ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la 16.06.2023, reclamantele A, B, C au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să dispună recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasate și să oblige pârâții la acordarea unui număr suplimentar de 10 zile de concediu de odihnă anual, pentru fiecare an aferent perioadelor indicate la pct. 1, proporțional cu perioada efectiv lucrată; reclamantele au mai solicitat obligarea pârâților la plata compensației aferentă acestor zile de concediu, actualizată cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 45/2024 din 16.01.2024, Tribunalul Cluj – Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a hotărî astfel, a reținut aplicabilitatea art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 41/2025 din 16.01.2025, Tribunalul Alba – Secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantele A și B au avut calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Dej până la datele de 11.03.2019, respectiv 01.07.2021, iar reclamanta C fost grefier în cadrul Judecătoriei Gherla până la 01.12.2018, date la care s-au pensionat, context în care competența teritorială nu se poate determina în raport cu prevederile art. 127 C. proc. civ., ci potrivit art. 269 din C. muncii și art. 208-2010 din Legea nr. 62/2011.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 07.02.2025.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un litigiu asimilat celor de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii, potrivit cărora conflictele de muncă se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Autoarele acțiunii, domiciliate în județul Cluj, în calitate de foste grefiere la Judecătoria Dej, respectiv Judecătoria Gherla, au învestit Tribunalul Cluj, pârâți fiind acest tribunal și Curtea de Apel Cluj.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, ,,Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Prin urmare, Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevăd o competentă teritorială alternativă de soluționare a litigiilor de muncă, în funcție de domiciliul/ reședința/sediul/locul de muncă al reclamantului.

Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Cum reclamantele nu mai aveau calitatea de grefieri la data învestirii instanței, dispozițiile legale enunțate nu sunt aplicabile.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., „în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”.

Conform art. 127 alin. (2 ind. 1) și (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, precum și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, au calitate de pârâți două instanțe de judecată, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, așadar titularul acțiunii este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa uneia dintre aceste instanțe.

Utilizarea predicatului „poate”, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanțe de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Reclamantele au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Cluj, instanță pârâtă și competentă, potrivit legii, să soluționeze cauza, exprimându-și opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată; așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce aceasta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la Tribunalul Cluj, ce are și calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu sau la cerere, acest drept de opțiune.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2025.