ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2469/2018

HOTĂRÂRE
05.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2469/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată de lichidatorul judiciar A. IPURL și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II a civilă, s-a solicitat antrenarea răspunderii pârâților B. și C. în calitate de asociați unici și administratori ai debitoarei S.C. D. S.R.L.. S-a solicitat astfel, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ca pasivul neîndestulat din cadrul procedurii simplificate de insolvență a debitoarei S.C. D. S.R.L., în cuantum de 79137,42 RON, să fie suportat de pârâți, din patrimoniul propriu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 64 și art. 169 alin. (1), lit. d) și e) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 236 din 27 aprilie 2017, judecătorul-sindic de la Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar A. IPURL împotriva pârâților B. și C. pe care i-a obligat, în solidar, la plata din averea proprie, către debitoarea S.C. D. S.R.L. Galați, a sumei de 79.137,42 RON reprezentând contravaloare parte pasiv.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții B. și C., care a fost soluționat prin decizia nr. 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în sensul admiterii excepției tardivității formulării apelului, invocată din oficiu, cu consecința respingerii ca tardiv formulat a apelului pârâților.

La data de 31 octombrie 2017, recurenta-pârâtă B. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a respins apelul ca tardiv formulat, raportându-se la publicarea în BPI, iar nu la comunicarea hotărârii judecătorești, având în vedere că în cadrul acțiunii privind atragerea răspunderii, citarea și comunicarea actelor de procedură, inclusiv a hotărârii prin care se soluționează acțiunea, se vor efectua în conformitate cu prevederile dreptului comun.

În acest sens, recurenta a precizat că termenul de apel a curs de la data comunicării hotărârii, iar nu de la data publicării în BPI. Astfel, s-a arătat că, în speță, comunicarea hotărârii s-a făcut prin plic prin depunere la cutia poștală la data de 31 iulie 2017, iar apelul a fost trimis prin poștă la data de 6 august 2017, deci în termenul legal de 7 zile.

În accepțiunea recurentei-pârâte, chiar dacă în cadrul procedurilor de insolvență citarea și comunicarea actelor de procedură se fac prin BPI, totuși această procedură se aplică strict în cadrul procesului de insolvență și cu privire la părțile din respectivul dosar. Însă, în cadrul dosarelor privind atragerea răspunderii personalului societății debitoare, părți sunt persoane care nu figurează în dosarul de insolvență.

Au fost invocate dispozițiile art. 19 din H.G. nr. 460/2005.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 43 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 martie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:

Recursul pendinte are ca obiect decizia nr. 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin care s-a respins ca tardiv formulat apelul pârâților B. și C..

La originea exercitării recursului se află un litigiu ce are ca obiect o acțiune prin care s-a solicitat, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) si e) din Legea nr. 85/2014, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților B. și C. în calitate de asociați unici și administratori ai debitoarei S.C. D. S.R.L..

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, "principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt: judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169 (...)".

Art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 prevede că hotărârile președintelui tribunalului sau ale judecătorului-sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenți, și de la pronunțare, pentru cei prezenți.

Conform art. 9 din același act normativ, "curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale evocate, rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitorului aflat în insolvență sunt supuse numai apelului.

Cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 236 din 27 aprilie 2017 pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, iar în apel prin decizia nr. 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Față de conținutul prevederilor art. 8 alin. (4) și art. 9 din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 45 alin. (1) lit. h) din același act normativ, rezultă că decizia 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă are caracter definitiv de la data pronunțării.

Art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 359/2017 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3278/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată
ÎCCJ 2020-07-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1410/2020
S.A. a formulat apel, iar Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 96 din 22 martie 2017 a admis apelul, a anulat sentința apelată și, în rejudecare, a respins ca nefondată contestația formulată de către B. S.R.L
ÎCCJ 2019-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2146/2019
, împotriva sentinței civile nr. 792 din 17.06.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu pârâtul B.. Împotriva deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs pârâta
ÎCCJ 2019-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2019
Ședința publică din data de 6 decembrie 2019 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă sub nr. x/2016*, reclamanta S.C. A. S.R.L. a
ÎCCJ 2019-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1966/2019
procedurii de insolvență formulată de creditorul Cabinet de avocat E. de către administratorul judiciar ca și declarație de creanță. Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea A. S.R.L. Galați - prin administrator B., apel care a
Sursă