ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 7152 din 29 noiembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantele A.A.M. și U.A., în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D., obligând-o pe aceasta să transmită dosarul reclamantelor către

evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Instanța de judecată a

respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Conform art. 13 alin.

(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuțiile privitoare la

soluționarea dosarelor de despăgubire prin emiterea deciziilor referitoare la

acordarea titlurilor de despăgubire revin C.C.S.D., A.N.R.P. neavând atribuții

în acest sens.

Cu privire la fondul

cauzei, s-a reținut că pârâta C.C.S.D. nu a respectat termenul legal de

soluționare a dosarului de restituire al reclamantelor.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc.

civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul

că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a

analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri, care determină lentoarea procesului de soluționare a dosarelor.

De asemenea, arată

recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat

instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul de soluționare a cererii,

cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în

raport și de această decizie.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în

raport de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea

specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de

fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluționeze Dosarul reclamantelor

înregistrat sub nr. 47828/CC/2010.

Soluția instanței de

fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval destul

de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 11 septembrie 2007,

și cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorității

recurente îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea

principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților

administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește

pe intimatele-reclamante să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența

acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României,

normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate

și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și

în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor

într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună

administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de

art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă

un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor

membre.

Statului îi revine, așadar,

obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât

să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din CEDO.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere

a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte

constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea

regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia

nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă

că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea

în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru

a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, decizia nr. 2815/2008

are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului

rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, termenul

în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantelor de soluționare

a cererii lor nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța

de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile

Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană

a drepturilor omului (CEDO).

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D.

împotriva sentinței nr. 7152 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie

2013.