ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 393/2025

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 18.06.2014 sub nr. x/3/2014, reclamanta A S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B S.P.R.L. a chemat în judecată pe pârâta C S.R.L., solicitând: obligarea pârâtei la plata sumei de 236.069,74 EURO plus TVA aferent, în echivalent RON la cursul de schimb al BNR de la data plății, reprezentând obligație de restituire a tuturor plăților efectuate de ea și nedatorate ca urmare a imposibilității de exploatare, de aceasta a: (i) spațiilor ce au făcut obiectul Anexei 3 a Actului Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere Spatii Publicitare în Scopul Exploatării Potențialului de Publicitate Indoor în Stațiile de Metrou din București, nr. 94/15.06.2010 (denumit în cele ce urmează "Contractul), precum și (ii) a spațiilor în privința cărora dreptul de folosință ce a făcut obiectul Contractului, a fost tulburat prin acte ale terților ce exhibau drepturi proprii și astfel făcute complet inutilizabile de către E potrivit scopului arătat prin Contract; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.09.2014, reclamanta A S.R.L. a formulat următoarea cerere precizatoare:

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea părții adverse la plata sumei de 236.069,74 EURO plus TVA reprezentând obligația de restituire a tuturor plăților efectuate nedatorat de către reclamantă.

In cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat că suma de 236.069,74 EURO plus TVA este formată din:

(a) suma de €64.000 + TVA reprezentând chiria plătită pentru spațiile ce au făcut obiectul Anexei 3 a Actului Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere Spații Publicitare în Scopul Exploatării Potențialului de Publicitate Indoor în Stațiile de Metrou din București, nr. 94/15.06.2010, pentru perioada 01.03.2011 - 30.06.2013, dar în legătură cu care C nu a putut produce un titlu valabil, neavând astfel dreptul de a transmite folosința acestora către terți (deci nici către E); valoarea totală a sumelor datorate de C, în considerarea aspectelor anterior invocate, este de €84.000 + TVA, însă în privința sumei de €20.000 +TVA, s-a invocat, prin Notificarea înregistrată pe rolul BEJA D sub nr. 675/26.07.2013 și Notificarea înregistrată sub nr. 705/02.08.2013 pe rolul BEJA D, intervenirea, de drept, a compensației cu suma reprezentând chiria aferenta lunii iulie 2013;

(b) suma de €172.069.74 + TVA reprezentând chiria plătită pentru spațiile în privința cărora dreptul de folosință ce a făcut obiectul Contractului a fost tulburat prin acte ale terților (indicate in acțiune in cuprinsul punctului LA., lit. a-f.) ce exhibau drepturi proprii și astfel făcute complet inutilizabile de către E potrivit scopului arătat prin Contract.

În drept, s-au invocat prevederile art. 204 Noul C. proc. civ., art. 992 și urm. din C. civ. 1864, art. 1420 și urm. din C. civ. 1864, art. 1250 și urm. C. civ., art. 1341 și urm C. civ., art. 1635 și urm. C. civ., precum și totalitatea textelor legale învederate în cuprinsul cererii de chemare in judecată, răspunsului la întâmpinare și cererii precizatoare.

Prin sentința civilă nr. 1416/09.05.2018, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis capătul de cerere al acțiunii, referitor la chiria achitată de reclamantă și nedatorată, astfel cum acesta a fost precizat; a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de 172.069,74+TVA Euro, funcție de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plății efective, reprezentând chirie achitată de reclamantă pentru perioada 15.06.2010-30.06.2013 și nedatorată; a menținut măsura suspendării capătului de cerere ce are ca obiect ,,constatarea nulității Actului Adițional nr. 2” până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/3/2015, dosar înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a II a Contencios Administrativ și Fiscal, dispusă în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.; totodată a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 54.842,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere de recomunicare a sentinței civile nr. 1416/2018, care, prin încheierea din data de 04.12.2019, a fost respinsă de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1416/09.05.2018 și a încheierii din data de 04.12.2019, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2014, pârâta S.C. C S.R.L. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 106 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, a suspendat judecata cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă S.C. C S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1416/09.05.2018 și a încheierii din data de 04.12.2019, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A S.R.L. prin administrator judiciar B S.P.R.L. până la împlinirea termenului de apel cu privire la sentința civilă nr. 1674/07.07.2022 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014.

Împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, pârâta C S.R.L. a formulat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cuprinsul recursului, pârâta a arătat că, prin încheierea atacată, instanța a suspendat judecata cererii de apel până la împlinirea termenului de apel cu privire la sentința civilă nr. 1674/07.07.2022 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014.

Or, întrucât, de la soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere prin sentința civilă nr. 1674/07.07.2022, a trecut 1 an și 7 luni, iar hotărârea nu a fost încă redactată și comunicată, și, având în vedere că, în legătură cu primul capăt de cerere, recurenta se află în procedura executării silite (pe rolul Tribunalului București fiind dosarul nr. x/299/2021** având ca obiect apel - contestație la executare), aceasta susține că se află în pericol de a fi executată silit în baza unei hotărâri care nu este definitivă.

Totodată, recurenta a considerat că cele două capete de cerere au un obiect diferit.

Având în vedere situația excepțională creată de reclamantă, prin punerea în executare a sentinței privind capătul I de cerere, deși, instanța de apel a considerat că cele două capete de cerere trebuie soluționate împreună, recurenta a înțeles să solicite repunerea pe rol a cauzei în vederea soluționării capătului de cerere referitor la suma de 172.069.74 euro + TVA.

Recurenta-pârâtă a susținut că situația creată, în mod abuziv, de către intimata-reclamantă îi poate aduce reale prejudicii.

De asemenea, a susținut că, în vederea evitării unei executări silite în baza unui titlu nevalabil, care nu mai poate fi contestat ulterior soluționării dosarului nr. x/299/2021** (întrucât pretinsa creditoare se află în insolvență, datoriile depășind cu mult posibilitatea de recuperare) și, câtă vreme, s-ar putea afla în situația în care, chiar în cazul admiterii apelului, sumele executate nelegal să nu mai poată fi recuperate, se impune admiterea recursului și judecarea în mod separat a capătului de cerere privind suma de 172.069,74 euro+TVA, suma fiind depusă într-un cont de afectațiune, la dispoziția intimatei.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului arătând, în esență, că în cuprinsul acestuia nu se invocă niciun motiv de nelegalitate a încheierii atacate, recurenta considerând doar că menținerea măsurii suspendării o dezavantajează, întrucât intimata a uzat de dreptul de a pune în executare sentința civilă nr. 1416/09.05.2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă; totodată, a susținut că pentru o soluționare unitară a cauzei și pentru o bună înfăptuire a justiției, se impune menținerea măsurii suspendării soluționării cauzei.

Prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 18 noiembrie 2024, recurenta-pârâtă a depus o cerere, prin care a arătat, în esență, că renunță la judecata recursului formulat împotriva încheierii de suspendare, întrucât s-a fixat termen pentru judecarea apelului și recursul a rămas, astfel, fără obiect; nu a fost indicat niciun temei de drept.

Ulterior, prin cererea transmisă la 24 februarie 2025, recurenta a reiterat solicitarea de renunțare la judecata recursului, fără a indica vreun temei de drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 25 februarie 2025.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, cererea recurentei-pârâte C S.R.L. de renunțare la judecata recursului, reține următoarele:

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în condițiile art. 463 și art. 464 C. proc. civ.

Trebuie subliniat că actul de dispoziție în cauză nu urmează regimul art. 406 C. proc. civ., deoarece textul legal reglementează renunțarea la cererea de chemare în judecată, ca act începător al procedurii judiciare, iar nu renunțarea la calea de atac pe care partea a promovat-o.

Art. 463 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că ,,Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre”.

Potrivit art. 464 din C. proc. civ.: ,,(1) Achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială. (2) Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale. (3) Achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise și concordante care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre”.

În speță, recurenta-pârâtă a depus o cerere, prin care a arătat, în esență, că renunță la judecata recursului formulat împotriva încheierii de suspendare, întrucât s-a fixat termen pentru judecarea apelului și recursul a rămas, astfel, fără obiect.

Se constată că, în cauză, actul de dispoziție procesuală nu a fost întocmit în formă autentică și nici nu poate fi vorba de o declarație verbală în fața instanței, astfel cum impune art. 464 alin. (2) din C. proc. civ.; de asemenea, se constată că nu se poate pune problema unei achiesări tacite la hotărâre, în condițiile în care, din conținutul cererii de renunțare la judecata recursului, nu reiese că este certă intenția părții de a-și da adeziunea la hotărâre.

În acest context, Înalta Curte reține că manifestarea de voință a recurentei, în sensul renunțării la judecata recursului, nu are valențele unei achiesări la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463-464 C. proc. civ., și nici nu poate urma regimul prevăzut de art. 406 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge cererea recurentei-pârâte C S.R.L. de renunțare la judecata recursului.

În continuare, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Analiza cererii de recurs relevă că recurenta nu a prezentat nicio critică împotriva măsurii de admitere a cererii de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 106 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, care să poată fi circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.; dimpotrivă, criticile au în vedere, în esență, susținerea unei situații de pericol în care s-ar afla recurenta de a fi executată silit în baza unei hotărâri care nu este definitivă, precum și necesitatea evitării unei executări silite în baza unui titlu nevalabil, care nu mai poate fi contestat ulterior soluționării dosarului nr. x/299/2021**, respectiv faptul că s-ar putea afla ca, în situația admiterii apelului, să nu mai poată fi recuperate sumele executate nelegal.

Criticile expuse în cererea de recurs nu au aptitudinea de a releva nelegalitatea dispoziției de admitere a cererii de suspendare a judecării cauzei, pe care curtea de apel a adoptat-o, în condițiile în care recurenta nu a indicat, în concret, care sunt argumentele de nelegalitate ce pot determina casarea încheierii recurate.

Simpla exercitare a recursului nu este suficientă pentru a analiza legalitatea încheierii recurate, lipsa motivelor de recurs ori neîncadrarea celor prezentate în ipotezele cuprinse în art. 488 C. proc. civ. este sancționată de art. 489 alin. (2) din același cod cu nulitatea căii extraordinare de atac.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În condițiile în care recurenta nu susține o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de Codul de procedură civilă, sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.R.L. împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea recurentei-pârâte C S.R.L. de renunțare la judecata recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.R.L. împotriva încheierii din 19 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2025.