ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 838/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 838/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 mai 2025
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub nr. x/2018/a7, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a solicitat obligarea pârâților C. și D. la suportarea în solidar a pasivului rămas neacoperit al debitoarei, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2014.
Prin sentința civilă nr. 750 din 17.06.2022, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de reclamantă și au fost obligați pârâții, în solidar, să suporte pasivul debitoarei și să aducă la masa credală a debitoarei suma de 80.327.448,99 RON.
Împotriva acestei sentințe, pârâții C. și D. au declarat apel, solicitând desființarea hotărârii atacate și respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Prin încheierea de ședință din data de 16 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a suspendat judecata apelului formulat de pârâți în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu s-a cerut, în scris, judecata în lipsă.
Împotriva acestei încheierii pârâții C. și D. au declarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 911 din 18.04.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția nulității recursului și a fost anulat recursul declarat de pârâți.
Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2024, intimatul B., în calitate de lichidator judiciar provizoriu al debitoarei A. S.R.L., a solicitat, în temeiul art. 416 alin. (1) și art. 420 C. proc. civ., constatarea perimării căii de atac a apelului, deoarece de la data la care a fost suspendată judecata acestuia, respectiv 16 mai 2023, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.
Prin decizia nr. 1089 din 03 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția perimării apelului și, în consecință, s-a constatat perimat apelul.
Împotriva acestei decizii, pârâții C. și D. au declarat recurs la 16 septembrie 2024 și au precizat că motivele de recurs le vor depune după comunicarea hotărârii.
Cauza a fost înregistrată la 26 septembrie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2024.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin raportul întocmit, magistratul asistent raportor a propus respingerea recursului ca tardiv formulat și, în subsidiar, anularea acestuia.
Prin încheierea din 13 februarie 2025, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă niciuna dintre părți nu a depus punct de vedere.
La termenul din 15 mai 2025, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu și a reținut următoarele considerente:
Prin decizia recurată în prezenta cauză s-a constatat perimat apelul declarat de pârâții C. și D..
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar conform art. 421 alin. (2) teza I din același cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunțării hotărârii atacate (3 septembrie 2024), s-a împlinit la 9 septembrie 2024, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.
Așadar, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 3 septembrie 2024, iar cererea de recurs a fost depusă la 16 septembrie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.
Se reține că, atât căile de atac, cât și termenele în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător."
Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenții nu și-au îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, și în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei nr. 1089 din 3 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei nr. 1089 din 3 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.