ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1820/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 01 noiembrie 2021, pe rolul Tribunalului Ialomița – secția civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în temeiul prevederilor art. 1350 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 257.740,00 RON cu titlu de daune-interese, din care suma de 121.090,00 RON reprezintă pierderea efectiv suferită, iar suma de 136.650,00 RON reprezintă beneficiul de care a fost lipsit, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1133/20.10.2022, pronunțată de Tribunalul Ialomița – secția civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a fost obligată reclamanta, către pârâta B. S.R.L., la plata sumei de 1.950 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinței civile, reclamantul A. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1726 din 09.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelantul reclamant A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 14.03.2024 a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii recurate, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, secția a V-a civilă spre rejudecare, conform prevederilor art. 497 C. proc. civ.

Recurentul reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că decizia civilă nr. 1726 din 09.11.2023 a Curții de Apel București are o motivare sumară, insuficientă, confuză și în neconcordanță cu probele administrare, respectiv, înscrisuri, depoziția martorilor C. și D. și interogatoriul administrat lui A..

Astfel, recurentul reclamant a precizat că printr-un prim motiv de apel, a criticat reținerea greșită de către instanța de fond a faptului că tratarea sămânței de porumb ar fi fost făcută cu produsele solicitate de cumpărător, însă instanța de apel a statuat că această critică este nefondată.

A susținut recurentul că, în motivarea respingerii acestui prim motiv de apel, instanța a făcut trimitere la depoziția martorului intimatei, E., din care a reținut și și-a însușit, în mod selectiv, afirmația acestuia, în sensul că, în urma prezentării portofoliului de produse, cumpărătorul a solicitat tratarea semințelor cu singurele produse din portofoliu, iar în ceea ce privește insecticidul F., instanța de apel a reținut poziția intimatei, cum că produsul ar fi fost livrat fizic, conform dovezilor reprezentate de avizul de însoțire a mărfii și declarația martorilor G. și E..

În susținerea celor de mai sus, recurentul reclamant a prezentat pe larg întrebările formulate prin interogatoriul administrat reclamantului.

Cu privire la motivul 2 de apel, recurentul reclamant a criticat reținerea greșită a instanței de fond, în sensul că intimata a tratat sămânța cu H. și I., fapt dovedit cu avizul de însoțire a mărfii nr. x/12.04.2021.

A apreciat recurentul că reținerea instanței de apel, în sensul că intimata ar fi tratat sămânța de porumb cu H. și I., este contrazisă de înscrisul denumit "Document de calitate și conformitate al furnizorului", însă lipsa oricărei mențiuni în acest document cu privire la tratamentele efectuate de acesta pe sămânță constituie o dovadă a neexecutării obligației de tratare a sămânței de porumb, în contra considerentelor reținute de instanța de apel.

Cu privire la greșita interpretare a prevederilor art. 5.8 din contractul părților, deși instanța de apel a apreciat această critică ca fiind fondată, motivul de apel a fost respins, cu motivația că această critică nu este aptă să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată de prima instanță.

Motivarea instanței de apel este sumară, ambiguă și contradictorie, pe de o parte, reținând, în considerentele analizei criticii, că aceasta este fondată, tratarea necorespunzătoare a sămânței având caracterul unui viciu ascuns, pe care cumpărătorul poate să îl denunțe oricând în termenul de valabilitate al produsului, dar, pe de altă parte, a respins motivul de apel, ca nefondat, pe considerentul simplei achiesări la soluția instanței de fond.

Raportat la motivul 5 de apel, prin care s-a criticat evaluarea făcută de instanța de fond, răspunsurilor reclamantului la întrebările 2 și 7, recurentul a precizat că instanța de apel a achiesat de facto la soluția primei instanțe, fără a motiva în vreun fel respingerea criticii ca nefondată, interpretând în mod greșit răspunsurile drept o confirmare a executării de către intimată a obligației de tratare a sămânței.

Cu privire la reținerea greșită a faptului că insecticidul F. le-a fost livrat fizic de către pârâtă, recurentul a precizat că instanța de apel nu a luat în considerare depoziția martorului D. și declarația pe proprie răspundere a domnului J., martori oculari la recepționarea sămânței de porumb în data de 12.04.2021, ci s-a raportat în mod selectiv doar la susținerile în apărare/dovezile intimatei, fără să indice motivul înlăturării dovezilor administrate, pe aspectul nelivrării fizice a insecticidului F..

De asemenea, recurentul a precizat că instanța de apel a înlăturat fără nicio motivare pertinentă constatarea pe care expertul judiciar K. a făcut-o în raportul de expertiză, în sensul în care acesta nu a identificat produsul F. în evidența produselor fitosanitare în magazie, pe anul 2021.

Raportat la motivul 6 de apel, recurentul a arătat că instanța de fond a formulat o concluzie greșită și în dezacord cu situația de fapt rezultată din dosar, statuând faptul că intimata nu a tratat sămânța de porumb cu insecticidul F., ci doar l-a livrat fizic, asigurând tratarea numai cu H. și I..

Instanța de apel a înlăturat această critică, apreciind a fi nefondată, cu motivarea că din cercetarea anexei nr. 1 la contract, Curtea a concluzionat că intimata s-a obligat la tratarea sămânței de porumb doar cu H. și I., interpretarea anexei fiind făcută prin juxtapunere cu depoziția martorilor E. și G..

A precizat recurentul că prin această interpretare a anexei nr. 1 la contract, aspect lămurit de către instanța de fond, instanța de apel s-a pronunțat asupra unui aspect ce nu a suferit nicio critică din partea apelantei reclamante, încălcând astfel dispozițiile art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la limitele efectului devolutiv al apelului.

Cu privire la motivul 7 de apel, recurentul a precizat că atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar au inversat, în mod nelegal, responsabilitatea părților, respectiv au pasat răspunderea furnizorului pentru recomandarea insecticidului F. în sarcina cumpărătorului, însă, conform actelor normative cu incidență în materie, răspunderea pentru calitatea produselor furnizate aparține furnizorului și nu cumpărătorului.

Referitor la greșita reținere de către instanța de fond a unor așa-zise deficiențe de tasare a solului, drept cauză pentru insuficienta răsărire a plantelor, recurenta a arătat că instanța de control judiciar a preluat, ad litteram, considerentele hotărârii atacate, fără a răspunde motivelor de critică.

Raportat la motivul 9 de apel, privind greșita reținere de către instanța de fond a faptului că documentul de calitate și conformitate al furnizorului ar trebui să ateste doar tratamente făcute de producătorul de sămânță, nu și pe cele ulterioare, convenite de părți, instanța de apel l-a respins, ca nefondat, reținând că tratarea semințelor nu intră în obiectul de activitate al pârâtei, aceasta făcându-se la solicitarea expresă a apelantului reclamant.

Sub aspectul motivului 10 de apel, prin care s-a învederat reținerea greșită de către instanța de fond a faptului că intimata deține avizele și autorizațiile necesare, pentru comercializarea produselor vândute, instanța de apel a respins această critică ca nefondată, motivând că nu prezintă relevanță deținerea sau nu a autorizației de comercializare a insecticidului F., raportat la obiectul cauzei și, de asemenea, a omis să se pronunțe cu privire la lipsa autorizației intimatei pentru operațiuni de tratare a sămânței cu produse de protecția plantelor.

S-a mai precizat de către recurent că, în mod absolut nelegal, instanța de apel a statuat că obținerea de către intimată a certificatului de omologare, anterior livrării produsului, acoperă neregularitatea intervenită la semnarea contractului și, de asemenea, este nelegal și considerentul potrivit căruia lipsa autorizației de mediu nu ar prezenta relevanță, întrucât nerăsărirea culturii de porumb nu a fost determinată de lipsa acestei autorizații.

A subliniat recurentul că, sub aparența unui profesionist care deține avizele, autorizațiile și certificările legale, intimata i-a indus în eroare cu privire la competențele sale profesionale și legale, de a contracta produse și servicii, pentru care s-a dovedit ulterior că nu deținea abilitare legală.

Cu privire la aprecierea făcută de instanța de fond, relativ la reducerea comercială de 100%, acordată de intimată pentru livrarea celor 69 de saci de sămânță de porumb, obiect al anexei nr. 2 la contract, instanța, considerând că aceasta nu echivalează cu o recunoaștere tacită a culpei, recurenta a precizat că aceasta constituie o dovadă indirectă a recunoașterii faptului că intimata nu a îndeplinit contractul în mod satisfăcător.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentul reclamant se referă la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel statuând că nu s-a făcut dovada faptei ilicite invocate, concluzie motivată exclusiv pe depozițiile celor doi martori ai intimatei audiați în apel, deși înscrisurile existente în dosar aveau forță probantă superioară, față de depozițiile martorilor sau ale părților.

Recurentul a învederat aplicarea greșită a normei de drept material, reprezentată de prevederile art. 1350 C. civ., statuând că prima condiție a răspunderii civile contractuale nu este îndeplinită, iar analizarea celorlalte condiții, nu se mai justifică.

La data de 10.05.2024, intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la 04.04.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 06.06.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248, coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală.

Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică.

În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentului, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză și situația de fapt, astfel cum a fost reținută, acestea nefiind critici de nelegalitate, aduse deciziei pe care a supus-o controlului judiciar.

Se observă că recurentul a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținute în cauză.

Întreaga construcție a recursului vizează, în realitate, restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.

Și atunci când recurentul susține că motivarea deciziei recurate este sumară, neclară, confuză ori că instanța de apel a reținut, în mod greșit, anumite situații de fapt, nereținând criticile formulate de acesta, în realitate, impută instanței tot greșita stabilire a situației de fapt, aducând în discuție chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive.

De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuție recurentul, este o chestiune de fapt, care aparține în mod suveran instanței de fond sau de apel, ca instanțe devolutive.

În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-reclamant face imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs.

În mod formal, recurentul invocă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1350 C. civ. referitoare la condițiile răspunderii civile contractuale, însă din dezvoltarea criticilor formulate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate, deoarece recurentul tinde la a obține o rejudecare a fondului cauzei, prin stabilirea unei situații de fapt distincte de cea reținută de instanța de apel. Or, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probatoriului administrat, în timp ce instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor și la analizarea criticilor de netemeinicie a deciziei instanței de apel.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1726/2023 din 09 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1726/2023 din 09 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.