ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2286/2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.350, art. 1.522 și ale art. 1.530-1.532 C. civ.

Prin sentința nr. 87/LP/2023 din 28 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția a II-a Civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L., pârâta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor fiind obligată să plătească reclamantei suma de 165.809,69 lei, cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 18 iunie 2020 și până la plata efectivă a despăgubirii.

Au fost respinse în rest celelalte pretenții.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8.021,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 86/2024-A din 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A S.R.L.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A SRL, împotriva sentinței nr. 87/LP/2023 din 28 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Bihor - Secția a II-a Civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii în totalitate, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată, cu consecința înlăturării obligațiilor pârâtei de a plăti reclamantei suma de 165.809,69 lei, cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 18 iunie 2020 și până la plata efectivă, și a sumei de 8.021,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Recurenta susține că motivele reținute prin decizia recurată cu privire la golirea lacului de apă sunt contradictorii, sens în care a făcut referire la probele administrate în cauză, apreciind că, deși nu a existat o dovadă directă a acestui fapt, instanța de apel ar fi putut completa probatoriul ca să își formeze convingerea reală sub acest aspect, inclusiv prin prezumții simple.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a criticat decizia instanței de apel din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 1.350 alin. (1) și (2) C. civ., iar în raport cu probele administrate în cauză, cu obiectul acțiunii și a apelului, nu s-a referit la dispozițiile art. 1.350, art. 1.530, art. 1.531 și ale art. 1.547 C. civ.

Referitor la starea de fapt, recurenta a susținut că, pentru stabilirea culpei în executarea contractului încheiat între părți, instanța de apel trebuia să se raporteze la buna sau reaua-credință a intimatei, criticând, totodată, considerentul potrivit căruia valoarea peștelui cu care s-a populat acumularea Alceu a fost de 0 lei, în contextul în care probele au relevat existența unei cantități considerabile de pește la momentul predării.

Reluând teoria privind condițiile răspunderii civile contractuale, expusă și în apel, titulara memoriului de recurs a arătat că faptul predării bunului nu a fost contestat în cauză și a criticat considerentul instanței de apel conform căruia reclamantei îi revine culpa pentru că nu a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire, prin raportare la obiectul acțiunii introductive și la obligațiile contractuale ale părților.

În legătură cu situația de fapt, s-a mai arătat că martorii audiați au clarificat cauza scăderii volumului de apă din acumulare, iar lipsa de informare a modificărilor privind nivelul apei și imposibilitatea luării măsurilor prevăzute de art. 8 și art. 9 lit. i) din contractul de prestare nr. 5323 din 13 mai 2015 încheiat între A S.R.L. și Administrația Bazinală de Apă Crișuri au condus la executarea necorespunzătoarea a contractului din partea pârâtei, care este în culpă pentru producerea prejudiciului.

Intimata-pârâtă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea căii extraordinare de atac, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 19 noiembrie 2024, reprezentantul convențional al intimatei-pârâte a precizat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, iar Înalta Curte, după ce a acordat cuvântul asupra excepției nulității recursului, pentru a da posibilitate recurentei-reclamante să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 10 decembrie 2024.

La 9 decembrie 2024, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a reluat petitul cererii de recurs și susținerile aduse în motivarea căii extraordinare de atac.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în conformitate cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitat numai în condițiile prevăzute de lege.

Una dintre condițiile esențiale stabilite de legiuitor este aceea că recursul poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Titularul recursului este ținut astfel să își conformeze conduita procesuală exigențelor legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația motivării recursului implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum și dezvoltarea în concret a acestora, raportat la măsurile procedurale dispuse de instanța de apel și/sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul deciziei atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar care sunt susceptibile de încadrare de către instanța de recurs în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului.

Dimpotrivă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material indicate.

Totodată, se constată că prin cererea de recurs s-a invocat și existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate, fără a fi indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă nici în acest caz nu sunt formulate critici care îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi încadrate în teza menționată, astfel cum se va demonstra în continuare.

Pentru invocarea motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 6 al articolului menționat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală de care se prevalează autorul căii de atac, dar dacă este vizat caracterul contradictoriu al considerentelor, se impune precizarea argumentelor reținute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica.

Astfel, în ceea ce privește susținerea privind pretinsa existență a motivelor contradictorii, respectiv că instanța de apel, în urma aprecierii declarațiilor martorilor audiați în cauză, a reținut că nu s-a produs nicio dovadă din care să rezulte că a avut loc golirea lacului de apă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu dezvoltă o critică aptă să atragă examinarea motivului de casare în recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deoarece argumentele expuse vizează aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză, atribuții care revin exclusiv instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

De asemenea, prin modul de formulare a criticii, autoarea căii de atac oferă indicații care corespund propriei viziuni asupra felului în care instanța de apel trebuia să aprecieze probele administrate sau pe care trebuia să le administreze în completare, scopul urmărit fiind cel al modificării concluziilor privind starea de fapt stabilită în cauză, demers care excedează limitele recursului stabilite prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste condiții, critica recurentei-reclamante nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar pretinsa contradicție în considerentele deciziei atacate este invocată pur formal.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara căii de atac a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.350 alin. (1) și (2), art. 1.530, art. 1.531 și ale art. 1.547 C. civ., și a criticat decizia recurată din perspectiva părții căreia îi revine culpa în executarea contractului de închiriere din 27 decembrie 2016, apreciind că vinovăția trebuia stabilită în sarcina intimatei, în raport cu probele administrate care au relevat altă situație de fapt.

S-a mai criticat și considerentul prin care instanța de apel a reținut că reclamantei îi revine culpa pentru că nu a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire, arătându-se că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de informare privind nivelul apei din acumulare, astfel că producerea prejudiciului este imputabilă pârâtei.

Procedând la examinarea memoriului de recurs, Înalta Curte constată că, prin susținerile formulate, recurenta-pârâtă aduce în discuție exclusiv situația de fapt și reaprecierea probatoriului cu privire la reținerea culpei în executarea contractului, aspecte ce vizează netemeinicia deciziei atacate, fără să se susțină o minimă argumentare în drept care să situeze criticile formulate în sfera temeiului de casare privind încălcarea sau aplicarea greșită a regulilor de drept substanțial.

Așadar, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a criticat considerentele instanței de rejudecare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate încercând să schimbe concluzia asupra situației de fapt stabilite în cauză cu scopul de a se reaprecia îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, prevăzute de art. 1.350 alin. (1) și (2) C. civ.

Având în vedere cuprinsul memoriului de recurs, prin care se readuc în discuție chestiuni de fond ce țin de temeinicia deciziei pronunțate în soluționarea apelului, ca expresie a nemulțumirii pârâtei în raport cu această din urmă hotărâre, criticile depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin expunerea acestor argumente, autoarea memoriului de recurs tinde la o reevaluare devolutivă a fondului.

Atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate în raport cu care să se declanșeze controlul judiciar al conformității deciziei atacate cu legea aplicabilă, Înalta Curte reține că este întemeiată apărarea invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare privind nulitatea căii de atac.

În egală măsură, reținându-se și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei nr. 86/2024-A din 2 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează recursul declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei nr. 86/2024-A din 2 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.