ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 14 februarie 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub număr de dosar x/2015, practicianul în insolvență A. IPURL a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei B., asociat al debitorului C. S.R.L. și obligarea acesteia la suportarea pasivului societății în cuantum de 1.153.091,95 de RON.
Prin sentința civilă nr. 1660 din 21 septembrie 2016, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantul lichidator judiciar A. IPURL, în contradictoriu cu pârâta B..
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.
Fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., reclamanta A. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 16 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocând în drept dispozițiile art. 169 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu prevederile art. 46 din Legea nr. 85/2014, solicitând admiterea excepției invocate și, în consecință, respingerea recursului, ca inadmisibil. În subsidiar, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului, solicitând, în esență, admiterea excepției și, în consecință, constatarea nulității recursului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Părțile nu au formulat puncte de vedere la raportul întocmit.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.
Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.
Prezentul litigiu are ca obiect o acțiune prin care s-a solicitat aplicarea procedurii insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2014 - antrenare răspundere patrimonială în temeiul art. 169 din lege.
Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:
"sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol:
"hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
În conformitate cu art. 43 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.
Totodată, art. 46 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevede că:
"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".
În raport cu dispozițiile legale evocate, se constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Totodată, se impune precizarea că excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară excepției nulității recursului, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. IPURL - lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 16 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. IPURL - lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 16 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi 14 februarie 2018.