ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2173/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 28 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să constate nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere nr. x din 26 septembrie 2011, în principal pentru lipsa cauzei, iar în subsidiar pentru cauză ilicită.

La termenul de la 11 iunie 2019, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând instanței și repunerea părților în situația anterioară existenței clauzei contestate în sensul de a obliga pârâta la restituirea contravalorii tuturor investițiilor efectuate de reclamantă cu titlu de renovare.

Prin sentința nr. 170/LP/2019 din 2 iulie 2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a Civila a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. și a obligat-o pe aceasta la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Prin decizia nr. 51/C/2020-A din 12 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat, și a obligat-o pe aceasta la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că hotărârile pronunțate de instanțele devolutive sunt nelegale deoarece au fost aplicate greșit prevederile art. 968 C. civ. din 1864 raportat la caracterul ilicit al clauzei de la art. VI pct. 3 din contractul de închiriere în discuție. Respectiva clauză este apreciată ca fiind contrară bunelor moravuri și ordinii publice întrucât este dublată de clauza de la pct. VII din contract. Se mai invocă încălcarea și aplicarea greșită a art. 982 și art. 983 C. civ. din 1864.

Se arată că motivarea deciziei atacate este contradictorie deoarece instanța de apel a reținut că motivul de nulitate a survenit ulterior încheierii actului juridic deși, în opinia recurentei, acesta a apărut chiar în momentul încheierii contractului de închiriere prin prevederea simultană a celor două clauze menționate mai sus.

Autoarea căii de atac afirmă că instanțele au confundat scopul mediat cu scopul imediat, aplicând greșit prevederile art. 968 C. civ. din 1864 și că, pentru soluționarea litigiului, acestea ar fi trebuit să rețină caracterul ilicit și imoral al cauzei obligației stipulate la art. VI pct. 3 din contract.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului față de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 494 raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Susținerile prezentate în memoriul de recurs referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac formulată întrucât recurenta-reclamantă nu aduce în discuție motive de nelegalitate, ci își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a apreciat asupra unor aspecte de fapt, și anume asupra existenței și validității cauzei actului juridic civil.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Argumentele recurentei, subsumate acestui caz de casare, vizează aspecte de netemeinicie întrucât se solicită instanței de recurs să analizeze clauzele contractului de închiriere și să redefinească situația de fapt, adică să devolueze fondul litigiului, demers imposibil de realizat în prezenta cale extraordinară de atac.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată, fiind una imperativă. Menționarea aplicării greșite sau încălcării dispozițiilor art. 968, art. 982 și ale art. 983 C. civ. din 1864, neînsoțită de critici concrete de nelegalitate față de decizia recurată, nu îndeplinește exigențele art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, față de inexistența motivelor de nelegalitate, va da eficiență prevederilor art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 51/C/2020-A din 12 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.