ÎCCJ, Decizia nr. 7/2025
ÎCCJ, Decizia nr. 7/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2022 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2022, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a contestat Decizia nr. 227578/09.05.2022, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea intimatei la recalcularea pensiei cu valorificarea veniturilor realizate în acord global menționate în adeverința nr. 634/08.07.2013, eliberată de S.C. C S.A.
Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 5909 din 28 septembrie 2022, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B.
Prin Decizia nr. 4196 din 12 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/3/2022, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A, împotriva Sentinței civile nr. 5909/28.09.2022, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. x/3/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, la data de 6 octombrie 2023, revizuentul A a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 2406 din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva Deciziei nr. 4196 din 12 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibilă.
Recursul
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, revizuentul A a formulat recurs.
În motivarea căii extraordinare de atac, recurentul a redat situația de fapt și istoricul litigiului.
A apreciat că toate instanțele au greșit și au aplicat eronat legislația în domeniul pensiei. A solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Asupra nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
În cauză, prin Decizia nr. 2406 din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva Deciziei nr. 4196 din 12 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibilă.
Or, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la soluția de respingere a cererii de revizuire, ci este prezentată situația de fapt și istoricul litigiului.
Astfel, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă pentru că s-a solicitat anularea unei decizii pronunțate de Curtea de Apel București, ca fiind contrară deciziilor obligatorii pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța arătând că aceste decizii nu sunt hotărâri definitive în sensul avut în vedere de textul de lege care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii.
Înalta Curte reamintește că motivarea recursului implică obligația părții de a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanța și-a întemeiat soluția, exigență care nu este îndeplinită în speța de față, în ceea ce privește afirmațiile din recurs.
Prin urmare, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conținutul deciziei atacate, și cum, în cauză, nu pot fi reținute din oficiu motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Constată nulitatea recursului declarat de recurentul A împotriva Deciziei nr. 2406 din 16 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2023.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2025.