ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 563/2025

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursului de față, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 06.01.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. C. S.R.L.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 246.745 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin încălcarea obligațiilor asumate potrivit contractului nr. x/15.07.2019, precum și cheltuielile de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1275/19.05.2023, prin care a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 246.745 RON, reprezentând daune-interese, precum și a sumei de 6.039,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1044/27.06.2024.

B. S.R.L. a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material cuprinse în art. 1.270, art. 1.350 alin. (1) și art. 1.266-1.269 C. civ.; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a afirmat că interpretarea clauzei inserate la art. 11.3 din contractul în litigiu, expusă de curtea de apel, este contrară art. 1.266 alin. (1) C. civ., întrucât denaturează voința părților, care au înțeles să dea eficiență sancțiunilor speciale numai în situația în care neconformitățile produselor se constată prin analize efectuate periodic, situație pe care cauza nu o reflectă.

Prin întâmpinare, S.C. A. S.R.L. a ridicat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.

La termenul din 15.01.2025, instanța de recurs a invocat excepția netimbrării recursului, care a fost respinsă astăzi, potrivit considerentelor expuse în preambulul prezentei decizii.

Deliberând cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiași articol, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Articolul 488 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Iar art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - de care s-a prevalat recurenta -, legala motivare a recursului presupune nu numai indicarea dispoziției pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau greșit aplicată, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecății instanței de control devolutiv.

Chiar îndeplinind exigențele calitative amintite, eficacitatea motivelor de casare este subordonată condiției substanțiale a regulatei lor invocări, controlul judiciar în calea extraordinară de atac fiind limitat de respectarea principiului non omisso medio, care deschide calea examinării în recurs numai criticilor care au fost deduse, fără succes, instanțelor de fond.

Neobservarea în construcția recursului a regulilor amintite atrage sancțiunea nulității, incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și atunci când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie sau reprezintă o reluare exactă a susținerilor expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunțată în apel.

Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pregătind dezlegarea excepției nulității și rezumând, în acest scop, statuările instanțelor devolutive, Înalta Curte reține că disputa litigioasă derivă din modalitatea de executare a contractului de producție și livrare de bunuri purtând marca proprie a cumpărătorului nr. 250/15.07.2019, perfectat de recurenta-pârâtă, în calitate de producător, și intimata-reclamantă, în calitate de cumpărător.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii contractuale a pârâtei pentru livrarea unor produse neconforme cu specificațiile anexei 2, invocând clauza penală din art. 11.3, care prevedea daune-interese de 10.000 euro pentru fiecare produs necorespunzător.

Tribunalul a admis acțiunea, a constatat fapta ilicită, a exclus existența unei cauze exoneratoare și a înlăturat apărarea pârâtei întemeiată pe art. 7.8 și 7.9 din contract.

În apel, pârâta a susținut că a fost împiedicată să solicite contraprobe față de buletinele de analiză comunicate după expirarea termenului de valabilitate al produselor, a reclamat nesocotirea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu consecința stabilirii incomplete a situației de fapt, a invocat nemotivarea hotărârii primei instanțe și a criticat înlăturarea dispozițiilor art. 7.8 și 7.9 din convenție, arătând totodată că nu s-a dovedit existența prejudiciului și că lipsește legătura de cauzalitate.

Curtea de apel a respins apelul, confirmând starea de fapt reținută de tribunal și interpretând sintagma "analize efectuate periodic" din art. 11.3 ca referindu-se la controalele inițiate de cumpărător, care și-a rezervat prin art. 7.2 și 7.3 dreptul de a stabili metoda, momentul și frecvența verificărilor. A apreciat că interpretarea apelantei, potrivit căreia sancțiunea ar fi aplicabilă doar neconformităților repetate, este nefondată, întrucât ar lipsi de eficiență clauza penală și ar ignora faptul că prejudiciul de imagine suferit de cumpărător prin comercializarea produselor necorespunzătoare se produce încă de la prima constatare a unei abateri.

Înalta Curte, trecând la analiza excepției nulității, observă că, potrivit celor reținute din prezentarea litigiului, motivele de recurs prezintă o incongruență în raport cu criticile formulate în apel, întrucât doar în această cale de atac recurenta a invocat încălcarea art. 1.266-1.269 C. civ., referitoare la regulile de interpretare a contractelor, susținând că instanțele au transgresat voința comună a părților prin semnificația dată clauzei penale prevăzute de art. 11.3.

Prin urmare, argumentele circumscrise criticii privind încălcarea art. 1.266-1.269 C. civ. contravin art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond.

Nu pot fi analizate de instanța de recurs nici restul criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează doar declarativ încălcarea art. 1.270 și a art. 1.350 alin. (1) C. civ., însă nu sunt însoțite de argumente adecvate considerentelor curții de apel, anterior sintetizate.

Față de considerentele expuse, întrucât, în integralitatea lor, criticile propuse de recurentă contravin art. 488 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancțiunea nulității, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1044/27.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2025.