ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911/2024

HOTĂRÂRE
18.04.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă la 19 februarie 2020, sub nr. x/2018/a7, lichidatorul judiciar A. al debitoarei B. S.R.L. a solicitat atragerea răspunderii personale a numiților C. și D., în calitate de administratori de fapt ai debitoarei, respectiv obligarea la plata sumei de 80.327.448,99 RON, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.

În drept, s-a invocat art. 169 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 750F din 17 iunie 2022, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis cererea privind atragerea răspunderii personale și a dispus ca pasivul debitoarei S.C. B. S.R.L. - în faliment să fie suportat de pârâții C. și D., în solidar și i-a obligat pe pârâți să aducă la masa credală a debitoarei suma de 80.327.448,99 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâții au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 16 mai 2023, Curtea de Apel București, secția VI-a civilă a suspendat judecata cauzei, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, pârâții C. și D. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs recurenții au solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea soluționării pe fond a apelului.

Memoriul nu cuprinde însă critici concrete privind nelegalitatea încheierii atacate prin care s-a suspendat judecata cauzei, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauză, se constată că nu a fost depusă întâmpinare de către intimata-reclamantă B. S.R.L..

Prin încheierea din Camera de consiliu din 29 februarie 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu și s-a menționat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat la 6 martie 2024, recurenții depunând punct de vedere.

La termenul din 18 aprilie 2024, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului pe care urmează să o admită, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurenți se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenții aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenții nu au prezentat nicio critică împotriva măsurii de suspendare a cursului judecății apelului, care să poată fi circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Titularii căii de atac exercitate, prin memoriul de recurs, au solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecății, însă acest aspect nu are aptitudinea de a releva nelegalitatea dispoziției de suspendare a judecății, în lipsa unor argumente în acest sens.

Astfel, curtea de apel a adoptat măsura de suspendare a judecății în condițiile lipsei de la dezbateri a părților și fără ca vreuna dintre acestea să fi solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă.

De altfel, simpla exercitare a căii de atac a recursului nu este suficientă pentru a analiza legalitatea încheierii recurate, neîncadrarea motivelor de recurs prezentate în ipotezele cuprinse în art. 488 C. proc. civ., fiind sancționată de art. 489 alin. (2) din același Cod, cu nulitatea căii extraordinare de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenții nu au formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurenților referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenții-reclamanți nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva încheierii din 16 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva încheierii din 16 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L. - prin lichidator judiciar provizoriu A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-15
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 838/2025
Ședința publică din data de 15 mai 2025 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub nr.
ÎCCJ 2024-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 334/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la 17 februa
ÎCCJ 2025-04-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2025
Ședința publică din data de 10 aprilie 2025 Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 6 octombrie 2022 sub nr. x/2021*/a2, reclamanta A. a sol
ÎCCJ 2025-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2025
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr.
ÎCCJ 2024-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 05.08.2021 sub dosar n
Sursă