ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1564/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 5893 din 14 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul R.N., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, prin care solicita obligarea

acestora să emită un act prin care să îl treacă în corpul ofițerilor, într-o

funcție la Poliția orașului Țăndărei, în baza rezultatelor concursului din luna

octombrie 2007, să anuleze actul prin care a fost trecut în corpul ofițerilor

un alt agent de poliție care a ocupat funcția de ofițer la Poliția orașului

Țăndărei (G.C.) în urma participării la acel concurs, să-i plătească diferența

de drepturi salariale ce i se cuvin ca urmare a trecerii în corpul ofițerilor

și plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța poate introduce în cauză, la cerere,

organismele sociale interesate sau poate pune în discuție din oficiu,

necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de

drept.

Acest text de lege se

coroborează cu cel prevăzut la art. 129 C. proc. civ., din interpretarea

acestora rezultând că instanța nu poate introduce în cauză, din oficiu, în

calitate de parte, o terță persoană (potrivit principiului disponibilității),

ci doar poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a

altui subiect de drept, iar dacă părțile se opun nu poate schimba cadrul

procesual.

În temeiul rolului

activ, instanța a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în

cauză, în calitate de pârât, a lui G.C., față de faptul că reclamantul solicită

să se anuleze actul prin care această persoană a fost trecută în corpul

ofițerilor, și obligarea pârâților să emită un act prin care să îl treacă pe

reclamant în corpul ofițerilor într-o funcție la Poliția orașului Țăndărei, în

baza rezultatelor concursului din luna octombrie 2007. Introducerea în cauză a

acestei persoane era impusă de dreptul acestuia la apărare, în calitate de

beneficiar al actului a cărui anulare a solicitat-o reclamantul, însă față de

opoziția reclamantului, instanța nu a procedat în acest fel.

Pe de altă parte,

instanța nu se poate pronunța asupra legalității unui act administrativ, câtă

vreme beneficiarul acestuia nu poate să-și apere dreptul recunoscut prin acest

act.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul

R.N.

Considerând incidente

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

care impun soluția casării hotărârii atacate, recurentul a arătat în sinteză că

în pofida celor consemnate în încheierea de la 14 octombrie 2011 a fost de

acord cu introducerea în cauză a lui G.C. în calitate de pârât însă poziția sa

nu a fost înțeleasă sau a fost pur și simplu omisă de instanță.

S-a mai arătat că

instanța nu a ținut seama de dispozițiile art. 261 pct. 2 C. proc. civ. în

sensul indicării corecte a numelui reprezentantului legal al ministerului pârât

care a fost prezent la dezbaterile finale, că nu a avut în vedere dispozițiile

art. 57 alin. (1) și (4) C. proc. civ. care obligau Ministerul Administrației

și Internelor să-și motiveze cererea de introducere în cauză a lui G.C. și să

comunice apoi acestuia cererea în discuție și, nu în ultimul rând, că instanța

nu se poate pronunța asupra inadmisibilității acțiunii câtă vreme nu s-a

stabilit cu certitudine existența ordinului ministrului prin care G.C. a fost

trecut în corpul ofițerilor, nefiind solicitate autorității actul și

documentele care au fost la baza emiterii lui, iar reclamantul nu a renunțat la

cererea în anulare.

Intimatul Ministerul

Administrației și Internelor a apreciat prin întâmpinare că sentința este

legală și temeinică, deoarece instanța a exercitat rol activ și a pus în vedere

reclamantului necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului actului

administrativ a cărui anulare s-a cerut, însă reclamantul nu a fost de acord.

Examinând cauza,

Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite pentru

considerentele ce for fi expuse, făcând aplicația art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată cu consecința casării sentinței aflate în control judiciar și a

trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Principalul

considerent pe care se întemeiază soluția Înaltei Curți vizează neaplicarea de

către prima instanță a dispozițiilor art. 16

1

„Introducerea în cauză

a altor subiecte de drept” din Legea contenciosului administrativ, modificată

și completată, potrivit cărora „Instanța de contencios administrativ poate

introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în

discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a

altor subiecte de drept”.

Se apreciază că

interpretarea textului de lege mai înainte citat este eronată din moment ce

judecătorul fondului s-a limitat la analiza celei de-a doua ipoteze menționate

de legiuitor în art. 16

1

, mai exact la cea referitoare la obligația

instanței de a pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză

a altor subiecte de drept atunci când consideră oportun acest lucru. Firește că

în acest context, ca și consecință, s-a dat prioritate principiului

disponibilității în procesul civil și față de poziția exprimată de reclamant în

legătură cu introducerea în cauză a numitului G.C., soluția a fost aceea a

respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Trebuie observat însă

că din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din 16 septembrie

2011 reprezentantul legal al pârâtului M.A.I. a solicitat introducerea în cauză

în calitate de pârât a lui G.C., în temeiul art. 16

1

din Legea nr.

554/2004, cu motivarea că unul din capetele de cerere îl constituie anularea

actului de primire în corpul ofițerilor a lui G.C. și că acestuia trebuie să i

se ofere posibilitatea de a se apăra în cunoștință de cauză.

Înalta Curte consideră

că se impunea ca în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004

modificată și completată să se dispună introducerea în cauză a destinatarului

actului a cărui anulare s-a cerut, deoarece conform celei dintâi ipoteze

prevăzute de norma legală în discuție se poate proceda în acest fel „la

cerere”, fără ca legiuitorul să condiționeze ca o astfel de cerere să fie

formulată de reclamant, iar din modul de redactare a textului rezultă că

cererea poate fi făcută de oricare dintre participanții la proces. Or, în speță

o cerere în sensul arătat a fost făcută de pârât.

Mai mult, cu ocazia

exercitării căii de atac reclamantul arată că este de acord cu măsura

introducerii în cauză a persoanei despre care s-a făcut vorbire, susținând

chiar că poziția sa a fost exprimată în acest sens la termenul de judecată din

14 octombrie 2011 însă ca fie nu a fost bine înțeles, fie instanța a omis a

consemna acest lucru. Cert este să atitudinea procesuală a recurentului este

alta și că pentru o bună administrare a actului de justiție este necesară

prezența în proces și a beneficiarului actului administrativ emis de ministrul

administrației și internelor pe care reclamantul îl consideră emis cu

nerespectarea legii, doar în acest fel putându-se asigura respectarea

principiului contradictorialității și a dreptului la apărare pentru toate

părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de reclamantul R.N. împotriva Sentinței nr. 5893 din 14 octombrie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - AS