ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2307/2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 6.4 din Îndrumarul metodologic și art. 1349 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 222 din 26.03.2024, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței materială și teritorială, invocată prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București - Secția litigiilor cu profesioniști.

Curtea de apel, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) și c), art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 10 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că instanța de contencios administrativ este competentă să judece doar litigiile privind anularea unui act administrativ emis de autoritățile publice cu competențe în gestionarea fondurilor externe nerambursabile, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă a Uniunii Europene. Simplul fapt că raportul juridic dedus judecății izvorăște dintr-o finanțare externă nerambursabilă nu poate atrage competența instanței de contencios administrativ atâta timp cât acesta nu prezintă caracteristicile unui raport de drept administrativ, născut între o autoritate publică și o persoană vătămată prin actele administrative ale acestei autorități.

În opinia Curții, în litigiu nu este un raport de drept administrativ, întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ci litigiul are ca obiect anularea deciziei unei persoane juridice de drept privat, care nu are calitatea de autoritate publică și nici nu este asimilată unei astfel de autorități, decizia respectivă privind evaluarea ofertelor într-o procedură competitivă de achiziție organizată de un beneficiar de drept privat.

De asemenea, s-a mai reținut că, împrejurarea privind finanțarea din fonduri externe nerambursabile aferente Mecanismului de Redresare și Reziliență în cadrul unui proiect al cărei beneficiar este pârâta B S.R.L. nu atrage competența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiului.

Făcând referire la prevederile art. 2 lit. l) și s) din O.U.G. nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, curtea a reținut că, în speță, nu se contestă vreun act administrativ emis de instituțiile și organismele cu atribuții în coordonarea, gestionarea și controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, nefiind aplicabile prevederile 10 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 554/2004, invocate de reclamantă.

S-a mai statuat că procedura de soluționare a situațiilor litigioase rezultate din punerea în aplicare a Îndrumarului metodologic cu privire la modalitatea de evaluare a ofertelor de către beneficiarul privat pentru atribuirea unui contract de furnizare nu intră sub incidența Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel de litigii neintrând nici sub incidența Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice ori ale Legii nr. 101/2016, nefiind vorba despre o procedură de achiziție publică.

Concluzionând, Curtea a considerat că, în cauză, competența instanței de contencios administrativ nu poate fi atrasă nici de dispozițiile Legii nr. 101/2016, nefiind vorba despre acordarea unor despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate printr-un act emis de o autoritate contractantă în derularea unei proceduri de achiziție publică în sensul Legii nr. 98/2016, și nici în baza prevederilor art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (1 ind. 1), art. 18 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei aparținând tribunalului, potrivit dispozițiilor de drept comun.

În argumentarea soluției tribunalul a reținut că procedura de achiziție reglementată de Îndrumarul metodologic, ulterior de Ordinul nr. 372/2024, este una specială, fiind guvernată de reguli speciale. Astfel, deși actul contestat nu este emis de o autoritate publică sau de o instituție cu atribuții în gestionarea fondurilor europene, instanța a apreciat că asigurarea coerenței și simetriei juridice, impune ca litigiile privind actele emise în cadrul procedurii competitive (anterioare sau ulterioare semnării contractelor de finanțare) să fie soluționate de instanțele de contencios administrativ. Această abordare ar reflecta caracterul unitar al regimului juridic aplicabil fondurilor europene, guvernat de norme de drept public.

Potrivit tribunalului, o protecție juridică adecvată a persoanelor vătămate în cadrul acestor proceduri poate fi asigurată doar de o instanță de contencios administrativ, având în vedere că aceste instanțe soluționează, în mod obișnuit, litigiile legate de finanțările din fonduri europene. Prin asigurarea unicității instanței competente să soluționeze litigiile derulate în legătură cu contractele de finanțare s-ar respecta și principiul previzibilității legii.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din același act normativ, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A S.A. a solicitat anularea deciziei pârâtei B S.R.L. privind declararea ofertei sale drept necâștigătoare în cadrul unei proceduri de achiziție panouri fotovoltaice, finanțată din fonduri externe nerambursabile aferente Mecanismului de Redresare și Reziliență și repararea prejudiciului cauzat, constând în pierderea șansei de a încheia contractul de achiziție precum și alte beneficii adiționale, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 6.4 din Îndrumarul metodologic și art. 1349 C. civ.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, art. 10 alin. (1) și (1 ind. 1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât procedura de atribuire, derulată conform Îndrumarului metodologic, este în legătură directă cu utilizarea fondurilor publice europene alocate prin P.N.R.R. și pune în discuție legalitatea procedurii competitive obligatorii, ceea ce conferă actelor și raporturilor juridice un caracter de drept public, fiind supuse Legii nr. 554/2004 și nu dispozițiilor de drept comun din Codul civil.

În opinia reclamantei, încheierea contractului de achiziție din fonduri P.N.N.R. este supusă unui regim juridic de drept public, fiind reglementată de prevederile art. 6.5 din Îndrumar, contractul de furnizare încheiat în urma derulării procedurii de achiziție pentru proiectul fotovoltaic fiind un contract administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) ind. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, chiar dacă nu este un contract de achiziție publică supus Legii nr. 98/2016 și Legii nr. 101/2016.

Prin urmare, ceea ce se susține este că natura dreptului de creanță imprimă și natura raportului juridic, astfel încât contractul a cărui atribuire este contestată în urma unei proceduri cu norme imperative speciale atrage calificarea acestuia ca fiind un contract administrativ, întrucât finanțarea este asigurată din fonduri europene.

Contractul de finanțare fiind, potrivit legii, un act juridic supus regulilor de drept public, rezultă că și actul subsecvent de achiziție prin utilizarea fondurilor publice europene încheiat în urma unei proceduri speciale are același caracter.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile ce apar în fazele premergătoare unui contract administrativ.

Înalta Curte reține că faptele și actele deduse judecății trebuie să primească din partea instanței sesizate calificarea, atunci când nu li se conferă încadrarea în drept de către părți, operațiune subsumată disponibilității procesuale.

În acest context, reține Înalta Curte că aplicarea în proces a principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., este limitată de principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 din același act normativ care, la alin. (2), prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Aceasta înseamnă că o eventuală calificare juridică a pretențiilor realizată de instanța de judecată nu poate duce la modificarea temeiului juridic pe care partea îl indică în mod expres, în urma dezbaterilor contradictorii, menite să lămurească încadrarea corectă a obiectului judecății.

În acest sens, prevederile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., dând expresie raportului dintre principiul rolului activ al judecătorului și cel al disponibilității părților, statuează că judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile au stabilit calificarea juridică și motivele de fapt asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

În consecință, competența materială procesuală revine instanței de contencios administrativ stabilite potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1), alin. (1 ind. 1) și alin. (3) din Legea 554/2004.

Față de considerentele expuse, în raport cu prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.