ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1564/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 5893 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, prin care solicita obligarea acestora să emită un act prin care să îl treacă în corpul ofițerilor, într-o funcție la Poliția orașului Țăndărei, în baza rezultatelor concursului din luna octombrie 2007, să anuleze actul prin care a fost trecut în corpul ofițerilor un alt agent de poliție care a ocupat funcția de ofițer la Poliția orașului Țăndărei (G.C.) în urma participării la acel concurs, să-i plătească diferența de drepturi salariale ce i se cuvin ca urmare a trecerii în corpul ofițerilor și plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, instanța poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept. Acest text de lege se coroborează cu cel prevăzut la art. 129 C. proc. civ., din interpretarea acestora rezultând că instanța nu poate introduce în cauză, din oficiu, în calitate de parte, o terță persoană (potrivit principiului disponibilității), ci doar poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părțile se opun nu poate schimba cadrul procesual.

În temeiul rolului activ, instanța a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât, a lui G.C., față de faptul că reclamantul solicită să se anuleze actul prin care această persoană a fost trecută în corpul ofițerilor, și obligarea pârâților să emită un act prin care să îl treacă pe reclamant în corpul ofițerilor într-o funcție la Poliția orașului Țăndărei, în baza rezultatelor concursului din luna octombrie 2007. Introducerea în cauză a acestei persoane era impusă de dreptul acestuia la apărare, în calitate de beneficiar al actului a cărui anulare a solicitat-o reclamantul, însă față de opoziția reclamantului, instanța nu a procedat în acest fel. Pe de altă parte, instanța nu se poate pronunța asupra legalității unui act administrativ, câtă vreme beneficiarul acestuia nu poate să-și apere dreptul recunoscut prin acest act.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul R.N. Considerând incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. care impun soluția casării hotărârii atacate, recurentul a arătat în sinteză că în pofida celor consemnate în încheierea de la 14 octombrie 2011 a fost de acord cu introducerea în cauză a lui G.C. în calitate de pârât însă poziția sa nu a fost înțeleasă sau a fost pur și simplu omisă de instanță. S-a mai arătat că instanța nu a ținut seama de dispozițiile art. 261 pct. 2 C. proc. civ. în sensul indicării corecte a numelui reprezentantului legal al ministerului pârât care a fost prezent la dezbaterile finale, că nu a avut în vedere dispozițiile art. 57 alin. (1) și (4) C. proc.

civ. care obligau Ministerul Administrației și Internelor să-și motiveze cererea de introducere în cauză a lui G.C. și să comunice apoi acestuia cererea în discuție și, nu în ultimul rând, că instanța nu se poate pronunța asupra inadmisibilității acțiunii câtă vreme nu s-a stabilit cu certitudine existența ordinului ministrului prin care G.C. a fost trecut în corpul ofițerilor, nefiind solicitate autorității actul și documentele care au fost la baza emiterii lui, iar reclamantul nu a renunțat la cererea în anulare. Intimatul Ministerul Administrației și Internelor a apreciat prin întâmpinare că sentința este legală și temeinică, deoarece instanța a exercitat rol activ și a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare s-a cerut, însă reclamantul nu a fost de acord.

Examinând cauza, Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele ce for fi expuse, făcând aplicația art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată cu consecința casării sentinței aflate în control judiciar și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Principalul considerent pe care se întemeiază soluția Înaltei Curți vizează neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 16 1 „Introducerea în cauză a altor subiecte de drept” din Legea contenciosului administrativ, modificată și completată, potrivit cărora „Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.

Se apreciază că interpretarea textului de lege mai înainte citat este eronată din moment ce judecătorul fondului s-a limitat la analiza celei de-a doua ipoteze menționate de legiuitor în art. 16 1 , mai exact la cea referitoare la obligația instanței de a pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept atunci când consideră oportun acest lucru. Firește că în acest context, ca și consecință, s-a dat prioritate principiului disponibilității în procesul civil și față de poziția exprimată de reclamant în legătură cu introducerea în cauză a numitului G.C., soluția a fost aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Trebuie observat însă că din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din 16 septembrie 2011 reprezentantul legal al pârâtului M.A.I.

a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a lui G.C., în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că unul din capetele de cerere îl constituie anularea actului de primire în corpul ofițerilor a lui G.C. și că acestuia trebuie să i se ofere posibilitatea de a se apăra în cunoștință de cauză. Înalta Curte consideră că se impunea ca în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată să se dispună introducerea în cauză a destinatarului actului a cărui anulare s-a cerut, deoarece conform celei dintâi ipoteze prevăzute de norma legală în discuție se poate proceda în acest fel „la cerere”, fără ca legiuitorul să condiționeze ca o astfel de cerere să fie formulată de reclamant, iar din modul de redactare a textului rezultă că cererea poate fi făcută de oricare dintre participanții la proces.

Or, în speță o cerere în sensul arătat a fost făcută de pârât. Mai mult, cu ocazia exercitării căii de atac reclamantul arată că este de acord cu măsura introducerii în cauză a persoanei despre care s-a făcut vorbire, susținând chiar că poziția sa a fost exprimată în acest sens la termenul de judecată din 14 octombrie 2011 însă ca fie nu a fost bine înțeles, fie instanța a omis a consemna acest lucru. Cert este să atitudinea procesuală a recurentului este alta și că pentru o bună administrare a actului de justiție este necesară prezența în proces și a beneficiarului actului administrativ emis de ministrul administrației și internelor pe care reclamantul îl consideră emis cu nerespectarea legii, doar în acest fel putându-se asigura respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare pentru toate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamantul R.N. împotriva Sentinței nr. 5893 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2012. Procesat de GGC - AS