ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Galați – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2018/a7, lichidatorul judiciar A.. a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator statutar, pârâta B., și a directorului general al societății debitoare C. S.R.L., pârâtul D., pentru pasivul societății debitoare în sumă de 6.749.090,46 RON.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) și e) din Legea nr. 85/2014.
Prin sentința civilă nr. 193 din 29.06.2022 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, judecătorul-sindic a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de administratorul judiciar al debitoarei C. S.R.L., A.. în contradictoriu cu pârâta B., administrator statutar al debitoarei, în baza art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014.
A fost admisă și cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în contradictoriu cu pârâtul D., administrator în fapt al debitoarei, în baza art. 169 alin. (1) lit. a), b) și e) din Legea nr. 85/2014.
Au fost obligați, în solidar, pârâții B. și D. să suporte pasivul debitoarei C. S.R.L., în sumă de 6.749.090,46 RON, din averea proprie.
S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați conform art. 169 alin. (9) din Legea nr. 85/2014.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții B. și D., prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a sentinței apelate și rejudecând cauza să se dispună respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de lichidatorul judiciar A. în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) și c) din Legea 85/2014 prin care a solicitat obligarea apelanților la suportarea pasivului debitoarei C. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca neîntemeiat apelul pârâților B. și D..
La 6 februarie 2023, pârâții B. și D. au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care au solicitat casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea ca neîntemeiată și nefondată a cererii formulate de lichidatorul judiciar al debitoarei C. S.R.L. în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) și c) din Legea 85/2014.
Prin cererea de recurs pârâții nu au invocat niciun motiv de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile vizând, în esență, hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic și aspectele de stabilire a culpei acestora în atragerea răspunderii personale patrimoniale pentru pasivul societății debitoare C. S.R.L.
La 15 iunie 2023 intimata-reclamantă A.. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 19 septembrie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 16 ianuarie 2024.
Constituită în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:
Recursul pendinte are ca obiect decizia civilă nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, prin care s-a respins ca neîntemeiat apelul pârâților B. și D..
Litigiul are ca obiect o acțiune prin care s-a solicitat, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) și e) din Legea nr. 85/2014, atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar, pârâta B., și a directorului general al societății debitoare C. S.R.L., pârâtul D., pentru pasivul societății debitoare.
Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată în cadrul apelului are caracter definitiv conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive." prin raportare la dispozițiile art. 46 alin. (1) din același act normativ care statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel."
Aceste prevederi se aplică și în cazul cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale pentru intrarea în insolvență potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care printre atribuțiile judecătorului-sindic se enumeră și cele privind judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169.
Față de conținutul prevederilor legale anterior evocate, instanța supremă, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, reține că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) teza finală al aceluiași articol, astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., " (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.
Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții B. și D. împotriva deciziei civile nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții B. și D. împotriva deciziei civile nr. 435/A din 7 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.