ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2013/a2, lichidatorul judiciar A.., desemnat să administreze procedura insolvenței societății B. S.R.L. Cluj-Napoca, a solicitat judecătorului-sindic angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C., în calitate de fost administrator statutar, până la concurența sumei de 4.658.556,99 RON, reprezentând pasivul neachitat al debitoarei, conform tabelului creanțelor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 1678/2023 din 1 noiembrie 2023 de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii materiale, fiind obligat pârâtul să suporte din averea proprie și să aducă la masa credală suma de 2.184.088 RON, reprezentând pasivul societății debitoare B. S.R.L., aflată în faliment în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Cluj.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C..
Prin decizia civilă nr. 127/2024 din 19 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul pârâtului.
Împotriva acestei decizii, la 7 mai 2024, pârâtul C. a formulat recurs, prin care a solicitat desființarea în tot a deciziei atacate pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului s-a invocat interpretarea și aplicarea greșită a legii, ca urmare a faptului că nu au fost analizate hotărârile pronunțate în dosarul penal nr. x/2012, soluționat definitiv, prin care s-a stabilit pe latură civilă un prejudiciu total de 2.104.389 RON, sumă la plata căreia pârâtul a fost obligat în solidar cu societatea debitoare, precum și cu alte persoane.
Recurentul-pârât a criticat că, la stabilirea masei credale, au fost avute în vedere Decizia de impunere nr. x/24.07.2012 și Decizia nr. 1436/25.04.2023.
În ceea ce privește Decizia de impunere nr. x/24.07.2012, au fost invocate dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, s-a susținut nelegalitatea Deciziei nr. 1436/25.04.2023.
Recursul a fost comunicat intimatului A.., potrivit dovezii aflate la dosar, nefiind formulată întâmpinare.
Prin rezoluția din 13 septembrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 29 octombrie 2024, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus puncte de vedere.
Prin rezoluția din data de 2 decembrie 2024 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 21 ianuarie 2025.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, reține următoarele considerente:
Acțiunea dedusă judecății în cadrul prezentului litigiu a vizat atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar al societății falite, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Raportat la obiectul cauzei - cerere de competența judecătorului-sindic și materia în care a fost pronunțată hotărârea recurată - insolvență, Înalta Curte constată că recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive".
În același sens, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".
Totodată, în acord cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".
Având în vedere dispozițiile legale sus enunțate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, de respingere a apelului împotriva sentinței prin care a fost admisă cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. De altfel, caracterul definitiv al deciziei recurate rezultă inclusiv din dispozitivul acesteia.
Este de reținut că, în ceea ce privește cererile formulate în baza Legii nr. 85/2006, în considerarea caracterului distinct al procedurii speciale a insolvenței, legiuitorul a impus reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, fiind suprimată calea de atac extraordinară a recursului.
Se impune a fi amintit, în acest sens, că principiul legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, instanța supremă neputând să își exercite competența de a judeca decât în măsura în care, prin lege, i se oferă această prerogativă.
Curtea Constituțională, cu referire la normele legale în materie de insolvență, în raport cu cele de drept comun reprezentate de C. proc. civ., a reținut că legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situații specifice, fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiului egalității sau al discriminării în ceea ce privește accesul la justiție, inclusiv prin utilizarea căilor de atac (Decizia nr. 365/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 587 din 6 august 2014). A reținut, în consecință, că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justițiabilul se află într-o procedură de judecată specială față de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv și rațional pentru diferența de tratament a acestuia în raport cu un justițiabil aflat în procedura generală (Decizia nr. 657/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 640 din 29 iunie 2022).
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 127/2024 din 19 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 127/2024 din 19 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.