ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2023

HOTĂRÂRE
16.11.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a contestat decizia nr. 227578/09.05.2022, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea intimatei la recalcularea pensiei cu valorificarea veniturilor realizate în acord global menționate în adeverința nr. x/08.07.2013, eliberată de S.C. B. S.A.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 5909 din 28 septembrie 2022, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Prin decizia nr. 4196/2023 din 12 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 5909/28.09.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Împotriva acestei decizii, la data de 6 octombrie 2023, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că instanța de apel avea de soluționat un apel împotriva sentinței civile nr. 5909 din 28 septembrie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, ca urmare a respingerii valorificării acordului global, pentru care s-a plătit contribuția de asigurări.

CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin decizia nr. 227578/09.05.2022, a respins valorificarea acordului global din adeverința nr. 634/08.07 2023, depusă la dosar în original.

Revizuentul a susținut faptul că instanțele anterioare (de fond și de apel), au neglijat, prin neadevăruri, deciziile obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și legi organice, respectiv decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974, O.U.G. nr. 4/2005, devenită, ulterior, lege organică.

Pentru argumentele prezentate în scris, revizuentul a solicitat anularea (casarea) deciziei nr. 4196/2023 din 12 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul civil nr. x/2023, urmând ca instanța să dispună obligarea intimatei CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu valorificarea acordului global din adeverința nr. x/08.07.2013, eliberată de S.C. B. S.A. Ploiești din perioada 1963 - 1968, începând cu data de 1 mai 2022. Sumele restante se vor actualiza, cu rata inflației și dobânda legală, calculată până la momentul plății efective.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 513 alin. (1) și (3), raportat la art. 509 și următoarele din C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege (art. 509-513 din C. proc. civ.).

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (temeiul de drept pe care a fost întemeiată prezenta cerere de revizuire), "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Acest motiv de revizuire are ca finalitate protejarea autorității de lucru judecat decurgând din hotărâri judecătorești rămase definitive.

Decizia nr. 19/2011 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (dosar nr. x/2011) și Decizia nr. 19/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (dosar nr. x/2012), indicate de revizuent, a căror autoritate de lucru judecat a fost încălcată prin decizia pronunțată în apel (decizia nr. 4196/2023 din 12 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale), sunt hotărâri pronunțate de instanța supremă în cadrul unui recurs în interesul legii.

Potrivit art. 514 și următoarele din C. proc. civ., recursul în interesul legii este un mecanism de unificare a practicii judiciare, prin intermediul căruia Înalta Curte de Casație și Justiție lămurește probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, a căror dezlegare este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, Decizia nr. 19/2011 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 22.11.2011, a fost pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, constituit conform dispozițiilor art. 330

6

alin. (2) din C. proc. civ., modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, precum și ale art. 27

2

alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia nr. 19/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind examinarea recursurilor în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, ce au format obiectul dosarului nr. x/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 23.01.2013, a fost pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, constituit conform dispozițiilor art. 330

6

alin. (2) din C. proc. civ. și art. 27

2

alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, Decizia RIL nr. 19/2011, respectiv Decizia RIL nr. 19/2012 nu sunt hotărâri/decizii definitive, pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului, conform competenței prevăzute de art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., ci sunt decizii pronunțate în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare/recurs în interesul legii, obligatorii, aplicabile cauzelor similare care urmează a se înregistra pe rolul instanțelor judecătorești, precum și celor aflate pe rolul instanțelor la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, având în vedere că hotărârile a căror autoritate de lucru judecat se pretinde că a fost încălcată prin decizia nr. 4196/2023 din 12 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, sunt decizii date de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate reglementată de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se cuvine a fi menționat că revizuirea pentru hotărâri contradictorii presupune recunoașterea preminenței chestiunii litigioase rezolvate, prin autoritatea de lucru judecat a hotărârii care o tranșează. Această hotărâre vizează, în toate cazurile, o situație juridică particulară, într-un raport juridic determinat. Nu au această valență hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedurile de asigurare a unei practici unitare, care, deși au atașat atributul obligativității, sunt generate de nevoia de interpretare unitară a legii și nu rezolvă o situație litigioasă determinată, ci una generală; de aceea, a invoca o astfel de decizie cu valența determinată de revizuent excedează sensul și limitele art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 509 alin. (1) raportat la art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuentul A. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4196/2023 din 12 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 7/2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2022 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2022, contestatoru
ÎCCJ 2022-10-13
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2018/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 1 martie 2021, sub dosar nr
ÎCCJ 2023-12-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12 mai 2012, sub nr. x/2021
ÎCCJ 2022-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă
ÎCCJ 2024-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2024
pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestație în anulare. Prin decizia nr. 2834/2023 din 11.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a VII
Sursă