ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2024

HOTĂRÂRE
10.12.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.270 și art. 1.350 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta B S.A. – Grecia – Sucursala București România a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei entități care nu are calitate sau capacitate procesuală pasivă sau ca fiind neîntemeiată, între părți existând o tranzacție prin care reclamanta a renunțat în mod expres la orice alte cereri.

Prin sentința civilă nr. 2535/2022 din 28.10.2022, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 814A din 18.05.2023, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentința civilă nr. 2535/2022 din 28.10.2022, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă și a fixat termen pentru rejudecarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 1312A pronunțată la 28 septembrie 2023 Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, în rejudecare, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 23 mai 2024.

Prin întâmpinarea înregistrată la 26 august 2024, intimata-pârâtă B S.A. - Grecia - Sucursala București România a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, precizând și că motivele formulate prin cererea de recurs vizează situația de fapt dedusă judecății, chestiuni care nu pot face obiectul controlului în această cale extraordinară de atac.

Prin rezoluția din 22 octombrie 2024 a fost stabilit termen de judecată la 10 decembrie 2024 cu citarea părților în ședință publică, recurenta cu mențiunea de a achita taxa judiciară în sumă de 4.301,50 lei, sub sancțiunea nulității, având în vedere soluția de anulare ca tardivă a cererii privind reexaminarea taxei judiciare de timbru.

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția insuficientei timbrări a recursului invocată din oficiu, soluționarea acesteia făcând de prisos verificarea altor cereri sau excepții, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) prin raportare la art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., reținând următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitat numai cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege.

În sarcina recurentei-reclamante A S.R.L. a fost stabilită o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.301,50 lei, aferentă soluționării recursului formulat, conform prevederilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar aceasta a fost înștiințată cu privire la obligația timbrării, potrivit dovezii aflate la fila (...) din dosarul de recurs.

De asemenea, prin citația transmisă pentru termenul din 10 decembrie 2024, instanța supremă a readus la cunoștința recurentei-reclamante obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru aferentă recursului, sub sancțiunea nulității, dată fiind soluția de anulare ca tardivă a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila (...), precum și din raportul privind transmiterea citației prin intermediul aplicației TDS la adresa de email a reprezentantului convențional al recurentei, aflat la fila (...) din dosarul de recurs, însă aceasta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, la dosar existând numai dovada achitării sumei de 100 lei, care a fost atașată memoriului de recurs, conform dovezii aflate la fila (...) din dosarul de apel.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

Art. 32 din același act normativ prevede că „Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.”

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Prin aceeași comunicare instanța aduce la cunoștința părții posibilitatea formulării, în condițiile legii, a cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursul nu a fost legal timbrat, recurenta-reclamantă neconformându-se nici până la termenul de judecată din 10 decembrie 2024 obligației de timbrare, iar în cauză, nu operează scutirea legală de la obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului declarat de reclamanta A S.R.L.

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1312A din 28 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.

Sursă