ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 78/2025

HOTĂRÂRE
16.01.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 78/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați – Secția a II-a Civilă la 24 iulie 2023, sub nr. x/121/2022/a9, C.I.I. „AV. A”, în calitate de lichidator judiciar al debitorului B S.R.L., a solicitat, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților C și D pentru suma de 96.947 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.

Prin sentința civilă nr. 25/2024 din 7 februarie 2024, Tribunalul Galați – Secția a II-a Civilă a admis acțiunea și, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, a dispus atragerea răspunderii patrimoniale solidare a pârâților pentru pasivul debitoarei B S.R.L. în sumă de 96.947 lei și a obligat pârâții să suporte, în solidar, din averea proprie, pasivul debitoarei în cuantum de 96.947 lei.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel pârâții C și D, care, prin decizia nr. 137/2024 din 8 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă a fost respins ca nefondat.

Prin încheierea din 19 iunie 2024, aceeași instanță a respins cererea de lămurire a deciziei sus-menționate formulată de pârâții C și D.

La 26 iunie 2024, pârâții C și D au formulat recurs declarativ, motivele de recurs depunându-le ulterior, la 17 iulie 2024.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Analizând cu prioritate chestiunea admisibilitatea recursului din perspectiva legalității căii de atac exercitate, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional prin art. 129 din Constituția României.

În speță, recursul are ca obiect încheierea din 19 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/121/2022/a9, prin care Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă a respins cererea de lămurire a deciziei nr. 137/2024 din 8 mai 2024 a aceleiași instanțe.

Procedura lămuririi hotărârilor judecătorești este reglementată de Codul de procedură civilă la art. 443 art. 445-447.

Potrivit dispozițiilor art. 446 C. proc. civ., hotărârea pronunțată asupra unei cereri de lămurire a unei hotărâri este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat lămurirea.

Ca atare, sub aspectul căilor de atac, încheierea dată în soluționarea unei cereri de completare a dispozitivului deciziei urmează același regim juridic ca și cel al hotărârii a cărei completare s-a solicitat.

Decizia nr. 137/2024 din 8 mai 2024 a Curții de Apel Galați – Secția a II-a Civilă este dată în apel, într-un litigiu în materia insolvenței, inițiat de lichidatorul judiciar al debitoarei B S.R.L. în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 și soluționat, în primă instanță, de judecătorul-sindic.

Art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 prevede că ,,hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate de părți numai cu apel (...)”, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ. stabilește că ,,(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Deopotrivă, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în forma aplicabilă la data declanșării acțiunii având ca obiect procedura insolvenței a intimatei-pârâte, hotărârile curților de apel sunt definitive.

Coroborând dispozițiile legale enunțate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că hotărârea a cărei completare s-a solicitat este definitivă de la pronunțarea ei, împotriva ei neputând fi exercitată calea de atac a recursului.

Cum încheierea dată în lămurirea unei hotărâri urmează același regim juridic cu cea care formează obiectul procedurii de la art. 443 C. proc. civ., încheierea din 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/121/2022/a9, este la rândul ei definitivă, împotriva ei recurenții-pârâți neavând deschisă calea de atac a recursului.

În concluzie, având în vedere că încheierea recurată face parte din categoria hotărârilor excluse de la recurs, Înalta Curte, în considerarea tuturor argumentelor expuse anterior, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în temeiul 496 alin. (1) din același C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-pârâți C și D împotriva încheierii din 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C.I.I. „AV. A”, în calitate de lichidator judiciar al B S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2025.

Sursă