ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2311/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. x/271/2019, declinată de la Judecătoria Oradea, modificată, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B, a contestat rezilierea contractului de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2016, notificată de pârâtă prin notificare de reziliere și predare a spațiului nr. 79 din 22 octombrie 2020, solicitând să se constate că motivele de reziliere sunt neîntemeiate, iar contractul produce în continuare efecte juridice, cu obligarea pârâtei la respectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 lit. a) și b) din contract și obligarea pârâtei la plata sumei de 263.900 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii cauzate ca urmare a nerespectării obligației de a asigura folosința nestingherită a imobilului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 950 alin. (2) C. civ. și excepția lipsei calității procesuale active.

La termenul de la 1 martie 2021, pârâta a arătat că nu mai susține excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, însă a invocat excepția inopozabilității contractelor de prestări servicii și actelor de reziliere depuse de reclamantă (filele (…)).

Prin sentința nr. 80/LP din 22 aprilie 2021, Tribunalul Bihor – Secția a II-a Civilă a admis excepția inopozabilității datei înscrisurilor depuse de către reclamantă la filele (…), în dosarul Tribunalului Bihor, invocată de către pârâta B. A admis în parte cererea formulată de către reclamantă, a constatat că, nefiind îndeplinite condițiile de reziliere conform notificării de reziliere a contractului de închiriere și predarea spațiului nr. 79 din 22 octombrie 2020, contractul de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2016 încheiat între A S.R.L. și B produce în continuare efecte juridice. A obligat pârâta la plata sumei de 8.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea obligațiilor contractuale asumate privind asigurarea folosinței nestingherite a imobilului închiriat. A respins cererea privind obligarea pârâtei B la respectarea obligațiilor asumate prin art. 3 din contractul de închiriere. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.746 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta.

Prin decizia nr. 104/2024-A din 23 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A S.R.L. A admis apelul declarat de pârâta B împotriva sentinței nr. 80/LP din 22 aprilie 2021 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 8.000 lei, a respins capătul accesoriu de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, a menținut neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat reclamanta să achite pârâtei cheltuielile de judecată ocazionate în apel în cuantum de 252,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. A dispus restituirea către reclamanta A S.R.L. a sumei de 2.400 lei, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că decizia curții de apel nu este motivată deoarece aceasta a preluat considerentele tribunalului și pentru că nu a analizat obiecțiunile reclamantei față de ultimul raport de expertiză. Recurenta-reclamantă invocă încălcarea art. 15 C. proc. civ. și prevederile care reglementează abuzul de drept și obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor civile. Arată că a fost evacuată în mod abuziv din imobilul închiriat de la intimata-pârâtă, că bunurile aflate în imobil au fost sechestrate în mod nelegal, că intimata a refuzat să îi permită accesul în imobil deși exista o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens. Apreciază că potrivit art. 1385 C. civ. ar fi avut dreptul și la acoperirea câștigului pe care în condiții obișnuite l-ar fi realizat și de care a fost lipsit ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale de către intimata-pârâtă.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși recurenta-reclamantă indică dispozițiile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub aparența unei lipse de motivare sau a unei motivări insuficiente, autoarea căii de atac își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a interpretat probele din dosar (înscrisuri, expertiză) și a stabilit situația de fapt.

Înalta Curte reține că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât recurenta invocă în mod formal greșita aplicare a normelor de drept material și reia susținerile din memoriul de apel referitoare la evacuarea sa din imobil și la sechestrarea bunurilor, precum și la lipsa de bună-credință a intimatei-pârâte în respectarea obligațiilor contractuale. Reiterarea în conținutul memoriului de recurs a criticilor formulate pe calea apelului, cărora instanța de prim control judiciar le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, nu echivalează cu motivarea recursului.

Se mai reține că afirmațiile prin care autoarea căii de atac susține că ar fi suferit un prejudiciu moral, de imagine, ca urmare a acțiunilor intimatei-pârâte aduc în discuție aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția invocată și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva deciziei nr. 104/2024-A din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva deciziei nr. 104/2024-A din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2024.