv D., este licențiat în drept, conform diplomei de licență depusă la dosarul instanței de fond, fiind în măsură să îi asigure acestuia o apărare corespunzătoare.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs privitor la încălcarea dreptului la apărare.

Nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant privind soluția primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ.: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Așadar, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere că, în cauză, Inspectoratul General pentru Imigrări nu este emitentul actelor administrative supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, care au fost emise de Serviciul pentru Imigrări Constanța și Biroul de Imigrări Olt, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că acesta nu are legitimare în prezenta cauză, nefiind titular de drepturi sau obligații în prezentul raport juridic litigios.

Argumentul că pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări are capacitate juridică deplină sau ar trebui să fie emitentul actelor contestate nu prezintă relevanță sub aspectul calității procesuale întrucât aceste împrejurări nu îi conferă statutul de parte în raporturile juridice create prin actele în litigiu și, în consecință, nici legitimare procesuală pasivă.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile reclamantului privind soluția primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Analizând sentința recurată, în ceea ce privește soluția privind Decizia nr. x/06.05.2022 și Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, prin raportare la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.

Astfel, la data de 11 aprilie 2022, la nivelul Biroului pentru Imigrări Olt, a fost înregistrată cu nr. x, cererea de acordare a avizului de angajare în muncă depusă de angajatorul societatea B. S.R.L. pe numele cetățeanului din India A., iar prin Adresa nr. x/06.05.2022 societatea B. S.R.L. a fost înștiințată cu privire la neîndeplinirea condițiilor admiterii cererii de eliberare a avizului de muncă potrivit art. 28 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Astfel, motivele care au stat la baza refuzului acordării avizului de angajare în muncă sunt neîndeplinirea următoarelor condiții: străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori în condițiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014; străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c) și e) din O.U.G. nr. 194/2002 și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014.

Prin Decizia 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emisă de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, i s-a comunicat reclamantului că cererea pentru obținerea avizului de angajare a fost depusă de angajator în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, iar răspunsul la solicitatre va fi transmis societății comerciale care a depus cererea, respectiv B. S.R.L.

Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. statuează că hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Instanța de control judiciar reține că, în cauză, hotărârea este casabilă întrucât există o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție, însă în dispozitiv instanța a pronunțat o soluție diferită.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul considerentelor, prima instanță a motivat petitul acțiunii privind Decizia nr. x/06.05.2022 și Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, în sensul respingerii acestuia pe motiv că reclamantul nu avea calitatea să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare în muncă, dispozitivul conține o soluție diferită, respectiv respingerea acțiunii, inclusiv și a acestui capăt de cerere, ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, instanța de recurs reține că oricum reclamantul era îndreptățit și avea calitatea procesuală să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare în muncă.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României).

Potrivit art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, "Refuzul eliberării avizului de angajare/detașare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a dispus această măsură, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Or, conform art. 1 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor legale anterior enunțate rezultă astfel fără echivoc că reclamantul era îndreptățit să conteste decizia cu privire la refuzul eliberării avizului de angajare a sa în muncă.

Pentru aceste motive, respectând principiul disponibilității și cel al dublului grad de jurisdicție, precum și în vederea asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe în vederea efectuării pe fond a controlului de legalitate al Deciziei nr. x/06.05.2022 și al Deciziei nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește soluția privind Decizia nr. x/06.05.2022 și Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.

2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt, urmând să mențină în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 203 din 12 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește soluția privind Decizia nr. x/06.05.2022 și Decizia nr. 538781/BpIOT/MIC/22.05.2022, emise de Biroul pentru Imigrări al Județului Olt.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Respinge ca inadmisibile criticile privind soluția referitoare la Decizia nr. x/DM/SIJCT/13.10.2021 și Decizia nr. x/DM/DIJCT/27.05.2022, emise de Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.