ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2303/2024

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 alin. (1) și (2), art. 1.357, art. 1.381, art. 1.382, art. 1.385 și art. 1.523 alin. (2) lit. e) C. civ., art. 780 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 691/2022 din 30 martie 2022, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâte și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtei C S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 26.127,19 lei și pârâtului D, cheltuieli de judecată în cuantum de 13.305 lei.

S-a mai dispus ca suma de 18.762,41 lei, reprezentând 50% din taxa de timbru aferentă cererii pentru care s-au acordat reclamantei facilități fiscale prin încheierea nr. 973 din 22 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/1285/2020, să rămână în sarcina statului.

Prin decizia nr. 360 din 15 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/1285/2020 a fost anulat recursul reclamantei prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de anulare, a arătat, în esență, contestatoarea că instanța de recurs în mod eronat a reținut că recursul declarat nu a fost motivat în drept, deși acesta a fost întemeiat explicit pe dispozițiile legale ale art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că admiterea excepției nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a fost rezultatul unei erori materiale.

A precizat contestatoarea că problema dacă motivele de recurs invocate sunt sau nu întemeiate este una subsecventă constatării încadrării formale a motivelor în categoriile anume prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Analiza temeiniciei sau netemeiniciei nu poate fi făcută de instanța de casare decât dacă, cel puțin formal, recursul este motivat, adică nesancționat cu nulitatea pentru nemotivare.

Potrivit contestatoarei, instanța de recurs, după ce a anulat calea extraordinară de atac ca fiind nemotivată, a ieșit din logica firească a lucrurilor și a trecut la analiza temeiniciei motivelor de recurs presupus inexistente.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 17 iunie 2024 sub nr. x/1/2024.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Biroul Executorului Judecătoresc D a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatele C S.R.L. și B S.A., prin întâmpinarea formulată, au solicitat, de asemenea, respingerea contestației în anulare ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea a depus la dosar note de ședință, prin care a reiterat solicitarea de admitere a contestației în anulare formulate împotriva deciziei instanței de recurs.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare nu reprezintă o cale ordinară de atac prin care legiuitorul să fi permis părților să solicite reanalizarea unei cauze soluționate printr-o decizie definitivă, ci este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prin contestația formulată s-a solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs pentru motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce privește sintagma „erori materiale”, se cuvine subliniat că aceasta nu poate viza decât acele greșeli materiale de ordin procedural, care au determinat pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a neobservării sau confundării unor elemente ori date materiale esențiale, existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Așadar, noțiunii de greșeală materială nu îi pot fi circumscrise critici ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aplicarea greșită a unor dispoziții legale, întrucât, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, respectiv reanalizarea aceleiași căi de atac prin redeschiderea unei judecăți soluționate definitiv, aspect nepermis de lege.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative pentru asigurarea securității raporturilor juridice.

În speță, prin decizia a cărei anulare se solicită, instanța supremă a reținut, în esență, că, deși recurenta a invocat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează aspecte de netemeinicie privind relatarea situației de fapt și a greșitei interpretări a acesteia de către instanțele anterioare pe baza probatoriilor administrate în cauză, aspecte care nu pot fi examinate în cadrul controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară de atac a recursului.

Pe calea contestației în anulare se susține că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța supremă ar fi apreciat greșit că recursul nu a fost motivat în drept, deși au fost invocate în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că admiterea excepției nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a fost rezultatul unei erori materiale evidente.

În opinia autoarei căii de atac, analiza temeiniciei sau netemeiniciei motivelor de recurs invocate nu poate fi făcută de instanța de casare decât dacă, cel puțin formal, recursul este motivat, adică nesancționat cu nulitatea pentru nemotivare.

Criticile contestatoarei nu pot fi, însă, circumscrise noțiunii de eroare materială, astfel cum aceasta a fost definită în cele ce preced, întrucât ele vizează pretinse greșeli de judecată săvârșite de instanța de recurs, autoarea căii de atac contestând, în realitate, dispoziția de anulare a recursului ca rezultat al raționamentului instanței supreme în interpretarea și aplicarea legii, iar nu prin omisiunea unor elemente materiale ale dosarului.

Prezenta contestație în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala aplicare greșită a legii de către instanța de judecată, susținerile părții în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu și în cadrul contestației în anulare, în care instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să reexamineze legalitatea raționamentului prezentat în soluția pronunțată.

Chestiunile aduse în dezbatere pe calea contestației în anulare nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul în care au fost apreciate motivele de recurs, precum și aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aspecte incompatibile cu calea de atac exercitată.

Reiese, așadar că, soluția pronunțată de instanța de recurs nu este consecința unei erori materiale, ci a aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând că, în realitate, criticile nu vizează greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A S.A. împotriva deciziei nr. 360 din 15 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/1285/2020.

Referitor la cererea intimatelor C S.R.L. și B S.A. privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din același cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că la dosar au fost depuse dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.133,17 lei doar de către intimata-pârâtă C S.R.L., reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, respectiv factura seria AFB nr. 1512 din 4 octombrie 2024, ordinul de plată nr. 266 din 4 octombrie 2024, factura seria AFB nr. 1674 din 9 decembrie 2024, ordinul de plată nr. 329 din 9 decembrie 2024, factura seria AFB nr. 4070 din 4 octombrie 2024, factura proformă nr. 1987 din 3 octombrie 2024, factura seria FET/2402012132 din 3 octombrie 2024, factura seria AFB nr. 4100 din 9 decembrie 2024, factura proformă nr. 2085 din 5 decembrie 2024, factura nr. 72150 seria UCH din 5 decembrie 2024 și factura seria FET/2402013935 din 5 decembrie 2024, aflate la filele (...) din dosar.

Constatând culpa procesuală în promovarea contestației în anulare, urmează să fie admisă cererea intimatei C S.R.L., în sensul obligării contestatoarei A S.A. la plata sumei de 17.133,17 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A S.A. împotriva deciziei nr. 360 din 15 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/1285/2020.

Obligă contestatoarea A S.A. la plata către intimata C S.R.L. a sumei de 17.133,17 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.